Autor: Mihaela CD
Montreal, Canada
1. Gloanţe oarbe şi romanţe
Lângă lampa ce arde mocnit
Mi-am numărat umbrele mele
Şi-am socotit pân’ m-am poticnit
Gard de neputinţe stă-n ele…
Nu-mi mai ştiu aduna fericirea
De parcă-i risipită-n aşternut
Ironic, vestitu-şi-a sosirea
Însă-ntr-o ceaţă a dispărut…
Văd zeie ce dansează-n foc
Să-mpartă tristele speranţe
Destinul vieţii-i doar un joc
De gloanţe oarbe şi romanţe.
2.Suntem mai săraci
Suntem mai săraci cu o clipă
Acel nimic care trece banal
Nu ştii, nu o simţi… o risipă
Nepreţuită şi-aruncată la canal
N-o vezi, nu te doare, nu-ţi pasă
Izvorul clipelor îţi pare infinit
Să-mprăştii clipe, inima te lasă
Tot pierzi, cheltuind necontenit
Şi dăm clipe scumpe pe nimic
Ne agăţăm întârziat de canoane
Bieţi muritori îngroziţi care zic
Cuvinte din vocale şi consoane
Cu fiecare clipă care trece…
Oamenii-s mai săraci puţin
Şi-odată sărăciţii o să plece
În lumea unde clipele se ţin.
3.Îmbracă-mă în puf de stele
Păşind prin noaptea de mătase
Cu paşi uşori… şi-n mersul lin
Pe trupurile ce marea sărutase
Stropi dansează curgator şi fin
Străpuns e întunericul de raze
Ce parcă dogoresc în ochii tăi
Să botezăm a dragostei oaze
Sfinţind-o cu ale iubirii văpăi
Din pulberea şoptirilor gingaşe
Ne încropim un culcuş de amor
Şi-n gesturile noastre pătimaşe
Căutăm să aflăm leacuri de dor
Şi-n oglindirea lunii de argint
Străluciri se unduiesc rebele
Sărută-mă la pieptu-ţi în alint
Şi îmbracă-mă în puf de stele!
4. Comoară, doar iubirea ta
Am închis usor pleoapele să salvez
Imaginea vie ce-mi dansa pe retină
Chipul drag ce mă făcea să radiez
In zile cu soare şi-n nopţi cu lună plină
Şi-am alergat să pot prinde din zbor
Sărutul lunii care iţi mângâia chipul
Să-ţi sorb mireasma de parfum uşor
Când soarele te alinta cu asfinţitul
Şi-am atins fin… urma paşilor tăi
Vrând să le simt greutatea strivirii
Să-mi poarte gândurile peste văi
… Unde se ascund clipele iubirii…
Am încuiat în inimă dragi amintiri
Pe care nimeni nu mi le poate fura
Şi-acolo-n tainicele mele fericiri
Păstrez sfântă comoară, doar iubirea ta!
5. Caruselul gândurilor
Te împresoară negre sentimente
Fărâme dintr-un timp demult trăit
Emoţii şi-amorţiri curg în torente
Ce-n grabă ochii minţii le-au zărit
Virtuţile din timpurile pastelate
În grabă-ţi cer onorul cercetând
Lumile paralele de-s catifelate
În norii ceţii-nfuriate spumegând
Legând ochii cu năframa vremii
Dorul suspină îngheţat în rătăciri
Versuri pictate în romanţe arămii
Străpung inima ce plânge-n priviri
Te cheamă iar şi iar dureri deşarte
Vor să te-mbete-n carusel ameţitor
Tu le-ncui bine zăvorâte într-o carte
Şi ştergi tristeţile din gândul simţitor.
