ŞTEFANIA MAGIDSON şi BLUE HERON FONDATION: O inimă pentru copiii din România

0
16
Stefania20

Stefania20Aţi aflat de Ştefania Magidson şi Blue Heron Fondation? Puţini ştiu că, fiind de origine română, Ştefania Magidson a plecat din România în Statele Unite în anul 1983. În 1990, a absolvit University of Utah obţinând o diplomă de specializare în Sănătate Publică precum şi o diplomă de master în Psihologie Aplicată la University of Santa Monica. Ea a continuat studiile în psihologie la facultatea California School of Professional Psychology, Los Angeles.

Ştefania Magidson a participat la conceperea şi punerea în aplicare a programelor de sănătate cardiovasculară pentru statul Utah (Utah State Health Departament), Direcţia de Sănătate de la Centrul pentru Controlul Bolilor Cardiovasculare.

Inspirată de Fundaţia EveryChild şi impactul ei eficient în viaţa copiilor nevoiaşi din zona Los Angeles, Ştefania Magidson a înfiinţat Fundaţia Blue Heron în 2002.

Fundaţia Blue Heron. este o organizaţie de caritate, care funcţionează atât în SUA cit şi în România. Misiunea fundaţiei este de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor abandonaţi din România şi a le oferi un acces mai larg la oportunităţile vietii.

O susţinătoare avidă a artelor precum şi a cauzelor sociale, ea s-a implicat în conducerea mai multor organizaţii non-profit din Los Angeles.

În plus faţă de serviciul oferit comunităţii, Ştefania este pasionată de arte şi de producţiile teatrale.

Alături de alţi români din Los Angeles, Ştefania Magidson s-a implicat în Programul Comitetului român al Festivalului de Filme Sud-Est Europene (SEEFILM) alături de alţi români din Los Angeles, organizaţie dedicată educării şi sensibilizării oamenilor cu privire la Europa de Sud Est, arătând cele mai bune filme
din această zonă, pe teme care transcend graniţele etnice şi rezonează cu publicul american.

În 2002, Ştefania Magidson a fost producătoarea piesei “Sex, droguri, Rock & Roll” de Eric Bogosian pentru care actorul principal Florin Piersic Jr., a primit premiul UNITER pentru Cel mai bun actor al anului. (Premiul UNITER este echivalent cu România cu Premiile TONY din America).

În 2005, Ştefania Magidson semnează producerea spectacolului de la Los Angeles “Un ardelean în Silicon Valley” cu Silvian Cenţiu in rolul
principal.

În 2010 o regăsim în calitate de coproducătoare a filmului “Omega Rose”, regizat de George Dorobanţu.

Ştefania Magidson a fost votată în top 20 al revistei Capital “Cele mai influente 100 femei din România” de 2005.

La ora actuală, Ştefania Magidson locuieşte în Los Angeles împreună cu soţul ei, Mark Magidson (cunoscut producător de filme documentare, ca de exemplu «Baraka» şi «Spre interior») şi cei doi fii ai lor.

– Ştefania Magidson, sunteţi recunoscută pentru activităţile umanitare în cadrul Blue Heron Foundation, pasiunea dumneavoastră pentru teatru şi film şi mai ales, dragostea profundă pentru România. Cine este Ştefania Magidson? Ce puteţi spune despre dumneavoastră înşivă ?

– M-am născut la Braşov în anul 1968 şi am emigrat în Utah, America în 1983. Pe lângă aclimatizarea într-o cultură nouă, care pentru mine a fost destul de anevoioasă, a trebuit de-asemenea să învăţ mult şi despre religia mormonă (sau “Later Day Saints” cum spun ei), a căror adepţi formează peste jumătate din populaţia statului.

Acolo am studiat liceul şi apoi Facultatea de Sănătate Publică la University of Utah , profesie pe care am practicat-o după terminarea facultăţii. La 23 de ani am hotărât să-mi continui studiile în alt
stat şi m-am mutat în California, Los Angeles. Mi-am dat seama din primul moment că sunt mult mai acceptată, că sunt în rezonanţă mult mai profundă cu alte concepte, cu oamenii, clima, cu tot ceea ce
reprezintă California şi Los Angeles. Aici am continuat studiile şi am obţinut un masterat în Psihologie.

L-am cunoscut pe soţul meu când aveam 25 de ani şi viaţa mea s-a schimbat foarte mult la acea vârstă, el fiind o persoană cu un statut social şi financiar pe care singură probabil nu mi-aş fi putut-o dobândi, sau nu la aşa o vârsta tânără. Ne-am căsătorit, iar apoi la 29 si respectiv 31 de ani i-am născut pe cei doi fii ai noştri.

