A sosit luna martie şi zapada care încă acoperă pământul luat în stăpânire ca în plină iarnă canadiană, nu poate acoperi şi starea de spirit izvorâtă din tainiţele firii, acolo unde se pregăteşte o noua viaţă a lumii vegetale. Orice înfăţişare ar avea luna martie, cu zapadă sau fără, ea rămâne una dintre cele mai frumoase luni ale anului, în primul rând ca o lună a promisiunilor de mari frumuseţi ale lumii înconjurătoare şi ale trăirilor noastre. Martie ne zâmbeşte chiar din prima zi cu mărţişorul în care se împletesc prin simbolul şnurului, albul purităţii, cu roşul, simbolul dragostei până la jertfă. Bătrânii noştri au mai numit această lună şi Mărţişor. Urmează apoi zilele Babei prin care încercăm să întrezărim cum ni se vor împlini dorinţele în acest an. Dar, cea mai frumoasă zi a acestei luni, rămâne 8 Martie. E ziua în care tumultul florilor se asociază cu chipul femeii, al frumuseţii şi misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, închinat bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viaţa şi care trezesc în noi
gânduri şi sentimente ce ne înalţă într-o altă ordine, cea a curăţeniei şi frumuseţii sufleteşti.
Imaginea femeii se contopeşte adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blândă şi bună, plină de căldură a femeii înzestrată de Dumnezeu cu căldura iubirii. Ea este împlinirea în viaţă prin iubire şi dăruire. Fiecare femeie poartă în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodată. Dăruind, femeia este şi ea însetată de gesturi de tandreţe şi de mângâieri izvorâte din dragoste care sunt esenţa vieţii de familie şi fără de care viaţa nu ar mai avea nici un farmec.
Ca şi celelalte surori cu care întruchipează primăvara, aprilie şi mai, martie este o lună închinată iubirii şi al altor multe frumuseţi.
În martie, lumina soarelui mai limpede, mai blândă, mai caldă nu se poate să nu ne poarte prin lumea de frumuseţi a copilăriei ce-o purtăm cu noi. Ne îmbrânceşte în zona de viaţă când ne sfârâiau călcâiele alergând după gândăcei să-i prindem şi să-i facem avioane, când descântam gărgăriţele cu dar de a prevesti viitorul fetelor, când ne jucam cu mieluşeii şi ascultam fascinaţi cucul din vârful nucului, numărând anii pe care îi avem de trăit. Lumina asta caldă ne trimite cu gândul la casa părintească sau cea a bunicilor peste care se împrăştia generoasă în oricare răsărit de soare în cântatul de ziuă al cocoşilor. Se strecoară ca prin vis gânduri şi înfiorări, fără să ştim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile şi ştevia abia răsărite pe lângă gardul din fundul grădinii, parcă simţim iarăşi mireasma văzduhului răspândită de horbota florilor, mirosul de curăţenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podeţele, parcă vedem curtea plină de mişcare, de zumzet de albine, de cotcodăcitul păsărilor,
Fiorii renaşterii naturii ne amintesc şi de primii fiori treziţi de chipul îndrăgit în taină în anii adolescenţei, de surâsul cald pe buze, de îngânarea şoaptelor nespuse, de freamătul respiraţiei întretăiate, de lumina şi căldura ochilor, de farmecul grăitor al tăcerilor şi al strâgerilor de mână.
Dar martie este darnic cu toate etapele de vârstă ale omului în care toarnă limpezimi de soare ce ne fac mai tineri şi ne aduc în atmosferă o stare de efervescenţă şi o dulce nebunie.
Tinereţilor le cântă imnuri înălţătoare în cadenţa iubirii, le inspiră poezii şi le pune aripi viselor în zbor înalt, le toarnă în vene clocot viu, gata să dea pe răscoale.
În anii deplinei maturităţi şi mai apoi, în anii senectuţii, martie aduce înţelesuri noi faptelor simple de viaţă, pe lângă care am trecut fără să le băgăm în seamă. Descoperim cu bucurie că totul pare nou în jurul nostru, aşa cum nu le-am mai văzut niciodată, şi spre mirarea noastră, chiar noi înşine descoperim că suntem altfel. Alte înţelesuri capătă urzeala vieţii, altfel înţelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simţim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este inţelesul glasului păsărelelor, iar noaptea parcă ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai mult se adună, se încarcă de semnificaţii noi tainele naturii, se strecoară altfel în întreaga fiinţă zvonul sosirii primăverii.
Pentru că Marta nu lipseşte din post, cum e o vorba din bătrâni, ea este cea care începe pregătirile pentru întâmpinarea marii sărbători a primăverii, Învierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregăteşte pentru această mare taină a lui Dumnezeu turnând în noi picuri de sfinţenie. În postul mare ne dă o dezlegare la peşte de Blagoveştenie cum se zice in popor, sau Buna Vestire cum e numită în calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar în zilele următoare se pregăteşte să dea ştafeta lunii florilor, lăsându-ne amintirea unor tulburatoare trăiri.
***
Scriind acum despre frumuseţile lunii martie, m-am oprit văzând cum am reînviat icoane din trecut. Mă supără sâcâitoarea întrebare: nu cumva stărui prea mult, aflându-mă în rândul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea ce frumos a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vieţii şi a apus farmecul de atunci. Oricum aş lua-o, tot nu-mi vine la mână să scriu în loc de cântecul cucului din nuc, despre zbieretele manelelor, în loc de zburdălnicia mieilor, despre zburdalnicia cailor putere ai maşinilor de tot felul, oricât de frumoase şi de scumpe ar fi, fiindcă dau buzna peste liniştea oamenilor. Ştiu că sunt foarte necesare şi nu mai putem renunţa la ele, dar nu aparţin şi sufletului. Mieluţii, fie numai ca amintire, şi tot îmi mângâie inima mai mult decât vâjâitul unei maşini. Înghit cu greu mizeriile verbale aruncate în faţa femeii care a rămas în mintea mea tot cea căreia să-i închini înălţătoare cuvinte. Sunt unele mai aprige şi mai rele de gura? Ele nu s-au născut aşa. Trebuie să îndreptăm nedreptăţile care le-au adus în pragul disperării. În gând, eu tot le mângâi obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Să mă fac că nu simt inhalarea aerului poluat al marelor oraşe? Să îmi placă Balul Mărţişorului din Bucureşti în care cuvântul de ordine este luxul şi extravaganţa?
Şi atunci să nu mai scriu ca să nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am altă cale şi dacă, descriind stările de euforie ce ne cuprind în zilele de primăvară se strecoară şi câte un “mieluşel” mi-ar plăcea să nu îl goniţi şi să-l luaţi în braţe cu candoarea pe care ne-a dăruit-o Creatorul când ne-a adus pe lume. Să ne lăsăm în voia firii, să renaştem o dată cu primăvara, să înflorim o data cu florile, să nu ratăm şansa noastră de a spera la un nou început şi să nu uităm că luna martie ne îndeamnă la trăirea atâtor frumuseţi.
