Mai aveam vreo câteva zile până intram în luna decembrie și încetișor dar sigur, mă simțeam din ce în ce mai aproape de ultima zi a concediului meu de odihnă din care tot speram ca să-l petrec integral, performanță de care, tare de mult nu mai beneficiasem. Copleșit de tot felul de gânduri mă tot uitam spre poartă ca să-l zăresc pe nenea Gheorghiță care trebuia să revină de la Buzău aducându-ne veștile pe care le așteptam cu nerăbdare și asta deoarece, peste noapte, a nins așternând cam de un lat de palmă de zăpadă pufoasă iar norii cenușii de pe cer ne tot anunțau că mai au în plan să ne mai presare ceva promoroacă.
Din spre plita încinsă mi-au venit câteva bolboroseli care m-au anunțat că apa din ibricul de cafea a dat în clocot așa că, l-am pus deoparte și am presărat în el cafeaua parfumată anume pregătită pentru a satisface invitaților plăcerea gustului aromat al unei ceșcuțe cu cafea fierbinte. In timp ce așezam cu grijă ceșcuțele aflate pe tava de pe masă, am mai aruncat o privire spre poartă exact când nenea Ghorghiță tocmai intra pe poartă fiind însoțit de trei dintre membri grupei de vânătoare așa că, m-am și proțăpit în pragul ușii, așteptându-i:
– Hai, că mai e puțin până se înserează – i-am luat eu în răspăr -, bine că nu v-ați așezat la vreo țuiculiță fiartă în timp ce eu stau ca fraierul la geam uitându-mă în calea voastră.
– Hai, lasă clonțu – mi-a tăiat-o iute nenea Gheorghiță pe un ton ce părea cam îmbufnat -, mai bine tratează-ne cu cafeluța aia cât mai este caldă și să ne apucăm de povești.
Cum ne cunoșteam suficient de bine am făcut iute abstracție de tonul lui acru și am împins scaunele lângă masa pe care o înconjurasem:
– Hai, că mai adineauri am râșnit-o – i-am invitat eu astfel că, fiecare și-a luat câte o ceșcuță și au sorbit cu grijă zâmbindu-mi de plăcere după care, nenea Gheorghiță și-a așezat ceșcuța pe o farfurioară cu fundul în sus și ne-a făcut cu ochiul:
– Am în buzunar autorizația pentru 6 mistreți care merg la plan așa că, mâine dimineață ne vedem jos la punte și urcăm tocmai sus la Muchea Stânii și să nu uit, luați cu voi câte ceva de mâncare, pentru că, nu se știe când coborâm.
– Dar, ce naiba căutăm tocmai acolo unde și-a legat dracul iapa ?
– Păi, minte scurtă știam că ai dar că e și cam înceată, nu mi-am închipuit – s-a acrit nea Gheorghiță spre el apoi a continuat calm – Aduceți-vă aminte că, în iarna trecută, când am organizat goana aia la mistreți însă am împușcat numai alea trei vulpi, în timp ce voi ați plecat pe la casele voastre de foame, eu am luat urmele ciurdei care, m-au trecut gârla și m-au dus tocmai sus pe Muchea Stânii unde au traversat golul alpin și s-au pierdut în pădurea aia mare de stejari unde, acum doi ani, ne-a ieșit în cale cerbul ăla de basm a cărui frumusețe ne-a tăiat respirația.
– Oho, … așa este nea Gheorghiță, îl ținem minte că așa ceva nu vezi prea des – i-am răspuns cu toții într-un glas.
– Ei bine, după ce ne-am despărțit, eu am mai hălăduit pe acolo pe sus și am dat peste poteca mistreților care, potrivit obișnuinței lor, urcau de jos din Bălănești ori din Cozieni și odată ajunși sus în culme, o tundeau prin golul alpin până hăt departe unde aveau liniște, niște băltoace de bălăceală tocmai pe gustul lor și mai ales, două ogoare unde fusese plantat porumb și unde, precis mai descopereau ei ceva știuleți cu boabe rămase neculese așa că, nu văd de ce anul ăsta nu ar lua din nou aceeași direcție unde nu i-a deranjat nimeni ?
În casă s-a lăsat liniștea iar noi rumegam spusele lui Nenea Gheorghiță fără ca să rupem tăcerea pe care tocmai eu am uitat de ea:
– Dar oare, vom da de ei acolo ?
