Adrian BOTEZ
„JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE”
(degete între solstiții), (Poeme)
Editura RAFET, 291 pagini
Râmnicu Sărat, 2021
Vremurile sunt tot mai complicate, oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Evenimentele neprevăzute, șocurile suferite – nu dau ocazia recăpătării identității pierdute în istorie, sau șansele sunt tot mai mici.
Adrian Botez, fidel crezului său literar, a ținut să fixeze experiențele personale, într-un Jurnal Poetic, pe timp de pandemie. Privind la bolile oamenilor, la bolile personale, el constată că lumea, în sine, este bolnavă spiritual. Lucrurile sunt cunoscute, în general, dar puțini sunt dispuși să o recunoască și să accepte dimensiunea.
În volumul „”Jurnalul unui tăietor de lemne (degete între solstiții), scriitorul captează stările personale și le aranjează în poeme, ținând jurnalul la cote dense, atente. Volumul a apărut la Editura Rafet, în anul 2021 – și este dedicat soției, Elena. După cum mărturisește în Prefață, Adrian Botez și-a decantat propriile stări și idei : consideră aceste texte ca pe o experiență personală, dar relevantă și pentru oricare (prezumat) cititor.
Pentru scriitor, Jurnalul este o inițiere în tainele zilnice. Lumea este creată și Creatorul se descoperă prin istorie, cu istoria, în istorie. De aici, capacitatea omului de a înțelege fenomenul, de a pătrunde dincolo de aparențe. Fiecare zi este o probă a lucrării divine, scriitorul având capacitatea de a reda miracolul. Chiar dacă unele evenimente sunt banale, sau lipsite de importantă – ele trădează prezența Creatorului, capacitatea de modelare a lumii. Poetul devine și un „văzător/vizionar”, conform vechilor doctrine religioase (Biblia: Vechiul Testament). Dimensiunea spirituală domină poezia, autorul se personifică în TĂIETORUL DE LEMNE, care intră în pădurea de evenimente apocrife și face lumină, retează copacii căzuți, cei putrezi, copacii ieșiți din timpul ce ni s-a dat. Din când în când, este nevoie ca tăietorul să-și ascută TOPORUL, unealta de lucru, adică MINTEA și STAREA, pentru a face față muncilor necesare.
Constatând că, în cultura lumii, există numeroase legături și puncte de contact, Adrian Botez preferă TOPORUL (de la greci sau germani), deși punctul de armonie completă este Iisus, personajul care leagă istoria, chiar în VÂRF DE TEMPLU. Apostolul Pavel a preferat SABIA CU DOUĂ TĂIȘURI – CUVÂNTUL, pătruns de seva LOGOS-ului DIVIN. Astfel, istoria are regulile ei, în întunericul pădurii se poate face lumină, doar cu unelte care au capacitatea de a tăia, de a secționa fibra existenței.
Cartea are mai multe paliere, o prefață necesară pentru cei neinițiați în domeniul spiritual, un motto penetrant, un prolog, un epilog, ieșirea din muncile tăietorului de lemne, o precizare finală și câteva date despre persoana și activitatea cărturarului. Jurnalul poetic începe în data de 20 decembrie 2020 și continuă până în 22 iunie 2021, evenimentele fiind actuale sau actualizate de poet, cu semnificații aparte.
De observat că lumea este catedrala Creatorului, mereu se fac trimiteri la elementele din locașul divin: icoană, altar, sfânt etc. Pentru poet, lumea este locul perfect, în care se manifestă puterea divină. „Degetele dintre solstiții” sugerează stările prin care trece omul: cald – rece; întuneric – lumină; boală – singurătate; timp – netimp; absență – prezență. Anotimpurile existenței sunt IARNA și VARA lumii, omul ținând evidențele necesare, între viață și moarte. La activitatea TĂIETORULUI DE LEMNE participă martorii absoluți: muntele, cerul, anotimpurile, universul ca întreg, parte a unuia mai mare, compus din alte și alte universuri, pluriversul.
Lumea este în mișcare, arde cu intensitate, există o Carte a Lumii, dominată de adevăr. Lucruri se întâmplă pe o coardă de vânt, alături de un măr înflorit. Există un rubaiyat al a crimei, autorul își permite să între în dialog cu Dumnezeu, să-i dea sfaturi, în fond are dreptul la „liberul arbitru”. Alteori, îi dedică o doină, sau îi reproșează persecuția ivită, ori vede un om în Rai. Din când în când, este amintită „pușcăria”, în care a fost pus omul, limitat în dimensiunile unei lumi minime.
Pentru scriitor, este importantă mărturia, poezia este instrumentul de care se folosește. Textul curge ca-ntr-un jurnal, timpul presează asupra ființei. Omul are posibilitatea să se schimbe, să accepte noile paradigme, sau să cadă pe treptele istoriei, copleșit de limitele sale, de neputința de a străbate vălul… Autorul pendulează între existențialism, teoria procesului, canoanele spirituale dobândite de individ de-a lungul istoriei, libertatea asumată. Încearcă să demistifice semnele, să le dea o valoare spirituală, necesară existenței. Sunt împletite teme religioase, divinatorii, mistice, teme filozofice, psihologice, chiar oculte – organizate după o viziune proprie, specifică. În unele locuri, mundanul invadează textele, este semnul decăderii spirituale a lumii. Cu cât experiențele sunt consumate, cuvintele capătă putere, TOPORUL este ascuțit, în dinamismul mișcării spirituale. Există posibilitatea ca omul să-și fure singur „pălăria” (mintea), după cum mărturisește poetul în Prefață.
