Un interviu realizat de Vasile Lupașc cu Dr. Adrian Gheorghe și Dr. Albert Weber
Ce este Corpus Draculianum?
Corpus Draculianum își ia în serios ambiția de a publica absolut orice sursă istorică, de orice gen, origine și natură, de la și despre voievodul Vlad Țepeș Drăculea, dintre 1435 (când este menționat prima dată în documentele tatălui său, Vlad Dracul) și până în 1650 (când scrierile propagandistice despre Dracula ating apogeul). O cincime din textele editate sunt necunoscute specialiștilor. Cât privește publicul larg, acesta nu a avut posibilitatea până acum să aibă acces direct la majoritatea surselor. Acestea au fost publicate foarte disparat în diferite colecții destinate exclusiv specialiștilor, iar majoritatea nici măcar nu au fost traduse până acum.
… și cum este organizat mai exact? Cum este sau va fi materializat concret?
Proiectul este planificat să se materializeze în trei părți, transpuse în 5 volume groase și în format mare, de enciclopedie. Mai întâi în germană, firește, deoarece Societatea Germană de Știinte și catedra de la Universitatea din Giessen sunt singurele instituții care susțin economic proiectul, și apoi într-o versiune românească adaptată la așteptările și necesitățile publicului român.
Prima parte (două volume) cuprinde toate documentele emise în cancelarii, atât valahe cât și externe, adică documentele cele mai de încredere cu care poate lucra un istoric. A doua parte (tot două volume) cuprinde cronicile și alte texte narative europene, inclusiv celebrele materiale de propagandă și portretele lui Vlad, multe necunoscute publicului larg. A treia parte cuprinde cronicile orientale, în special otomane, din Istanbul până în Egipt și chiar Iran. Da, în Teheranul ayatollahilor se găsesc relatări despre Vlad Țepeș.
Documentele sunt înșirate unul după altul așa pur și simplu sau după un anume sistem care urmărește anumite scopuri concrete? Bănuiesc că oferiți și traduceri și multe explicații, astfel încât aceste volume să nu fie înțelese doar de specialiști.
Da, ați intuit bine intențiile noastre. Fiecare document este precedat de o introducere în care este explicat din ce este compus, când, în ce context și de ce a fost creat. Textele istorice (în 17 limbi diferite, de la latină până la arabă și de la maghiară ori română până la spaniolă) sunt editate bilingv în limba originară și traducere comentată germană, respectiv română. Publicul va avea deci posibilitatea unică de a vedea cum arată documentele originale (în multele poze din volume), să le deguste limba în care au fost redactate, dar și să le penetreze înțelesul grație traducerilor. Iar la final să-și formeze propria opinie, independent de istorici. Aceasta pentru că autorii volumelor își dau o strădanie deosebită să rămână cât mai în spatele documentelor. Din acest motiv comentariile nu doresc să reflecte exclusiv opiniile autorilor, ci să arate tot ce s-a scris și gândit despre un document sau altul de-a lungul deceniilor, de la cei mai vechi istorici și până astăzi.
Traducerile nefiind literare (adică nu înfrumusețează), ci foarte aproape de textul inițial, intenția istoricilor a fost aceea de a oferi publicului posibilitatea să-și facă o impresie despre cum gândeau și se exprimau nu numai Vlad și oamenii săi, dar mai ales dușmanii și martorii oculari ori de mâna a treia. Nimic nu a fost trecut cu vederea ori pus de-o parte, chiar și atunci când unele documente ar putea crea eventuale disconforturi unora sau altora. Intenția ultimă a autorilor a fost aceea de a pune la îndemâna interesaților de pe întreg mapamondul adevărul despre Vlad Țepeș, dar și de a promova istoria și cultura românească.
Cum s-a născut acest proiect? Cum s-a format echipa de cercetători?
Acesta este un proiect german realizat prin colaborarea dintre mai multe universități germane de top și munca unui colectiv de specialiști germani și români din Diaspora, uniți de pasiunea pentru istoria și cultura românească. Poate părea surprinzător, dar în țările vorbitoare de germană există catedre de românistică, precum și un interes deloc neglijabil pentru studiul istoriei și culturii românești.
Proiectul a pornit de la un curs despre Vlad Țepeș ținut la universitatea din München de către prof. univ. dr. Thomas M. Bohn, a cărui familie este originară din Banatul românesc. La acest curs s-au întâlnit cei trei piloni ai proiectului, prof. Bohn alăturându-i-se Dr. Albert Weber, un mare iubitor al României, vorbitor perfect de română, el însuși cu origini bucovinene, și orientalistul și medievistul Dr. Adrian Gheorghe, român din Diaspora școlit la universități de top din România și Germania.
Cercetările au fost derulate (și încă mai continuă) în peste 30 de arhive și biblioteci vechi de la oceanul Atlantic până în Orientul Mijlociu: Spania, Italia (cu imensul său potențial arhivistic), Vatican (mai mult legendă decât mare trezorier de secrete), Franța, Germania, Austria, Croația, Ungaria, România bineînțeles, Rusia, Turcia, Egipt și Iran. Pe lista noastră se află și Marea Britanie, țările din Benelux, Slovacia și multe altele.
