INIMA STRĂINULUI (4)
Eusebiu intră în sufragerie salută și se așeză pe un fotoliu, pentru câteva clipe privirile tuturor fură îndreptate asupra lui după care Alin zise:
– Eu profesez la muncă ceea ce îmi place, și mai mult de atât îi promovez pe cei mai buni muncitori. Caut mereu să-i ajut pe oamenii care nu au un loc de muncă să-și poată câștiga o bucată de pâine. Mă bucur cu familia mea, iar viața mea este împlinită chiar dacă nu am o casă propie, plănuiesc ca în următorii ani să-mi construiesc în curtea casei părintești pentru că avem pământ destul o casă cu mansardă. Iar casa părintească va rămâne la dizpoziția celorlalți frați ai mei, sunt mulțumit și cu mașina pe care o am și cu care mă pot deplasa, nu doresc mai mult sunt bine așa. Nu am de ce să nenorocesc pe nimeni pentru a face avere, pericolul care îl au cei ce aleargă într-o goană nebună după avere este că atunci când lovesc în alții de fapt lovesc în propiul lor suflet care rămâne gol și meschin și cu timpul în ciuda averii lor acești oameni devin profund nefericiți. Sunt destule cazuri de oameni bogați care sau sinucis realizând că viața lor nu are nici un sens.
Chipul lui Alin în acele momente exprima entuziasm și acea forță a tinereții îmbinată cu noblețe de caracter. După cum vorbea așa își trăia viața în slujba oamenilor și fiind devotat familiei sale.
– Ce bine ai vorbit Alin! Și cât de mult mă bucur că ai o astfel de viziune despre viață! exclamă Alexandru.
– Și eu sunt într-u totul de acord cu soțul meu, completă Cristina.
– Filozofia celor învinși, asta ai tot perorat pentru că te-ai obișnuit să gândești, să vorbești, să trăiești, ca un om învins. Îmi puneam unele speranțe în tine dar mai dezamăgit. Iar Eusebiu mai demult ma dezamăgit, mai rămâne Vlad dar nici de la el nu sunt mari așteptări pentru că lucrează de câțiva ani buni doar ca brutar în Spania. Alexandru, tare ți-ai mai nenorocit băieții, concluzionă Costea.
Eusebiu pe lângă Alin mai avea un frate care era mezinul familiei pe nume Vlad și o soră pe nume Aurelia ce trăiau în Spania.
– Eu cred că nu oricine poate călca peste alții pentru a face avere și de admirat sunt acei oameni ce au făcut avere având principii și respectând anumite reguli, zise Eusebiu puțin indignat.
– Cândva se putea face avere având și norme morale, dar acum se pare că este mai greu pentru că lumea a cam luat-o razna, remarcă Alexandru.
– Cel puțin aici în acest punct ai înțeles bine bătrâne, lumea s-a schimbat mult în rău, acum dacă mai vrei să pozezi și în mare moralist o poți face doar după ce ți-ai văzut saci în căruță, altfel nu. Acum totul nu este decât o goană după bani, nu vedeți ce fac marile corporații prin România și cum distrug economia noastră prin faptul că plătesc impozite foarte mici în ciuda faptului că au beneficii uriașe. Iar legile se dau tot în favoarea marilor corporații pentru că așa sunt regulile jocului. Cine intră într-o astfel de competiție în care adesea mici comercianți sunt spulberați iar firmele românești sunt împovărate cu taxe tot mai mari, nu se mai gândește la valori morale sau la porunca biblică, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. O utopie mai mare ca aceasta nu mi-a fost dat să aud, spuse Costea.
– Sara, sora ta, și mama copiilor mei avea un alt concept despre viață în comparație cu tine, era interesată de frumusețea artei și de aceea picta. Era o femeie înțeleaptă și foarte diferită ca caracter de tine cu toate că sunteți frați, spuse Alexandru.
– Da, cunosc câte ceva din aspirațiile și înclinațiile ei artistice, dar eu vă vorbesc despre altceva și anume despre viața reală în care lucrul cel mai important este să știi să faci bani. Iar lumea îi admiră pe cei ce reușesc să facă bani. Voi nu vedeți că întreaga lume se supune în fața celor bogați care dacă vor pot să apară și cu noblețe de caracter, după cum v-am mai spus ei au puterea datorită poziției lor să fie când cavaleri învăluiți în întuneric, sau adevărați eroi ai nobleții după cum le dictează interesele lor interpretând ambele roluri cu șarm. Iar săracii nu trebuie decât să li se supună, despre asta ne învață viața reală nu despre altceva. De aceea cei tineri ar trebui să pornească în marea cursă a vieții având dorința de a face bani, iar pentru asta au nevoie să-și angreneze toate forțele pentru a reuși. Dar se pare că Alin și Eusebiu sunt lipsiți de motivația de a face o astfel de cursă. Se gândesc prea mult la drepturile altora și la faptul că alții vor avea de suferit dacă ei îmi vor asculta sfaturile. Se pare că o mare parte din vină o are și Sara pentru că i-a educat în acest spirit, zise Costea.
