COLOANA INFINITULUI – LEGĂTURA DINTRE CERESC ȘI TELURIC
A apărut nr. 120/martie 2022 al revistei de cultură „Coloana Infinitului”, editată de Asociația culturală ,,Constantin Brâncuși”, Timișoara, ediție specială, dedicată lui Eugen Dorcescu.
Pentru realizarea sumarului bogat al publicației au contribuit, în ordinea apariției: Prof. univ. Dr. Horia Ciocârlie, Scriitorul Eugen Dorcescu, un clasic în viață; Eliza Ruse, Scriitorul, traducătorul, omul Eugen Dorcescu; Eugen Dorcescu, Poeme; Silvia-Gabriela Almăjan, Eugen Dorcescu, «un écrivain pas comme les autres»; Luis León Barreto, Eugen Dorcescu, cel mai mare poet român în viață; Livius Petru Bercea, Repere ale unei posibile (po)etici biblice; Zenovie Cârlugea, Relația cu Dumnezeu a unui poet de ,,linie înaltă”; Iulian Chivu, Jurnalul lui Eugen Dorcescu; Monica M. Condan, Trilogia optimistă: ,,Elegiile de la Carani”, ,,Primăvara elegiei”, ,,Celesta”; Mirela-Ioana Dorcescu, Eugen Dorcescu, teoreticien și Poet al ,,secțiunii de aur”; Mircea Lăzărescu, Închinăciune Poetului Eugen Dorcescu, la 80 de ani; Florin-Corneliu Popovici, Eugen Dorcescu și dorul de Dumnezeu; Constantin Stancu, ,,Drumul spre Tenerife”- O călătorie spirituală cu Eugen Dorcescu; Constanța Sylvia Hârceagă, Ultimele creații ale lui Mihai Eminescu; Zenovie Cârlugea, L-au întâlnit/Ils ont rencontré Brâncuși.
În primul articol, Scriitorul Eugen Dorcescu, un clasic în viață, Prof. Univ. Dr. Horia Ciocârlie menționează faptul că această ediție a revistei îi este dedicată ,,cu admirație și respect” Maestrului Eugen Dorcescu, ,,fidel colaborator al nostru, cel mai mare poet român în viață, valoros prozator, eseist, traducător, editor de frunte […] membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1976 și Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara din anul 2014”. Astfel, Domnia Sa face precizarea că proiectului ,,Pantheon bănățean” (proiect ce îi omagiază pe oamenii de seamă care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural și științific românesc) i s-a adăugat ,,un nume-reper al literaturii române”. Revista este ilustrată cu lucrările lui Emil Grama, (imagini preluate din albumul recent apărut, Synaisthesis), artist talentat, care a mai expus în revistă și se bucură de mult succes. În final, le sunt aduse mulțumiri Consiliului Județean Timiș și Comisiei pentru cultură, învățământ, activități științifice, tineret și sport a CJT, pentru sprijinul acordat în ceea ce privește finanțarea revistei, dar și pentru organizarea activităților Asociației. Și, bineînțeles, urări de sănătate, putere de muncă și bucurii Maestrului Eugen Dorcescu.
Eliza Ruse, după o Fișă biobibliografică ce scoate în evidență creația și aprecierea de care se bucură marele Scriitor Eugen Dorcescu, vine, la rândul Domniei Sale, cu frumoase cuvinte la ceas aniversar.
Următoarele cinci pagini conțin o selecție de 18 poeme, printre cele mai sugestive din lirica dorcesciană: Prolog, Omul de cenușă, O arhi-amintire, Sub cerul Genezei, Psalm, Eccesiast, cântec miezonoptic, Ioanitul, Templierul, Spitalul, Istoria unei nevroze, Ermitaj, Scribul, Elegiile de la Carani (2,4,7,15), Salcâmii sacri, Visul sacru, Montségur, Epilog. Toate, la un loc, și fiecare, în parte, reflectă ,,un duh zdrobit”, ,,plăcut lui Dumnezeu”. Temele abordate sunt evidențiate prin cuvinte grave, de o forță de neimaginat. Acestora li se adaugă poze sugestive, ce-l înfățișează pe Maestrul Eugen Dorcescu printre cărți – „Cărți Eugen Dorcescu” și „Cărți despre Eugen Dorcescu”. Sunt imagini grăitoare, ce prezintă o personalitate impunătoare, dar modestă, serioasă, onestă.
Scrierea Eugen Dorcescu – «un écrivain pas comme les autres» subliniază unicitatea marelui Scriitor, ,,om de superioară calitate și un scriitor unic, admirabil, inimitabil”, aducând spre exemplificare al doilea volum al Jurnalului dorcescian, ADAM, apărut la editura Mirton, Timișoara, în 2020.
