MIE ÎMI PASĂ DE ŢARĂ, DE NEVOILE ACESTUI NEAM OROPSIT

0
7

După o absenţă voită, vreme de 10 ani, din vaţa politică a României[1], în vara anului 2000 am dat curs propunerii făcute, în mod insistent, de un partid politic de a candida pentru un post de deputat al judeţului Cluj. Am acceptat acest lucru nu împins de dorinţa de căpătuială, pentru a scăpa de efectul legii, aşa cum s-a întâmplat frecvent, după 1990 şi de atunci încoace, pentru eventuale fapte de corupţie sau pentru vreo implicare în jefuirea avuţiei naţionale, nici din orgolii sau porniri de parvenitism. Îmi doream, sincer, să mă pot implica direct şi responsabil pentru a stopa sau încetini procesul de distrugere, sub toate aspectele, a acestei ţări. Dar mai ales spre a-i apăra şi sluji pe oameni în relaţiile lor, defectuoase şi vădit pernicioase, cu statul, din cauza exclusivă acestuia din urmă.

Am avut şansa de a fi ales, la alegerile din 2000, pentru un mandat de patru ani, perioadă pe care am dedicat-o integral îndeplinirii mandatului încredinţat de electoratul clujean. Timp de patru ani mi-am permis să petrec în concediu (în total) doar 17 zile, cel mai mult în vara anului 2001 datorită faptului că atunci s-a căsătorit fiica mea şi a fost nevoie de obişnuita alergătură, pentru cuvenitele pregătiri de dinaintea nunţii). În rest, 7 zile din 7, 12 luni pe an, am fost permanent la dispoziţia cetăţenilor clujeni, indiferent de etnie, de zonă, de opţiune politică sau alte criterii, preluându-le problemele ce le creau greutăţi şi procupându-mă, fără excepţie, până la soluţionarea lor definitivă, indiferent cine era demnitarul de care ar fi depins asta[2]. La fiecare sfârşit de săptămână, în afara zilelor de vineri[3], eram tot timpul pe teren, în mijlocul oamenilor, interesându-mă de problemele şi grijile lor şi căutând, alături şi împreună cu ei, căile de a le fi util. Nu am promis niciodată nimic, nimănui, dar nu a existat vreo problemă, legată de oameni şi de viaţa lor, pe lângă care să trec indiferent. Nici măcar atunci când, datorită gravităţii, era nevoie să scot bani din buzunar. Sunt multe şi astfel de cazuri când, spre surprinderea celor ce mă însoţeau, ofeream personal, pentru diverse cazuri sociale sau de caritate, importante sume de bani[4].

Stătea de vorbă cu oamenii, în cele mi îndepărtae sau, adesea, necălcate cătune ale judeţului Cluj, m-am interesat de problemele comunităţilor respective[5], intervenind de multe ori pe loc, pentru a găsi soluţiile legale[6]. Niciodată nu am amânat sau tergiversat problemele, nu am promis marea cu sarea şi nu am dezamăgit pe nimeni. Când a fost cazul, în interesul clujenilor, m-am luat de gât cu admnistraţia coruptă, locală, judeţeană sau centrală[7], sau cu reprezentanţi certaţi cu legea din alte instituţii locale sau judeţene[8], inclusiv din Poliţie[9].

Dacă la sfârşit de săptămână băteam judeul dintr-un capăt la altul, când mă aflam în Parlament nu dormeam, nu mă implicam în tot felul de afaceri, legale sau dubioase, dar ici nu plecam la Bucurşti doar spre a avea de unde veni. Aproape zi de zi aveam intervenţii la legile în discuţie, formulam întrebări, interpelări adresate administraţiei centrale, declaraţii politice, rostite în plenul Cmerei Deputaţilor, prticipam la întâlniri oficiale cu delegaţii parlamentare sau ministeriale, mă implicam în activitatea comisiilor de politică externă, pentru integrare europeană sau comisia mixtă U.E.– România, dar îmi onoram şi obigaţiile de secretar al Comisiei de politică externă.

La frecentele întâlniri sau reuniuni cu diplomaţi sau demnitari străini, am ridicat de fiecare dată problema municipiului şi a judeţului Cluj, adresând invitaţii pentru vizitare acestora sau pentru recomandarea lor pentru diverse afaceri şi investiţii necesare dezoltării economico-sociale şi, implicit, creerii de noi locuri de muncă.

Activitatea desfăşurată de mine ca deputt de Cluj a fost apreciată de presă, de public, inclusiv de adversarii poitici ai partidului din care făceam parte. Pentru că, mai presus de orice meschine interese de partid, când era vorba de interesele judeţului şi ale clujenilor, am fost receptiv la orice iniţiativă şi am cerut concursul absolut tuturor colegilor mei parlamentari, indiferent de partidul politc din care făceau parte[10]. Mai mult, şi ca umare a colaborării mele personale cu preşedintele Comisiei de idustrie din Camera Deputaţilor, care era undeputat de etnie maghiară, am obţinut extinderea preconizatei autostrăzi Tansilvania până la Braşov. Ideea a fost însuşită ulterior de fostul ministru Miron Mitrea şi inclusă într-un proiect de lege pe această temă.

