Mi-am cenzurat mai mult decât aș fi vrut nevoia de a zugrăvi tabloul geopolitic al confruntării militare ruso-ucrainene din inima slavilor estici, câtă vreme emoția generală împiedica abordările raționale. Nu că azi, la nouă zile de la invazia Rusiei în Ucraina, distorsionarea adevărului ar fi mai suportabilă, dimpotrivă… Dintru început, vreau să evit platitudini de tipul: „războiul e o catastrofă”, „Putin e un monstru”, „Rusia atacă fundamentele lumii civilizate”, „dezastru militar pentru ruși”, „proporții mitice în eroismul ucrainean”. Nu că n-ar avea ceva substanță, însă s-a pedalat grosier pe temele enumerate încât s-au golit de conținut.
Așadar, invazia s-a produs în dimineața zilei de 24 februarie 2022. Analiștii militari, vrednici și dibaci – care au exclus argumentat invazia! – vorbeau apăsat despre căderea Ucrainei în câteva zile. Însăși declarația președintelui Volodimir Zelenski, într-o convorbire cu liderii europeni, la o zi după declanșarea ostilităților: „Nu știu dacă o să vă mai văd vreodată, pentru că sunt pe lista de ținte” (a Rusiei) – venea să certifice rapida anihilare a armatei ucrainene. N-a fost așa, Kievul rezistă, iar alături de capitală principalele orașe sunt sub control ucrainean, chiar dacă zilnic sunt generos bombardate. Lumea civilizată vorbește deja despre înfrângerea Rusiei, despre distrugerea economiei rusești, despre izolarea lui Vladimir Putin și colapsul Rusiei. În sfârșit, victoria Occidentului asupra Rusiei e realitatea care se întrevede glorios, iar amenințarea nucleară a lui Putin e privită ca o dovadă de slăbiciune. Oare?
Prima nedumerire pe care-am avut-o la debutul invaziei i-a privit pe actorii care i-au „întâmpinat” pe ruși în Ucraina. De ce? Pentru că la câteva ore de la abordarea semi-lacrimogenă, din 25 februarie, președintele ucrainean a pozat într-un luptător de fier al rezistenței ucrainene, în condițiile în care tirul militar rusesc și-a sporit intensitatea. Aș fi înțeles tonul biruitor al lui Volodimir Zelenski, dacă rușii – dintr-un motiv sau altul – ar fi oprit focul, dar, observând dinamica ofensivei rusești putem conchide că metamorfoza de la gazelă la tigru reprezintă un argument suficient pentru a realiza că, în interiorul trupelor ucrainene, se află destulă “cremă” militară americano-britanică, implicată într-un război hibrid, neasumat de cele două puteri. Evident că e o supoziție, însă, din punctul meu de vedere occidentalii încercă să-l bată pe Vladimir Putin cu armele lui, precum a fost învins odinioară Hannibal, la Zama, când Scipio Africanul a aplicat strategia cartaginezului de la Cannae. După mai bine de două milenii, așa cum Moscova s-a folosit de trupele Wagner pentru a-și promova interesele în străinătate, la fel și-a putut crea o armată din umbră și Vestul. În acest mod occidentalii pot provoca daune majore armatei ruse, fără a se expune la nivel statal, riscând o confruntare NATO – Rusia. (Deja se constată conflictul hibrid, cei aproximativ 800 de soldați de origine ucraineană din Legiunea străină franceză, cărora li s-a dat voie să sprijine populația de la granițele țării de origine, pot consolida rezistența ucraineană. Oficial au mers să sprijine evacuarea femeilor și a copiilor, nu e vina Alianței Nord-Atlantice că verigile umane se leagă metalic în Ucraina…)
Pe de altă parte, dacă ar fi să facem o paralelă cu invazia NATO în Irak, din anul 2003, ne amintim că trupele lui Saddam Hussein au rezistat 40 de zile în fața trupelor americane, britanice, australiene și poloneze. Și nimeni n-a vorbit de vreo înfrângere a Alianței Nord-Atlantice după câteva zile de la începutul războiului…
Dezinformarea, manipularea, inclusiv cea emoțională, sunt la cote înalte. Jocuri video, exerciții tactice militare din anii trecuți, secvențe macabre din Războiul din Irak, ori din conflictul din Siria sunt livrate de mass-media în pachetul dezastrului din Ucraina. Totul cu un scop precis – demonizarea lui Putin! În desfășurătorul evenimentelor observăm (discret) că Vladimir Putin a fost împins de partenerii occidentali de rang înalt spre decizia de a invada Ucraina. Scopul? Acela de a-l închide într-un năvod care-ar îngenunchea economic Rusia și ar elimina liderul cel mai incomod pentru Vest! Mă văd astfel, forțat de loialitate, să-mi reconfigurez atitudinea față de președintele Franței, care, intuind jocul geostrategic americano-britanic, s-a deplasat la Kremlin cu doar câteva zile înainte de invazia rusească. Acțiunea lui Emmanuel Macron – dincolo de revelarea ostentativă a rolului Franței în gestionarea crizelor de la nivel global – a fost un gest de promovare a păcii, care astăzi capătă greutate, măcar că n-a modificat poziția “pieselor” de pe tabla de șah din spațiul slav. (Totuși, în ceea ce ne privește, președintele Emmanuel Macron poate să joace un rol istoric pentru națiunea română din stânga și din dreapta Prutului – similar cu cel avut de împăratul Napoleon al III-lea pentru Moldova și Valahia, la jumătatea secolului XIX. Element de sprijin pentru integrarea în clubul european, prim pas întru unirea cu frații de dincolo de Prut – în această cheie trebuie privită cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, trimisă ieri, 3 martie 2022, de la Chișinău președintelui francez, dar voi relua tema în alt context.)