Luis León Barreto îl numește, fără ezitare, pe Eugen Dorcescu ,,cel mai mare poet român în viață”, ,,intelectual integral, o onoare pentru literele din țara sa”. Domnia Sa afirmă că ,,Literatura lui Eugen Dorcescu nu rămâne niciodată la suprafață, ci se convertește într-un tablou crud, fără ornamente, al vieții și al morții. Scrierile sale sondează întotdeauna rațiunile ultime ale existenței, codul valorilor umanistice, rolul regenerator al suferinței, căutarea autenticului și a transcendenței”.
O incursiune în textul Jurnalelor lui Eugen Dorcescu este semnată de Livius Petru Bercea care, cu modestia-i caracteristică, mărturisește: ,,Neîndoielnic, eleborarea unei (po)etici biblice ar fi de competența unor buni cunoscători ai semnificațiilor Scripturilor, situație care depășește competențele unui simplu filolog, precum semnatarul acestui text. Cred că, totuși, exigențele exprimate de Eugen Dorcescu își vor găsi ecoul și rezolvarea cuvenite”.
Într-un amplu comentariu, structurat pe trei părți, Zenovie Cârlugea consemnează Relația cu Dumnezeu a unui poet de ,,linie înaltă”. Domnia Sa preia mărturisirea poetului de la 13 mai 1998, când acesta ,,face un bilanț al creației sale care îl reprezintă cu adevărat: «Nu-mi imaginez cum s-ar putea trăi altfel. Psalmii în versuri sunt cartea Paradisului meu lăuntric. Cronică și Abaddon – cărțile Infernului meu interior. Ecclesiastul în versuri e concluzia existențial-artistică la care am ajuns. Dar Pildele în versuri ce reprezintă? Rămâne să reflectez… Rămâne să mi se descopere rolul, tâlcul și locul lor în existența, vocația și cariera mea de om și scriitor, în traiectoria mea de poet»”. Drept concluzie la comentariul celui de-al doilea volum din Jurnal, Zenovie Cârlugea afirmă: ,,nu este deloc greșit a-l considera pe Eugen Dorcescu drept un poet mistic, de alonjă metafizică (poet de «linie înaltă», cum zicea Blaga)[…] Eugen Dorcescu este unul dintre cei mai fervenți poeți ai transcendenței, nu al unei goale transcendențe, ci al uneia pline de misterul luminii dumnezeiești, al idealității încununate de o filosofie a mântuirii creștine. Nu o poezie egolatră, ci una adevărată, care îndeamnă la trezire”. Partea a doua a analizei este consacrată Biblicelor – ,,cărți purtătoare de stil înalt, realizând fuziunea dintre efemer și eternitate”, iar cea de-a treia parte se referă la Cuvântul înainte al Biblicelor, semnat de soția Poetului, Mirela-Ioana Dorcescu.
Tot despre Jurnal scrie și Iulian Chivu, mai precis despre primul volum al Jurnalului, intitulat Îngerul Adâncului, dedicat soției poetului, Mirela-Ioana Dorcescu, (Îngerul său de lumină), ,,ea însăși prozatoare și eseistă remarcabilă, […] conferențiar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, membră a Uniunii Scriitorilor din România și exeget al operei poetice dorcesciene, cititoare atentă a tuturor volumelor de însemnări cotidiene”. În urma prezentării conținutului și a semnificațiilor ce se impun, Iulian Chivu concluzionează: ,,În ceea ce mă privește, mărturisesc că am citit destule jurnale ale scriitorilor români ori străini, iar asta mă îndreptățește să alătur Jurnalul lui Eugen Dorcescu, după criteriul elevației (inclusiv emoționale), celor semnate de Maiorescu, de Argetoianu, de Rebreanu, ca să nu mai amintesc de jurnalele personale ale unor mari scriitori francezi. […] Numai că Jurnalul lui Eugen Dorcescu transcende ființa și tinde spre un liman de lumină sacră, spre ideea absolută”.
Monica M. Condan așază, la începutul eseului său, un motto semnificativ: ,,Măreția este cel mai înalt grad al frumuseții și măreț poate fi numai ceea ce are unitate și armonie”. (Ioan Slavici)
Dacă, în analizele despre care am amintit până acum, se vorbea, mai cu seamă, despre Eugen Dorcescu – prozatorul, în textul Monicăi M. Condan se subliniază legătura dintre Elegiile de la Carani, volum de poezie dorcesciană, Primăvara elegiei, ,,analiză atotcuprinzătoare a Elegiilor de la Carani”, realizată de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, ,,magistrală lucrare hermeneutică”, și romanul Celesta, operă ce-i aparține aceleiași scriitoare, Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. Cu tonu-i plin de optimism și voioșie, Monica M. Condan încheie: ,,Cărțile din această trilogie optimistă vor suscita în continuare discuții interesante asupra legăturii intrinseci dintre ele, scrise fiind toate trei cu mare sinceritate”.