În calitate de mamă şi soţie am devenit foarte conştientă că băieţii mei aveau o viaţă foarte bună, foarte frumoasă şi că nu le lipsea nimic. De-asemenea, am simţit că sunt într-o poziţie foarte specială unde aş putea să ajut. Aşa s-a întâmplat că în acea perioadă când am venit în ţară pentru a vedea piesa “Sex, Drugs, Rock and Roll” [1] de Eric Bogosian – o piesă deosebită, bine regizată [2] şi jucată -, de Florin Piersic Jr. (fiul lui Florin Piersic), m-am gândit să mă duc şi la Braşov la nişte orfelinate. Şi cu toate că nu ştiam bine cum anume as putea să ajut, când am văzut atâţia copii neajutoraţi care veneau şi îmi spuneau “mama” mi-am dat seama că doresc să fac ceva pentru ei. Asta se întâmpla în primăvara lui 2002.

Imediat ce m-am întors în California, m-am întâlnit cu un avocat şi am vrutm în câteva săptămâni, ce trebuie să fac şi cum pentru a stabili o fundaţie, o organizaţie non-profit.

Deci totul a pornit de la o dorinţa, un vis, şi încetul cu încetul, s-au aliniat stelele favorabil, pentru că, de-a lungul anilor, foarte multe lucruri minunate s-au petrecut în cadrul fundaţiei Blue Heron.

– Şi aşa s-a născut Fundaţia Blue Heron.

– La început am ajutat cu proiecte desfășurate în orfelinate pentru copii mici, cu vârste sub 3 ani. Am angajat referenţi educaţionali să se ocupe de ei, să-i ţină în braţe, să le arate afecţiune, să-i înveţe
să vorbească. Asta pentru că, la acea vreme, la Braşov erau prea puţini asistenți, în jur de 10-12 pentru peste 200 de copii. Refenților angajați le era practic imposibil să interacţioneze cu copiii atât cât și-ar fi dorit. Acesta a fost primul program al Fundaţiei Blue Heron.

După aceea am construit un teren de joacă şi de sport la Rupea.

Am avut şi un program pentru copiii care au suferit de SIDA şi de boli terminale, program care s-a derulat tot la Braşov, in colaborare cu Hospice Casa Speranţei.

– De pe site-ul fundaţiei am aflat că până în prezent s-au strâns peste 650.000 $ în SUA şi România pentru fundaţie, în decurs de 8 ani. Cum aţi continuat?

– În 2005 am început programul de burse universitare Blue Heron. Acordăm burse tinerilor care provin din sistemul de protecţie a copiilor – tineri abandonaţi sau orfani inteligenţi şi ambiţioși, care devin studenți la diferite universități din țară. Este un program unic în România si de curând ni s-a propus să fie folosit ca model şi în alte ţări, cum ar Bosnia.

Până în prezent am lucrat cu studenţi din judeţele Suceava, Iaşi, Braşov, Sibiu, Cluj, Prahova, Constanţa şi Bucureşti, şi intenţionăm să continuam să ne extindem. În ce constă bursa? În primul rând, studenților admiși pe locurile cu plată le achităm taxele de studiu, aproximativ 600-700 $ anual. Toți beneficiarii primesc o sumă de 60$ lunar, pentru cheltuieli curente (bani de buzunar, cărţi). Finanțăm și cursuri extra-curiculare, de dezvoltare profesională (cursuri de operare a computerului, de limba engleză, obținerea permisului de conducere). În plus, fiecărui student îi desemnăm un mentor. Mentorii sunt, în majoritate, cetățeni americani de origine română, dar există și mentori care trăiesc in România. Sunt specialişti în acelaşi domeniu de activitate cu tânărul pe care îl îndrumă şi îi susţin. Bursierii Blue Heron ne trimit nouă şi mentorilor rapoarte lunare cu întrebări specifice astfel încât noi să înţelegem ce se întâmplă în viața lor, ce succese sau ce probleme au. Mentorii au rolul de a-i asculta, de a-i încuraja. Avem şi mentori care s-au implicat mult mai mult decât le cerem noi, care i-au ajutat să obţină şi un loc de muncă. Avem o poveste frumoasă cu un student la medicină în anul I care este
sprijinit de o doctoriţă de aici. Ea şi-a implicat şi prietenii, i-au trimis manuale necesare, îl încurajează şi îl ajută să îşi organizeze timpul. Astfel, acest student căruia la început îi era teamă că nu-şi va trece examenele, a ajuns acum un student bun, de nota 8 şi 9. Rezultatele noastre se văd clar mai ales acum când, după cinci ani de la derularea acestui program, unii bursieri au absolvit deja cu succes facultatea, si-au gasit locuri de muncă bune şi au rămas implicaţi în acest program – continuă să sprijine noii bursieri, devenind un model pentru ei.

