POVESTE DE DRAGOSTE
Mi-o amintesc ca pe-o regină
Măreaţă, matriarhă, demnă
Distinsă suveran de gintă
Neînduplecată şi supremă
Cu oameni buni şi muncitori
Şi lanuri mari şi măiestoase
Cu bogaţii nemărginite
O glie plină de prinoase
Pe fruntea-i tipărit Banatul
În inimă-i sălaş Moldova
Crişana curge lin pe ape
Cu limba-i dulce şi cu slova
Ardealu-i dincolo de codri
Mirific plai un Maramureş
Iar Bucovina-n mănăstiri
Evocă un trecut de iureş
O Dobroge de paradis
Cu Delta ei cea uimitoare
Şi o Muntenie semeaţă
De ţară, ea conducătoare
Oltenia e sub Carpaţi
Unde strămoşii au luptat
Să ne creieze-un viitor
Şi să trăim neexploatat
Nu pot s-o uit cât voi trăi
Şi neam de neamul meu va spune
Că-n inimă mi-a fost mereu
Chiar după ce eu voi apune
Şi chiar departe când mă ştiu
Chemarea Dacilor nu lasă
Cu pasul pribegit oi fi
Dar inima-i la dulcea casă
Iar când pierdut mă simt prin neamuri
Şi rostul meu îl voi nega
Mi-oi aminti de-un ţărm ce strigă
C-acolo este ţara mea
DRAGOSTE NEBUNĂ
Vino să te strâng în braţe
Şi la piept să-mi fii răsfaţa
Să îmi stâmperi orice mofturi
Când cu păru-mi mângâi faţa
Să-ţi spun vorbe de iubire
Când la chipul tău uimesc
Din sărutul tău cel dulce
În beţie s-adâncesc
Mângâieri ameţitoare
În vârtej să te consume
Şi şoptiri îmbietoare
Să te poarte-n-altă lume
Să te duc pe malul mării
Să mă-mbăt de-a ta mireasmă
Şi îmbraţisaţi de-a pururi
Luna să ne învelească
Peste fiinţa-mi doritoare
Priviri tandre să îmi cerni
Să-ţi dezvălui trupul gingaş
Când peste al meu l-aşterni
Să ne fie martori cerul
Marea şi lumina lunii
Că acum şi restul vieţii
Ne iubirăm ca nebunii
PICĂTURI DE DRAGOSTE
Era într-o iarnă târzie
Şi cred că afară ploua
Cu iarbă lichidă
Copacii supuşi
Şi luna pe boltă dansa
Priveam cerul negru şi aspru
Colos gargantuan şi prozaic
Dorinţa în mine
Opusă de el
Cerşea să iubesc himalaic
Naiadă răsari din izvoruri
Născute din ploile reci
Nălucă sublimă
Himeră abstractă
În farmecul tău mă îneci
Şi vreau să încep către tine
Şi vreau să îţi simt dragostea
Să fiu eu izvorul
Şi apa cea vie
Ce naşte din inima ta
E gri şi difuz tot afară
Lichiduri de fum ce tuna
Era într-o iarnă târzie
Şi cred că afară ploua
EXISTENŢA MEA
Din când în când mă mai gândesc la viaţă
La tot ce a mai fost sau va începe
La bucuriile frumoase şi imense
La încercări şi drumurile sterpe
Şi-ncerc să înţeleg de ce sunt eu
Ce-i scopul meu şi care-i drumul drept
De ce exist şi cine-i Dumnezeu
De unde vin şi încotro mă-ndrept
Şi-aud filozofii de existenţă
De metafizică, de zen şi pragmatism
Iar Biblia mă-nvaţă de-o esenţă
Şi de un rai şi-un iad absolutist
Şi vreau să fac un rost din toate-acestea
Să înţeleg şi să găsesc răspuns
Să nu mai pribegesc în căutare
Şi să învăţ de tot ce mi-e ascuns
Şi-atunci din nou mă mai gândesc la viaţă
La tot ce va trezi cândva în mine
La tot ce va aduce şi va lua
Şi nu o văd completă fără tine.
