Taina scrisului, maraton de interviuri, incluzând, până în prezent, 159 de scriitori, a ajuns, grație domnului George Roca, la volumul al patrulea. Am avut onoarea de a mi se propune, de către domnul Eugen Dorcescu, să scriu despre drumul meu „încărcat de țel și sens” în magicul tărâm al literaturii. Astfel, voi începe cu prima zi.
Anul Domnului 1968, luna mai, ziua a treia. Atunci m-am născut, la Timișoara. Copilăria mi-am petrecut-o oscilând între orașul tinereții mele, Timișoara, și satul bunicilor paterni, Peșteana, de la poalele Retezatului (unde Râul Mare se învecinează cu cetatea dacică Sarmisegetuza), un sat de munte, cu oameni harnici și frumoși. Liceul l-am terminat în Timișoara în 1987, Liceul Industrial Electrotimiş, secția Mecanică fină şi optică. Prima facultate, domeniu tehnic, absolvită în 1997, Universitatea Politehnică, Facultatea de Electrotehnică, secţia Energetică.
Undeva a existat germenele scriitoricesc, doar că nu l-am udat. Să fi fost în urmă cu 40 de ani. La Opera din Timișoara se juca ,,Emil și cei trei gemeni” de Erich Kastner. Îmi amintesc foarte bine că, într-una din zile, după vizionare, în sala de clasă au venit câțiva actori ai Operei, rugându-ne să scriem despre impresiile pe care ni le-a lăsat această piesă, interpretată impecabil. Am fost anunțați că cea mai bună compunere va fi parte din programul lucrării „Emil și detectivii”, următoarea reprezentație. Compunerea mea a fost aleasă ca fiind cea mai reușită, atrăgând invidiile colegilor de nota 10. Nu, eu nu eram de nota 10! Am ajuns la această performanță mult mai târziu. La Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o în anul 2018 și, ulterior, la Masteratul de Tendințe actuale în studiul limbii române, 2020.
Lucrarea de licență, „Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, Contribuții lingvistice și literare”, am realizat-o din mai multe motive. Pe de o parte, unul de natură autobiografică: am fost (și, într-un anume fel, sunt încă) studenta doamnei Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, întrucât, în cei unsprezece ani de când o cunosc, interesul meu pentru limba română a crescut foarte mult, sub influența ei. Tot Domnia Sa mi-a canalizat preocupările filologice, îndreptându-mi pașii, încet, dar sigur, spre semiotica și pragmatica literară, dar, mai ales, spre eseistica de tip hermeneutic.
Am fost înconjurată de atâta literatură, că am ajuns să jonglez cu lexemele. Cuvintele au început să se așeze, deloc haotic, în mintea mea, ele părând a fi niște note înalte, emise de un instrument. Vibrația acestora devine un dans infinit, de care nu mă pot desprinde, o manifestare unică. Fiecare cu melodia și culoarea sa, unul mai strălucitor decât celălalt – un adevărat mister. Dacă pentru Ludwig van Beethoven muzica era o revelație mai înaltă decât toată înțelepciunea și filosofia la un loc, pentru mine taina scrisului este un strigăt din interiorul sufletului. Zbuciumul lăuntric s-a transformat într-un cântec, cântecul în literatură, literatura într-un mod de viață, care, în cele din urmă, a ajuns să fie deviza mea, „Nulla dies sine linea” (Nicio zi fără o linie). Lumina și dragostea îmi marchează existența. Peste tot primează iubirea. Fiind mereu în acest exercițiu, am realizat că pot scrie și eu. Nu doar doamna profesor Mirela-Ioana Dorcescu mi-a fost mentor, ci și soțul dumneaei, profesorul Eugen Dorcescu.