6.Viaţa-n leasing
Trăiesc o viaţă care nu-i a mea
Pare împrumutată la-ntâmplare
Visez şi parcă să revăd aş vrea
Toţi anii dispăruţi cu-nfrigurare
Desaga vieţii plină-i de momente
Trudite şi sorbite cu mult drag
Ce-n inimă revarsă în torente
Lacrimi ce umezesc al vieţii prag
Trăiesc şi-adulmec strop cu strop
Memorii ce revin fără chemare
Dar m-am oprit, am dat de-un hop
De clipe… pline de dureri amare
Şi-n rama amintirilor trunchiate
Mă lupt… cu clipele ce mă-nving
Visez la alte vremuri… demodate
Oftând trăirea vieţii-n leasing…
7.Regrete pe cântar
Vibrează unduinde străluciri
În tonul toamnei pământene
Se-ncolăcesc tandru-n priviri
Regrete şi-amintiri valsând alene
Ne-au nins prin tâmple flori de măr
Înveşmântându-ne-n înţelepciune
Trecut-au clipe vesele şi fără număr
În focuri pline de repeziciune
Topit-au ierni înfrigurate
Cu-al dragostei înflăcărat sărut
Şi-am răcorit cu clipe parfumate
Toride veri în timpul ce-a trecut
Şi ne-am înzeit visele rebele
Le-am transformat într-un real altar
Pe cerul toamnelor ce-s grele
Azi punem doar regrete pe cântar
8. Macul ucis
Subtil, tacit şi fără de-nţeles
Un fir de mac păşeşte în uitare
Se zbate-n mâna care l-a cules
Şi-apoi adoarme-n veştedă visare
Se legăna de-o vreme-n vânt
Şi soarele îl mângâia-n sărut
Lâng-ai săi fraţi roşii de-avânt
Cântau pe câmpul păcii nedurut
Dar viaţa cea frumoasă şi senină
Avut-a timpul său de expirare
Când mâna ce-a ucis se voia plină
De frumuseţea făr’ de-asemănare
Însă atunci gingaşul fir de mac
Zbătându-se purpuriu de supărare
Mâinii ce l-a rupt i-a făcut pe plac
Şi i-a zâmbit dându-şi ultima suflare!
9.Să taci
Să nu mai spui nimic!
Să nu te-ntorci în vreme
Căci pentru slove eşti prea mic
Când amintirea-n suflet geme…
Să taci şi să asculţi timid
A zorilor tandră sărutare
Să te destrami apoi rigid
În raze ce se-opresc în mare
Să taci prin neguri şi lumini
Să rabzi a lumii nebuloasă
Şi-n inimă s-aduni doar spini
Că nu mai poţi să mergi acasă
Să taci ai dreptul absolut
Nimic nu-ţi schimbă starea
Eşti un soldat nimic mai mult
Să taci şi să asculţi doar zarea.
10. Visele, vulturii nopţii
Vulturii nopţii îmi rup cochilia
Departe, în raze văd câmpuri verzii
Sunt râsete multe, zâmbeşte şi glia
Păstrând timbrul fraged de glasuri zglobii
Copii adunaţi împărţindu-şi urale
Se joacă, aleargă şi se înghiontesc
Imaginea-i veche şi-mi tremură-n cale
Un chip bucălat pe care-l zăresc.
În arşiţa verii doar aur sclipeşte
Din părul bogat ce-n bucle coboară
Fetiţa dansează, în strofe şopteşte
Şlagăre dragi de odinioară.
Şi mica artistă nu oboseşte
Pe scena cea verde spectacolul e-n toi
Cu vocea plăpândă în noi ea trezeşte
Vulturii nopţii ce-s adormiţi în noi.
11. Iubeşte-mă azi, fără măsură
Iubeşte-mă azi, fără măsură
Nu-mi calcula şoptirile ce tac
Acoperă-mi a inimii arsură
Iubeşte-mă, indiferent ce fac!
Analizezi mult orice detaliu
Şi pierzi esenţa de-nceput
Admiră doar acest vitraliu
Creatu-i cum m-am priceput.
Iubeşte-mă, azi, aşa cum sunt
Şi nu-mi lua tristeţile în râs
Mângâie-mi visul cel cărunt
Transformă lacrima-n surâs.
Iubeşte-mă, indiferent ce fac
Plimbă-mă-n a iubirii trăsură
Dacă-s veselă sau dacă-ţi tac
Iubeşte-mă azi, fără măsură…
12.Dansând tandru în dansul sorţii
Dansează tandru-n dansul sorţii
Văzduhul colorând în melancolie
Doi fluturi aflaţi în pragul morţii
În inocenta zbatere portocalie
Vinete aripi le flutură-n vânt
Agaţate de un firicel de viaţă
Şi-o tristeţe poartă-n necuvânt
Alergând spre-o celestă piaţă
Se-aşază pe-un peron de gară
Încercând muzele să-şi adune
Le murmura a sorţilor vioară
Pe struna vieţii ce-ndată apune
Căci atât le-a fost scurta trăire
Fluturilor aflaţi în pragul morţii
Curând se vor pierde-n nemurire
Dansând tandru în dansul sorţii!