– Ştefania Magidson sunteţi o persoană publică, activă pe plan mondial, cunoscută în Statele Unite, România şi nu numai, care doreşte o anumită schimbare în mentalitatea semenilor ei. În ce constă
aceasta?

– Când m-am căsătorit, m-am alăturat unei familii a căror eforturi filantropice s-au desfăşurat de-a lungul a mai multor decade, şi am conştientizat importanţa de a împărţi o parte din resursele noastre şi
cu cei care au mult mai puţin sau care sunt victimele nevinovate ale societăţii. Nu este vorba doar de bani în sine, dar în general, de resursele pe care le avem şi pe care le împărţim cu alţii, prin acţiunile noastre altruiste. Acum sunt total încredinţată că dacă întindem o mână, acest gest poate schimba un destin. De exemplu, mentorilor din programul nostru de burse pentru copiii abandonaţi din România li se cere doar o oră din timpul lor pe lună, o oră în care să citească un raport şi să răspundă cu sfaturi, încurajări, poate cu un telefon (sau conversatie pe Skype). Cu o oră pe lună timp de 5 ani poţi schimba un destin, poţi schimba concepţiile unui tânăr despre el însuşi, capacitatea lui de a funcţiona în viaţa de toate zilele. Ideea este sa fim pozitivi, optimişti si generoşi pentru că tot ce oferim este spre binele nostru comun.

– Ce părere aveţi despre rolul femeii în societatea contemporană?

– Vreau să-ţi mărturisesc că de câte ori dau interviu in România mi se pun nişte întrebări ce îmi oferă un prilej nou de meditaţie şi necesită răspunsuri complexe. La fel şi cu această întrebare. Pot să împărtăşesc doar ceea ce eu am încercat să realizez, ca femeie. Câteodată simt că poate ar fi trebuit să mă fi născut în secolul trecut sau chiar maiînainte, pentru că întotdeauna m-am simţit extrem de feminină şi oarecum incapabilă să întruchipez ce se cere atât de mult în ziua de astăzi, în special în State: arhetipul femeii cu sabia în mână care înfruntă lumea, se ia la întrecere cu bărbaţii şi îşi clădeşte o carieră de invidiat, în acelaşi timp arătând şi perfect fizic, fiind soţie şi mama ideală. Cred totuşi că este important sa devii o femeie puternică, fara sa te pierzi în clişee, ci urmându-ţi acea voce interioară care ştie încotro să te conducă.

Mi-am dorit foarte mult ca atunci când voi fi mamă să petrec alături de copiii mei cat mai mult timp, sa le acord toata atenţia mea, sa me dedic educaţiei lor. A fost foarte important, atunci când am avut copiii, să stau acasă, cu toate că aveam resursele necesare să aleg, dar am vrut să fiu eu cea care este lângă ei zi de zi. Bineînţeles că eu am putut să aleg, dar nu toate femeile auposibilitatea sau luxul(!) acestei opţiuni. Victoria mea a fost să măînţeleg pe mine însămi şi să mă ridic la propriile mele așteptări, dar nu aş putea spune,la modul general, care ar trebui să fie rolul femeii. Este diferit şiunic pentru fiecare din noi, şi trebuie să înţelegem şi sa onorăm acestlucru. Eu am respect pentru deciziile tuturor femeilor moderne, legat de rolul pe care şi l-au ales în societate. Sunt decizii complexe şi personale.

– Mulţi români din afara ţării sunt implicaţi în construirea unei imagini pozitive a românilor de pretutindeni. Românii pentru România iată un program, un deziderat de excepţie pe care îl susţineţi cu loialitate şi credinţă. Ce părere au aceşti străini cu care colaboraţi despre România şi români?

– Majoritatea au cunoştinte destul de superficiale despre România, pentru ei imaginea României se conturează pe anumite simboluri: Transilvania, Nadia Comăneci, Ceauşescu. Un alt cerc îl reprezintă cei care ştiu ceva mai mult şi sunt familiarizaţi şi cu alte valori, ca Brâncuşi, Eugen Ionescu sau Eliade. Am întâlnit însă şi străini bine informaţi despre actualitatea politică şi socială, care au călătorit în România şi au o percepţie complexă şi destul de realistă. În general eu port cu mine o impresie optimistă despre România, chiar naiv-pozitivă. Am păstrat în suflet acele lucruri care m-au influenţat pozitiv.

