„Cel mai mare păcat al oamenilor
e frica, spaima de-a privi în faţă ş-a
recunoaşte adevărul. El e crud, acest
adevăr, dar numai el foloseşte.”
(Mihail Eminescu)
Pentru acest ADEVĂR – unicul Adevăr revelat Mihail Eminescu, Poetul nepereche, filosoful, istoricul, jurnalistul, naţionalistul creştin-ortodox şi Profetul Neamului dacoromân a devenit LIBER, dar a fost omorât din înaltă poruncă regală. Martiriul sângelui său curat şi nobil la aşezat însă deasupra muritorilor în ceata Drepţilor neamului unde sălăşluiesc iubitorii de Frumos întru Adevărul-Hristos.
Hărăzit de Dumnezeu –Omul – Iisus Hristos şi de Maica Domnului – Fecioara Maria să fie chemat şi ales Profet al acestui Neam binecuvântat, Mihail Eminescu s-a întrupat deopotrivă creaţiei naturale, spirituale şi religioase, ca o stare serafică de veghe, de luptă, de apărare, de continuitate şi dăinuire a admirabilei sale naţiuni.
În Simfonia creaţiei creştin-ortodoxe dacoromâne, mamele, geniile, profeţii, artiştii, pedagogii, ţăranii, preoţii, vlădicii, poeţii, filosofii, teologii, arhitecţii, istoricii, ctitorii, eroii, martirii, sfinţii, sunt note distincte, dar aceeaşi partitură sangvinică, aceeaşi gamă de caracter şi acelaşi refren al sufletului frumos. Fiecare creând însă ceva propriu, ceva sublim şi nemuritor pentru spiritualiatea naţional-universală. În Operele lor de referinţă a erudiţiei, se răsfrânge caracterul Naţiunii creştin-ortodoxe deopotrivă cu faima poporului, a Elitei spirituale, a Neamului, prin Eroi, Martiri, Mărturisitori, Cuvioşi, Sfinţi cărora cultura şi civilizaţia lumii le datorează mult. În ţesătura pe care îşi brodează modelele: Eroii, Martirii şi Sfinţii urzesc trăsăturile definitorii, de esenţă pentru continuitatea şi dăinuirea spiritual-religioasă a Neamului.
Mircea cel Bătrân sau cel Mare (1386-1418), fiul lui Radu I, a traversat istoria ca un Voievod valah neînfricat, ca un luptător creştin de excepţie, imprimând un caracter unitar statului naţional, prin unirea deplină a tuturor teritoriilor peste care a domnit.
Înveşmântat în înţelepciunea străbună prin atributele: Bătrân şi Mare, s-a înfiiat Patriei şi Iubirii divine: „Eu, cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea, mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi şi pe amândouă părţile peste toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului” [Durostorului].
(Documentul din anul 1409, prin formula care-i atesta sceptrul suveranităţii regale)
Uimit de admiraţie Mihail Eminescu l-a ales pe Marele Voievod ca model de virtute, curaj, credinţă, eroism, iubire de Patrie şi de Dumnezeu, în poemul-capodoperă Scrisoarea a III-a, în care descrie genial catastrofala înfângere a lui Baiazid I Yildirim, la Rovine şi totodată teribila victorie valahă din Octombrie 1394: „Şi abia plecă bătrânul…/ Ce mai freamăt, ce mai zbucium!/ Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,/ Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,/ Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;/ Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn/ Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,/ Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,/ Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,/ Şi ca norii de aramă şi ca ropotul de grindeni,/ Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,/ Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…/ Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.// …Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,/ Care vine, vine, vine calcă totul în picioare;/ Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,/ Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;/ Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,/ Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri/ Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată.” (Mihai Eminescu, Poezii, Ed. Perpessicius, 1958, p. 113-114)
Opera de geniu şi cea profetică sunt DAR şi TAINĂ care le conferă valoare eternă!
