ANTONIU PETRESCU (DON ELVIS) A DEVENIT CETĂŢEAN ITALIAN

0
98
PETRESCU-Antoniu3-wb

PETRESCU-Antoniu3-wbPreotul catolic Antoniu Petrescu, cunoscut pe plan internaţional cu numele de artist „Don Elvis”, a devenit cetăţean italian, spun sursele din presa italiană. Iată ce ne mărturiseşte părintele despre acest eveniment: „După ani de aşteptare, datorită birocraţiei şi după îndeplinirea condiţiilor pe care le impune statul şi constituţia italiană, am devenit cetăţean italian. Un itinerariu lung, dificil,  care pune pe gânduri…! Doresc să precizez faptul că nu mă simt trădator al patriei unde m-am născut şi nu am renunţat la cetăţenia română din ruşine de a fi român. Eu voi rămâne întotdeauna român şi voi iubi mereu România, ţara unde m-am născut şi unde am crescut. Nu-mi reproşez nimic, am hotărât singur acest lucru pentru a mă pune în regulă în faţă statului şi a ţării în care trăiesc, care mi-a oferit mult în aceşti 18 ani de când mă aflu în Italia. Cine a emigrat, după aşa-zisa revoluţie, ştie ce înseamnă acest lucru, de a-ţi lăsa familia, trecutul şi patria. Acest fapt nu este o glumă, o paranteză a vieţii sau o experienţă de împărtăşit cu ceilalţi. Nu mi s-a oferit posibilitatea de a mă afirma şi realiza în România, acesta este adevărul, am fost nevoit să iau drumul pribegiei! Eu sunt român, pe jumătate italian de acum, dar nu voi uita niciodată de unde am plecat. Iubesc România şi chiar mi-aş dori să colaborez cu industria artistică din această ţară. Sunt dispus şi deschis oricărei fel de propunere şi iniţiativă de binefacere, pentru a construi imaginea României în lume.”

***

Antoniu Petrescu (Don Elvis), este originar din Bucureşti. Plecat la studii în Italia în 1993, este laureat în teologie, a obţinut un masterat la Universitatea Teresianum din Roma în 1999. Este preot din 2004 în regiunea Abruzzo. Pe plan artistic a înregistrat mai multe albumuri printre care se remarcă: „Fede, Speranza, Amore”, „Divino Amore”, „Christmas songs” şi „Don Elvis”. Este deseori invitat în televiziune şi la radio pentru interviuri şi prezentări muzicale. Un eveniment important privind evoluţia sa artistică a fost premierea cu locul întâi a documentarului intitulat „Don Elvis” (avându-i ca regizori pe Paolo Cammarano şi Federico Minetti) la festivalul Internaţional „Roma Fiction Fest 2010″. Talentatul cântăreţ colaborează din acest an cu agenţia de spectacole „Next Time Show” (http://ntsagency.com/home). Managerul acesteia, Alessandro Porrini, a anunţat că a început deja programările concertelor. Mai multe detalii despre preotul-cântăreţ Antoniu Petrescu alias Don Elvis puteţi afla de pe saitul său personal accesibil la următoarea adresă: www.antoniupetrescu.com