Ca urmare a unor interese şi jocuri murdare, orchestrate, în propriul partid, de persoane capabile să calce pe cadavre ca să-şi vadă interesele realizate, dar şi a unor decizii cel puţin curioase la nivel central, nu am mai reuşit să obţin un loc eligibil. Pierderea nu este atât a mea, cât a electoratului clujean. Mi-au declarat-o, cu vizibilă părere de rău, zeci de clujeni care mă opresc adesea pe stradă să-şi arate părerea de rău că nu mai au cui să se adreseze spre a fi ajutaţi. Nu doar datorită condiţiei precare a majorităţii parlamentarilor clujeni, a totalei lor lipse de interes faţă de interesele oamenilor şi ale judeţului, cât mai ales a preocupărilor lor triviale, mediocre sau complet rupte de nevoile curente şi aşteptările fireşti ale oamenilor.

Nu doar datorită solicitărilor lor directe, ci şi datorită faptului că asistăm la un grav proces de distrugere, sub toate aspectele, diabolic şi sistematic, a acestei ţări, am început să mă gândesc din ce în ce mai serios să revin în viaţa politică. Cred că, în calitate de intelectual, am obligaţii, cel puţin de ordin moral, faţă de neamul meu. Nu pot sta indiferent când ţara e distrusă, furată şi umilită, iar semenii mei batjocoriţi şi înfometaţi sistematic.

Îi asigur pe eventualii mei contestatari că nu-mi doresc funcţii sau demnităţi pentru mine. Viaţa, sub acest aspect, mi-a oferit destule oportunităţi. Nu îmi doresc nici să fac avere sau să mă căpătuiesc. Cred că, până acum, am dovedit onestitate şi corectitudine în tot ceea ce am făcut, respect faţă de lege şi neamul meu. Mă doare însă sufletul când văd cum sunt batjocoriţi oamenii, cum o serie de semidocţi, canalii în cel mai profund sens al cuvântului, decid pentru traiul mizer al poporului român, fără însă a-şi asuma şi răspuderea faţă de faptele lor. De aceea, nu pot să mai stau deoparte, indiferent faţă de ceea ce i se întâmplă poporului şi ţării mele.

Prin experienţă, vârstă şi pregătire, cred că pot face şi da mult mai mult decât o fac acum, iar a sta în continuare deoparte ar însemna un act de laşitate!

[1]Cred că am fost singurul individ care am dovedit concret că respect prevederile punctului 8 al De-claraţieide la Timişoara, abţinându-mă, datorită activităţii politice de dinaint de 1989, timp de 10 ani de la orice implicare în viaţa poitică. În acest sens, am refuzat absolut toate ofertele primite, inclusiv din partea lui Ion Raţiu, în martie 1990, de a adera a PNŢCD.

[2]În acest sens, am adresat, în multe cazuri, 2-3 sau chiarmai multe interpelări sau întrebăriminiştrilor Cabinetului condos de Adrian Năstase, inclusive primului ministru, până ce, ca să scape de insisteţele mele, aceştia erau nevoiţi să resolve chestiunile ridicate. A existat şi un caz regretabil, cel al petentului Popa Vasile din Ciucea, care, până ce Ministerul Muncii i-a rezolvat cazul, a decedat. În clipa în care un secretar de stat din respectivul minister îmi comunica acordarea banilor pentru achiziţionarea protezei solicitate, petentul era înmormântat de o săptămână. În cazul unui tânăr turdean, diagnosticat cu  scleroză multiplă în plăci, am adresat pesonal lui Adrian Năstase un număr de cinci interpelări succesive, obţinând, în cele din urmă (după ce l-am acuzat pe A. Năstase că are comportamentul dr. Mengele şi că prin indiferenţa sa riscă să condamne tineri la moarte) fondurile necesare tratamentuui său pe  perioadă de trei ani. Cu acel prilej, am obţinut o suplimentare substanţială a fondurilor alocate Casei de Sănătate a Judeţului Cluj, care mai avea în aşteptare, da nu şi fonduri, alte 15 cazuri la fel de grave şi urgente.

[3]Atunci, după obişnuitele conferinţe de presă, primeam în audienţă sute de persoane şi luam act de frământările şi necazurile lor. Ulterior, împreună cu personalul cabinetului parlamentar întocmeam acte şi adrese către ministere sau instituţiile vizate solicitând rezolvarea problemelor ridicate de petenţi. Soluţiile erau înotdeauna aduse la cunoştinţa solicitanţilor.