*
Domnul Eugen Dorcescu este un reper nu doar al noii generații, ci și pentru orice vârstă. Pe toți cei care doresc îi îndrumă să scrie. Stăpânește tehnicile de marketing necesare promovării unei cărți, vede manuscrisul autorului ca pe o haină ce trebuie ajustată, astfel încât să se muleze pe mintea scriitorului. E incredibil, de-a dreptul miraculos, cât impact a avut domnul Eugen Dorcescu, în calitatea sa evidentă de Profesor-Mentor, distant și, totuși, atât de înțelegător, asupra alegerilor mele din ultimul timp. În momentul când l-am cunoscut, nu aveam niciun proiect intelectual. O însoțeam pe prietena mea, pe atunci Mirela-Ioana Borchin, la cursuri de Sintaxă a frazei și Semiotică. În mai 2015, Mirela-Ioana Borchin l-a invitat pe Eugen Dorcescu la un seminar de Semiotică. A pornit totul de la definiția dată de Domnia Sa simbolului: „Expresia lingvistică a unei realități/entități antropocosmice”. Ce prestanță! Ce dialog! Câtă vibrație! Ca și Mirela, Eugen Dorcescu a insistat ca eu să studiez temeinic filologia. Pentru a nu-l dezamăgi în așteptările sale, probabil, îndrăznesc a zice, justificate, am urmat Facultatea de Litere, apoi Masteratul, am studiat limba și literatura română, limba și literatura latină, am promovat cu brio examene, am scris articole, cronici, recenzii, cărți, am obținut burse de excelență și, în cele din urmă, am devenit membră a Ligii Scriitorilor din România. În cât timp? După cinci ani de la prima întâlnire cu Poetul Eugen Dorcescu. În 2015, nici nu visam că voi scrie vreodată…
Părinții mei, oameni simpli, erau iubitori de literatură. S-au îngrijit de lecturile noastre, oferindu-ne surorii mele mai mari și mie o bibliotecă plină cu cărți, ce acoperea jumătate din sufragerie. Acolo m-am refugiat. O aveam model pe sora mea, care îndrăgea cartea mai presus de orice. Tatăl meu, plecat Acasă în anul 2008 (anul când, practic, am renăscut), mult prea devreme, îmi spunea mereu: „Vei intra la facultate când m-oi face eu popă!”; mai târziu: „Vei termina facultatea când mă vei vedea popă!” Nu voiam să-mi dezamăgesc părinții. Am realizat, mult mai târziu, că zicea aceste cuvinte pentru a mă ambiționa. Citeam. Eram atât de fascinată de impactul pe care îl aveau cărțile asupra mea, încât mi-am făcut un caiet studențesc, dictando, în care-mi notam toate titlurile cărților pe care le citeam și eventuale pasaje care mă impresionau.
Așa a început totul. După o facultate tehnică, deci după mulți ani, să fi fost vreo 23, drumul meu s-a îndreptat spre Facultatea de Litere. Până aici, nimic ieșit din comun, în afară de familia mea minunată: soțul și cei doi copii, care m-au susținut în toate demersurile mele. Când am dat examen la Litere, Mirela a fost cu mine. M-a încurajat, m-a susținut. Avea și ea emoții. M-a așteptat pe holul facultății, pe tot parcursul examenului. Cu optimismu-i caracteristic, încerca să încurajeze părinții care își așteptau odraslele. Când am ieșit din A01, i-am dat domnului Eugen Dorcescu primul telefon. Cu calm și tact mi-a spus că va fi bine. A fost!
Când s-au afișat rezultatele, eram la țară. Am rugat-o pe prietena mea din prima facultate (neavând pe atunci internet) să-mi comunice verdictul. S-a tot uitat pe listă. Nu mă găsea. Eram în capul listei, pentru cei intrați la taxă (fiind la a doua facultate). „9.56, serios?” a zis Claudia. „Mă faci să mă simt prost. Știam că poți, dar nici chiar așa!” Mergeam la facultate cu drag, cu dragostea pe care mi-a insuflat-o prietena mea, devenită în cele din urmă, profesoara de lingvistică, semiotică, pragmatică și sintaxa frazei, Mirela-Ioana Dorcescu. Îmi admiram profesorii. Erau aproape toți mai tineri decât mine sau chiar de aceeași vârstă. Aș aminti acum doar câțiva (fără nicio ordine): Mirela-Ioana Dorcescu, Bogdan Țâra, Nadia Obrocea, Florina Băcilă, Adina Chirilă, Gabriel Bărdășan, Simona Constantinovici, Ana Maria Radu Pop, Gabriela Glăvan, Elena Sandu, Mary Subi, Valy Ceia, Dan Negrescu, Claudiu T. Arieșan. Oameni minunați, care s-au dedicat studiului, cercetării, literaturii. Însă menirea lor a rămas învățarea studenților.
*
Îmi mai amintesc din acele vremuri, o seară minunată de toamnă. Era 23 octombrie 2015. În Aula Magna a Universității de Vest, se lansa antologia (ne varietur) „Nirvana. Cea mai frumoasă poezie”. de Eugen Dorcescu, ediție critică de Mirela-Ioana Borchin. Eram proaspătă studentă în anul I, secția română-latină, și luam parte la prima lansare a unei cărți în noua mea calitate, de studentă. Aveam emoții pentru prietena mea, Mirela, care organizase totul, mobilizase studenți, profesori, scriitori, editori, jurnaliști pentru un eveniment de răsunet. La standard academic! A fost un spectacol grandios. Poezie, elogii, mărturii. Pentru mine acea zi de vineri va rămâne veșnic în amintire. Lângă mine, pe rândul al treilea, din partea stângă a Aulei, a fost și Mama mea. Intrase pentru prima oară în Universitate. Mândră să își vadă fiica din nou studentă (după ce absolvisem Politehnica, cu două decenii în urmă) și dornică să îi fie alături Mirelei.
