CARTEA, ÎMPLETITURĂ DELICATĂ DE VIBRAȚII DIVINE
Motto: „Fiecare dintre noi are o chemare şi un dar. Iar a-ţi cunoaşte darul înseamnă a-ţi cunoaşte sensul vieţii; a şti pentru ce trăieşti şi pentru ce te jertfeşti.” (Părintele Constantin Galeriu)
Debutul meu literar s-a întâmplat târziu, dar starea poetică, literatura, cartea mi-au fost mereu aproape, cu ajutorul lor am reușit să înțeleg mai ușor realitatea în care trăiesc, dar și să descopăr drumul lăuntric spre aflarea ființei. 2 septembrie 2015 este ziua care mi-a rămas definitiv în memoria afectivă, fiind punctul de plecare al creației mele poetice. Primul poem intitulat „Bucurie regăsită” nu a apărut întâmplător. A fost mai degrabă esența cristalizării unor trăiri, pe care le-am păstrat cu grijă într-un „Jurnal de suflet”, cum obișnuiam să-i spun. Începusem să scriu acest jurnal mărturie, aflat încă în fază de proiect, în vara anului 2011, gândindu-mă în primul rând la femeile care parcurg calvarul diagnosticării cu o boală gravă, apoi la toți cei care se confruntă la un moment dat cu o situație limită. Acum cinci ani, tot într-o zi de septembrie, am trăit o asemenea experiență dură, pentru parcurgerea căreia a fost nevoie de un efort major, atât din partea mea, dar și a familiei, prietenilor, colegilor. Fără ajutorul lor permanent, ar fi fost aproape imposibil să fac față situației. Când omul nu se lasă contaminat de starea de deznădejde și alege să trăiască, își va căuta propria soluție de vindecare și anume pe cea care este în armonie cu sinele său. Am ales calea de a învăța să mă deslușesc pe mine însămi. Ascult vocea conștiinței, vocea vieții și, în sfârșit, aud vocea lui Dumnezeu Însuși…
Am scris primul poem pe un fond de introspecție. Dacă ar fi să definesc toate aceste experiențe, trăiri, întâlniri esențiale le-aș numi fără nici o exagerare nașterea mea pentru o nouă viață. Chiar dacă vârsta mea biologică este importantă, spiritual vorbind trăiesc primii șapte ani de viață. Povestea frumoasă începută în data de 2 septembrie 2015 a continuat și s-a finalizat prin volumul de poezii „Dansul vieții”, apărut în luna iunie 2016 la Editura Art Book, sub directa îndrumare a scriitoarei Cristina Ștefan. Pe durata celor doi ani, cât au durat investigațiile, intervențiile chirurgicale, tratamentele specifice bolii, am întâlnit oameni cu povești de viață impresionante. Scriindu-le în jurnal, le-am conservat într-o primă formă și, în același timp, am încercat să dau o mână de ajutor, la fel cum eu, la rândul meu, am primit un sfat sau o vorbă de încurajare. Am învățat împreună compasiunea, descoperind faptul că boala se instalează în corpul fizic ca efect al durerii sufletești… Vindecarea corpului fizic începe prin vindecarea spirituală. Spunea scriitoarea Ana Blandiana: „Ne rămîne să sperăm că iubirea este combustibilul vieţii şi al artei. Şi ne mai rămîne, de asemenea şi mai ales, credinţa profundă că toate dificultăţile, suferinţele şi dramele vor fi materii prime pentru viitoarele noastre cărţi.” În acele zile, mi-am propus, dacă voi supraviețui, să scriu o carte, o mărturie despre ceea ce trăiam. Nu știam ce înseamnă să scrii o carte. Nu aveam nici cele mai elementare cunoștințe despre acest fapt. Am început să scriu, fără să mă gândesc la felul cum se va finaliza acest demers. Și iată că visul meu născut pe patul de spital s-a împlinit.
