PE ITINERARII INGINEREȘTI, JURNALISTICE, LITERARE ȘI UMORISTICE
Pe 24 iunie (Sânzienele) 1957, declarat pe 26 iunie, aveam să văd lumina zilei, eu, Vulpaşu Vasile, (alintat Dinu) fiul lui Ion şi Maria din localitatea Slătinicul Mic (atestată documentar din anul 1594), oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi. Zona pitorească în care este situat acest sătuc, te îndeamnă spre visare şi cunoaştere. Încă din clasa a V-a am simţit gustul cărţilor, fiind un cititor înrăit şi perseverent. Cărţile mi-au deschis ochii cunoaşterii şi totodată a apărut scânteia, dorinţa de a încerca să compun propriile creaţii, cu ajutorul unor profesori cărora le port tot respectul.
Primii paşi timizi i-am făcut începând cu clasa a VII-a, mărturie stau nişte carneţele cu poezioare şi mici povestiri în proză, scrise la lumina lămpii cu gaz sau prin pădurea de tei, când mergeam cu animalele la păscut. Ce-i drept, părinţii, absolvenţi de doar 7 clase, mi-au conturat drumul vieţii.
Tatăl, un pasionat de istorie şi geografie, şi mama care recitea din memorie poezii din marii noştri poeţi, mi-au dat impulsul necesar nu doar să citesc, ci şi acela de a demonstra că pot şi eu să am propriile creaţii literare, dar să devin şi un om cu carte. Profesorii de limba română, Câmpeanu Constantin, Anton Alexandru şi Bădescu Dumitru m-au influenţat pozitiv şi m-au stimulat pe drumul ales. Astfel încât, mici creaţii literare proprii le citeam cu ocazia unor spectacole şcolare, care stârneau admiraţia celor prezenţi. Îmi amintesc că, atunci când mi-am deschis apetitul pentru citit, am început cu romanul poliţist, de aventură şi de dragoste, urmând apoi celelalte categorii.
În anii de liceu, am început să citesc ziare şi reviste de cultură generală, de literatură şi de umor, precum: „Magazinul”, „Magazin istoric”, „Urzica”, „Flacăra”, ș.a. La vârsta de 20 de ani am debutat în presa scrisă, respectiv în ziarul „Viitorul” din Turnu Severin (azi, „Datina”) şi „Grănicerul”, cam în acelaşi timp. De atunci şi până în prezent am colaborat la peste 80 de publicaţii (jurnalistice, literare şi umoristice) sau am fost prezentat de diverşi jurnalişti, scriitori şi epigramişti, cum ar fi: „Grănicerul”, „Viitorul”, „Datina”, „Apărarea patriei”, „Forum studenţesc”, „Viaţa studenţească”, „Obiectiv mehedinţean”, „Forum dunărean”, „Oglinda”, „Oglinda Gorjului”, „Gazeta de Severin”, „Mehedinţeanul”, „Informaţia de Severin”, „Vocea Mehedinţiului”, „Obiectiv literar”, „Magazinul”, „Oglinda Mehedinţiului”, „Oglinda literară”, „Femei”, „Pentru Patrie”, „Cuget liber”, „Vitralii”, „Poezia”, „Curierul de Vîlcea”, „Ziua”, „Nădejdea”, „Raţiunea”; reviste online precum: „Constelaţii Diamantine”, „Bună Ziua, Iaşi”, „Epigrama”, „Lumea Epigramei”, „Taifas literar”, „Cugetul”, „Booklook!”, „Scârţ!”, „Amfitrion”, „Revista română de versuri şi proză”, „Ion”, „AG PE RIME”, „Ziarul Văii Jiului”, „Spinul”, „Acuş”, „Revista UZPR”, „Supliment UZPR”, „Univers ingineresc”, „Epigrama”, „Turburele”, „Vocea ta”, „Colac peste pupăză”, „Arcade”, „Epigrama de Strehaia”, „Informaţia de Strehaia”, „Strehaia”, „Satira”, „Făclia de Cluj”, „Gorjeanul”, „Pandurul”, „Meridianul cultural românesc”, „Linia întâi”, „Gazeta Românească” (Israel), „Cronos”, „Universul Olteniei”, „Hohote”, „Vip seniorii”, „Oglinda politică”, „Perseide literare” ș.a. În articolele de presă am folosit peste 10 pseudonime (Vasile Dinulescu, Vasile Stănoiu, Dinu Vasile, I. Strehăianu, Dinu Strehăianu, Simcea Ion, Pavel Strehăianu, Ghimpus V., AUD Tot,…).