Urmărind jurnalul, descoperim sărbători fără substanță, zilele cu semne puternice, boli inițiatice. Munca poetului este utilă, sforțările sale sunt răsplătite de Sărbătoarea Cunoașterii. Poezia este rodul unui TRUVER, care realizează că energiile sale se pot preschimba în idei înalte.
Jurnalul începe cu un poem sincer și direct: „îmi place să/ Vorbesc și să/ Scriu – ca atunci când/ tai Lemne pentru/ Iarnă – adică: ICNIND/ UTIL” (22 Decembrie 2020, ICNIND UTIL, p.14). Cel care pleacă în călătorie trebuie să plătească prețul, există un efort, un aport de energie, la economia universului. El pleacă din interior, din toată ființa. Cititorul este avertizat și autorul acționează, fără menajamente…
În 7 mai 2021, scriitorul constată că Învierea (Paștele) nu a venit pentru neamul din care face parte : vom ține sărbători noi, precum Balul Mascat. Este o dimensiune spirituală, omul a pierdut un reper: sărbătorile care înviorează ființa.
În 18 mai 2021, descoperim că fiecare are o misiune pe Pământ, există ordine în Univers, nimic la întâmplare: „fiecare dintre noi – a fost / trimis – în Lumea Asta – s-o/ facă mai/ Bună – sau – măcar/ Puțin mai Bună – decât/ i se arată celui care/ descinde – pentru prima oară/ Într-Însa…” ( Misiunea și Lumea, p. 54).
În poemul Simfonia dimineții (20 Aprilie 2021), poetul se întoarce într-o realitate dură, viața în blocul de apartamente, fiecare urinează ritualic, sunetele dezvăluie o lume agitată, bolnavă, cu limitele ei fizice. Individul intră în realitatea dimineții, cu problemele care îl afectează – cele mai multe : spirituale, cu efecte în planul fizic. Este o analiză ludică, una care pătrunde-n Marele Nimic, care ne animă, atât de necesar, natural și divinatoriu. În vechime, astfel de ritualuri făceau obiectul trudei unor pasionați de secretele ființei, ca semne pentru un viitor… lichid… Totul este să nu fii beat, în acest univers posibil…
În 31 Mai 2021, autorul privește lumea de sus, vede dintr-o altă perspectivă adevărata dimensiune a ei : insectele care se mișcă, după reguli acceptabile, printre trandafiri.
În 13 Iunie 2021, suntem luminați asupra perspectivelor: vine o vârstă când nu mai ai prieteni, te simți Epidemie, un Vechi Mit… Este o despărțire brutală, stai la masă cu Moartea, stai la masă cu Ea într-o Crâșmă, Patronul are mereu reproșuri…
Fiecare zi are istoria ei, Jurnalul este un loc al evadărilor și al intrării în marile semne. Armonia spirituală și liniștea vin alături de Crist, poetul recunoaște Evangheliile Zilei. Veștile bune se insinuează printre necazuri, dureri, nașteri și Porțile Morții.
Poetul apelează la toate stilurile agreate în literatură : versuri albe, sonete, rubaiyate, poeme epice, clasice, moderniste, folclor literar. Cititorul este pus în temă, unele cuvinte sunt accentuate, sunt SEMNE PE DRUMUL INIȚIERII. Versurile sunt frânte, ideile par afectate de agresiunea lumii, poetul rezistă, se simte acasă, în fiecare poem. Dimensiunea spirituală domină epicul : timpul, deși măsurat după rânduială, se revoltă în calendare: degete între solstiții… S-a mărturisit, a învins bolile posibile, și-a asumat boala TRUVERULUI: ARMONIE PE VECHI STRUNE.
Despre vremea pandemiei au mai scris și alți poeți, sau alți prozatori. Tema este incitantă. Poetul Ion Scorobete a publicat Bagaj de mână cu sau fără izoletă (Editura EIKON, 2020), într-o altă notă, după perspective diferite, civile. Acolo apar alte elemente: masca, termoscannerul, mănușile de protecție, distanța dintre oameni, tusea, tragedia generației plus 65, marginalizarea, programul special, controlul, spălatul pe mâni până la tocirea simțurilor, lipsa de miros, în cele patru puncte cardinale, criza care generează alte crize… Noua paradigmă declanșează toți senzorii de alertă, în ființa poetului. Presiunea exercitată de prezența bolii se exfoliază în poeme consistente, solide, amare.
La Adrian Botez, Jurnalul este o CALE A TRANSCENDERII, merge pe CĂI SPIRITUALE, spre un TĂRÂM AL ADEVĂRULUI, pe o „catifea de beznă lină”…
————————–
Constantin STANCU
Iași, octombrie 2021
