Poetul care „își convertește avid neliniștea în cuvinte” (Magda Grigore), precum și prozatorul ale cărui creații sunt „o mărturie sinceră a frământărilor și neliniștilor scriitorului, preocupat de calitatea actului de creație” (Domnița Neaga), dar, mai cu seamă, publicistul ION TOMA IONESCU, autorul, cu un vioi condei de memorialist (deși știe că „recuperarea memoriei prin scris nu e o noutate”) și de critic literar, inserează în noul său volum, „Fotografii mișcate. Poezie și tablete” (Editura „eCreator”, 2020), evocări, portrete literare, cronici, recenzii sau succinte note de lectură, adunate în timp, toate aflate sub semnul cald al prieteniei. Volumul devine elogiul modelelor sale literare ori eternizarea confraților săi scriitori în memoria posterității, dincolo de admirația față de unii reprezentanți de seamă ai artei sub toate aspectele ei, un omagiu adus celor binecuvântați de harul divin, sortiți să trăiască sub aripa angelică a măiestriei artistice.
Volumul se deschide cu un fel de „avertisment” adresat cititorului că această carte are ca scop readucerea în memoria celor care i-au cunoscut pe toți prietenii săi, scriitori, oameni de artă, acele „absențe” prezente acum în sufletul său ca niște „fotografii mișcate”. Memorialistul trăiește „sentimente contradictorii” în trăirile pe care i le declanșează și trebuie „să-și încerce/ rezistența/ la reîncarnare/ a memoriei”. Memoria este însă intactă, indiferent de numărul amar de ani trecuți de la „absențele”, la fel de „vii” ca atunci când încă făceau umbră pământului înnobilând arta cuvântului. Deși dureroasă, căci „trage în dungă/ clopotul”, amintirea reînvie, pe ecranul sufletului și „în rama gândului”, imaginea celor dragi de odinioară, imaginea prietenilor săi de suflet cu care a împărtășit bucurii și tristeți, succese și dezamăgiri, visuri de înălțare spre absolut. Înarmat cu aceste trăiri, Ion Toma Ionescu scutură hotărât „rugina/ de pe frunze” și îi prezintă pe cei cu care a împărțit universul său existențial și cărora le dedică gânduri și elogii lirice spre eternizarea memoriei lor, ca o datorie de onoare în numele prieteniei. Într-o poezie din volumul „Norduri”, autorul își subliniază profesiunea de credință, aceea a unui poet hotărât să asigure eternizarea valorilor literare, spirituale, morale, a valorilor aparținând neamului românesc, fiecare poem al volumului de față devenind un „Tropar”, o „cântare de laudă a acestora pornită din cugetul” său văzut „ca un drum deschis”. Odată luată hotărârea de a-i nemuri pe prietenii săi, își va purta crucea „din casă în casă”: „Ion mi-e numele./V-am adus un tropar/ca un mănunchi de busuioc/înmuiat în apa sfințită/a Iordanului”.
Volumul este structurat în șase secțiuni cu titluri sugestive, fiecare cuprinzând fotografii, evocări, cronici, recenzii sau simple gânduri despre scriitori, sub imboldul de a-și exprima sentimentele trăite fie la lectura cărților acestora, fie rememorând momentele petrecute împreună.
În prima secțiune, „Fotografii din cer”, prima tabletă este dedicată lui Mihai Eminescu, poetul „care a învățat, pururi tânăr, taina de a potrivi sarea-n bucatele limbii române” și pe care „unii l-au asemuit cu un voievod/ alții l-au nemurit pe boltă, luceafăr/ eu îl știu în salina limbii române/ izvod, săpând/ viu și teafăr”.
Un alt poet genial, Nichita Stănescu, este cel care a plecat devreme în „cerul” unde „au decăzut necuvintele de gând”, iar autorul, ca admirator indeniabil, aduce mărturia potrivit căreia „crud fiind,/ neliniștit și albastru/ în la dolce vita,/ într-un tempo/ alegru,/ decopertam/ necuvintele/ lui Nichita”, în timp ce Gheorghe Tomozei și Petre Anghel sunt scriitorii care i-au girat intrarea pe ușa din față în marea familie a creatorilor. Emil Brumaru, Ciprian Chirvasiu, Marin Ioniță și mulți alții sunt tot atâția prieteni de suflet trecuți în veșnicie, „direct în alaiul îngerilor luminii”, cărora le aduce prinosul său de admirație „la poarta de intrare a grădinii raiului”.