Alexandru îl contrazise din nou pe Costea. Eusebiu îi mai ascultă un timp fără să mai intervină în discuție apoi se retrase în camera sa. Mai avea doar trei zile și trebuia să plece iar întâlnirea cu Elena de care își legase într-un fel speranțele de a rămâne fusese un eșec. Așa că nu mai spera nimic și dorea ca din nou să fie parte din lumea emigranților. Deși erau și în occident lucruri care nu îi plăceau, comparând totul cu viața politică și socială din România, tot Berlinul rămânea mai de dorit pentru aș trăi viața. În penultima zi a plecării sale îi anunță pe ai săi că de moment pentru încă o perioadă de timp se va întoarce în Germania.
– Mă dezamăgești din nou și eu care am crezut că îmi vei face bucuria să mai rămâi. Oare nu este destul de greu pentru mine că Vlad și Aurelia trăiesc și ei departe de casă? întrebă îndurerat Alexandru.
Uimit întrebă și Alin:
– Dar poți lucra cu mine de ce pleci?
– De data aceasta mă duc doar pentru un an și apoi în următoarea vară mă voi întoarce definitiv, răspunse Eusebiu.
Apoi ieși în curte pentru a nu mai vedea mâhnirea tatălui său. Se așeză pe o bancă în fața casei privind straturile de flori ce îi aduceau aminte de mama sa și de duioșia cu care ea îngrijea florile. Trandafirii și gladiolele străluceau frumos în bătaia soarelui, razele solare erau prinse ca într-un joc al luminii printre petalele multicolore ale florilor. Cristina se apropie de el și îi spuse:
– Elena este foarte disperată pentru că nu reușește să procure suma de bani de care are nevoie pentru operația fetei. De asemenea m-a rugat să-ți transmit că regretă mult faptul că te-a înțeles greșit și de aceea atunci când tu ai dorit să-i oferi bani te-a tratat prea dur. Acum eu doresc să te rog un lucru ce vine de la mine și nu de la Elena, mă gândeam că ar fi minunat dacă ai putea să o împrumuți pe Elena cu suma de bani de care are nevoie. Ea este o persoană foarte corectă și îți va restitui banii în cel mai scurt timp posibil. Mă doare mult pentru că este prietena mea cea mai bună să o văd cum se zbate ca peștele pe uscat. Apoi cred că Felicia are dreptul la o șansă la viață și poate că totul a fost rânduit de providență ca tu să o poți ajuta.
Eusebiu căzu puțin pe gânduri și privi câțiva fluturi frumos colorați ce zburau din floare în floare. În zborul fluturilor era atâta inocență și frumusețe, observă că fluturii stăruiau mai mult pe petalele gladiolelor. Contrastul dintre culorile petalelor de gladiole ce erau roșii, roz cu alb, move, galbene, și culorile de pe aripile fluturilor care erau o îmbinare de negru și galben impregnate într-un desen perfect îl inspiră să spună:
– Da, ai perfectă dreptate este pentru mine o ocazie uriașă pentru a face un bine, îți voi lăsa banii înainte ca să plec.
– Este un gest de altruism din partea ta, îți mulțumesc în numele ei. Și chiar dacă de moment între voi doi nu s-a legat nici un firicel de prietenie, eu totuși cred că pe viitor lucrurile s-ar putea schimba. Elena are nevoie de timp pentru că acum ea este foarte îndurerată și se concentrează pe boala fetei ei. Dar după ce va rezolva cu această problemă va deveni alta și tu vei fi primul spre care va privi în mare parte datorită gestului de generozitate pe care l-ai făcut pentru ea.
– Poate că va ieși până la urmă ceva…
– Speranța moare ultima, eu încă mai cred că voi doi ați putea fi împreună pentru că sunteți două persoane minunate.
Eusebiu o ascultă cu atenție și nu îi mai răspunse pentru că Sorina se apropie de ei și Cristina plecă cu ea.
Va urma…
