Umberto Eco ne face cunoscut în celebrul său roman „Numele trandafirului” (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984), roman cu nenumărate sensuri politico-istorice și filosofico-sociale (în neogreacă, trandafillos înseamnă „treizeci de foi/petale”), cum că întreaga știință/pricepere umană nu este altceva decât „un simplu comentariu” pe marginea celor două adevăruri esențiale, ce ne-au fost dezvăluite de scripturile vechi și noutestamentare: „Eu sunt Cel ce sunt”, respectiv „Eu sunt calea, adevărul și viața”.
La rândul său, în poemul epic „Marele inchizitor” din celebrul roman „Frații Karamazov” (Editura Pentru Literatură și Artă, București, 1965), F.M. Dostoievski ne prezintă triada miracol-taină-autoritate, care – susține prefațatorul Ion Ianoși – nu reprezintă numai „îndemnul marelui inchizitor de a anihila personalitatea umană și libertatea sa”, ci și faptul că prevestește în mod halucinant „cuptoarele fasciste ale morții, degradarea omului în unealtă supusă și inertă a führerilor, care l-au «convins» că nu va dobândi adevărata libertate decât renunțând de bunăvoie la ea”. Și astfel, continuă ilustrul cărturar român, inchizitorul devine „întruchiparea nebuniei fără limite, convins că menirea sa este aceea de a urma calea «înfricoșatului duh al morții și al destrămării» și care, fără a pregeta în fața minciunii și înșelătoriei, îi conduce cu bună știință pe oameni la moarte și destrămare, amăgindu-i tot timpul, ca nu cumva să observe încotro sunt purtați, ca măcar pe parcurs sărmanii orbeți să aibă iluzia fericirii”.
Merita să reproduc acest citat, căci din el se desprind două ilustrative idei pentru condiția umană în general, indiferent de perioada istorică la care ne-am raporta, în mod special pentru prezentul torturat de un virus nenatural și de-o criză energetică la fel de dubioasă, iar mai nou de războiul kremliniștilor împotriva ucrainenilor: (a) Istoria și barbariile acesteia nu numai că se repetă pe spirala devenirii umane (spirală relativ ascensională în plan material-științific și abrupt descensională în plan moral-spiritual), dar ticăloșiile de felul invaziilor și conflictelor militare sunt reluate la cote mult sporite în ceea ce privește distrugerile și premeditatele suferințe provocate dușmanilor (de regulă rasiali și/sau economico-ideologici), indubitabilă dovadă că atât canaliile de sus (cârmuitorii sfidători sau psihopați), cât și cele de jos (cârmuiții primitivi și isterizați de mincinoasa propagandă oficială, cazul Rusiei putiniene) sunt singurele viețuitoare de pe micuța noastră planetă care se delectează cu chinurile provocate semenilor, fie atunci când călăii își torturează cu sălbăticie victimele, fie atunci când agresorii se dezlănțuie prin bombardamente împotriva dușmanilor (militari, civili, femei, copii, bătrâni); (b)Atacarea Ucrainei de către Federația Rusă, deodată din mai multe locuri și fără vreun motiv întemeiat (toate motivele invocate de kremliniști, îndeosebi de sinistrul tandem Putin-Lavrov, sunt pure pretexte, cu nimic mai breze ca cele prin Hitler căuta să-și „justifice” agresiunile și pofta patologică de expansiune – pretinse urgențe geostrategice întru apărarea germanilor din interiorul granițelor și pentru protejarea comunităților nemțești de pe teritoriile statelor învecinate), atacarea Ucrainei, deci, constituie un tipic și mârșav război de cotropire, chit că gașca putiniană evită cu grijă termenul „război” din comunicatele lor contrafăcute și-l înlocuiesc cu vaga sintagmă „operațiune militară specială”, ba chiar pretind în informațiile servite rușilor, complet izolați și amarnic pedepsiți în cazul în care se dovedesc neîncrezători în „adevărul” kremlinisto-putinian sau mișcă în frontul intern prin proteste, că ei bombardează doar infrastructura militară în „îndreptățitul” efort de demilitarizare și denazificare a acestei țări ostile și cârmuită de un evreu, deci că populația civilă nu are de suferit nici măcar atâtica de pe urma furibundelor lor bombardamente.
Dimpotrivă, susțin alde ăștia cu incalificabila lor impertinență tătaro-muscălească, acolo unde totuși există victime civile (până în prezent câteva sute de morți, inclusiv copii, și mai multe mii de răniți), vina nu le aparține lor, inumanii invadatori și agresori întru instaurarea dictaturii moscovite, ci numai și numai autorităților ucrainene, deoarece îi obligă (!) pe cetățeni să formeze scuturi umane!
Culmea este că și pe meleagurile noastre încă mai există ființe (fie că-s filoruși sau din „familia” lui Gigi-Contra, fie că au un dinte împotriva ucrainenilor din pricina unor fapte istorice mai degrabă imputabile sovieticilor decât lor), care, în pofida zdobitoarelor probe furnizate de atâtea surse independente și a milioanelor (deja peste două milioane) de refugiați ucraineni în țările vecine, inclusiv în România, continuă să susțină ba aberația cu „plimbarea frățească” a muscalilor înarmați până în dinți și puși pe fapte „eroice” de felul masacrelor și furtișagurilor, ba neghiobia că ceea ce se vede pe internet și la tembelizor n-ar fi decât niște foarte izbutite trucaje, ba năzdrăvănia că adevărații vinovați de actualele „neînțelegeri” ruso-ucrainene, care formează un singur popor (Întreb: De aia, prin înfometare, în anii treizeci au fost omorâți de Stalin circa cinci milioane de ucraineni?), nu sunt nicidecum hoardele muscălești, ci americanii și aliații lor din NATO.