[4]Din câte îmi amintesc, astfel de cazuri au fost în multe din omunele judeţului. Am dat, din propriul meu câştig, bani de pâine şi medicamente unor persoane în vârstă sau suferind de diverse afecţiuni, dar şi în situaţii de calamitate sau pierderi suferite de unii au alţii. Nu ai pomenesc zecile de milioane de lei oferite anual pentru lăcaşuri de cult şi bisericeşti sau cele cheltuite entru ridicarea casei parohiale din localitatea Palatca. Nu am făcut-o spre a cumpăra bunăvoinţa cuiva, ci pentru că am înţeles cât de importanţi erau acei bani pentru cei cărora li i-am oferit. Niciodatănu am ajutat pe cineva cerându-i în schimb voturi sau alte servicii.

[5]Prin Asociţia SEDCENT, înfiinţată de mine în anul 2001 pe durata mandatului, dar şi până în prezent, am adus şi distibuit ajutoare: de la îmbrăcăminte, încălţăminte şi medicamente, la aparatură medicală, mobilier şcolar, obiecte de birotică (circa 250 de calculatoare) etc. pentru persoane nevoiaşe, cu mulţi copii, dar şi pentru şcoli, grădiniţe, biserici, instituţii de cultură, spitale etc. din întregul judeţ Cluj. În cei trei ani până la încheierea mandatului de deputat, valoarea bunurilor distribuite de mine prin Asociaţie s-a ridicat la peste 11 miliarde de lei. Au fost cazuri de şcoli, cum e cea din Negreni, unde mobilierul şcolar din unele săli de învăţământ data din anul 1947. Bunurile în cauză proveneau din Suedia, Danemarca, Scoţia, Anglia, Elveţia sau Germania.

[6]Au fost frecvente cazurile când, de acolo, din sate şi cătune, am sunat direct şi imediat pe prefectul judeţului sau pe alţi demnitari judeţeni, cerându-le să se implice în soluţionare cazurilor pe care li le aduceam la cunoştinţă, când acestea depindeaude ei. Au fost destul de mule situaţiile când, urmare a acestor intervenţii, multe probleme îşi găseau soluţionarea în scurt timp. Dar au fost şi altele care, ulterior, trebuiau reluate vreme de luni de zile, prin interpelări şi întrebări repetate, adresate diverşilor miniştri şi demnitari centrali. Dar nu am renunţat niciodată şi nu m-am dat bătut, indiferent cât de grea părea problema ivită. Nu am intervenit niciodată pentru a favoriza vreo rudă şi absolut niciodată, indiferent de petent, nu am încălcat legea şi nici nu am obţinut soluţii favorabile prin nesocotirea, forţarea sau încălcarea legilor în vigoare. Dar, deşi în majoritatea cazurilor îi întâlnisem pe solicitanţi  o singură dată, m-am luptat pentru ei şi rezolvarea probemelor lor ca şi cum ar fi fost ale mele personale. Pentru că aşa am înţeles eu mandatul ce-mi fusese încredinţat de electoratul clujean. Pentru că, deşi ales pe liste de partid, întotdeauna m-am considerat deputatul tutuor clujenilor, nu doar al unor membri de partid.

[7]Între altele am semnalat primului ministru Adrian Năstase unele cazuri de incompatibilitate în privinţa unor consilieri judeţeni, obligându-l să aplice legea, chiar dacă era vorba de reprezntanţi ai propriului lui partid politic. N-am făcut-o din rivalitate politică, din orgoliu sau alte lumeşti ptimi, ci exclusiv pentru a impune respectarea legii de către toţi.

[8]La un moment dat am fost acuzat public de preşedintele atunci în funcţie al Consiliului judeţean Cluj că aş fi falsificat nişte adrese cu antetul Guvernului. La solicitarea presei, purtătoarea de cuvânt a Guvernului României a confirmat autenticitatea documentelor prezentate de mine. Din milă, nu l-am acţionat în judecată pe calomniator.

[9]Ca urmare a unei declaraţii politice făcută de mine, ca deputat, exclusiv în interesul îndeplinirii mandatului, fostul comandant al poliţiei clujene m-a acţionat în judecată. După ani de zile pierduţi prin tribunal, a pierdut procesul, fiindu-mi şi azi dator cu restituirea cheltuielilor de judecată.

[10] În fiecare an, înaintea adoptării bugetului, întocmeam, împreună cu toţi parlamentarii clujeni, cu excepţia celor ai UDMR, amendamente comune pentru proiecte ce vizau activitatea social-economică a judeţului Cluj. De asemenea, împreună cu actualul prim ministru Emil Boc, am promovat o propunere legislativă care, adoptată fiind, a permis reînfiinţarea comunei Negreni.