Ana Valkay – o viaţă închinată baletului. L-a slujit pe scenă timp de peste douăzeci de ani, făcând parte din trupa de balet a Operei Române din Timişoara şi cam tot atât din culise, de acolo de unde începe el, unde se selectează şi se şlefuiesc cu trudă neştiută viitoarele speranţe ale acestei arte. Devenită o preţuită profesoară de balet, are meritul de a-l fi coborât de pe scenă până în casele şi vieţile noastre, ocupându-se de generaţii şi generaţii de copii în cadrul studiolului de dans pe care l-a înfiinţat şi îl conduce. Cornelia TURLEA-CHIFU: Stimată doamnă Ana Valkay, vă aflaţi la ceas aniversar. Anul acesta, studioul de dans pe care îl conduceţi şi vă poartă numele, împlineşte douăzeci de ani de activitate. Cum a apărut ideea înfiinţării lui şi cui i se adresează?
Ana VALKAY: În urmă cu douăzeci de ani încheiam o etapă importantă din viaţă. Cortina se lăsa încet, încet peste ceea ce pot să spun că a fost viaţa mea de artist. Eram la vârsta când orice balerin este nevoit să părăsească scena, să se transforme din actor în spectator. Este un moment greu. Rişti să devii un spectator nu numai al artei ci şi al vieţii. Înfiinţarea unui studio de dans îmi oferea posibilitatea să rămân un slujitor activ al artei dansului, să împărtăşesc şi altora frumuseţea ei, să-i învăţ şi pe alţii ceea ce ştiam eu mai bine să fac.
M-am adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani, întrucât nu era o noutate pentru mine. În vremuri nu demult apuse, când arta începuse să fie folosită pe scară largă drept mijloc de „făurire a omului nou, multilateral dezvoltat”, în cadrul Operei din Timişoara luase fiinţă un cerc de balet, unde trebuia să prestăm ore de muncă voluntară. Acolo am descoperit bucuriile muncii cu copiii.
Pe lângă toate astea, am avut şansa să cunosc, ca nimeni altcineva, perioada de glorie a baletului timişorean. Era firesc să nu rămân indiferentă la viitorul lui care porneşte în mod cert de la descoperirea copiilor talentaţi, de la motivarea şi canalizarea acestora. Astfel că acum, studioul de dans înfiinţat în urmă cu douăzeci de ani este şi o pepinieră pentru secţia de coregrafie a Colegiului Naţional „Ion Vidu” din Timişoara.
Cornelia TURLEA-CHIFU: În memoria scrisă şi nescrisă a Timişoarei este menţionată existenţa, prin anii ’40, în colţul Pieţei Unirii, a Şcolii de Dans de Societate „Carol Valkay”. Se poate face o legătură între aceasta şi Studioul de Dans „Ana Valkay”?
Ana VALKAY: Pe strada Alecsandri, colţ cu Gheorghe Lazăr, se afla „Şcoala de Dans şi Bune Maniere”, condusă de maestrul de balet Carol Valkay. La acea vreme Timişoara mai respira încă aerul Micii Viene, mai trăia încă sub fascinaţia valsului vienez. Şcoala avea o sală frumoasă de dans cu parchet vienez şi oglinzi veneţiene unde cei dornici învăţau nu numai paşii de dans ci şi manierele impuse de codul de comportament în societatea timpului. Prima legătură de care am putea vorbi ar fi pasiunea pentru arta dansului, pasiune din care s-au născut cele două, să le spunem, ateliere. Ele au însă şi un numitor comun, o legătură cât se poate de vie, de palpabilă: pe Francisc Valkay, soţul meu şi fiul lui Carol Valkay, care a făcut primii paşi de dans acolo, în sala cu oglinzi veneţiene, iar acum, după o jumătate de veac, se ocupă de talentele Studioului de Dans „Ana Valkay”.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Ce a însemnat pentru împlinirea dumneavoastră artistică şi profesională să fiţi Ana Valkay?
Ana VALKAY: Dacă este adevărat că fiecare din noi avem o stea călăuzitoare sub auspiciile căreia ne naştem, ne continuăm drumul şi apunem, atunci a mea este fără îndoială steaua baletului. M-am născut şi am crescut sub lumina ei caldă şi învăluitoare, mama mea, Maria Klein, fiind şi ea balerină. M-a ispitit să-i descopăr tainele, să-i cunosc şi să-i stăpânesc frumuseţea şi am ajuns balerină. La un moment dat, ca în poveştile cu final fericit, drept recompensă pentru stăruinţă şi fidelitate, o stea reală a baletului a intrat în viaţa mea şi am devenit Ana Valkay. Am avut alături un artist complex de la care am învăţat că arta e bucuria sufletului şi victoria spiritului. Am aflat de câtă muncă şi sudoare e nevoie ca să ajungi şi să rămâi o stea. Cât de important este să fii mulţumit de ceea ce faci şi să vezi că munca ta aduce bucurie şi mulţumire şi celorlalţi. Am învăţat să mă bucur de lumina pe care o răspândesc stelele în jurul lor şi să fac tot ce-mi stă în putinţă ca acea lumină să nu se stingă.