Creatorii spiritului creştin trăiesc geniul poporului ortodox, care la rândul lui produce geniile, profeţii, nu în mulţimile turmei sterile contemporane, bezmetice, ce dau suportul specific de vot de care au nevoie aleşii, pentru a se debarasa apoi de ele…
Aşadar, prin iconomia divină se impune un raport de comuniune a reciprocităţii creatoare: poporul trebuie să aibă cultul geniilor, profeţiilor lor – geniile, profeţii, cultul poporului lor. Poporul, Naţiunea, Neamul ortodox au atins slava serafică prin Fiii lor cei mai reprezentativi: creştinii – naţionalişti, care au trăit şi manifestat plenar sacralitatea Tradiţiei, ca mesaj apostolico-evanghelic şi ca revelaţie divină. „Geniile sunt culmile, pe care le atinge naţionalitatea: ei sunt adevăraţii educatori ai popoarelor.” (A.C. Cuza, Prefaţă la Opere Complecte, Colecţia Opera Omnia, Ed. Librăria Românească, Iaşi, 1914)
Sfânta Tradiţie, care a receptat, a integrat creator şi a subordonat Tradiţia populară, implică la rândul ei creaţie, înnoire, diversitatea, geniu, profetism, libertate. Alături de Fecioare, Femei, Mame, Părinţi, Poeţi, Filosofi, Teologi, Pedagogi, Învăţători, Profesori, Duhovnici, Călugări, Monahii, Cuvioşi, Vlădici (nu ierarhi), Voievozi (nu lideri), Eroi, Martiri, Mărturisitori şi Sfinţi, Geniile, Profeţii, Artiştii, Militarii, Medicii, Arhitecţii, Inginerii trăiesc plenar sentimentul românesc al fiinţei întrupat Frumuseţii ca valoare etică, estetică, epistemologică, morală, metafizică, religioasă, mistică, isihastă, liturgică, filocalică, sofianică, cosmică şi divină. În tradiţia pelasgă, protoromână lumea geto-dacă era aşezată între Frumuseţe (cosmos) şi Lumină (lumen). Lumea dacoromână precreştină a adăugat luminii naturale reflectată din Astrul ceresc, Creştinismul ortodox – lumina spirituală pogorâtă din Frumuseţea absolută – Iisus Hristos – Lumina lumii.
În centrul lumii Dumnezeu a aşezat OMUL – ca și chip al Său, pentru a da sens lumii.
Frumuseţea lumii se revelează Omului de valoare, ca valoare, ce reflectă natura relaţiei ontologice dintre creatură şi Creator. „Frumuseţea este o valoare perenă. Această valoare revelează un sens. Lumea este frumuseţe, lumină, armonie, maiestate, ordine şi bunătate tocmai pentru că nu este închisă în sine, suficientă sieşi. Frumuseţea ei este o relaţie cu sens. Frumuseţea aceasta luminează pentru oameni o existenţă mai presus de ea. Oamenii caută în lume un sens, dar îl găsesc dincolo de ea. Pentru că numai în raport cu Creatorul lumii se revelează sensul deplin al omlui, Dumnezeu este Creatorul sensului.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Prelegeri de Estetica Ortodoxiei. Vol. I, Teologie şi estetică. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p.274)
Frumuseţea şi Lumina trăiesc în Frumuseţea absolută şi Lumina Dumnezeirii!
Frumuseţea şi Lumina se pogoară peste lume dându-i demnitate şi sens!
Ele sunt după mărturia filosofului Lucian Blaga, „Transcendentul care coboară.”
Frumuseţea şi Lumina întrupate omului creator îi călăuzesc Calea mesianică!
„Viaţa în Ortodoxie este o călătorie. O călătorie din această lume căzută, cum mărturiseşte profesorul Nemoianu, spre Împărăţia veşnică. Fiind o călătorie, în mod necesar, trebuie urmată o „Cale” şi nu întâmplător, repet, viaţa creştină, din bun început, a fost numită „Cale”… Iar, fiind o călătorie şi urmând o „cale”, aceasta nu poate fi împlinită decât în Hristos şi cu Harul Lui.” (Alexandru Nemoianu, Naşterea Mântuitorului şi Calea Românească, Ajunul Crăciunului 2020, istoric, USA)
Bunul Dumnezeu, când aşează un neam în Vatra dăinuirii sale, îl aşează în funcţie de caracterul lui firesc, suprafiresc, de virtuţiile sale, de chemarea sa, credinţa sa, alegerea sa, creaţia sa, jertfa sa, crucea sa, iubirea sa, frumuseţea sa, lumina sa, calea sa, de sinergismul lui permanent cu Atotcreatorul şi Proniatorul său.
Dintru început Neamul proto-dacoromân a mers pe Calea sa, după legile divine care se potriveau cu fiinţa, firea, persoana şi caracterul lui. Când însă a renunţat să mai meargă pe Calea sacră, după Voia lui Dumnezeu, fiinţa poporului s-a alterat în amestecul cu eresuri, erezii, atitudinea lui s-a frânt, personalitatea lui s-a înfrânt.
