Editura LIANEBOOKS organizează antologia aniversară „SUFLET DEVREME, BARD PESTE VREME”, cu ocazia sărbătoririi a 200 de ani de la nașterea Bardului de la Mircești, marele poet Vasile Alecsandri.
Proiectul acesta, la care sunteți invitați să participați, este atât un act de cultură, prin care ne arătăm respectul și prețuirea față de un mare poet român, dar și de promovare a poeților contemporani, care susțin cultura română, cu bucurie, talent și multe sacrificii.
Lucrarea apare la sugestia unor membri ai Societății Scriitorilor din Târgoviște (SST) și va avea prefața realizată de un membru al acestei societăți, de asemenea membru și al Uniunii Scriitorilor (USR).
Câte un exemplar se va trimite la SST, la USR, la bibliotecile județene ale participanților și la reviste ale Uniunii Scriitorilor.
Tematica lucrărilor cu care veți participa trebuie să se înscrie în tematica poetului Vasile Alecsandri: natura, dragostea de glia străbună, lumea satului, poezie patriotică, în stil specific fiecărui participant, sau în stilul Bardului de la Mircești.
Pentru a promova și mai mult autorii, LIANEBOOKS va selecta câte o poezie din opera fiecărui participant la antologie și o va publica pe paginile de Facebook: LIANE LITERARE și IMAGO MUNDI, unde pot fi votate. Primele 10 (zece) clasate vor fi publicate în revista SST, LITERE, precum și în revistele online sau pe hârtie cu care colaborează Editura LIANEBOOKS.
Condiții de participare:
Lucrările se vor trimite prin e-mail, la adresa:
și trebuie să nu depășească 5 pagini A4, scrise în limba română, cu diacritice și corectate, în care vor fi cuprinse atât poeziile, cât și un scurt CV literar, scris cu Font de 12, spațiere 1, format Times New Roman, acompaniate, separat, de o fotografie.
Într-un fișier separat se va trimite adresa unde să le fie trimise cărțile (o adresă din România).
Participanții sunt de acord să cumpere 3 (trei) exemplare, contra sumei de 100 RON, care va fi trimisă anticipat, la adresa: Editura LIANE BOOKS, Loc. Nenciulești, Jud. Teleorman, Str. Stadionului, Nr. 93, Cod poștal: 147186. Dacă doriți mai multe exemplare, veți specifica acest lucru încă de la început și veți fi informat cu privire la prețul final.
Expedierea cărților va intra în costul sumei sus-menționate, pentru autorii din România, coletele cu cărți având în interior chitanța pentru banii trimiși pentru publicare. Autorii români din străinătate vor indica o adresă din România, unde să le fie trimise cărțile.
Autorii își asumă apartenența operelor trimise, în e-mail-ul trimis, confirmând că lucrările le aparțin în totalitate. Eventualele încercări de plagiat descoperite vor fi descalificate, iar contribuția trimisă va fi înscrisă ca donație, nu va fi returnată. Deci am încredere că, la cititorii acestui anunț, nu se pune problema plagiatului.
Așteptăm cu drag lucrările voastre!
Daniela NENCIU