Cornelia TURLEA-CHIFU: În prezent, în cadrul studioului, lucraţi cu şase grupe de copii diferenţiate ca vârstă şi nivel de performanţă. Cum au fost începuturile? Cum v-aţi făcut cunoscută activitatea şi cum a fost ea întâmpinată de timişoreni? V-a ajutat faptul că purtaţi acest nume binecunoscut pe firmamentul baletului românesc?
Ana VALKAY: Începuturile? Ca orice începuturi… Firave şi timide. Am debutat cu o grupă formată din cincisprezece copii. Am reuşit să conving însă prin seriozitate şi muncă susţinută. Nu cred în publicitate. Lucrurile bune şi bine făcute îşi fac reclamă singure. Sigur şi numele pe care îl port a fost o garanţie a calităţii. Undeva, pe un blog, o mămică mărturisea: am înscris-o pe fetiţa mea la cursurile doamnei Ana Valkay, soţia lui Francisc Valkay. Face cu ele (balet n.a) „ca la carte”.
Se pare că am reuşit să cuceresc cu „pasiunea” mea pentru dans un număr însemnat de copii, bunici, mămici. Astfel, activitatea mea a fost cunoscută şi recunoscută de către cei care doreau să le ofere copiilor o oră în care să cunoască câte ceva din tainele şi magia dansului şi a muzicii.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Aţi fost interpret şi sunteţi creator pe tărâmul artei. Aţi fost şi sunteţi dascăl. Cum împăcaţi sensibilitatea artistului cu exigenţa pedagogului?
Ana VALKAY: Nu vă vine să credeţi cât de bine se împacă sensibilitatea cu exigenţa. Ce s-ar face un balerin fără grijă, stricteţe, pretenţie faţă de execuţie, sau pedagogul fără sensibilitate, afectivitate? Un profesor de balet, după cum îi spune şi numele, este atât artist cât şi pedagog. Sensibilitatea artistului îl ajută să dezvolte starea de empatie cu elevii săi, iar exigenţa pedagogului îl ajută să recepteze valoarea actului artistic şi să o transmită nealterată copiilor.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Faceţi o triere a elevilor dumneavoastră şi dacă da, după ce criterii?
Ana VALKAY: Studioul de Dans „Ana Valkay” are uşile deschise pentru orice iubitor al artei dansului.Trierea se face de la sine. De obicei, după primele ore de contact cu armonia muzicii clasice, cu mişcarea ritmată şi expresivă, copiii care vin, la început, pentru că „aşa vrea mama”, se lasă cuceriţi şi devin elevi fideli ai orelor de balet. Mai rămâne de văzut dacă fac faţă efortului de a fi atenţi şi a munci susţinut timp de o oră şi dacă au, totuşi, o minimă dotare nativă în ce priveşte auzul muzical şi simţul ritmic.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Care consideraţi că este vârsta potrivită pentru începerea unui curs de balet?
Ana VALKAY: Există o perioadă premergătoare, de pregătire, cuprinsă între patru şi nouă ani când copiii pot să-şi însuşească cu uşurinţă paşi, poziţii şi mişcări specifice şi se familiarizează cu diferite tehnici ale acestei arte. Despre balet, în adevăratul sens al cuvântului, se poate vorbi însă abia de la nouă ani. Dacă îl faci „de plăcere”, nu prea contează vârsta la care îl începi. Dar pentru performanţă sunt foarte importante toate etapele şi este foarte important interesul pe care-l manifestă copilul faţă de un astfel de curs.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Vorbiţi-ne puţin despre forţa magică a baletului care îi determină pe părinţi să treacă împreună cu copiii lor pragul unui studio de dans, dar mai ales îi motivează pe micuţii balerini să vină iar şi iar, de-a lungul anilor de studiu, în sala cu oglinzi.
Ana VALKAY: Baletul este o artă cu o mare putere de expresie care-ţi dă sentimentul de perfecţiune prin armonia dintre muzică şi mişcare, prin puterea de a-ţi controla şi dirija corpul şi spiritul şi a le face să vorbească fără cuvinte despre tristeţe şi bucurie, despre durere şi fericire, despre iubire şi ură, despre viaţă şi moarte. Aceasta este magia lui. Dacă mai luăm în considerare faptul că el înseamnă graţie şi eleganţă, sănătate şi dezvoltare armonioasă, stimulare a imaginaţiei, a memoriei, a puterii de creaţie, înţelegem de ce părinţii apelează la balet ca la un partener în educaţia copiilor.