Profetic Mihail Eminescu avertizează în timp şi peste timp: „…legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi…, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.” (Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, p. 226)
Imixtiunea în Tradiţia sacră, firească, ancestrală din care purced drepturile naţiei, poporului l-a revoltat pe marele filosof creştin, vizionar politic. „Peste noapte şi prin surprindere”(1), (ceea ce se întâmplă astăzi cu viteza iluminaţilor), „am admis legiuiri străine” (2), „legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galiţia” (3)… „Ei, bine, nu le-au admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elementele economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele.”(4) (1.Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, p. 168; 2.Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucureşti, 1989, p. 20; 3. Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, p. 259; 4. Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, p. 20)
Aceste lucruri, fapte, sisteme, directive, protocoale, care se petrec sub jugul comunităţii europene, aplicate în mod expres României pseudo-democrate, nu este o convertire, culturală, ştiinţifică, economică, ci este pur şi simplu o pervertire a noţiunii de patrie, neam, tradiţie, har, constituţie, stat, drept, dreptate, morală, spiritualitate, naţionalism, creştinism, creaţie, demnitate, libertate, adevăr, iubire.
„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc (masonic) aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată.” (5) (Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, p. 168)
Politica liberală, creată printr-o constituţie liberală de tip masonic s-a promulgat şi a rămas constantă şi fidelă secular prin deviza: să dăm totul străinilor şi nouă, turmei de alegători manipulate, promisiuni, iar poporului sărac cea mai rămas!
„Ceea ce nu înţeleg unii politicieni este că delegarea puterii de la popor este o misiune şi că această misiune este să fie purtătorii glasului poporului. Glasul poporului român, în istoria lui şi în acest moment este un glas creştin-ortodox.”
(Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Delegarea puterii de la popor este misiunea Glasului Poporului Român.)
Majoritatea politruciilor neoliberali de azi – condotierii demagogi, aidoma celor de ieri sau mai de demult, nu au conştiinţa „misiunii Glasului Poporului Român”, pentru că ei nu au conştiinţă şi ne-având conştiinţă, nu au vocaţie, iar ne-având vocaţie sunt antiromâni şi anticreştini. Ei au doar manipulare, dezinformare, denigrare, profanare, uzurpare, mondializare, adică, interes, afacere, profit, triplu câştig politic, social, economic, prin vasalitatea, servilismul şi slugărnicia pentru Oculta protectoare, risipind cu mărinimie economia cifrelor votului pe ţară, ce le asigură fără un prea mare efort dobândirea reprezentativităţii geo-politice, pentru huzurul dulce, cald, pompos, bine remunerat, de după mandate şi chiar ereditar…
„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, liberal şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (nici nu reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse.” (6)
(În ele, „toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii – parlamentarii n.n. -, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele crează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub formă de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui <<patriot>>”. (Timpul, 20-21 aprilie 1881, în Opere, vol.XII, p. 14)
Astfel, teoria liberală: „prin noi înşine!”, devenită teorie de stat liberal, a călcat în picioare teoria de om şi om, prefăcând „ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite.”(7) (Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, p. 259)
Urmarea aplicării teoriei liberale <<prin noi înşine!>>, alalteieri, ieri şi azi, juxtapune fidel starea nestării lor neoliberale de a „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.” (8) (Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol.X, p. 191-192)
Ropotul atitudinii autoritare, academice, de apostolat a prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, pornit în iureş peste Ţară, trece de la trap la galop, spre a fi auzit de Glasul Poporului Român – Vox populi vox Dei!, al cărui Fiu demn este. „Avem politicieni care nu s-au maturizat politic, dar avem şi politicieni – ceea ce e foarte grav – care nu-şi înţeleg menirea. Şi atunci, cum să câştige aceşti politicieni români încrederea poporului român care e un popor creştin? Creştinismul ne poate apăra identitatea noastră ca popor român, dar şi identitatea Europei aşa cum au cunoscut-o înaintaşii noştri şi cum am vrea – şi nu numai cum am vrea – e imperativ necesar să ducem şi noi mai departe – dacă vrem să mai fie Europă.”
Aleşii nematurizaţi politic sunt cei quasi şcoliţi, cei cu studii neterminate încă, cei cu diplome solicitate şi primite, cei ce improvizează, cei ce şantajază, cei ce guvernează…, iar mulţimea celor – „care nu-şi înţeleg menirea” – sunt categoria indivizilor, a autonomilor, a suficienţilor sieşi, a câţilor, a câtimilor câtorva mandate…
Menirea este o vocaţie a Firii, o metafizică a existenţei, o mistică a Fiinţei create ce se înalţă de pe orizontala existenţei imanente spre verticala fiinţialităţii, înspre transcendent, întru mântuire, întru Neam, întru Hristos!
