Închiderea în casă din această primăvară am petrecut-o în fața tastaturii excelentului meu HP. Am descoperit, pentru început un concurs de poezie, lansat de publicația ARENA LITERARĂ și editura BETTA, București. Am primit un premiu constând în publicarea unui volum de poezii, prefațat de un prestigios critic literar și mi s-a publicat un grupaj în antologia ANOTIMPURI. Mare parte din poeziile apărute au fost scrise în această perioadă. Reproduc o parte din prefață: AURELIU GOCI, critic literar consideră autorul „O autentică voce rezolutivă în contextul poetic” (Lucian Bureriu, Incendiul fanteziei, editura Betta, 2020). „Versurile lui Bureriu au o formă impecabilă, muzicalitate, o rimă bogată și chiar o imagistică îndrăzneață care vine din experiențe poetice ulterioare simbolismului. Totuși, autorul nu realizează un „remake”de structuri și forme estetice, ci versifică și stilizează o trăire proprie, o experiență directă și apropiată de cucerire a spațiului, lucru dovedit și de datarea și localizarea textelor: San Francisco 2010, Malibu 2009 etc. Cadența verbală urmează însă și un ritm al contactului direct cu peisajul și realitățile despre care face
vorbire, ceea ce aduce un plus de autenticitate și vivacitate. Ideea remarcabilă ar fi că în existența și experiența sa spectaculoasă, eroul liric face artă pentru artă, nu are scopuri materiale, practice, ci numai dorința sublimă de evadare, „un dor fără sațiu”, cum ar spune marele Emil Botta. Sau poate finalitatea sublimă este chiar… poezia, creația ca reprezentare a focului sacru interior, călătoria estetică, fără scop explicit, „Partenza!”, cum proclama Ion Minulescu. Autorul nu caută numai spații noi și evadări
spectaculoase, ci și experiențe unice și situații limită. Bureriu are un univers imaginar de mare
amplitudine, de la referințele de mai sus, până la Golden Gate Bridge.
Deși cunoscut de mult, apreciat în lumea scriitoricească și cu referințe de mare greutate, chiar dacă
sunt de rezonanță locală uneori, într-o Timișoară care pierde gratificația de mare centru cultural, Bureriu ar fi meritat mai mult, ca autentică voce rezolutivă în contextul poetic. Poate și faptul că autorul este un poliscriptor, la vârf în toate speciile și genurile literare pe care le practică
la superlativ, atenția asupra poetului s-a disipat, ilustrându-se autorul poli-discursiv, în expansiune pe toată lungimea frontului literar.”
În paralel, publicam în reviste precum HELICON (science fiction), VIAȚA ROMÂNEASCĂ, ARMONII CULTURALE, DESTINE LITERARE și OBSERVATORUL (Canada), GÂNDACUL DE COLORADO (SUA), GAZETA ROMÂNILOR (Italia), CONFLUENȚE etc. Am propus totodată Editurii Betta proză scurtă și un roman. Manuscrisele au fost redirecționate spre o editură care colaborează cu ANTENA 3, HOFFMAN. Au fost tipărite acolo AMFILOH și MÂNECĂ LA MARGINEA STRĂZII (proză scurtă) și romanul EVADARE DIN SPERANȚĂ. Câteva piese din aceste cărți au fost publicate și în HELION. Imediat librăria bucureșteană online DELFINUL a preluat o parte din tiraj, urmând apoi și alte librării.
AMFILOH a avut un destin aparte, fiind anexat revistei Antenei 3, JURNALUL COTIDIAN NAȚIONAL, apărând la toate chioșcurile din țară. În prealabil,
Jurnalul mi-a solicitat pentru revistă și un interviu prin intermediul redactorului PAUL BARDAȘU:
„Cum s-a născut Amfiloh? Cine este și de unde acest nume straniu? Ce regăsim în cartea care apare în această săptămână cu Jurnalul?
Am auzit acest nume cândva, în copilărie, prin perioada în care asimilăm informații și le depozităm în camera ascunsă a memoriei, la care nu mai apelăm aproape niciodată. Când a venit vremea să creez un personaj complex și complexat, Amfiloh s-a potrivit. Vocalele și consoanele acestui cuvânt, ca o muzică atonală mi-au sugerat personajul. Într-un fel și în celelalte secțiuni ale volumului apare fantoma lui, prin confruntările prezente la evenimentele pe care le redau la persoana întâi, economisind astfel descrieri inutile, întâmplări la care uneori am participat și care au fost ascunse marelui public. Cu atât mai mult, veți găsi prin aceste pagini o lectură interesantă.