AMAR ŞI DULCE
De ce când vreau să-ţi dau iubirea
Nu o primeşti cum mi-aş dori?
De ce respingi mereu oferta
Când spun c-a mea cândva vei fi?
Când te-am văzut întâia oară
Destinul mi-a trecut prin faţă
N-am îndrăznit în acea clipă
Să cred că vom avea o viaţă.
De-atunci te văd în orice lucru
În soare, lună şi în stele
Şi peste noapte tu devii
Femeia visurilor mele.
Nu vreau să fie prea târziu
Când vei afla cât te-am iubit
Şi să regret că împreună
Nu am zburat spre infinit.
De ce îmi faci nopţile albe
Şi fugi din visurile mele?
Cu ochi deschişi mereu vei fi
Femeia gândurilor mele.
Îţi spun mereu că te iubesc
Şi cât aşi vrea a mea să fii
Cuvinte nu s-au inventat
Pe cât de mult eu te-aş iubi.
De ce mă chinui zi şi noapte
Şi-mi torturezi sufletul meu?
Dar când nu eşti, întotdeauna
Mă simt arid, pustiu şi greu.
De ce nu vrei să laşi iubirea
Să te cuprindă pe deplin?
De ce nu vrei să fiu acela
Ce treieră al tău destin?
De ce nu vrei ca să explori
Extazul ce-ar putea să fie?
Nu am prea mult, dar îţi ofer
Iubirea la puterea-o mie.
De ce tu nu accepţi iubirea
Când eu în faţa ta o-nclin?
De ce nu vrei să simţi fiorul
Ce-n mine este alcalin?
Din mine urlă cu durere
Dorinţa nedezlănţuită
Şi orice fibră-n mine cere
Să fii iubirea absolută.
Dorinţe pentru tine-s multe
Şi multe gânduri am avut
Forţat de-aşi fi s-aleg doar unul
Aşi vrea să-mi dai doar un sărut.
Tu cui ai dat a ta iubire?
Cine-ţi colindă gândul tău?
Cine e fericitul care
Se bucură de totul tău?
Când ştiu că nu poţi fi a mea
Tristeţea starea mi-o induce
Dar te iubesc la apogeu
Şi te iubesc amar şi dulce
SĂRUTUL
Dă-mi buzele să le degust
Să le presar cu stele-n salve
Din pofta dorului opust
Să-mi ierte-nchipuiri mârşave
Să tortureze fără scuze
Să-mi slobozească dorul lup
Să picure pofte profuze
Când se cufundă-n al meu trup
A lor nectar ameţitor
Desfrână-mi voia scandaloasă
Cu gustul lor ispititor
Trezească-mi râvna ticăloasă
Ca un hapsân înfometat
Să-ndestulez otrăvicios
Şi indignat să fiu când tu
Le potoleşti necuviincios
Vreau să le sorb fără răgaz
Vreau focul lor ce mă asudă
Iar când la patos pui zăgaz
Vreau lipsa lor să-mi facă-n ciudă
Dă-mi buzele să le degust
Să le împodobesc cu stele
Când contopiţi într-un sărut
Şoptesc: iubirea vieţii mele!