Alianța Vestului împotriva Rusiei lui Putin are o copleșitoare retorică. Rusia pare condamnată la implozie, iar epoca Țarului Putin la apus?! Se poate, dar, personal, mă îndoiesc! O lovitură de palat e luată în calcul de țar, imprevizibilul e în logica momentului. Cu Putin la bord, Federația Rusă este obligată să meargă până la capăt, chiar dacă acest capăt poate însemna sfârșitul vieții pe Pământ. Aparatul decizional din preajma Kremlinului caută soluția pragmatică de ieșire din impas. Pe de altă parte, ajutorul militar al Vestului pentru Ucraina – asumat prin trimiterea de echipamente militare, neasumat prin probabila trimitere de mercenari pe model Wagner – devine mai mult decât periculos. Își închipuie cineva că trupele Rusiei vor pleca smerite din Ucraina, umilite de frații de același sânge, sprijiniți de Occident?! NU! Dacă privim istoria Rusiei din ultimele secole, observăm că niciodată Ursul, deși rănit adânc, n-a fost înjosit. Chiar și atunci când a pierdut – de pildă, în Războiul Crimeii, din anii 1853-1856 – Rusia nu și-a pierdut din strălucire. Iar dac-ar fi să ne gândim la Războiul Ruso-Finlandez din noiembrie 1939 – martie 1940, trâmbițat de opinia publică ca fiind o victorie finlandeză, e bine să privim datele finale, care-au arătat că „biruința” s-a materializat prin cucerirea a mai bine de 10% din teritoriul nordicilor de către trupele lui Stalin…
Da, știu că astăzi se scrie o altă pagină a Istoriei, dar în rostirea prezentului dreptul suprem îl conferă arsenalul nuclear! Ce alegi, să sfârșești în ștreang, înfierat de Istorie mai rău decât Hitler, ori să fluturi cartea nucleară până Vestul intră în trepidație?! Nu cedează la amenințări, așa cum n-a făcut-o înaintea invaziei Ucrainei și te încorsetează până la sufocare? Te prăbușești, asta e, dar stingi și Viața pe Terra! E o ipoteză, firește, dar stă în picioare, deși mi-aș dori să fie doar un scenariu fantezist. (Până atunci observăm că armata rusă ocupă teritorii cu valoare economică și geostrategică în sudul Ucrainei și la est de Nipru, spre disperarea Occidentului, care se străduiește să mute narativul tăvălugului “roșu” în zona penibilului, prin prezentarea unor militari în termen ruși debusolați și înspăimântați, după ce-au fost capturați de ucraineni.)
În absența unei abordări nucleare, China, ironic, ajunge într-o poziție de forță dominantă grație conflictului ruso-ucrainean. Rusia, am spus-o și înainte de conflict, a fost silită să se depărteze iremediabil de Occident și s-a poziționat să intre pentru întâia oară în Istorie în orbita de interese chineze. Ironia e că gigantul Asiei de Est capătă astfel (și) pârghiile condiționării relațiilor comerciale ale rușilor cu India, pe care mi-e greu să cred că nu le vor accesa.
Tabloul global e întunecat. După cum am anticipat anul trecut, războiul s-a produs și a stins (și) a Covidului poveste. Pare de prost gust s-o (mai) “fecundezi”, când catastrofa umanitară din Ucraina se suprapune exploziei prețurilor la energie și alimente pretutindeni pe planetă. Dar asta-i o problemă minoră, față de cadoul primit de China din partea Vestului… Iar totul înseamnă nimic în fața perspectivei confruntării nucleare, mai aproape de omenire ca în cazul Crizei rachetelor cubaneze, din toamna lui 1962!
Încerc (iarăși) un sentiment de amărăciune, gândindu-mă la eșecul lui Donald Trump de la prezidențialele din noiembrie 2020. Cu yankeul la timonă lumea respira în relativă siguranță pe tot Pământul, iar conflictele majore erau evitate printr-o diplomație fără orgolii stupide. (Se pare că alunec în zona de istorie contrafactuală, însă mă irită superficialitatea sforăitoare a celor care poartă astăzi responsabilitatea unei civilizații!)
(va urma)
————————
Gruia COJOCARU
Lișna, Botoșani
4 martie 2022