– Păi, ar fi mare păcat ca să ne cocoțăm tocmai acolo sus și să avem parte numai de băltoacele alea – m-a completat unul dintre băieți iar nenea Gheorgiță, și-a golit gânditor ceașca apoi, după ce a răsturnat-o cu fundul în sus pe farfurioară ni s-a adresat calm:
– Apăi, dragii mei ucenici de vânătoare, dacă obosiră-ți deja numai la gândul urcușului care, pentru care vă dau dreptate că, nu-i deloc ușor, atunci, mâine cu noaptea-n cap, mă voi cocoța singur tocmai acolo sus iar dacă nu dau de mistreți, măcar mă aleg cu o plajă faină sus pe platou. Clar ? – și s-a ridicat încet de pe scaun după care și-a verificat atent răspândirea zațului pe pereții ceșcuței și înainte de a porni spre ușă ne-a dăruit cel mai dulce zâmbet- Atunci, măi copii, vă urez ca să aveți un somn lung și cu vise frumoase iar când mă voi întoarce de acolo de sus, vă promit că am să vă povestesc cum a fost. Bine ?
În tăcerea care s-a lăsat, cu fețele palide ne priveam spășiți unii spre alții iar cel care a rupt tăcerea am fost tot eu, fiind gazda:
– Bine, bine, … dar nu ne spui și nouă la ce oră de întâlnim mâine dimineață și unde anume ?
Din spre copii s-a auzit deodată nu oftat de ușurare iar ei mi-au transmis un zâmbet de mulțumire pentru că i-am scos din impasul în care intraseră însă imediat nenea Gheorghiță s-a încruntat și ne-a cercetat pe rând:
– Hm, să-nțeleg că vreți să veniți și voi cu mine ?
– Păi, cum altfel – nene Gheorghiță – i-am răspuns toți într-un glas – Cum vei căra șase porci, tocmai de acolo de sus ? –
Brusc, atmosfera s-a destins și toți aveam deodată nu numai chef de vânătoare dar și o limbariță nestăvilită prin care, fiecare își etala soluția care, bine înțeles, era cea mai perfectă așa că, în primul moment de pauză, nenea Gheorghiță a reluat tema:
– Măi copii, nu mă ascund de voi însă aseară m-am înțeles cu moș Laie care, cândva a fost și el vânător însă, de ceva timp l-au cam lăsat puterile așa că, atunci când îl chem, își montează boii la căruță și mă însoțește așa că, el a și plecat pe drumul ocolit pe unde poate merge cu căruța iar mâine dăm de el acolo.
La auzul veștii minunate, frunțile tinerilor s-au descrețit ca prin farmec așa că, respirând ușurați s-au pregătit de plecare mulțumiți.
Peste noapte a nins iar, suficient ca să acopere urmele din ziua precedentă însă zâmbetul greu de ascuns al lui nenea Gheorghiță l-a dat iute de gol așa că, ne-a explicat în continuare:
– Păi, măi copii, după norii plumburii, mi-am cam dat seama că va mai ninge așa că, de-alungul potecii lor, am înfipt niște nuiele de alun care, în mod precis, nu vor fi acoperite de ninsoare așa că, vom merge liniștiți exact până la ogorul care a fost plantat cu porumb și în care, deja flăcăii ăștia mâncăcioși precis că și-au și lăsat amprenta morfolind zăpada și arătura în căutarea știuleților căzuți pe acolo.
A doua zi dis de dimineață, când încă noaptea nu ne părăsise, ne-am întâlnit cu toții la puntea care ne-a trecut gârla spre satul Tulburea de unde începea și urcușul nostru. După ce am trecut de sat, nea Gheorghiță ne-a dus la poteca mistreților de unde am luat panta pieptiș iar de la un moment dat, datorită ninsorii de peste noapte, copitele mistreților nu prea s-au mai zărit însă am descoperit imediat nuielele de alun care străjuiau poteca cum nu se putea mai clar așa că, am mai grăbit pasul ca să ajungem sus când se lumina de ziuă de-a binelea.
– Or fi venit mistreții ? – a șoptit unul dintre băieți.
– Păi, ești sigur că ieri or fi coborât ? – l-a întrebat în șoaptă nenea Gheorghiță.