Menirea presupune să ai Patrie, Neam, Dumnezeu, Datini, Obiceiuri, Tradiţie, Cult, Liturghie, Cultură, Şcoală, Artă, Ştiinţă, Cultul Moşilor şi Strămoşilor, Creaţie, Demnitate, Libertate, Adevăr, Iubire, Memorie, Mărturisire, Veşnicie.
Dacă nu ai Limbă, nu ai Patrie! Dacă nu ai Cuvânt, nu ai Dumnezeu! Dacă nu ai Spirit nu ai Liturghie! Dacă nu ai Grăire între Cer şi Pământ, nu ai MENIRE!
Cum să ai menire, când nu ai rădăcini, nu ai tulpină, nu ai ramuri, nu ai frunze, nu ai muguri, nu ai flori, nu ai corolă, nu ai roade, nu ai chemare, nu ai alegere, nu ai decât votul manipulat care se aşterne ca un pseudo reazim în vântul timpului lor…
Starea nestării neoliberale deposedează posesiunea privată a ţăranului, a micului întreprinzător, a românului mereu încercat, mereu obidit, mereu defăimat în general, pentru beneficiul cetăţenului politic, a cetăţenului străin, ocult, prin politicile economice nesănătoase şi nefireşti pentru poporul creştin ortodox, instaurând MITA ca apanaj al puterii lor libertine. „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţi”.(9) … „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.”(10) … „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.”(11)… „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.”(12)… „Justiţia subordonată politicii, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii.” (13) (9. Timpul, 18 aprilie1879, în Opere, vol. X, p. 223; 10. Timpul, 3 mai1879, în Opere, vol. X, p. 229; 11. Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol.XI, p. 291; 12. Timpul, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, p. 43; 13. Timpul, 15 mai 1879, în Opere, vol. X, p. 234)
Starea nestării neoliberale guvernează şi administrează ţara după bunul plac, după modelul moşiei lui Tipătescu, creând prefecţi şi suprefecţi, secretari şi subsecretari de stat. Ei, clica de lefegii, slugoi stricaţi ori condamnaţi prin sentinţe penale sunt protejaţii aleşilor, în numele şi sub protecţia cărora mulg ţara, o spoliază de la un capăt la altul, o jupoaie de jos în mai jos, o înfometează, o îmbolnăvesc, o aruncă în haos şi mizerie, provocând şi înteţind războiul românilor contra Românilor.
Jurnalistul profetic ne ajută cu un exemplu dintr-o multitudine de astfel de cazuri: „Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se pare de scandaloasă, (cum a fost afacerea Strussberg sau afacerea cu casele a edilului de Sibiu n.a.), cu care se denunţă – care este dată în vileag n.n. – Acest om este menţinut în funcţie; dirijează [el] însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat (sau mai sus.n.a.). Aici el însuşi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază colţul vălului ce se ridicase.”(14) (Timpul, 10 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, p. 439)
Starea nestării neoliberale nu promovează un partid de principii, ci unul de interese libertino-personale, care „păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării.” (15) … „Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem puţine de adaos (de adăugat n.n.). Trăind din politică şi prin politică, şi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga existenţa, el e capabil de-a falsifica totul; şi liste electorale, şi alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă şi literatură (şi filosofia creştină, istorie, arhivistică şi sărbători religioase n.a.).” (16) … „Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul <<patrioticului guvern>> (persoanelor aflate la cârma ţării n.n.)”. (17) (15. Timpul, 23 februarie 1880, în Opere, vol. XI, p. 38; 16. Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, p. 31, 30; 17. Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, p. 390)
Să luam aminte la profetismul lui Mihail Eminescu pentru a ne trăi-trezvi CREDINŢA, CONŞTIINŢA, DEMNITATEA, MISIUNEA, VOCAŢIA, MENIREA!
„…Bădie Mihai/ Auzi-ne hai/ Şi om şti de-acum/ Să-ţi aşternem drum/ Să-ţi slujim de iesle/ Să suim pe creste.// Şi vor pieri câţi nu te-or înţelege/ Şi vor via atâţi câţi ţi-or urma/ Căci tu ni-eşti pildă şi ni-eşti lege/ Pentru-nviere./ Pururea!” (Radu Mihai Crişan, Bădiei Mihai Eminescu, în Eminescu Interzis-Gândirea Politică, Criterion publishing, Bucureşti-2008)
—————————————-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, Neamț
15 Ianuarie 2021