13. Drept de apel
Rotocoale de foc şi de cleştar
Fumegă clocotind a izbândă
Pe-altarul vieţii ticluit mortar
Înalţă zăbrele stând la pândă
Prin sârma împletită a sorţii
Se cern minutele de chin şi har
În toiul vieţii şi-n pragul morţii
Destinu-ţi zugrăveşte al său dar
Şansele zbiară să fie jucate…
Ruleta se-nvârte în contrasens
Clipe imploră să fie trucate…
Ireversibilul plânge… intens!
Poteca-i îngustă şi fragilă
Pe ea flutură al vieţii drapel
Secunda vociferând… agilă,
Cere destinului drept de apel.
14.Jocul de-a viaţa
Pe rând noi ne jucăm de-a viaţa
C-aşa ni-i dat pe acest pământ
Şi-ndată se aşterne ceaţa…
Ne risipim ca frunza-n vânt
Şi ani la rând ne tot jucăm
Trăim sau adunăm doar clipe
Frumos ori rău de ne purtăm
Ajungem fumul unei pipe…
Pe rând noi ne jucăm de-a viaţa
Ne amăgim şi ne tot luptăm
Şi-odată tot se rupe aţa…
Şi-n infinit… o să plecăm!
15.Murim puţin câte puţin
Se-nghesuie timpul în nepăsare
Murim câte puţin, strop cu strop
Ne punem şi credinţa pe frigare
Doar, doar să trecem peste hop
Ne vindem judecata pe o liră
Şi omenia-i aruncată pe maidan
Si acceptăm, nimic nu ne mai miră
Suntem mai insensibili an de an.
Părinţii pleacă neconduşi la groapă
Copiii ce-i născuţi nu-s botezaţi
Chiar si de prieteni ne desparte-o apă
Îndepărtaţi suntem de prunci şi fraţi
Se-nghesuie timpul în nepăsare
Iar noi murim puţin câte puţin…
16. Un poet şi un câine
Scrie poeme pe-un colţ de ziar
Şi-n dar oferă doinite sfâşieri
Celor ce se opresc destul de rar
Sărmanul poet mai bogat decât ieri
Îşi duce tăcutul sac de poveri
Dăruind vorbe întinse pe pâine
Că e mai bogat decât a fost ieri
Şi e mai sărac decât fi-va mâine
Zilnic versuri se zbat prin adieri
Adună azi mai sărac decât mâine
Strofe ce-l fac mai bogat decât ieri
Chiar de le aude doar el şi-un câine
Din mers arunc-un domn aprecieri
De n-o fi azi, poate fi şi… poimâine
Recitând flămând mai bogat ca ieri
Şi adormind mai sărac decât mâine
Speră… spălând ale lumii dureri
Că e mai sărac decât fi-va mâine
Şi-n rime mult mai bogaţi ca şi ieri
Oftează visând un poet şi-un câine…
17.Departe de lume
Departe de lume, aproape de noi
Ne plângem regrete şi franjurii goi
Ai lumii pleşuve ce ne-a osândit
Departe de lume puţin am murit
Ni-s ochii ferestre de gheaţă şi sloi
Ni-i vremea bătută de grindini şi ploi
Căci suntem departe de tot ce iubim
Aproape de oameni am vrea să sā fim
Vestită-i azi molima printre străini
Departe de lume prin jaruri şi spini
Ne ducem amarul poverile-s noi
Departe de lume, aproape de noi.
18.Lumea asta cenuşie
Se sting felinare, Luceferi răsar
Pe cerul lumii, licăriri jucate
Ne plânge trecutul, ideile apar
Ne zbatem în zale trucate…
Admitem ce-i nou şi aplaudăm
De-i bine, de-i rău cine mai ştie?
Ne plângem dar până ce respirăm
Suntem vii în lumea cenuşie.
Ne ducem tristeţea tăcută în noi
Nu-i voie să suferi, să plângi…
Stăm drepţi înăutru ne suntem goi
Şi-n frică poţi jalea s-o strângi…
În lumea ce-a confuză şi morbidă
Căutăm un pansament universal
Şi ne târâm cu mersul de omidă
Spre malul unde totu-i eternal.
