Cunoscut în lumea literaturii și jurnalisticii ca director al Agentiei de Presă AM PRES, cu alte cuvinte în lumea cuvântului tipărit, Lucian Avramescu, a ajuns la onorabilă vârstă de 73 de ani. Imi amintesc, cu plăcere, că prima mea întâlnire cu reputatul poet, care ”vorbește în dodii și vrăbii” – cum mărturisește domnia sa – a avut loc in aprilie 2012,când a venit la Ploiești pentru lansarea celor trei volume din CIORNE. Evenimentul editorial a avut loc la Galeriile Comerciale Winmarkt, ”printre bijuterii, chiloți de damă, sutiene…foarte bine, poate așa o să am și eu mai mulți prieteni și vizitatori ai cărților mele”, cum remarca Poetul, în stilu-i caracteristic.
După primul volum publicat în 2002 – care cuprindea pamflete, tablete și poeme în proză – toate fiind critici la adresa PDSR, a președintelui Iliescu…, au urmat alte două cărți cu texte deștepte sau șchioapete- cum le considera autorul – publicate în ultimii șapte ani, perioadă ce coincide cu mandatele președintelui Băsescu, pe care scriitorul o consideră, poate, cea mai nefastă pentru viața României, pentru intelectualitate, pentru ierarhizarea valorilor, pentru tot ceea ce dimensionează o civilizație europeană. De altfel, Lucian Avramescu se făcuse remarcat pentru ”prietenia” față de ultimii trei președinți ai României: Iliescu, Constantinescu, Băsescu- căruia i-a acordat cea mai mare atenție în volumele 2 și 3 din Ciorne. ”Am fost mereu în contradicție cu președinții țării și, dacă mă numiți rebel, sigur nu greșiți. Și chiar așa mi-am intitulat articolul: ” Lucian Avramescu, un scriitor rebel, mereu în contradicție cu președinții României. Sunt un cetățean al fostei țări”.
Cetățeanul L.A., născut în comuna prahoveană Sângeru, este la bază inginer horticol, cu specializare în peisagistică, consacrat însă mai mult ca poet și jurnalist. Înainte de 1989, a fost redactor șef adjunct la Scânteia Tineretului, alături de Ion Cristoiu. După 1990, a fondat o Agenție de Presă.
Proiectul lui de suflet a fost, însă, realizarea, cu forțe financiare proprii, a unui original Muzeu al Pietrei, in satul său natal Sângeru. Muzeul se află la cca 100km de București, pe centura de nord a Ploieștiului, spre Bucov, pe Drumul Vinului spre Valea Călugărească. La intersecția din Albesti – Paleologu, se ia la stânga spre Urlați, de unde, la vreo 25km, se află centrul comunei Sângeru. Lipită de Primărie se găsește o clădire asemănătoare unei cetăți, construită numai din piatră de râu și lemn: Muzeul Pietrei – unicul muzeu cu porțile deschise permanent și unde se intră fără vreo taxă. ”Aici e casa mea, stau la etaj cu soția și fiica mea, Luciana. Primăria a fost donată obștei in anul 1930, de către bunicul meu Victor Nicolae Avramescu. In cele trei curți ale Muzeului se află cele mai ciudate exponate: pive, râșnițe, mici statuete, ghivece, pietre de moară, cruci de familie străvechi, plăci funerare, iesle pt adăpatul vitelor, precum și o Biserică cu trosa în față sau copia tronului Reginei Maria de la Balcic. Aici este o colecție de peste 3000 de exponate din piatră, culese de prin toate curțile satelor românești” spune Poetul.
De la dna Georgiana Radu-Avramescu, soția lui, aflăm cea mai tristă și surprinzătoare veste: ”Lucian are mari probleme cu sănătatea. Practic, el nu mai poate vorbi. Și nu își ascunde tragica poveste a rostirii cuvintelor. A și scris o carte,intitulată ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”.In ultima vreme, viața lui s-a consumat între cele mai cunoscute spitale, a fost inclusiv la cel condus de dr Irinel Popescu, fără să capete un diagnostic precis. Se pare, crede Lucian, că totul ar pleca de la bulbul rahidian care controlează deglația si vorbirea. ”Creierul meu funcționează normal, atunci de ce vorbesc din ce în ce mai greu!? Toți prietenii îmi spun Fii optimist! Sunt. Sau mă prefac că sunt. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că pot amuți curând”. Un prieten de-al meu, când aflat că Poetul nu mai poate vorbi, a spus: ”Doamne, cum de i-ai luat glasul, tocmai lui, care a construit Biserica din Livadă și cruci din piatră! Incurcate sunt căile Domnului!”
Lucian continuă, totuși, să scrie, transformând boala în literatură:*Povestea neamului prost * Bună ziua, prieteni! *Când Maica Domnului leagă frumos lucrurile între ele *Tolba cu amintiri degeaba * O candelă arde în Biserica din Livadă *Iohanis târăște după el ghețușul acestei ierni, cadavrul politic al lui Cîțu ș.a.
El era unul dintre puținii poeți care știau cum să-și recite poeziile, glasul lui dădea fior versului, nuanța fraza. Ne amintim de versurile lui din melodia ”Bună seara, iubito!”, un imn al iubirii, cântat de Loredana Groza, pe muzica astrală a regretatului Adrian Enescu. ”Bună e seara, iubito, te aștept ca și când/ numai dragostea noastră ar fi pe pământ/ mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt/ bună seara, iubito, te aștept ca și când”.Katia Nanu.
Recent, dna Georgiana Avramescu a dat publicității ultima dorință a soțului său. Intr-o scrisoare deschisă, adresată Preafericitului Daniel i se cere îngăduința ca Viața de apoi a lui Lucian să-l găsească tot aici, între pietrele cioplite de mâna pricepută și harnică a țăranului român, între pomii fructiferi, lângă Biserica din Livadă, unde să se bucure de odihna veșnică. Dorință care stă în îngăduința și înțelepciunea Preasfințitului. Doamne, ajută!