5 octombrie 2016 este ziua lansării volumul de poezii “Dansul vieții”. Evenimentul organizat de Asociația „Sofi Roz” Bacău s-a desfășurat în condiții optime, prin implicarea unui om deosebit, Mioara Spiridon, președinta asociației. Ne-am bucurat de prezența scriitorilor: Cristina Ştefan, Mioara Băluță, Voisei Carmen și Paraschiv Mara ș.a. La nivel mondial, luna octombrie este dedicată luptei împotriva cancerului la sân. Momentul este un bun prilej pentru a le reaminti femeilor că, printr-un control medical făcut la timp, maladia poate fi descoperită şi învinsă. Eu însămi, pentru a face față situației, am căutat să găsesc forța interioară care să mă ajute să merg mai departe. Adică să depășesc bariere, prejudecăți și să accept suferința. Aidoma unui profesor, ea te învață să nu repeți greșelile, să prețuiești viața, dar, mai ales, să trăiești intens bucuriile ei mărunte…
Întâlnirea cu scriitoarea Cristina Ștefan a fost, așa cum am mai spus, momentul cheie pentru realizarea visului meu de a scrie o carte. Îi mulțumesc pentru răbdare, încurajări și îndrumare permanentă. Au urmat alte întâlniri cu oameni la fel de minunați. Scrierea acestei cărți, „Dansul vieții”, și nu numai, reprezintă modul meu concret de a-I mulțumi lui Dumnezeu, pentru sensibilitatea și dragostea de frumos, calități pe care mi le-a dăruit din preaplinul Iubirii Sale. Mă deschid spre cei din jurul meu și, în același timp, înaintez pe calea introspecției. Este precum un dans între drumul exterior al existenței și drumul interior de creație a propriului destin. Scrisul m-a făcut să înțeleg că viața este punte către celălalt…
4 octombrie 2017. Călătoria mea literară continuă. În această zi are loc lansarea cărții – jurnal, „Infinita iertare”, apărută în acest an la Editura Ateneul scriitorilor din Bacău. Evenimentul se desfășoară în mijlocul scriitorilor, membri ai Cenaclul „George Bacovia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău. Am scris „Infinita iertare” (inițial: „Jurnal de suflet”, manuscris), asumându-mi un act de mare curaj: în primul rând am retrăit o experiență de viață pe care am perceput-o, la momentul respectiv, drept o mare traumă iar în al doilea rând, am făcut o mărturisire despre cele mai dureroase trăiri ale mele și ale celor dragi mie, punându-i uneori în situații mai puțin confortabile. De-a lungul existenței am avut multe praguri de trecut și, de cele mai multe ori, fără să înțeleg mare lucru din ceea ce mi se întâmplă, am continuat să fac aceleași greșeli. În toamna anului 2010 am trăit sentimentul că universul îmi dă un ultim test. Îmi acordă încă o șansă. Descopăr soluția salvatoare. Simt că trebuie să împărtășesc și altora felul cum am trecut peste impas. Precum o rană vie, deși bariera fusese depășită, suferința revenea în memorie cu o intensitate greu de surprins în cuvinte.
Și totuși, viața cere uitare… Calea pentru a uita este acceptarea, urmată de iertare și aflarea sensului. M-am liniștit. Emoțiile tumultuoase trăite cândva au căpătat limpezime, transparență și luminozitate. Au devenit amintiri. Acum nu mai poartă pecetea durerii sau fericirii, luminii sau întunericului, bucuriei sau întristării, ci sunt doar pulsații ale vieții. Amintirile curg în tăcere prin viață, sunt atemporale, rânduindu-se într-o ordine specială: uneori țâșnesc din adâncuri și capătă sens, alteori se cufundă deoarece experiența lor nu a dus nicăieri. Pentru a atinge această stare de echilibru am început să scriu, aducând la lumină întâmplări, evenimente, secvențe… Le-am scuturat cu grijă de praful trecerii timpului și, în cele din urmă, le-am îmbrăcat în haina nouă a acceptării. Contradicțiile, astfel rezolvate, au devenit tăcere iar în spațiul nou creat, treptat își face loc adevărul. Prin această călătorie interioară am aflat că esența transformării contradicției în adevăr este credința în Dumnezeu.