DE ZIUA TA
Plăpânde, gìngaşe şi fine
Mereu ne-nseninaţi fiinţa
Sunteţi sensibile şi tandre
Şi ne iertaţi nesăbuinţa
Când încercările sunt grele
Alin duios la voi primim
Şi când pierduţi suntem în lume
Busola-n voi o regăsim
Nu e bărbat pe lumea asta
Ceva să fi realizat
De n-ar fi fost cu el alături
Femeia ce l-a-ncurajat
Când lumea asta-a fost creată
Cu tot din cer ce a căzut
Nu am ştiut grăi: “frumoasă”
Până femeia n-am văzut
Şi toate au un rost a lor
Doar fiindcă voi vă îngrijiţi
Şi de bărbaţi, copii şi neamuri
Şi de străinii necăjiţi
Şi nu stiu ce s-ar întâmpla
De-aşa fragile, delicate
Odată v-aţi opri din drum
Şi-aţi spune că nu se mai poate
Dar ştiu şi-acum şi-n orice zi
Cum ştiu că focul vrea scânteie
Iubirea, lumea ar pieri
De nu ai exista, FEMEIE
IUBIREA PERPETUĂ
La început te voi iubi doar ca o floare
Şi numai fiindcă eşti cu mult mai delicată
Decât aceast sublim simbol de primăvară
Şi de iubire mare şi înflăcărată
Apoi te voi iubi ca pe o ploaie blândă
Ce mângâie în mine suferinţa mută
Şi vindecă singurătatea mea absurdă
Şi inima răsfrântă, moartă şi căzută
Pe urmă te-oi iubi ca pe un vânt de vară
Ce-alină-n mine o tristeţe înecată
Şi-mi dăruie iubirea dulce şi amară
Cu inima-ţi fierbinte şi veşnic nepătată
Şi în sfârşit te voi iubi ca pe-o femeie
Cu o pasiune aprigă şi fără lacăt
Ce tu trezeşti în mine cu a ta scânteie
Când mă ucizi ca să reiau tot de la capăt
FĂRĂ CUVINTE
Te caut în floarea de vară
Şi-n lacul lucios străveziu
În pajiştea verde de plaur
Şi-n codrul măreţ arămiu
Tu eşti un destin plin de farmec
Şi eşti vocea umbri-mi pustii
Eşti sunetul dulce de cântec
Sirenă sublimă ce-îmbii
Şi eşti raza mea de lumină
O stea ce luceşti sus pe cer
Eşti vântul duios ce suspină
Şi-mi mângâie trupul arcer
Te vreau, te doresc ca un astru
Ce périndă spaţiul etern
Să nu treier cerul sihastru
Să nu rătăcesc un stingher
Cu tine mă simt cel mai liber
Cu tine mă simt acceptat
Mă simt fericit într-o lume
În care-s iubit şi-adorat
Întoarce-ţi privirea spre mine
În ochii-ţi mă-înec cu adânc
Îmi umplu inima de tine
Te-absorb, te iubesc şi tac mâlc.
TRISTUL VESEL VALENTINE
Încerc să nu judec şi totuşi o fac
La tine când mai îndrăznesc
Şi judec că eşti prea departe acum
Distanţa încerc s-o gonesc
Departe-i iubirea dar doru-i nestins
Departe mereu te gândesc
Departe speranţa-mi pluteşte domol
Departe atunci te găsesc
Şi vreau de distanţă să te separ
Din rai să te fur alergând
Şi ochii, şi faţa, şi părul suav
Şi trupul în braţe să-ţi strâng
Aproape te vreau să te văd şi să plâng
De dragoste la pieptul tău
Să-mi tremure trupul uniţi intr-un gel
Să fim împreună mereu
Încerc să nu judec şi totuşi o fac
Te sorb când cu dor mă priveşti
Doar tu mă-nţelegi chiar atunci când eu tac
Şi judec că tu mă iubeşti
RECOMPUNERE
Privesc pierdut în zare cum cade iarăşi ploaia
Ce-alungă acalmia din zilele banale
Şi sterge reflectări ce mă închid în lanţuri
Şi sperie tăcerea din gânduri triviale
Şi când vreo picătură şuvoaie face-n mine
Şi-mi împregnează mintea cu chipul tău de soare
Încep să uit de toate şi vreau să fiu cu tine
Şi te gândesc păşind prin picături de ploaie
Şi stau din nou nostalgic şi meditez la ape
Şi la stropirea blândă ce-mi umple inima
Şi cugetez la viaţă, ce bună-ar fi cu tine
Dacă mi-ai fi în braţe şi să te ştiu a mea
Iar când deplâng distanţa şi depărtarea asta
Ce vrea să ne separe, s-omoare dragostea
Te recompun din ape, din picături de ploaie
Să fii mereu cu mine etern în viaţa mea.
