Seară românească la Alianţa Franceza din Chicago

0
5
restul-e-tacere

restul-e-tacereAlianta Franceza din Chicago, in parteneriat cu ROmanian Cultural eXchange (ROCX), organizeaza miercuri, 23 martie, de la ora 18:30, la sediul aliantei, o seara de film romanesc, in care se va proiecta pelicula “Restul e tacere”, de Nae Caranfil, transmite pagina de web a romanilor din Chicago. Seara romaneasca este inclusa in programul Festivalului Francofoniei care se desfasoara in aceasta metropola americana.

“Restul e tacere” expune povestea tanarului Grig, fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Dar propriul sau bilant este oarecum dezamagitor. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, prea excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata. Va fi reconstitutirea fidela a razboiului cu turcii, prin care Romania isi cucerise independenta cu 35 de ani in urma…

Leon, un mosier local atins de deliruri mesianice si auto-proclamat Patron al Artelor, devine finantatorul intregii afaceri. Tot el devine, pe rind, protectorul lui Grig, dascalul sau, parinte substituit, partener necinstit si dusman pe viata. Ramane de vazut daca Gaumonde, compania franceza ce controleaza piata cinematografica peste tot in Europa, va putea sa accepte competitia cu o productie independenta de o asemenea amploare, iar daca da, daca va obtine Grig, prin aceasta victorie, respectul tatalui sau.