Răspunsul lui avea atâta logică încât nimeni nu l-a mai comentat. La un moment dat, am descoperit prin zăpadă câteva urme clare ale unui recent scormonit de rât așa că, i le-am arătat și lui nea Ghorghiță însă acesta le zărise cu mult înaintea mea și mi-a făcut doar semn ca să nu mai vorbesc așa că, ne-am continuat drumul în cea mai perfectă liniște iar cu ochii ațintiți spre nuielele înfipte din loc în loc. Am trecut printre cele două băltoace iar apa plină cu noroi proaspăt care recent murdărise malurile bălților ne-a informat că, mistreții se desfătaseră în seara respectivă așa că, se cam apropia momentul întrevederii noastre motiv pentru care, fără nici cel mai mic zgomot, ne-am încărcat cu toții armele iar nea Gheorghiță, tot în liniște deplină, ne-a indicat fiecăruia dintre noi în ce direcție să ne îndreptăm ocolind bălțile și astfel, îndreptându-ne spre liziera pădurii unde ne-am răsfirat în liniște deplină oprindu-ne la locurile cele mai strategice de unde puteam trage fără ca să ne punem în pericol pe noi dar să putem trage și cât mai sigur.
La scurt timp după ce o parte dintre tineri s-au răsfirat ca gonaci dar putând folosi armele, în timp ce noi ne găsiserăm deja locurile de stand, aceștia au declanșat gălăgia cu fluierături și strigăte astfel că, am avut surpriza ca printre noi să treacă vreo patru sau cinci vulpi cu blănuri superbe dar vădit nemulțumite de deranj în care însă nu s-a tras nici un foc deoarece, numai eu aveam carabină iar ceilalți aveau bile crestate ori trei la fund cum le spuneau muntenii sau breneke, fiind muniția optimă pentru mistreți.
După trecerea printre noi a vulpilor s-a lăsat o liniște deplină iar brusc, din spre ogorul ce fusese semănat cu porumb s-au făcut auzite fluierături și strigăte iar pe neașteptate, printre noi au trecut mai bine de zece sau cincisprezece mistreți urmăriți de împușcăturile celor din goană dar zgomotul lor fiind acoperit de răpăiala împușcăturilor noastre, ale celor aflați în stand care trăgeau fără grijă deoarece știau sigur unde se opriseră gonacii iar astfel, nu exista nici un pericol ca să fie vreunul dintre ei rănit.
Eu am tras la nici zece metri cu carabina știind că acolo nu mai exista nimeni iar astfel, eu am împușcat doi vieri dintre care unui avea niște colți superbi iar ceilalți, au împușcat încă vreo opt sau zece exemplare, vieri și câteva scroafe.
Nici nu am apucat bine ca să-i aliniem pentru tabloul tradițional pentru că, din spre colțul pădurii a apărut carul lui moș Laie care s-a apropiat de noi lăudându-ne:
– Ați văzut bre, ce va să zică lipsa de rachiu la vânătoare? Ia să fi fost noi cei care ieri am avut nuntă la Bozioru, că dacă le mai puneai și câte o durdă d-astea în brațe, nu mai rămânea nimeni viu p-aici iar mistreții erau deja duși pe la Pîrscov !!
Mai cu o glumă, mai cu o snoavă, ajutați și de moș Laie, am eviscerat mistreții iar sângele și mațele le-am lăsat acolo pe loc pentru ca să fie hrana vulpilor ori a altor vietăți iar nea Gheorghiță, s-a apropiat pentru a admira tabloul de vânătoare după care ne-a spus mormăind nemulțumit:
- De unde credeți voi că s-au ridicat mistreții ăștia care au urcat panta și au venit directe peste voi:
Dar cum toți tăceam mirați, ne-a Gheorghiță a continuat:
- Când coborâți, treceți de cele două băltoace iar la câțiva metri de ele veți da de urmele unde a dormit întreaga ciurdă iar dacă nu erați atenți, ar fi trecut ca torpilele printre voi și am mai fi dat de ei la primăvară.
Ca să nu ne prindă noaptea, ne-am grăbit și am încărcat cei șapte mistreți în carul lui Laie și cu ajutorul Celui de Sus am ajuns la timp în Bălănești unde am și căzut lați de oboseală pe paturile pregătite în așteptarea noastră.
——————————– Constantin Țiți ȘELARU
București, toamna 2021