Speranţa se-agaţă să rămână vie
De unica zare ce-i plumburie
Şi-odată, cândva, cineva o să ştie
De ce-a fost lumea asta cenuşie…
19. Iarnă hibridă
Deunăzi m-am certat cu cerul
Şi-am vrut imediat să-l închid
În zale de uitare-n gerul
Iernii cu izul său hibrid.
Descălecau nori de troiene
Prin minţi obosite morbid
Şi-un fluture dansa alene
Prin gândul verziu şi lichid
Căutând paradisul pierdut
În liniştea crudă ce zace
Căci timpul flagelat a cernut
Doar ploi de durere ce tace
O veştedă clipă se zbate
Şi vrea dreptul său pe pământ
Teribile trape sablate
Ce-adorm chiar şi vrerea din gând…
Şi-aşa trece încă o seară
Şi încă o dată ceruri se-nchid
Se scurge o viaţă de ceară
Topită în iarna cu izul hibrid…
20.Învie-ne, Doamne!
Ne-a amorţit gândirea-n pribegie
Iar slovele ne-au ruginit de tot
În nebuloase-ntoarse spre vecie
Ne vindem neputinţa pe un zlot
Ne amăgim cu vise de un gram
Şi ce-i bun se transformă-n rău
Căutând un criogenat balsam
Ne pierdem tot mai mult în hău
Că ramasu-ne-a numai speranţa
În Tine, Isuse, ce te-au răstignit
Că doar Tu poţi trezi ignoranţa
Învie-ne, Doamne, fă-ne de granit!
21.Terra în făclii
Tu, Doamne, ne iartă, părinte!
Suntem laşi şi-n minciună cădem
Tot ce-am primit din cele sfinte
Pe-arginţii diavoleşti le dăm
Nu spun niciodată nu-mi pasă
Revoltă-i în sufletu-mi hoinar
Mă doare şi-n cuget m-apasă
Şi-n noapte de-ngrijorări tresar
N-am forţă, nici glas, nici putere
Să-i judec pe cei ce ne osândesc
Dă-mi, Doamne, statornică vrere
Să-ţi fiu ucenic cu grai omenesc
Nu ştiu de unde-i atâta orbire
Părem c-ascundem mintea-n ireal
Fă, Doamne, minune, dă-ne de ştire
De-atâta neputinţă suntem duşi de val.
Tot ce-i injust şi nedrept azi e lege
Satanice zvonuri prin plebe străbat
Nu-i conştiinţă vreo morală să-nchege
Şi-ajung „anormali“ cei ce răzbat
Fă, Doamne, minune şi-opreşte
Măcelul sufletelor pure de copii
Astupă gura diavolului ce vorbeşte
Şi scapă Terra cea cuprinsă în făclii!
22.O pasăre rănită
O pasăre rănită astăzi plânge
Lovită-n sufletu-i înaripat
Din vreascuri veştede îşi strânge
Mici amintiri din gândul disipat
Cu resturi de putere vlăguită
Se-ndeamnă să mai ducă un an
Că-n suflet poart-o inimă zdrelită
De vremuri înnorate peste lan
Îşi plânge puii cei plecaţi departe
Că n-au să mai revină niciodat’
De-o viaţă osândită are parte
Ce-apasă-n sufletul de dor rodat.
23.Câte puţin ne moare cerul
Destinu-şi pune astăzi semne de-ntrebare
Ne e mai rău, mai mult sau mai puţin?
Bieţi anonimi ce bâjbâim pe o cărare
Ce ne-o fi dat să ducem în destin?
Şi câtă umilinţă om mai îndura de-acum
Şi pănâ unde poate vacarmul să ne ducă
Ce-i presărat pe al umanităţii drum
Spre ce se-ndreaptă oare lumea cea năucă?
Destinu-şi pune astăzi semne de-ntrebare
Ne plângem prin cotloane-ntunecate dorul
Nu-i chip să schimbăm totul în serbare
Şi-ncet, puţin câte puţin, ne moare cerul…
24. Ne-mprumutăm cu fericire
Ne-mprumutăm cu fericire…
Aşa, câte puţin sau poate mult
Azi ne-aducem în dar iubire
Şi mâine al tristeţilor tumult…
Şi-n vremuri ne mai păsuim…
Dar uneori… apar intemperii
Şi-atunci în vărsări glăsuim
Că nu-s plătite aceste datorii
Şi-n disperarea de împlinire
Săpăm avizi căci vrem iubire
Aşa, câte puţin sau poate mult
Ne-mprumutăm cu fericire…
25.O mie şi un infinit de sentimente
Femeie venită din rai pe pământ
O mie de gânduri într-un cuvânt
Eşti lăsată a procreerii legământ
O mie de simfonii… într-un cânt!