Față în față cu încercarea, mi-am dat seama că iubesc atât de mult viața încât singurul leac aflat la îndemână împotriva morții mi s-a părut a fi introspecția prin scris, o adevărată terapie de vindecare. Și am avut dreptate. Poveștile scrise despre mine, despre oamenii întâlniți mi-au dat forță și m-au ajutat să continui… Drumul spre divinitate trece obligatoriu prin celălalt. Astfel între mine și durere s-a ridicat un văl și, mai mult, am ajuns să percep atât lumina zilei cât și întunericul nopții ca pe niște glasuri venind din exterior, pe care le pot asculta fără ca inima să mai sângereze. Ele se desprind din lăuntrul meu și se apropie de mine din afară, în armonii și înșiruiri de sunete, devenind un strat protector care mă apără împotriva intemperiilor de tot felul. Trăiesc bucuria scrisului ca pe un mod de a mă împrieteni și a construi punți între oameni. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au dăruit din timpul, talentul și harul lor pentru ca volumul „Infinita iertare” să pornească către cititorii săi în haine de sărbătoare!
29 octombrie 2017, o etapă la fel de importantă în destinul literar al cărții „Infinita iertare”. Are loc o altă lansare a volumului de proză, prin organizarea unui eveniment ce poartă amprenta Asociației „Sofi Roz” Bacău. De multe ori, poate nu suficient de mult cât ar trebui, inima ne îndeamnă să dăruim! Și de fiecare dată universul ne răsplătește înzecit cu zâmbete, îmbrățișări, flori, aprecieri, crâmpeie de viață… Nimic din toate acestea nu poate fi evaluat în termenii realității de fiecare zi. Legea universală a dăruirii are efecte miraculoase. Dăruim și dobândim încrederea că doar astfel se nasc legături trainice între oameni. Când aparții unui grup, și acel grup are menirea de a oferi un umăr, pe care cel împovărat își odihnește capul răvășit și greu încercat, întotdeauna există cineva binecuvântat care, prin însușirile sale sufletești, săvârșește minunea apropierii, conexiunii… Este și cazul Asociației „Sofi Roz”, unde președinta acesteia, Mioara Spiridon, conferă grupului calitatea de a fi un organism viu aflat în continuă evoluție. Fiecare sărbătoare, prilejuită de inițierea unor acțiuni de prevenție a bolilor grave, ne dăruiește sentimentul că nu suntem singuri în fața obstacolelor vieții… Dar poate cea mai minunată stare pe care o trăim este aceea că fiecare zi are o poveste ce merită trăită intens, așa cum vine ea. Cine dăruiește și cine primește într-un astfel de organism viu este greu de aflat, rămâne important faptul că fiecare dintre noi „aruncă un pod peste abisul singurătății sale”, trăiește din plin bucuria de a fi împreună. În acest context, împărtășesc bucuria primirii unui premiu pentru cartea „Infinita iertare”: DIPLOMĂ/ 9 decembrie 2017 – din partea Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și a Asociației „Sofi Roz” Bacău pentru cartea: Rodica Dascălu, „Infinita iertare” – un ajutor neprețuit în lupta împotriva cancerului.
4 septembrie 2018 este momentul publicării unui alt volum de versuri: Rodica Dascălu, „Nervuri”, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău. Dacă ar fi să mă refer la semnificația titlului aș porni de la un citat sugestiv care îndeamnă la meditație: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor”, spune scriitorul Antoine de Saint-Exupéry. A vedea esențialul este echivalent cu a vedea nervurile vieții. Suntem conectați unii cu ceilalți, dar din nefericire continuăm să existăm doar la nivelul aparențelor. Aceste nervuri ale vieții pot fi asemănate cu o hartă sacră, prevăzută cu o multitudine de semne de circulație, pe care fluxul vital trebuie să le respecte. Harta sacră a peisajului interior ne arată calea. Prin evoluțiile și transformările necesare ne putem reconecta cu sursa vieții, reflectare fidelă a ceea ce se întâmplă în interiorul ființei. Acționând cu iubire, înțelepciune, încredere, echilibru, entuziasm, vom alege să hrănim natura noastră interioară. Vom sădi „semințele” unui viitor mai bun pentru noi înșine și pentru lumea în care trăim.