– A construi o nouă atitudine faţă de copiii noştri iată o misiune extraordinară. Ce sfaturi puteţi sugera în această direcţie ?

– Vă referiţi la copiii mei, copiii pe care îi ajutăm în România sau generaţia tânără în mare?

– Copiii generaţiei de azi.

– Îi sfătuiesc să muncească, să fie oneşti cu ei înşişi, realişti şi să aibă curajul să transmită acest mesaj în lume, prin opiniile pe care le exprimă sau cariera pe care şi-o aleg. Copiilor mei le doresc să fie cu picioarele pe pământ, să fie conştienţi că trebuie să îşi creezepropriul viitor, să îşi manifesteze potentialul şi să îşi câştige existenţa în mod independent. Legat de studenţii pe care ii ajutăm în programele Blue Heron, câteodată mi-e puţin teamă, pentru că noi le insuflăm anumite valori, care funcţionează şi sunt apreciate în Statele Unite, dar pe care multe aspecte ale vieţii si societăţii din România le contrazic. Noi îi învăţăm să fie organizaţi, integri, corecţi, insă, din păcate, în România există încă multă corupţie, nepotism, o cultură a compromisului etc. Mă afectează şi mă întristează aceste defecte, care trebuie rezolvate la un nivel mult mai profund.

– Pasiunea dumneavoastră pentru film şi teatru s-a concretizat prin producerea unor spectacole şi filme (aici amintim spectacolele “Sex, Drugs, Rock & Roll.” din 2002 cu Florin Piersic jr., “A Transylvanian in Silicon Valley” one man show al lui Silvian Cenţiu 2005 precum şi filmul «Omega Rose» (2010) al lui George Dorobanţu “Wonderland: Meet The Dance”, New York 2010 (commissioning partener). Ce planuri v-aţi propus în acest domeniu pe viitor?

– Pasiunea mea pentru teatru, film şi dans corespunde laturii mele creative (am studiat balet la Casa de cultură Friedrich Schiller în Bucureşti şi arte la Şcoala Populară de Artă din Braşov timp de 3 ani). Este o activitate care mă atrage şi voi continua să o cultiv cum pot mai bine. Cred în rolul deosebit al artei care poate transforma si inspira societatea, si care, as zice, ne conecteaza mai puternic cu divinitatea.

– Şi nu în ultimul rând, cum reuşiţi să armonizaţi aceste activităţi publice reuşite cu viaţa de familie ? Ce părere are soţul dv. despre pasiunile materializate astfel?

– Soţul meu îşi desfăşoară activitatea profesionala la un nivel foarte înalt. Am învăţat multe de la el şi este un model pentru mine, cu toate că avem stiluri foarte diferite de a lucra. Când l-am întâlnit eu era deja un producator de film consacrat si detinea o companie internaţională de succes. Acestea fiind spuse, cred că e mândru de felul în care m-am format lângă el în ultimii cinsprezece ani de când suntem căsătoriţi. De exemplu, el a călătorit cu o echipă de filmare în jurul lumii, pentru cel mai recent film al sau, «Samsara», dar a ştiut să îşi echilibreze programul în aşa fel încât să îmi dea posibilitatea să îmi continui munca pentru Blue Heron şi să călătoresc în România pentru fundaţie când a fost nevoie. Cred că este important să ne respectăm, să ne susţinem şi să ne organizăm programul şi energia (unul cu celalalt şi, de asemenea, cu copii) pentru a ne asigura echilibrul, şi mai mult, acel “ceva” inefabil care continuă să ne inspire, să ne atragă, sa consolideze relaţia dintre noi. Cred ca este esenţial.

– Ştefania Magidson, în numele acestor copii minunaţi din România şi al meu personal, vă mulţumesc.

Pentru a oferi şanse copiiilor din România puteţi scrie pe internet pe adresa fundatiei www.blueheronfoundation.org sau prin poştă: 269 S. Beverly Drive Suite 435 Beverly Hills, CA 90212.

[1] Pentru piesa “Sex, Drugs, Rock and Roll” Florin Piersic Jr. a obţinut în 2003 – Marele premiu la One-man show Festival, Chişinău; 2003 – Cel mai bun spectacol la Festivalul Capul de regizor, Buzău; 2003 – Cel mai bun actor al anului 2002 – Gala UNITER.

[2] Piesa a fost regizată de Florin Piersic Jr.