Se zice că unele meserii/joburi ar fi arealu’ exclusiv al masculului. Şi în mare măsură este adevărat. Nu prea vezi multe femei cu cheia franceză în mână meşterind la şurubărie, piuliţe sau „evoluând” sub caroserii pe post de Minitehnicus. Aşa era odată şi în politcă, această curvă masculină (păi e de genul masculin dacă e dominată de mascul, nu?) a societăţii, politica, a fost playground-ul urmaşilor lui Adonis… femeile fiind doar accesorii masculine pe care le vedeai etalate la braţul masculului feroce doar pe la dineuri, în campanii electorale
sau pe la tăiat de panglici.
În ultimul timp însă, asistăm la un reviriment al femeii în zona interzisă, pâna mai recent, a politichiei. Avem acum chiar femei pe post de prim-ministru , cancelar sau secretar de stat.
Foarte puţin a lipsit să avem şi o femeie preşedinte în USA, dacă nu ar fi pierdut la „mustaţă” în preliminarii în faţa actualului preşedinte, Barack Obama. Dar timpul nu e înca pierdut. Şi la noi in România femeia scoate timid capul în sfera politicului şi refuză să mai fie privită ca obiect sexual şi gospodină cu vechi state în domeniu, încercând să iasă din acest stereotip al culturii de masă, conform căruia locul femeii este la cratiţă şi la crescut odrasle.
Multe dintre ele sunt politicieni, consilieri, parlamentari sau chiar lider de partid. Dar cred că, totuşi ,cel puţin în România, suntem încă departe până când bărbatul va ceda hăţurile din mână şi va lăsa o femeie pe post de vizitiu la cârma ţării.
Majoritatea bărbaţilor sunt sceptici şi că și în rândul unor femei se simte acest scepticism vis-a-vis de a avea o femeie preşedinte sau prim-ministru.
În ultimul timp însa văd o ascensiune furtunoasă, pe scara Richter a ierarhiei politice din România,a unei amazoane blonde din Carpaţi, care încearcă cu ajutorul întâiului vizitiu al ţării să pună hăţurile de gât românaşilor adormiţi şi ameţiţi de criza finanicară.
Cine ştie ce ne rezervă viitorul, dar un lucru este cert: femeia vine tare din urmă şi este hotărâtă să aibă un cuvânt de spus şi în domeniul politicii …si politica, ştim cu toţii că este o curvă…dar cine ştie, poate femeia are un feeling mai bun, că doar politica e de genul feminin! Globalizarea, bat-o vina…