A doua secțiune, „Fotografii cu prietenii Direcției 9”, prezintă tineri scriitori, „încă/ o generație/ de tineri/ corporatiști/ la fel de triști” care „ne surprinde/ cu gândul/ intubat/ din burta mumii/ că ei sunt cei/ ce vor prinde/ într-o vineri/ la trei/ sfârșitul lumii”, adică acea „Direcție 9” al cărei cenaclu este „locul unde se întâmplă lucruri despre poezie – departe de lumea învrăjbită – într-un cadru prietenesc și în respectul valorilor adevărate” și în care s-au manifestat mulți aspiranți la gloria literară (14 dintre ei fiind menționați cu fotografii și versuri dedicate de autor), bucurându-se de sprijinul dezinteresat al lui Firiță Carp, o „figură bonomă” și cu „sclipirea inteligentă în ochi” a unui promotor al literaturii române contemporane.
Arta cu toate reprezentările ei (pictură, muzică, sculptură, cinema) își are creatorii săi, a căror evocare exprimă admirația autorului pentru valoarea operelor acestora. Aici apar Ion Pantilie, Lucian Cioată, Hary Tavitian (pictorul surprins în postura de virtuoz al pianului), teleormăneanul Costel Păun (cu talentul său de a da viață pietrelor de râu), Călin Peter Netzer, genialul regizor încununat cu cele mai importante premii europene și mondiale.
Secțiunea „Fotografii cu cărți și scriitori” ni-i prezintă pe câțiva dintre cei mai valoroși scriitori români contemporani (teleormăneanul Ștefan Mitroi, „cântând” cu „Goarna lui Tuturuz”, Adrian Alui Gheorghe, „un om, un poet și un prozator adevărat”, devenit, prin voia lui Dumnezeu, „Paznicul ploii”, Nicolae Breban și „Frica” lui, Aurel Sibiceanu, Radu Aldulescu), însuși autorul, în nota sa comică, pe undeva (auto)ironică, „oftează” din cauză că „Gușterele”, romanul său într-o nouă ediție, „n-a înmuiat” sufletele editorilor, căci unii dintre ei „nici nu citesc manuscrisul ori sunt gregari”, nici „nu au spirit practic de aventură, să împlinească visul Gușterului care ar vrea să intre pe cai mari în literatură”.
Cea mai întinsă secțiune, „Fotografii cu cărți” este dedicată prietenilor săi de suflet (pentru fiecare având câte o vorbă bună), poeți, prozatori, critici și istorici literari care brăzdează, cu onoare, câmpul fertil al literelor, ei înșiși îmbogățindu-l cu noi și noi opere care vor rămâne mărturie a unui timp glorios al literaturii române. Așa apar Victoria Milescu (poeta cu „o pădure de cărți în spate”), Florin Dochia („prințul de Câmpina”, talentat autor al unor versuri „curgătoare, limpezi, cu volute și arabescuri împletite cu migală”), Ioan Romeo Roșiianu (teleormăneanul maramureșean „mare meșter și ziditor de prietenii”), fără a-i uita pe alți slujitori remarcabili ai literelor, dintre care se disting (în ordinea din volum) Dan Verona, Ileana Mălăncioiu, Adrian Suciu, Alexandru Cistelecan, Lucian Vasilescu, Ioan Es Pop, Nicolae Oprea, Augustin Doman și toți ceilalți, tabletele dedicate constituind adevărate momente de înălțare spirituală, prilejuite de comuniunea cu acești OAMENI dăruiți cu har artistic.
„Fotografii de familie” este ultima secțiune, una de suflet, cuprinzând tabletele din care răzbate tristețea pierderii predecesorilor săi, bunicul (Tobârlan), bunica (Păuna), mama (Aurelia), tatăl (Toma) păstrându-și locul lor în sufletul urmașului care nu-i va uita niciodată. Tandrețea și respectul îl leagă de soția sa, Ioana, formând o familie clasică și „castă”, completată de fiice (Cristina-Maria și Ramona-Andreea), față de care dragostea paternă este nețărmurită, familie luminată de cei doi nepoți, Alexandru și Toma, sunt însemnele unui OM așezat, pentru care liniștea și înțelegerea familială sunt dovezi ale unor sentimente, simțăminte și trăiri afective veritabile.
Deși aparțin stilului memorialistic, tabletele lui Ion Toma Ionescu sunt uneori adevărate proze literare, dovadă a harului artistic care i-a fost hărăzit, chiar dacă „personajele” sunt unele reale, prieteni și cunoscuți, proze pline de vervă, de umor și de savoare. Volumul rămâne esențial și pentru istoria literară, având valoare documentară, deoarece surprinde aspecte din viața unor scriitori români și evenimente literare semnificative, cu larg ecou pentru evoluția literaturii române, momente de înălțare spirituală al căror martor și participant activ a fost poetul și prozatorul argeșean, OMUL care, în întreaga sa viață, a cultivat sentimentul prieteniei ca pe o adevărată valoare morală fundamentală.
NICOLAE DINA
ALEXANDRIA-TELEORMAN