Ignorând lăuntrul sufletesc, ne îndepărtăm de însuși nucleul ființei. Fiecare om este o explozie în univers iar firesc ar fi să facem tot ce e posibil să-i încetinim ritmul. Din nefericire, îndepărtarea rapidă și ireversibilă spre neant pare să fie singura preocupare a omului contemporan. Unicul mod prin care se poate încetini această risipire a ființei este iubirea, clipa magică când oamenii se bucură de ei înșiși, de ceilalți și cred cu tărie în Dumnezeu, reușind astfel să se sustragă curgerii timpului… Poate cel mai bine exprimă această stare părintele Rafail Noica: „Tăierea voii este să dăm la o parte uraganele, cutremurele şi focurile voinței noastre pătimaşe care bântuie, care urlă, care fac toată gălăgia asta, ca să putem auzi adiere de glas subţire, care este semnul Celui atotputernic. Adiere de glas subţire care vine cu căldură, cu duioşie, cu smerenie, cu tot ce însoţeşte dragostea lui Dumnezeu pentru făptura Lui iubită.”
Un simbol reprezentativ al universului în care trăim îl reprezintă Arborele Cosmic sau Pomul vieții, al cărui trunchi poate fi asociat cu o coloană ce unește energiile celeste și cele telurice. Iar nervurile frunzelor, ramurilor și rădăcinilor, uneori și ale fructelor sunt fragmente care conțin o copie miniaturală a întregului copac, nu identice, dar similare. Aș spune că nervurile sunt o adevărată amprentă divină, un drum pe care parcurgându-l descoperi izvorul de creativitate. Mircea Eliade asociază acest simbol cu ideea de Cosmos viu, în veșnică regenerare, de evoluție continuă ce are un caracter ciclic. Copacul Vieții exprimă cel mai bine sintagma „precum în cer așa și pe pământ”. Arborele are caracterul unui centru de armonizare și echilibru. Mai mult decât atât, acest arbore central ne învață cum să ne echilibrăm emoțiile și să trecem de la reactivitate într-o stare de atenție, cum să ne liniștim mintea hiperactivă și să ne deschidem gradul de conștientizare și de bucurie interioară.
14 decembrie 2018… Un pas hotărâtor pe tărâmul creativității scriitorilor băcăuani. În Cenaclul „George Bacovia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, sunt prezentate mai multe volume de poezie, proză și critică literară, recent apărute. Printre ele figurează și volumele mele de poezii: „Dansul vieții „și „Nervuri”. Cu acest prilej mi-am exprimat câteva gânduri despre carte, cuvânt, poezie. Trăim emoția zilelor premergătoare Sărbătorii Nașterii Mântuitorului. Intrând în incinta Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, Bacău, și îndreptându-mă spre Sala Media, am trăit sentimentul că astăzi, de fapt, sărbătorim Cartea, sărbătorim Cuvântul…
Când deschid o carte apare miracolul. Devin personajul mai multor vieți, călătoresc în lumi unde nici cu gândul nu îndrăznesc să ajung, realizez introspecții… Poate cel mai important fapt pentru un om care citește este acela că începe să distingă binele de rău. Nu mai poate fi manipulat ușor sau mai simplu spus: omului i se deschid ochii și începe să vadă… Cărțile pe care le-am scris sunt despre mine, despre trăiri, emoții, sentimente, experiențe proprii… Dar nicio clipă când scriu nu uit că, de fapt, eu scriu nu doar ca terapie ci, mai ales, scriu pentru cititori. Este important ca aceștia să se regăsească. Din momentul lansării, cărțile nu îmi mai aparțin, ele își încep propriul lor destin, de cele mai multe ori, diferit de al meu. De aceea, când mă gândesc la volumele de poezii și la volumul de proză, pe care le-am scris, vizualizez cartea asemeni unui cumul de energii creatoare. Dacă vorbesc despre procesul de creație, mărturisesc că am avut parte de susținere permanentă. În plus, la finalizarea unei cărți își aduc o importantă contribuție și scriitorii sau criticii literari care își exprimă viziunea proprie prin însemnări critice, prefață sau cronici literare. Toate aceste energii se conjugă, rezultând o împletitură delicată de vibrații ce poartă mesajul divin spre cititor.