Pe ce perioadă se întind studiile? Unde s-au desfășurat cercetările?
Acum doi ani proiectul Corpus Draculianum a sărbătorit primul său jubileu, având deja pe masă trei din cele 5 volume ale ediției germane și două ale versiunii românești. Ediția inițială apare la cea mai prestigioasă editură germană, Harrassowitz, care publică mai toate instrumentele de lucru pentru istoricii profesioniști, nu numai germani, iar cea românească sub umbrela a însăși Academia Română. Aproximăm că ediția germană se va mai întinde pe încă doi ani, în timp ce pe cea românească sperăm să o finalizăm nu mai târziu de 2025.
Există surprize mari în ceea ce-l privește pe Vlad Țepeș după studierea atâtor surse inedite?
Mare ori mic este destul de relativ, în funcție de așteptările fiecărui cititor. Dacă aceste așteptări sunt prea mari sau dacă se așteaptă rescrierea radicală a istoriei, atunci cu siguranță vor exista multe dezamăgiri. Acesta nu înseamnă că publicul nu va învăța lucruri cu totul noi ce nu au mai fost scrise (ori spuse) până acum despre Vlad Țepeș. Practic una din 5 surse este fie cu totul inedită, fie necunoscută istoricilor români. Vă dăm doar unul dintre poate cele mai spectaculoase exemple: distrugerea pe Dunăre a unei întregi flote otomane de transport formată din 50 de nave sosite să încarce lemn special destinat construcției de galere, cele mai periculoase nave de război din acea vreme. Evenimentul petrecut prin martie 1462 venea la foarte scurt timp după ravagiile făcute de cele șase corpuri de armată valahe în nordul Imperiului Otoman, dacă vreți, un fel de Blitzkrieg românesc în iarna aceluiași an. Acest eveniment avea însă legătură cu ceva mult mai mare decât pare. Otomanii făceau pregătiri frenetice de război împotriva Veneției, cel mai mare rival a lor în Mediterana, dar și cea mai importantă forță economică europeană a timpului. Pentru aceasta otomanii au construit practic o nouă flotă de război, majoritatea lemnului provenind din nordul Bulgariei și Dobrogea de azi. La acest lemn se mai adăuga desigur cănepa pentru frânghii, in pentru pânze ori trestie și papură pentru călăfătuirea (de aici și numele localității Calafat) rosturilor dintre scândurile navelor. Aceste distrugeri, probabil deloc străine de venețieni, au încetinit cu siguranță pregătirile otomanilor care aveau să înceapă războiul cu venețienii abia un an mai târziu, în 1463.
Care este percepția actuală a lui Vlad Tepes în Germania? Credeți că se va schimba ceva după apariția integrală a Corpusului?
Dacă în România principalul pericol a fost și încă mai este prezentat de mistificările naționaliste din perioada comunistă, în străinătate pericolele sunt poate și mai mari din cauza mistificărilor comericale gen Hollywood, care așa cum ne-a demostrat-o ultima ecranizare Dracula Untold încă nu are puterea să exploreze noi orizonturi de cunoaștere. Valahii încă mai sunt consumatorii excesivi de usturoi, iar voievodul un freak maestru al torturii și sadismului. Cu toate acestea se întrezărește un viitor bun. Identificăm deja un trend de deconstruire a acestor percepții. Nu trece anul să nu se producă în Germania măcar 2-3 mici și mari documentare despre Vlad ori măcar o universitate germană să nu țină un curs despre el sau în conexiune cu el. Cursul profesorului Bohn de acum mai bine de 14 ani a fost doar începutul.
Ca să facem un bilanț, credem că percepția lui Vlad Țepeș în Germania este per ansamblu mai degrabă una pozitivă, publicul german fiind tot mai conștient de exagerări și mistificări, chiar dacă pe alocuri mai cred în ele sau o parte din ele.
Ce urmează?
În funcție de cât ne vor ține puterile, voință având cu duiumul, dorim să scoatem și o versiune englezească la Corpus Draculianum, astfel încât să luăm cu asalt piața internațională a miturilor draculiene, și bineînțeles să producem mai multe biografii ale lui Vlad Țepeș. Deja anul acesta va apărea o monumentală biografie științifică (de peste 600 de pagini!) bazată pe foarte apreciatul doctorat al lui Albert Weber. Sperăm ca în următorii 2-3 ani să scoatem la o editură de top internațională, de data aceasta în engleză, o biografie militară a lui Vlad. Pe baza celor două lucrări vor urma o versiune cu mult simplificată destinată publicului larg, dar și alte studii de popularizare pe diverse aspecte în legătură cu voievodul.
O dorință mai specială a lui Adrian Gheorghe ar fi să mai adăugăm încă un volum la Corpus Draculianum, unul ceva mai dificil de realizat. Este vorba de colectarea unor genuri de surse istorice mai puțin convenționale: arheologie, topografie și, de ce nu, … genetice, dacă cumva vom avea excepționalul noroc să dăm peste rămășițele aprigului voievod.
Pagina oficială a proiectului: https://www.facebook.com/Documente.Vlad.Tepes