Umorul și tragicul se regăsesc deopotrivă în scrierile dvs. Cum se împletesc? Ce am fi fără umor?
Umorul și tragicul se împletesc întotdeauna, coexistă cotidian, îl întâlnim de când ne naștem și aflăm că vom muri. De existența unui background tragic în vremurile noastre ar trebui să fie conștient fiecare și să-l trăiască în mod demn. Se caută totodată și un vaccin umoristic, o formulă superioară, dacă doriți, de a face față marelui final, dar și de a disciplina năravuri, de a ridiculiza aberațiile. Sunt sensibil și la nuanțe, la drame ori dramolete, în tot registrul mergând până la satiră, grotesc, burlesc. Fără umor am fi ca orbii privind la curcubeu. Dar și fără amor…
Poezie sau proză?
Depinde de dimensiunea, expansiunea de care simt într-un moment sau altul nevoia să definesc prin expresivitatea cuvintelor o idee, o situație, o analiză… E ca o mizanscenă. Unele lucruri se potrivesc de minune în poezia care trebuie să-și aibă regulile ei stricte, în principal să emane o forță maximă printr-un limbaj concentrat. Proza oferă spații generoase și o libertate de expresie confortabilă, față de asceza poeziei. Mă regăsesc în egală măsură în amândouă.
De unde vine pasiunea pentru scris? Cine v-a îndrumat/ insuflat-o?
Bună întrebare. Pasiunea pentru scris e una dintre pasiunile mele. Am scris încă din pruncie. Sigur, am întâlnit scriitori care mi-au marcat adolescența, personalități admirabile, dar nimeni nu mi-a fost model. M-am format mai ales prin lecturi, nu abuzive ci selective. Totul a venit firesc, de la sine.
Sunteți catalogat drept un autor original. Nu v-a inspirat nimeni, măcar la debut? Ce înseamnă original?
Originalitatea, particularitatea vine poate tocmai fiindcă n-am avut un model anume, împrăștiat fiind printre atâtea pasiuni. Am, desigur, scriitori preferați, cred că lista lor se micșorează cu trecerea timpului, dar nu am înercat să-i imit. Sunt un însingurat, prin scris întind o mână de ajutor către lume. Debutul editorial (1968) a venit de la sine, după ani de lucru și colaborări bine primite. Colegii mă vedeau ca pe un original, prin ceea ce scriam, în ceea ce vorbeam, ținută și comportament. Original, cu un risc de fi neînțeles, ridiculizat chiar. În fond sunt un om obișnuit, cu ochii larg deschiși…
Ce faceți în afara meseriei de scriitor?
Ca muzician ascult și compun, scriu eseuri despre compozitori și interpreți. Ca grafician am avut și expoziții. Toate acestea converg spre o cunoaștere diferențiată a domeniilor artei. Alte pasiuni – călătoriile sau gătitul (când îmi dă voie soția.)
Ați locuit o perioadă peste Ocean, loc unde s-au născut câteva cărți ”americane”. Cum v-a influențat cariera acest lucru?
Am fost la fiul meu, astrofizician în Lumea Nouă. Unde am și un nepoțel. Este aceasta o lume diferită de ceea ce cunoșteam, cu multe reverberații în existența și concepțiile mele, un imbold, o reîncărcare cu energie, o reevaluare a vieții, reflectate inerent în activitatea mea. Mi-a prins bine această schimbare de décor, în San Francisco Bay Area.
Patru lansări de carte în 2020. Nu-s cam multe?
Editorii de la HOFFMAN și BETTA au dovedit generozitate publicând patru cărți într-un an. E mult sau puțin? Apariția lor vine să compenseze anii de descurajare care au urmat acțiunii de înlăturare a mea din funcția de secretar principal de redacție la o publicație literară săptămânală (revista Orizont.)
Mulțumesc.
EPILOG: În timp ce primeam pachete cu cărți, tocmai terminam lucrul la alte două romane în care fantasticul se îmbină cu faptele reale, ambele inspirate din universul pandemiei actuale, PANDEMIE. FUGA CU AVIONUL și ADOLESCENȚĂ ÎN PERICOL. Ele vor fi trimise Editurii HOFFMAN. Între timp lucrez la romanul VÂNĂTOARE FĂRĂ SFÂRȘIT.
ERWIN LUCIAN BURERIU