Doresc să mulțumesc scriitoarei Cristina Ștefan pentru prefața la volumul „Dansul vieții” și scriitoarei Valeria Manta Tăicuțu pentru prefața la volumul „Nervuri”. Mulțumirile mele se îndreaptă și către criticii literari care și-au exprimat părerea asupra creației mele literare: Cristina Ștefan, Petre Isachi, Theodor George Calcan, Daniel Nicolescu, Cornel Galben, Mariana Velisar Codrescu, Liviu Chiscop, dar și către poetele Mioara Băluță, Atena Ivanovici, Tincuța Horonceanu Bernevic ș.a. Demn de menționat este și proiectul „2017 – Anul Ovidiu”, inițiat de scriitorul Viorel Savin, care a îndeplinit și calitatea de manager. Mulțumesc juriului pentru acordarea Premiului 3, la acest concurs. Poezia „Exilul” se regăsește în volumul „Nervuri”.
Cenaclului „George Bacovia” este locul unde se întâmplă lansări de carte, întâlniri literare… Mulțumesc pe această cale scriitorului Dumitru Brăneanu, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și colectivului de conducere al filialei. Nu trebuie să uit ecourile primite de la cititori, uneori simt că acestea sunt cele mai importante. Mulțumesc pentru susținere Asociației „Sofi Roz”, tuturor doamnelor din asociație. Astăzi sunt aici și, ca de fiecare dată când lansez o carte, prin prezența lor mă ajută să trec mai ușor peste emoții. Apoi îmi exprim recunoștința pentru familie și prietenii familiei noastre, dar și față de prietenii și colegii de serviciu… Am plecat spre casă cu sufletul plin. Cartea și Cuvântul au fost omagiate, așa cum se cuvine, într-un lăcaș cu o vibrație înaltă, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, Bacău…
10 martie 2019 este ziua când are loc Sărbătoarea Mărțișorului, eveniment organizat de Asociația „Sofi Roz” Bacău. Se lansează și volumul de poezie: Rodica Dascălu, „Nervuri”, Editura Ateneul scriitorilor, 2018. Asociația oferă doamnelor prezente la eveniment cartea mea de poezie însoțită de mărțișoarele confecționate la sediul asociației în timpul întânirilor săptămânale.
Cândva, în copilărie, eram atentă la „rădăcinile, tulpinile, ramurile și frunzele copacilor”. E felul meu de a spune că îmi iubesc bunicii, părinții, rudele… Am înțeles mai târziu că pentru a transforma călătoria vieții într-o formă a cunoașterii de sine e bine să nu fiu singură. Pentru a nu mă rătăci, am pendulat continuu pe drumul ce unește existența și viața lăuntrică. Nu este o cale ușoară. Deseori, aflată la răspântii, am ales la întâmplare. Treptat am devenit atentă. În relația cu semenii, nervurile, aceste căi nevăzute de comunicare, mi-au arătat că iertarea, compasiunea sunt stări premergătoare iubirii. De la fiecare om întâlnit învăț ceva prețios sau poate el se inspiră… E un proces viu continuu… Natura înconjurătoare, darul lui Dumnezeu pentru noi, m-a atras încă din copilărie. Aprinderea primilor muguri, alaiul copacilor înfloriți, nuanțele cerului, toate păreau că vor să-mi vorbească. Un timp, acaparată de „grija cea lumească”, am uitat culorile anotimpurilor, apoi le-am regăsit, amintindu-mi scene din viața de familie. În toată existența lor, părinții au lucrat grădina, via, pământul, respectând principiul “omul sfințește locul”! Relația cu natura am aflat-o acum, mai vie și mai plină de înțelesuri, în latura ei contemplativă. Călătoriile m-au făcut să văd că sunt minuscul fir de nisip în raport cu măreția Creației. „În om Creația devine cosmos” spune părintele Dumitru Stăniloae. Dumnezeu intră în dialog cu omul smerit, transfigurându-l. Trăim într-un univers în care totul se află în conexiune. De noi depinde dacă alegem să călătorim spre El, Cel ce este Iubire!
