Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat luni, 8 noiembrie a.c, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, videoconferința „Educația Viitorului pentru Dezvoltare Durabilă. Școala Circulară, model de bună practică în educația de calitate”. Prin acest demers, organizatorii au dorit să supună dezbaterii necesitatea promovării educației pentru dezvoltare durabilă în economia circulară, să promoveze dezvoltarea urbană integrată și prima școală circulară din România ca model de bună practică.
„Suntem permanent în căutare de bune practici în dezvoltare durabilă pentru a le promova și a stimula cât mai multe activități care să ne aducă mai aproape de o societate durabilă. Populația României se împarte aproape în mod egal între mediul de rezidență urban și cel rural, însă aproape 76% trăiește în proximitatea orașelor. Prin urmare trebuie să avem o concepție bine definită care să asigure cetățenilor acces la servicii de calitate, indiferent unde aleg să trăiască. Pentru acest lucru avem nevoie de principiile economiei circulare, cunoscute deocamdată de mai puțin de 1 din zece oameni, dar care pot deveni populare prin promovarea unor exemple concrete precum școala circulară de la Buzău”, a declarat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
„Acest eveniment este chiar un moment istoric pentru Buzău, pentru că iată suntem recunoscuți și la nivel național de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, pentru proiectele pe care le punem în practică, astfel încât să devenim un oraș cu dezvoltare durabilă. Mulțumesc domnului Consilier de Stat László Borbély pentru inițiativa acestei conferințe, care cu siguranță ne motivează să mergem mai departe pentru atingerea viziunii de dezvoltare a orașului nostru: Buzău, oraș magnet până în 2030”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.
Conferința a avut trei paneluri în care au mai luat cuvântul Radu Szekely, consilierul ministrului Educației; prof Dr. Jozsef BENEDEK, Universitatea Babeș-Bolyai; Forentina Nanu, director executiv Centrul de Excelență pentru Resurse Educațional Agro-Alimentare și Dezvoltare Durabilă, Elena-Simina Lakatos, președinte al Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”, profesori, reprezentanți din mediul de business și experți din administrația publică și societatea civilă.
Ce înseamnă școală circulară
Conceptul de ”Şcoală Circulară” este relativ nou şi descrie un circuit economic în care, încă din faza de design, totul se proiectează în aşa fel încât ceea ce intră într-un produs sau proces, se încadrează în două categorii: fie este o componentă biodegradabilă, fie este o componentă cu 100% potenţial de reciclare. Facilități:
- amenajarea unui sistem de înmagazinare a apei meteorice pentru uz menajer şi rezerva intangibilă de apă de incendiu prin reţea de captare a apei din toată incinta, inclusiv clădiri, platforme betonate, reţea apă menajeră şi reţea stingere incendiu. Concret, apa folosită la toaletele elevilor va fi asigurată din rezerva strânsă din apa meteorică. Tot din acest bazin va fi asigurat şi necesarul de apă pe care unitatea trebuie să-l aibă şi să-l folosească în cazul producerii unui incendiu. De asemenea, tot cu apa meteorică colectată va fi irigată şi sera didactică, construită în ultimele luni, în cadrul acestui proiect, în curtea şcolii. Elevii vor putea învăţa care este parcursul plantelor, de la plantare şi până la recoltare, iar pentru a fi studiate au fost alese soiuri de legume şi plante aromatice produse la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău printre care amintim tomatele Siriana, castraveţi, vinete, ardei, dar şi busuioc şi cimbru.
- întregul consum de energie al unităţii de învăţământ va fi asigurat de cantitatea de energie produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice montate pe clădire. Numărul total de panouri fotovoltaice care vor fi instalate pe acoperişul clădirii este de 83 de bucăţi cu puterea instalată de 325 Wp / panou, rezultând o putere de 27 kWp. Instalatia fotovoltaică cu puterea instalată de 27 kWp va genera anual o energie totală de aprox. 32 MWh”
- s-a implementat şi un sistem de gestiune selectivă a deşeurilor pe multifracţii care că va ajuta atât la educaţia copiilor, cât şi la economii la bugetul şcolii, economia circulară produce zero deşeuri.