Începând cu anul 2002 şi până în prezent am scris 8 cărţi, după cum urmează:
- Rămâi cu mine, (versuri), Editura „Decebal”, Drobeta Turnu Severin, august 2002
- Globalizare şi educaţie, (eseuri), bilingv, m.m.autori, Editura „Şcoala Mehedinţiului”, Drobeta Turnu Severin, decembrie 2002
- Epigrame şi estimaţii, Editura „M.J.M.”, Craiova, ianuarie 2003
- Eterna iubire, (versuri), Editura „ALMA”, Craiova, mai 2004
- Rămâi cu mine, (versuri), ediţia a II-a, Editura „M.J.M.”, Craiova, noiembrie 2004
- Vulpaşuforisme, (Maxime, aforisme), Editura „PROFIN”, Drobeta Turnu Severin, martie 2015
- Epigrame, Ediitura „PIM” Iaşi, februarie 2016 (carte premiată la Festivalul Naţional de Epigramă, „Cât e Buzăul de mare”, ediţia a XVII-a, 13-15 mai 2016)
- Cu EPIGRAMA în ring!, Editura „PROFIN”, Drobeta Turnu Severin, iulie 2016
Pentru mulţi este o nedumerire faptul că de peste 40 de ani cochetez cu jurnalismul şi literatura, chiar dacă de profesie sunt inginer mecanic! Am absolvit un liceu cu profil real, după care am abosolvit două facultăţi tehnice: Facultatea de Mecanică, (specializarea TCM), din cadrul Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara şi Facultatea de Mecanică, (specializarea IPMI) la Universitatea din Craiova. De-a lungul carierei inginereşti am absolvit peste 20 de cursuri postuniversitare în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Academia de Studii Economice Bucureşti, Ministerului Muncii şi în cadrul Academiei Britanice de Afaceri şi Comunicare (Management Strategic).
Am ocupat diverse funcţii: şef birou, şef serviciu, şef atelier, şef secţie, iar din anul 2011 am fost director general la „S.C. FLAPS S.A.” Strehaia, unde am obţinut locul I, Top Afaceri România, jud. Mehedinţi (2011-2018). Timp de câţiva ani am fost profesor la catedra de discipline tehnice din cadrul Liceului Tehnologic „Matei Basarab”, Strehaia. Am fost autorul unui proiect de invenţie depus la OSIM şi al mai multor inovaţii tehnice. Am elaborat peste 50 de referate, studii ştiinţifice în domeniul tehnic şi pe linie de protecţia mediului.
Cunoscător a trei limbi străine: rusă, franceză, engleză şi deţin cunoştiinţe aprofundate în domeniul informaticii. Cu siguranţă, ambiţia şi perseverenţa m-au făcut să am diverse reuşite şi satisfacţii în viaţă. Elev fiind, am obţinut locul I pe ţară la o olimpiadă şcolară şi am obţinut diverse premii la concursuri şcolare şi extraşcolare.
Am obţinut peste 10 premii la festivaluri de literatură şi umor din ţară. Am primit numeroase diplome de onoare şi excelenţă şi chiar Distincţia „Acta non verba” din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, în cadrul Premiilor UZPR 2019. Am apărut în peste 25 de antologii, dicţionare personalităţi şi în Monografia oraşului „Strehaia în istorie”, autor, prof. şi istoric C.A. Protopopescu.
Sunt membru în „Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România” (UZPR), „Uniunea Epigramiştilor din România” (UER), „Asociaţia Generală a Inginerilor din România” (AGIR), cât şi în peste 15 asociaţii, cenacluri, societăţi, cercuri ale scriitorilor, epigramiştilor şi jurnaliştilor din România.
Privind preocupările mele literare aş putea să enumăr câteva, în ordinea înfiinţării: sunt iniţiatorul Cenaclului Literar „Nichita Stănescu”, Strehaia, 2002; membru fondator al revistei literare „Arcade”, Strehaia, 2003; preşedintele fondator al Cenaclului de Literatură şi Umor „C. A. Protopopescu”, Strehaia, 2012; preşedintele fondator al Asociaţiei Literare „Speranţa 2014” Strehaia, 2016 (asociaţie cu caracter juridic, înfiinţată legal); fondatorul şi preşedintele Clubului Epigramiştilor Strehăieni „Ghimpele V.V”, 2016; fondatorul şi directorul Concursului Judeţean de „Creaţie Literară şi Artistică” pentru elevi, ediţia a I-a, 26 iunie 2019; fondatorul Concursului Judeţean „Elevi şi studenţi cu iniţiativă”, cu premii în cărţi şi publicaţii, ediţia a I-a, 17 mai 2020; iniţiatorul Concursului naţional „TOP Epigrame Strehaia”, ediţia a I-a, 9 august 2020; fondatorul şi directorul Festivalului Naţional „Strehaia Literară şi Umoristică”, ediţia a I-a, 17 noiembrie 2019.