Iar concluzia acestor „analiști” după ureche este de-a dreptul năucitoare: Oalele politico-militare ale acestei „neînțelegeri”, poreclită „operațiune militară specială”, se vor sparge la final în capul lui Joe Biden!
Mai mult. Unii dintre acești „moțați” nu se jenează să susțină punctul de vedere al Chinei, aliata și nu prea a Rusiei, cum că Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia și aliații acestora, ceea ce înseamnă cam toată planeta, nu trebuiau să aplice sancțiuni economico-financiare atât de severe împotriva rușilor și bielorușilor, pe de o parte ca să se evite transformarea monedei (euro, dolar) în instrument politico-ideologic, iar pe de altă parte pentru ca marea masă a locuitorilor acestor țări să nu fie aduși la sapă de lemn (deja rubla s-a devalorizat cu peste 30%) și, desigur, să nu se confrunte cu flagelul șomajului, după ce vreo 300 de companii (Ikeia, Mercedes-Benz, Toyota etc.) au decis să-și închidă întreprinderile de pe teritoriul muscălesc.
Păi bine, atot(ne)știutorilor cârcotași, ce anume era de făcut ca să se fie trezită la realitate întreaga muscălime, aceeași muscălime care nu doar că l-a tolerat pe Putin, dimpreună cu năravurile lui dictatoriale și infecta sa clică, vreme de peste două decenii, dar chiar se mândrea că, în sfârșit, are parte de un vrednic-nevrednic urmaș al megacriminalului I.V. Stalin?! Da, numai când cuțitul mizeriei va ajunge la osul zecilor de milioane de spălați pe creier, în principal din marile orașe, numai atunci ăștia vor realiza că toți putinienii sunt niște tâlhari cu pretenții democratice și, în ciuda tuturor restricțiilor de sorginte stalinistă, vor ieși cu sutele de mii în stradă, alături de protestatarii cu discernământ, care nu cred o iotă din parascoveniile kremliniste cu patriotismul (impus), necesitatea înarmării, amenințarea din partea NATO, actuala „operațiune militară specială”, demențiala aspirație a lui Putin de-a reface Uniunea Sovietică.
N.B.:Apropo de refacerea imperiului sovietic, istoria demonstrează negru pe alb că niciun imperiu (macedonean, persan, roman, mongol, otoman, austro-ungar, britanic etc.) n-a putut fi reclădit după prăbușirea lui…
Ce dovezi avem că lucrurile stau altfel (a se citi „mult mai prost”) de cum susține propaganda oficială, care este evident că se conduce după celebra și mereu actuala afirmație a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei: „O minciună spusă o singură dată rămâne minciună, însă devine adevăr dacă este repetată de o mie de ori”? În primul rând dezastruosul moral al trupelor rusești de pe fronturile ucrainene (tot mai mulți dezertează, sabotează, plâng, se predau ucrainenilor); apoi că milioane de tineri specialiști iau calea străinătății (iar în aceste zile pleacă și mai mulți de teama mobilizării), îndeosebi a țărilor occidentale, după care rup aproape toate legăturile cu uriașa țară natală. Acest lucru este realmente o catastrofă pentru Rusia, chiar mai mare ca pentru România (majoritatea românilor plecați sunt în strânsă legătură cu țara-mamă), fiind știut faptul că materia cenușie reprezintă principalul motor al progresului și prosperității reale pentru oricare popor. De unde lesne se deduce că, pentru aproape toți înzestrații planetei (excepțiile nu fac decât să întărească regula), trebuința de libertate și hrană spirituală este cel puțin la fel de mare ca cea de pâine pentru trup. De altminteri, nu spune Mântuitorul că „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Luca 4/4)?!…
Revenind la cârcotași și la izolarea Rusiei (încă necondamnată de China, Cuba, Venezuela, Eritreea, Ungaria), nu trebuie dat uitării faptul că ea a transformat exportul de petrol și gaze într-o necruțătoare armă politică. Vasăzică, așa cum bine spune Eclesiastul, Nil novi sub sole (Nimic nou sub soare), sau – în alți termeni – că totul se plătește până la urmă de către individ, colectivitate, popor și națiune, ba chiar de întreaga omenire (vezi uriașul preț pe care-l plătim cu toții pentru înarmare și, îndeosebi, pentru poluare).
Voi încheia cu două incitante idei ale lui Nikolai Berdiaev despre istorie, idei extrase din opusculul „Sensul istoriei” („Istoria nu are niciun sens prin ea însăși”; „Mitologia este izvorul primordial al istoriei omului”), precum și cu o inspirată epigramă a lui Păstorel Teodoreanu, din care reies sentimentele majorității românilor de-atunci față de ruși (posibil și ale românilor de azi față de invadatorii Ucrainei): „Sadoveanu filorus,/stă cu curul la apus,/ca s-arate-apusului/care-i fața rusului”.
Mă rog, așa ca anexă (adică să nu creadă cineva că aș fi rusofob), voi reda un fragment din articolul Când credința nu-i acasă, bombele (NATO) joacă pe masa (sârbilor), articol pe care l-am scris pe 28 aprilie 1999 și l-am supraintitulat Război cu mănuși democratice: „(…) războiul a fost, este și va fi concretizarea apocaliptică a absurdului uman, pornit la ofensivă întru satisfacerea orgoliului (militar, politic, economic, financiar, diplomatic, religios) al celui mai tare, respectiv al primitivismului motivat prin fanatismul expansiunii și al înrobirii”.
—————————
George PETROVAI
Sighetu Marmației
7 martie 2022