*
A urmat anul 2016. Pentru întâia dată, în 2016, un grup de trei colegi și prieteni din anul al II-lea: Cristina Temu, Marian-Cătălin Ciobanu și subsemnata, studenți la Litere, domeniul Limbi și Literaturi, am organizat o lansare de carte, a Conf. univ. dr. Mirela-Ioana Borchin: „Etern, într-o eternă noapte-zi”. Eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu. Volumul, apărut la Editura Mirton din Timişoara, în 2016, cuprinde zece dialoguri purtate de autoare cu poetul Eugen Dorcescu pe subiecte ce ar constitui foarte bine temele unor prelegeri universitare de succes. Este prefaţat de scriitorul Iulian Chivu şi precedat de o notă explicativă a autoarei, care ne ghidează în universul opiniilor unui poet cărturar, cu o impresionantă cultură generală.
*
Am debutat târziu. De când am terminat Facultatea de Litere, domnul Eugen Dorcescu, alături de soția dumnealui, Mirela-Ioana Dorcescu, m-au susținut, încurajat, atenționat (atunci când era nevoie), m-au ajutat să-mi public eseurile hermeneutice. Maestrul, ca dascăl, ca editor, ca scriitor profesionist, m-a îndemnat să scriu o carte. M-am hotărât să abordez opera unui cadru didactic universitar cu o carieră strălucită, a unuia dintre cei mai iubiți dascăli pe care i-a avut și îi are Facultatea de Litere din Timișoara. Cu bunăvoință și celeritate, Eugen Dorcescu mi-a fost redactor de carte, mi-a ghidat debutul cu volumul „Realismul simbolic. Eseistica și proza Mirelei-Ioana Dorcescu” (Editura Mirton, Timișoara, 2018). Lansarea cărții a avut loc la Universitatea de Vest. Eugen Dorcescu mi-a făcut onoarea să mi-o prezinte. Și a vorbit despre vocația mea de ucenic. Da! Mă recunosc a fi discipol direct al Mirelei-Ioana Dorcescu, profesoara cu care am rezonat întotdeauna. Dar sunt și elevă a lui Eugen Dorcescu, Maestrul de la care am învățat cu nesaț, în timpul prelegerilor sale de la Universitate, când era invitatul Mirelei-Ioana la cursuri și seminarii. Am prețuit nespus modul lor inedit și fermecător de a preda împreună o anumită lecție, de a pune în circulație, în complementaritate, idei din diverse culturi. Dar, am învățat enorm și din discuțiile noastre directe, frecvente, pe marginea unor articole sau cărți. Mă străduiam să rețin cât mai mult din ce spunea Eugen Dorcescu. Aș fi vrut să-l înregistrez.
Precum la debut, soții Dorcescu au citit și îndreptat și manuscrisul celei de-a doua cărți publicate de mine, al cărei titlu, „Drumul spre sens” (Editura Mirton, Timișoara, 2020), mi-a fost sugerat chiar de Eugen Dorcescu. Pot spune, cu mândrie și gratitudine, că familia Dorcescu mi-a călăuzit preocupările filologice, îndreptându-mi pașii spre eseistica literară. Eugen Dorcescu și Mirela-Ioana Dorcescu mi-au prilejuit întâlniri importante cu scriitori și jurnaliști de prestigiu: Ildikó Gábos Foarță și Șerban Foarță, Livius Petru Bercea, Petru Vasile Tomoioagă, Nicolae Turtureanu, George Roca etc. Tot la sugestia dumnealor, la finele anului 2020, am devenit membră a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, posesoare a unei legitimații de scriitor.
*
Prin bunăvoința soților Dorcescu, în luna mai a acestui an, am fost inclusă în Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, „MILENARIUM”, publicat sub egida „Armonii culturale”, 2021, volumul I, coordonat de scriitorul și jurnalistul cultural Gheorghe A. Stroia, editat de George-Nicolae Stroia.
*
Acum, nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă, să pot scrie mai departe. Atât cât este posibil. Să mă dedic copiilor mei și elevilor pe care îi am. Să înțeleg tainele Sfintei Scripturi. Să culeg frumusețea dragostei și a rostirii, frumusețea sufletului oglindit în privire, frumusețea ființei. Căci spun, asemenea lui Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – „căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.
—————————–
Anișoara-Violeta CÎRA
Timișoara, de Buna Vestire
25 Martie 2022