În ianuarie 2016 am pus bazele înfiinţării Trustului de presă independent „Vulpaşu Press Strehaia”, sub directa conducere şi finanţare a familiei Maria şi Vasile Vulpaşu. În prezent, acesta editează mai multe publicaţii literare şi jurnalistice: „Epigrama de Strehaia” – revistă naţională de literatură şi umor (ISSN 2458-0678 / ISSN-L 2458-0678), cu apariţie trimestrială, color, 76 pagini, format A5, primul număr a apărut în ianuarie 2016, având drept director fondator pe jurnalistul şi epigramistul strehăian, Vulpaşu I. Vasile şi redactor-şef pe scriitoarea, jurnalista şi epigramista Any Drăgoianu; „Informaţia de Strehaia”, ziar judeţean independent (ISSN 2537-3609 / ISSN-L 2537-3609), color, 20 pag., format A4, al cărui prim număr a apărut pe 17 noiembrie 2016, director fondator şi redactor-şef fiind Vulpaşu I. Vasile; „Oglinda politică”, supliment politic (ISSN 2734 – 8466 / ISSN – L 2734 – 8466), ce a apărut pentru prima dată pe 17 august 2020, apare de alegeri sau când e cazul (cel puţin de două ori pe an), format A4, color, 8 pag., director fondator şi redactor-şef, Vulpaşu I, Vasile; „Perseide literare”, supliment literar (ISSN 2734 – 8474 / ISSN – L 2734 – 8474), al cărui prim număr a apărut pe 17 octombrie 2020, apare trimestrial, format A4, color, 8-12 pag., fondator şi redactor-şef, Vulpaşu Gh. Maria; „Strehaia”, ziar local independent (ISSN 2734 – 8377 / ISSN – L 2734 – 8377), color, 16 pag., format A4, cu apariţie trimestrială, pe data de 9, luna a II-a a fiecărui trimestru. Primul număr a apărut pe 9 februarie 2021, director şi redactor-şef fiind Vulpaşu I.Vasile.
În cadrul trustului de presă se acordă premii, diplome, se fac acte de caritate şi chiar s-au organizat mai multe concursuri cu tematică literară, umoristică şi artistică, la nivel zonal sau naţional. Trustul de presă colaborează cu UZPR, UER, AGIR, cenacluri literare, societăţi ale scriitorilor, iniţiatorii unor festivaluri, diverse publicaţii literare şi jurnalistice, inclusiv cu scriitori, epigramişti şi ziarişti din ţară şi străinătate deschişi unei colaborări. Pe viitor îmi doresc să atrag mai mult tineret (elevi şi studenţi) către actul jurnalistic şi literar, astfel încât Strehaia să devină un centru cultural important din zona de sud-vest a ţării.
Despre activitatea pe care o desfăşor, jurnalistică şi literară, s-au pronunţat prin scrierea unor cronici literare, despre cărţile mele, în articole de presă şi diverse comunicări scrise şi verbale, mai mulţi scriitori, epigramişti şi jurnalişti, membri ai UZPR, UER, USR, dintre care amintesc câţiva: prof. univ. as. dr. ing. DHC Mihai Mihăiţă, preşedintele ASTR şi AGIR, prof. univ. dr. Tudor Nedelcea, prof. univ. dr. Nicolae Vasile, prof. univ. dr. Gheorghe Manolea, prof. univ. dr. Gheorghe Ţiclete, jurist George Corbu, preşedinte UER, ec.Petre Gigea Gorun, preşedinte CEO, ing. Vasile Larco, prof. Vasilica Grigoraş, prof. Ileana Roman (preşedinta filialei USR Mehedinţi), prof. Titu Dinuţ, prof. Dan Şalapa, ing. Florin Grigoriu.
Închei prin a prezenta o scurtă caracterizare dintr-o prefaţă de carte, semnată de George Corbu:
„Precizez: deocamdată! Şi totuşi, el nu este singur: Cenaclul Epigramiştilor Olteni – Craiova, al cărui membru activ este, cenaclu condus de scriitorul şi diplomatul Petre Gigea-Gorun, constituie o bună şcoală de creaţie şi organizare a unei activităţi cu profil cultural, chiar dacă restrâns, un model ce trebuie urmat.
Roadele au şi început să apară, putându-se în curând vorbi de epigrama de Strehaia ca despre o marcă omologată căreia creaţia de gen a inginerului Vasile Vulpaşu va avea un cuvânt de spus.
Iniţiativele sale culturale şi jurnalistice, împreună cu dăruirea pentru genul epigramatic, merită de pe acum, cu prisosinţă, nu doar încrederea şi recunoaşterea din partea confreriei noastre la care a aderat cu entuziasm, ci şi gratitudinea pentru generozitatea cu care investeşte pricepere, energie, inteligenţă şi talent, în calitate de sponsor material şi spiritual, într-o cauză nobilă pentru care militează asiduu Uniunea Epigramiştilor din România – entitate importantă a umoriştilor contemporani, a oamenilor de spirit în general”.
———————–
Vasile VULPAȘU
Strehaia, Mehedinți
22 septembrie 2021