Următorul articol este semnat de însăși Mirela-Ioana Dorcescu, soția poetului și unul dintre importanții exegeți dorcescieni. Domnia Sa a realizat dintotdeauna o analiză minuțioasă a textului dorcescian, subliniind dubla ipostază a poetului: cea de teoretician și cea de poet al secțiunii de aur, ambele susținute de exemple elocvente. Contribuția majoră a lui Eugen Dorcescu, în calitate de teoretician al textului poetic, ,,este aceea de a fi creat instrumentarul necesar abordării poeziei românești prin prisma secțiunii de aur. Precum în teoria și practica metaforei, Eugen Dorcescu este adânc implicat în ceea ce înseamnă secțiunea de aur în poezie. O dată ca autor al metodei, a doua oară, ca autor de poeme situate la un nivel axiologic foarte înalt, probat de ocurența secțiunii de aur”.
Mircea Lăzărescu evidențiază drumul sinuos urmat de Poet: ,,El a parcurs o cale mai trudnică, precum a celor din poveste… porniți să caute apa vie pe varii tărâmuri”. Tot Domnia Sa remarcă: ,,Poetul Eugen Dorcescu se înfățișează, acum, în fața agorei cultural-spirituale, cu un profil statuar, străjuind un tărâm poetic fabulos, ritmat pitagoreic, în cadențe inconfundabile, trimițând spre arhetipuri tulburătoare… totul transfigurat fiind prin orizontul transcendenței”, iar ,,împlinirea vârstei de 80 de ani” este ,,prilej de nespusă bucurie pentru noi” și de ,,mândrie pentru Cetate”.
Florin-Corneliu Popovici, în textul Eugen Dorcescu și dorul de Dumnezeu, pornește de la mărturisirea Poetului însuși: ,,Sunt doar scriitor și nu neapărat autor”. Oricine îl cunoaște pe Omul – Dorcescu, dar și pe Poetul – Dorcescu știe că Domnia Sa respinge laudele, cuvintele elogioase. Cu toate acestea, ,,Despre Eugen Dorcescu se poate vorbi DOAR la modul celebrator, orișicât Domnia Sa ar respinge elogiile și cuvintele mari, ce-i definesc, pe bună dreptate, personalitatea”. După cum însuși mărturisește, Florin-Corneliu Popovici se limitează ,,la a emite câteva judecăți de valoare în jurul profesionistului într-ale scrisului Eugen Dorcescu”, ce se dovedește a fi ,,un inspirat estet și cărturar deschizător de drumuri în literatura română”.
În „Drumul spre Tenerife”, Constantin Stancu ne ,,invită” la ,,o călătorie spirituală cu Eugen Dorcescu”. Este, de fapt, invitația pe care o lansează însuși Maestrul Eugen Dorcescu, prin intermediul volumului Drumul spre Tenerife, apărut la editura Eubeea, Timișoara, 2009 și tradus, în anul următor, în limba spaniolă: El camino hacia Tenerife, Idea Ediciones, Colección Atlantica, Santa Cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, 2010. O călătorie ,,reală și imaginară deopotrivă” /…/ „cheia pentru cititor și pentru autor de a se elibera de zgura din ființă, de a accepta desăvârșirea la care am fost chemați ca oameni creați prin har”. Prin textul biblic sunt dezvăluite mijloacele prin care ne putem consolida relația cu Dumnezeu. Creatorul ,,ne-a lăsat liberul arbitru, dar tocmai prin aceasta am devenit dependenți de El”. Așadar Drumul spre Tenerife este o ,,călătorie spre cer… ca poet, ca om ce simte eternitatea drept un dar de la Dumnezeu, cu insula de frumusețe în ochiul său de artist… ”.
În penultimul articol al revistei, Constanța Sylvia Hârceagă comentează ultimele creații ale lui Mihai Eminescu, poet preocupat de studiul limbii sanscrite. Nu întâmplător, acest articol completează portretele realizate spre omagierea Poetului Eugen Dorcescu, care, întotdeauna, l-a recunoscut pe Mihai Eminescu drept ,,cel mai mare poet român față de care toți suntem precursori”.
Iar cum revista portă numele capodoperei brâncușiene Coloana Infinitului, titlu încărcat de simboluri, la rândul său, este firesc să se încheie un articol semnat de Zenovie Cârlugea, referitor la persoane care l-au întâlnit pe Constantin Brâncuși, sculptor ce evidențiază sublimul formei, așa cum Eugen Dorcescu subliniază sublimul în poezie sau Emil Grama în artele plastice. Tablourile lui Emil Grama aduc un plus de valoare și farmec revistei, alături de coperta I, care prezintă un portret în creion, pe carton, realizat de Mihai Cătrună, portret ce-l înfățișează pe Maestrul Eugen Dorcescu. Pe aceeași copertă – Coloana Infinitului, capodoperă brâncușiană, iar pe coperta a IV-a, în echilibru – Poarta sărutului, ambele lucrări expuse la Târgu-Jiu, locul nașterii lui Eugen Dorcescu.