Cât despre aceştia, copiii sunt fascinaţi de subiectul narativ al baletului, de personaje şi costume care îi transpun într-o lume de basm. Câte fetiţe nu vin să „baleteze” ca să fie prinţese?! Şi mai este ceva, în cazul elevilor mei: spectacolele care au loc pe scena Operei Române din Timişoara şi care le dă sentimentul că sunt artişti adevăraţi îi motivează „să vină iar şi iar, de-a lungul anilor în sala cu oglinzi”, ca să vă citez…
Cornelia TURLEA-CHIFU: Dacă tot aţi adus în discuţie acest subiect, să spunem că în fiecare an pregătiţi cu elevii Studioului de Dans „Ana Valkay” două spectacole deja tradiţionale pe scena Operei din Timişoara: „Feeria fulgilor de nea”, în preajma Crăciunului şi „Gala micilor balerini”, în iunie, la încheierea anului de studiu. Cronicile le caracterizează ca fiind o explozie de culoare, graţie, candoare. Cine le semnează coregrafia, regia, cine vă asigură costumaţia?
Ana VALKAY: Tot ce înseamnă coregrafie, scenografie, regie are girul soţului meu, Francisc Valkay. Nu mă pot lipsi de experienţa, priceperea şi puterea lui creatoare. El este mentorul nostru, asistentul nostru, cel ce ne cizelează repetiţiile finale, iar în ziua spectacolului este alături de noi ca prezentator, transmiţând publicului emoţiile noastre, iar nouă, bucuria şi susţinerea celor din sală.
Trebuie să spun că impresia artistică este creată în mare parte şi de costumaţie. Realizarea ei cere imaginaţie, migală, materiale specifice, accesorii speciale şi… bani. Fiecare grupă de vârstă execută în timpul spectacolului două, trei şi chiar mai multe numere, ceea ce înseamnă cam tot atâtea schimbări de costume. Spun toate astea ca să subliniez implicarea părinţilor ce suportă costurile şi să le mulţumesc pe această cale pentru efortul lor.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Ziua spectacolului este o sărbătoare pentru familiile copiilor. Părinţi, bunici, străbunici, fraţi, prieteni, înarmaţi cu aparate foto se transformă în spectatori entuziaşti, le susţin cu aplauze îndelungate pe dansatoarele emoţionate, le aşteptă cu flori la ieşirea din scenă. Este imposibil să nu observi munca asiduă, plină de dăruire, ce se ascunde în spatele progresului micilor balerine, vizibil de la un spectacol la altul, cât şi bucuria şi încântarea adulţilor aparţinători. Dumneavoastră însă, nu vă daţi în lături să afirmaţi, după lăsarea cortinei, că a fost cel mai slab spectacol. Cum se traduce această nemulţumire? Ce înseamnă aceste spectacole pentru dumneavoastră?
Ana VALKAY: Întotdeauna un spectacol se vede diferit din sală şi din culise. Părinţii, destinşi ca orice spectator, se lasă încântaţi de candoarea artiştilor. Micile lor greşeli şi neputinţe sunt atenuate de emoţia artistică pe care ei o transmit şi de strădania şi seriozitatea cu care execută numerele din program. În culise însă, primează grija pentru reuşita spectacolului în general, şi pentru fiecare interpret în parte. Mereu ţi se pare că ceva nu a ieşit cum ai vrut, că ceva se putea face mai bine…Cred că este firească această nemulţumire. Şi e bună. Pentru că generează progres.
Pentru mine, fiecare spectacol este un „eveniment” de bucurie şi tristeţe totodată! Bucuria de a vedea copiii şi părinţii fericiţi şi mulţumiţi, tristeţe pentru încheierea unei etape din viaţă. În acelaşi timp mă gândesc la următorul spectacol pe care mi-l doresc mai bun, mai „miraculos”. Implicarea tot mai mare în activitatea studioului a celui ce se cheamă Francisc Valkay face ca „producţiile” să fie din ce în ce mai reuşite şi mai „preţioase”! Sper ca acest lucru să fie resimţit de copii şi de părinţi.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Sunteţi o profesionistă. Aţi făcut parte din corpul de balet al Operei din Timişoara. Sunteţi cadru didactic la Colegiul „Ion Vidu”din Timişoara, catedra de coregrafie. Ce urmăriţi la cursanţii dumneavoastră pe perioada unui ciclu de pregătire? Vă opriţi la stadiul de iniţiere, sau vizaţi performanţa?
