Celebra cântăreaţă de operă, operetă şi liduri, FLORICA CRISTOFOREANU, născută în România, la Râmnicu Sărat, la 16 mai, 1886, decedată la Rio de Janeiro, la 1 martie, 1960, a avut o carieră lirică strălucitoare, cântând pe cele mai renumite scene ale lumii. Ea a publicat în anul 1964, la Editura muzicală cartea autobiografică „Amintiri din cariera mea lirică”, o carte impresionantă care dezvăluie ce sacrificii a făcut familia ei s-o ajute să-şi facă studiile, imensul efort făcut să ajungă la inima miilor de spectatori, dragostea şi perseverenţa cu care s-a dăruit cântăreaţa carierei sale.
Ea a purtat cu mândrie numele său real, ca o adevărată româncă, refuzând să şi-l schimbe la propunerea impresarilor sau directorilor de teatru. Totdeauna, când avea ocazia, în timpul spectacolelor sau în reuniuni private cântăreaţa interpreta muzică populară românească şi era foarte apreciată. Pe lângă toate calităţile sale vocale, cântăreaţa stăpânea foarte bine arta dramatică, orice apariţie a sa pe scenă fiind un triumf. Frumuseţea fizică şi cea de caracter a celebrei cântăreţe au făcut un model demn de urmat de tinerii interpreţi, au ridicat valoric cultura română în lume.
În semn de preţuire a Floricăi Cristoforeanu, Centrul Cultural din Râmnicu Sărat îi poartă numele şi anual, începând cu anul 2020, aici se va organiza un festival naţional de canto clasic la care să participe mulţi tineri din întreaga ţară. În finalul cărţii, interpreta dă sfaturi noilor generaţii de cântăreţi: „Cheia succesului unui cântăreţ stă în modul de interpretare a rolului său, iar pentru construirea unui rol se folosesc toate calităţile vocale şi scenice cu care cântăreţul este înzestrat, întocmai ca un aparat complicat căruia, pentru a funcţiona, îi trebuie toate piesele componente. Armonizarea tuturor virtuţilor vocale şi scenice într-un tot unitar şi omogen constituie oglinda personalităţii artistice a cântăreţului”
(Florica Cristoforeanu – „Amintiri din cariera mea lirică”– Editura Rafet, 2020, carte apărută cu sprijinul financiar al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”).
———————–
Ecaterina CHIFU
București, 21 ianuarie 2021