Eşti un infinit de lacrimi de dor
Şi-un infinit de şoapte de amor
Numită eşti al iubirii ambasador
Un infinit de note ce cântă în cor!
În tine-s o mie de vise briliantine
Ţie vin poeţii versuri să-ţi închine
Aduni o mie de săruturi cristaline
O mie de surâsuri pe feţele senine!
Eşti un infinit de valuri candide
Şi-un infinit de-mbrăţişări toride
Femeie şi copilă cu priviri timide
Eşti un infinit de trăiri translucide!
Femeie, în tine roua verii se adună
Şi-o mie de spice prinse-n cunună
În tine-s razele de soare şi de lună
O mie de simţiri ce-n suflet răsună!
Eşti dăruită c-un infinit de talente
În tine-s un infinit de dansuri lente
Buchet neînţeles de vibraţii ardente
Un infinit de ploi în calde torente!
Femeie, eşti o mie şi un infinit
de sentimente!
26.Ascult şi tac…
Firavă ca un fir de mac
Ascult cântarea inimii şi tac
Ploi de imagini în priviri
Se unduie în triste răzvrătiri
Atât rămasu-mi-a permis
Să tac şi să m-ascult în vis
Plăpândă floare de cais
Ce-ar înflori, da-i interzis…
Vântul în adierile-ncurcate
Mă-mbie-n zările-i plecate
Un gingaş murmur de vioară
Ascult şi tac… a câta oară?
27.Nu pot să nu te mai iubesc
Nu pot să nu te mai iubesc
Nu ştiu să respir altfel
Din clipe fericite plămădesc
Iubirii noastre un castel
N-am învăţat să scriu neiubirea
Nu ştiu defel să o trăiesc
Eu am luptat să-mi apăr fericirea
Iubirile în mine-mi cresc.
N-am să te uit nici dac-aş vrea
Că-mi eşti sculptat până-n fiinţă
Nu ştiu să îmi întorc privirea
Deci te iubesc… în consecinţă!
28.Dovada că exişti
Eu ţi-s dovada clară că exişti
Tu-mi eşti dovada vie că respir
Pe-altarul vieţii dedicaţi artişti
Titani viteji, uniţi prin foc şi mir
Şi rătăcim naiv prin oarbe zări
Trupuri călite-n ape curgătoare
Cuvinte tandre ne şoptim în zori
În labirint cătându-ne izvoare
Ne aşezăm timid bătrânul ceas
Să ne măsoare clipele alene
Să le-necam în al iubirii glas
Să-ncuiem timpul într-o vreme
Şi flămânzi de dor, în agonie
Ne pierdem în sărutul ancestral
Eu ţi-s dovada scrisă pe hârtie
Iar tu-mi eşti aerul universal.
29.De astăzi…
De astăzi cu lumea fac pactul de pace
Şi-alături de frunze mă-nzburdăcesc
Sunt briza ce-adie prin ramuri opace
Şi-s doina ce-o cântă cei ce iubesc
De astăzi refuz să mă-nchin la putere
M-aplec numai şoaptei ce ţipă-n adânc
Străpunsă săgeată prin faguri de miere
Ce-şi poartă pecetea amară în gând…
De astăzi aleg să-i pun frâie durerii
Să curgă-n şuvoaie prin solul tocit
Şi clipa tăcerii să-i strige iar vrerii:
Am rezistat!… Sunt aici, n-am murit!
30.Mai aproape de cer
Mă-nalţ pe piscuri neştiute
Şi mă topesc în trist abis
Şi cer văzduhului să-mi împrumute
Din ascuţimea gândului nescris
Pe cercul nemuririlor observ
Un vânticel candid de bunătate
Şi simţămintele-mi conserv
În versuri pline de însemnătate
Mă-nalţ uşor spre libertate
Şi-n euforic vis durerile îmi pier
Şi dorurile surâd spre eternitate
Căci au ajuns mai aproape de cer