Ana VALKAY: Iniţierea este absolut obligatorie. Ea este specifică, după cum am mai spus, vârstei cuprinse între patru şi nouă ani. Există însă şi copii care se desprind de majoritate. Cu aceştia nu rămâi la iniţiere. Îi stimulezi, îi lucrezi, încredinţându-le numere solistice. Totul depinde de posibilităţile copiilor, de talentul şi dăruirea lor. Îmi place să le cer cât mai mult, să-i fac să-şi dorească o execuţie cât mai aproape de perfecţiune, pentru că de aici porneşte performanţa. Şi, da! Performanţa se află în vizorul oricărui profesor. Fără ea, munca lui nu este completă.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Cred că e momentul să ne spuneţi ce alte satisfacţii profesionale mai aveţi în afară de bucuria de a vedea cum nişte „răţuşte” gălăgioase care se împiedică una de alta se transformă la bară în „lebede” graţioase, tăcute şi atente. Ce rezultate de excepţie aţi obţinut ca profesor de balet?
Ana VALKAY: Rezultatele mele de excepţie sunt elevii care au obţinut rezultate de excepţie datorită îndrumării mele. Vorbesc cu drag de Andrei Morariu, format la Studioul de Dans „Ana Valkay” şi plecat în anul 2004 cu o bursă de studii în Germania, la Şcoala de balet „John Cranko” din Stuttgart. Acum este solist la Teatrul de Balet din Dortmund. Andreea Jura mi-a fost o elevă excepţională, care timp de trei ani (2006, 2007, 2008) a obţinut Premiul I la Olimpiada Naţională de Coregrafie. În anul 2007 a fost în America cu o bursă de studiu de o lună, iar acum este solistă la Teatrul de Balet din Cluj.
Aş vrea să mai nominalizez două eleve pe care le am în prezent la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, olimpice şi ele şi care s-au format tot la studioul de dans. Este vorba de Alexandra Funieru, cu premiul al II-lea în anul 2009, respectiv 2010 şi de Codruţa Bălan cu Premiul al III-lea în anul 2010. Le doresc şi lor o împlinire profesională şi multe bucurii pe scena baletului. Nu pot să nu o amintesc pe Marcela Marcu, elevă în al şaselea an de studiu, cu un mare potenţial interpretativ, dar şi creator, prezentă în cadrul spectacolelor studioului cu producţii proprii de o reală valoare artistică.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Există în Timişoara autorităţi, instituţii, personalităţi de cultură sau politice care să vă susţină în acest demers cultural-educaţional de formare de minţi frumoase în corpuri frumoase?
Ana VALKAY: Ne susţin în primul rând instituţiile culturale. Avem o bună colaborare cu Opera Română din Timişoara sub conducerea maestrului Corneliu Murgu, prin faptul că de două ori pe an sala şi scena sunt ale noastre şi ne putem desfăşura cu succes spectacolele. De asemenea beneficiem de concursul croitoriei Operei în confecţionarea costumelor necesare spectacolelor. Ne bucurăm de susţinere din partea maestrului Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, care ne asigură sala în care îşi desfăşoară activitatea Studioul de Dans „Ana Valkay”.
Şi mass-media locală ne alocă spaţii în emisiunile şi publicaţiile ei şi ne promovează vorbind despre activitatea noastră, despre spectacolele şi rezultatele noastre. Am fost prezenţi în emisiunile doamnei Roxana Florea, redactor la T.V.R.-Timişoara, în paginile ziarului „Agenda” şi în numeroase publicaţii on-line. Oamenii politici au probleme mult mai importante pe agenda lor decât demersul de care vorbiţi. Eu, totuşi, am avut norocul ca unul dintre ei, Emil Cristescu, să se aplece şi asupra actului cultural şi astfel am beneficiat de o binevenită sponsorizare.
Cei mai importanţi şi fideli susţinători ne sunt însă părinţii. Ei ne sponsorizează cu timpul lor, cu răbdarea şi înţelegerea lor, cu încredere şi entuziasm. Unii, cărora situaţia materială le permite, se implică şi susţin şi financiar activitatea studioului de dans. Tuturor nu pot decât să le mulţumesc, să-i asigur de toată strădania noastră, să le spun că fără ei nici noi nu am exista.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Aveţi perspective şi proiecte noi în ceea ce priveşte Studioul de Dans „Ana Valkay”?
Ana VALKAY: Ne propunem să venim în întâmpinarea interesului cursanţilor noştri pentru dansul modern, incluzându-l în repertoriu alături de dansul clasic, sub directa şi exclusiva îndrumare a maestrului Francisk Valkay.
Cornelia TURLEA-CHIFU: Vă doresc multă putere de muncă, mult succes dumneavoastră şi elevilor dumneavoastră, şi vă mulţumesc pentru timpul acordat.