Încă o etapă plină de semnificații a activității mele literare este publicarea în data de 23 aprilie 2020 a volumului: Rodica Dascălu, „Imaginează-ți o grădină”, Editura Art Book, Bacău. Ultima mea carte de versuri este o invitație adresată cititorilor de a-și imagina o lume, în care binele, frumosul și adevărul nu numai că există, dar și contează… Privesc cartea nouă, proaspătă ca pe un dar aproape neașteptat și, cum este și firesc, mă grăbesc să împărtășesc bucuria. Poemele sunt schițate în marea lor majoritate în anul 2019. Scriindu-le, nu mi-am propus să ating o anumită temă. Ele s-au așezat precum piesele unui joc Puzzle, crâmpeie vii transfigurate. Fără provocările existenței nu aș fi reușit să descifrez un minim limbaj al escaladării muntelui interior… Pentru a depăși marginile buclei în care exist, am avut nevoie de călăuze autentice: credință, artă, cuvânt, oameni-lumină… Dincolo de hotar se prefigurează o altă lume, unde vom fi modelați de pământul pe care-l vom călca, iarăși, cu respect, dar și de ceea ce vom întâlni pe cărările încă nestrăbătute… Uriașe spații albe așteaptă să fie scrise prin reînnodarea vechilor povești și adăugarea altora noi… Poate de aceea, cartea „Imaginează-ți o grădină” a ales să se nască tocmai acum, în aceste vremuri, când adie firav, neliniștit și ușor nesigur vântul schimbării…
Destinul cărții „Imaginează-ți o grădină”, Art Book, 2020, curge frumos. Prefața volumului aparține profesorului și criticului literar Petre Isachi: „Imaginația nu exclude Rațiunea sau esența poeziei este (in)actuală”. Grupaje de poeme din volum au fost publicate în revistele: Plumb, Ateneu, Thymes, Prăvălia culturală, Spații culturale, eCreator și Sintagme codrene. Alte selecții de poezii sunt publicate în două antologii: „Vis cu Nichita” – Antologie Apollon (antologie de texte literare), Festivalul Internațional de Poezie „Zilele Nichita Stănescu” – 2020, Editura Ro.cart 2020, volumul IX, coordonator: George Călin; „Cuvântul IUBIRII, Iubirea Cuvântului” – Antologie realizată de Ioan Romeo Roșiianu, Baia Mare, Ecreator, 2020.
Au fost scrise două cronici asupra volumului de versuri, și anume: Cristina Ștefan, „Vorbind despre imaginarul poetic…”, cronică publicată în Revista „Plumb” nr. 158 din luna mai 2020. Vasilica Grigoraș, „Grădina, chipul lăuntric al Rodicăi Dascălu”, cronică aflată în curs de publicare la aceeași revistă băcăuană, acreditată de Uniunea Scriitorilor din România, „Plumb”. Îmi exprim mulțumirea și recunoștința față de scriitorii, criticii literari și redacțiile revistelor amintite, care, prin talentul lor deosebit, ajută volumului de versuri „Imaginează-ți o grădină” să ajungă la inima cititorilor. Când cititorii îmi trimit impresiile lor asupra cărților citite, exprimându-și aprecierea și emoția regăsirii în paginile acestora, pot spune că trăiesc cele mai mari bucurii.
Înainte de a încheia, aș vrea să inserez gândul că literatura nu poate prinde viață fără îndeplinirea unor criterii esențiale pentru taina scrisului: sensibilitate intuitivă, inteligență emoțională, simț lingvistic, bagaj solid de lectură, dar și capacitate de a munci intens, prin aplecarea cu pasiune și har asupra textului. Spunea Jose Ortega y Gasset în „Revolta maselor”: „Cuvântul pare lucru de nimic. Ce-i un cuvânt? Silabe, sunete ce adesea ies dintre buze, dar cu greu intră în urechi şi numai când pornesc din inimă întâlnesc inimile. E lucru de nimic, mărunt, scurt, o răsuflare, o adiere, un sunet care se duce şi vine, pe care-l ia vântul. Şi totuşi, cuvântul Împărăţiei e ca Plămada: de cade-n făină bună, făină curată, fără măzăriche, dospeşte şi creşte. E ca sămânţa câmpului care, sub brazdă, încolţeşte răbdătoare ca pământul care-o ascunde, iar când vine primăvara înverzeşte, se înfiripă şi numai ce dă-n vară, iată gata culesul. Cuvântul este o taină sfântă care nu trebuie administrată decât cu o extremă delicateţe.”
————————-
Rodica DASCĂLU
13 octombrie 2020
Bacău
