Se dedică prozatorului ION DUMITRU TEODORESCU, autorul cărţii
„Şase căluţi în galop”.
S-a întâmplat, nu s-ar mai întâmpla, în ziua de 28 decembrie 1989, ora 11, în redacţia revistei „Orizont” din Timişoara. Avusesem întâlnire cu poetul Aurel Turcuș la redacţia revistei „Orizont”, unde el trudea ca redactor de câţiva ani. Am intrat în prima sală, ce dădea, printr-o uşă, în altă încăpere. La uşă, pe scaun doamna Adriana Babeți, angajată a revistei, fiica colonelului Sandu Simlovici, coleg din vechea gardă. Adriana era de veghe, nu mi-a dat voie să intru în cealaltă încăpere, dar luat la „întrebări” de Antoneta Iordache, fiind suspectat de colaborare cu organele de securitate. Ne aflam a treia zi după Crăciun, după crima înfăptuită la Târgovişte. În încăpere cu Adriana Simlovici se mai găseau alte câteva persoane, cunoscute şi necunoscute, precum un vlăjgan, ce cocheta cu literatura şi care la dispoziţia Adrianei îndepărta din încăpere persoanele neinvitate, cum îndepărtat fusesem şi eu, luat de mână şi scos pe coridor. Aici l-am aşteptat pe Aurel Turcuș. După circa o jumătate de oră a ieşit Aurel Turcuş, a ieşit roşu în obraji, lăcrămos şi foc de supărat, zicându-mi: „Nicule! Am rămas fără pită!” Am coborât scările, am ieşit în stradă, a dat lehamite din mână şi a pornit în sus, direcţia „Continental”, fără alte vorbe, refuzând prezenţa mea. Eu am luat-o în sens opus, spre Piaţa Libertăţii, fost Primăria Veche, la tramvai… Aurel Turcuş fusese dat afară din redacţia revistei „Orizont”, de către grupul: Antoneta Iordache, nepoata colonelului de securitate Bica, şeful gărzii lui Ceaușu, Adriana Babeți născută Simlovici, fiica Colonelului Al. Simlovici, care în companie cu un anume tovarăş Coriolan Pop, mahăr la P.C.R. în Regionala Banat, prin anii 1958- 1960 duceau ţăranii din beciurile Raionului de Securitate Timişoara (avea sediul în preajma Gării de Nord, pe lângă Laboratorul de psihologie al CFR-ului), ţăranii care se opuneau colectivizării agriculturii, erau duşi cu un I.M.S. (un soi de Aro) în Pădurea Verde şi împuşcaţi în ceafă. Martor: şoferul Raionului, locuitor în Timişoara, pe strada Memorandului. Desigur, de îndepărtarea din redacţie a lui Aurel Turcuş, apoi a altor doi colegi: I.D. Teodorescu şi poetul Lucian Bureriu, nu fusese străin domnul Mircea Mihăieş, redactor-şef azi, fiul unui ofiţer acoperit din Arad. Aşadar, cei trei „căluți” au rămas fără bucata de pâine cotidiană, lor li s-au imputat o pretinsă colaborare cu stăpânirea. Poate da, poate nu! Sigur, sută la sută fiecare redactor din revista „Orizont” într-un fel sau altul au colaborat cu Securitatea, dacă nu cu Securitatea au colaborat fain-frumos cu articole elogioase la adresa organelor de partid. Fiecare redactor fusese angajat cu avizul organului de securitate, apoi cu avizul organului de partid. Partidul cerea verificări, iar Securitatea le efectua şi le prezenta Partidului. Mai mult cele două Doamne, Adriana şi Antoneta, erau din familiile unor cadre de comandă din Securitatea statului, crescute cu lăptic de la tata Securităţii. Acum câteva cuvinte despre cei trei „căluţi” fugăriţi de două „iepe”! – AUREL TURCUŞ (1943-2012), cărturar însemnat, prozator, poet, folclorist, fiu de ţărani din Bihor, divorţat şi cu un copil, fără alt serviciu, fără posibilităţi materiale. A fost locțiitorul secretarului de partid în redacţia revistei „Orizont”. Un an de zile l-am cărat cu „Dacia” prin bâlciurile din Jugoslavia ca să comercializeze flecuşteţe, cadouri primite de amanta sa, moaşă la un spital de femei din Timişoara. -LUCIAN BURERIU, evreu sau neamţ, poet de mare factură, vechi lucrător în presa literară vorbită, element corect, căsătorit şi avea un copil încă student. Rămas fără posibilităţi de trăi a avut o tentativă de sinucidere. A beut ce a beut, barbiturice, a căzut în baie, unde a dat soţia sa peste el. Salvare, spital, spălături stomacale. Foarte greu, prin relaţiile soţiei sale a fost angajat ca profesor la o şcoală profesională din Biled (Timiş). -ION DUMITRU TEODORESCU (1938-?), originar de prin părţile Brăilei, cu studii superioare, prozator de talie naţională, autorul câtorva romane, a fost redactor la „Orizont” – secţiunea proză. A fost văzut în compania unor militari (securitatea şi m.f.a.), la Restaurantul „ Militari”, era amator de votcă originală. Îndepărtat din redacţia revistei „Orizont” s-a încurcat cu o doamnă (concubinaj), asistentă, în etate, amatoare şi ea de votcă. Totuşi, prin această doamnă asistentă medicală, a reuşit să găsească un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier din Timişoara. După câţiva ani, nu prea mult, a fost găsit mort în apartamentul unde locuia. Urât sfârşit al unui scriitor de certă valoare literară. Am prezentat trei „căluţi” şi două „iepe”, cu destinul lor.„Iepele” vor ajunge: una profesoară universitară cu doctorat (cum se dau acum doctoratele…), cealaltă ce făcuse pe „ofiţerul anchetator” va ajunge director în Ministrul Culturii – Relaţii Internaţionale. Ce părere aveţi, stimaţi „căluţi”, care aţi păţit-o cândva precum caii mei, acum când colegul prozator Teo făcea 80 de ani, dacă nu era fugărit de două pretinse doamne!…
NICOLAE DANCIU PETNICEANU
