„Sculpturile prezentate pe acest monument,
comemorativ – Columna au avut drept ţintă
un scop propagandistic şi artistic.”
(Dumitru TUDOR)
Traian, prădătorul Daciei s-a întors la Roma în anul 107 d.Hr., trăgând după el greul tezaur al dacilor extimat la, „peste 5 milioane livre de aur (1.655.000 kg.) şi de două ori pe atât argint, care i-a permis să refacă Forumul din Roma, cu podoaba lui principală Columna, să organizeze grandioase spectacole de circ şi serbări care au durat neîntrerupt 123 de zile (numai la cele cu gladiatori au participat 10.000 de captivi daci).” (Ioannes Lydus, Despre magistraturile statului roman; Istoria Militară a Poporului Român, op. cit., p. 175; Izvoarele Istoriei României, vol. I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti-1964, p. 697)
Altă sursă ne vine de la Kriton care a consemnat că jaful roman a fost cu mult mai mare, afirmând că, imperatorul „Traianus a luat din Dacia 3.310.000 kg. aur şi 1.650.000 kg. argint, cantităţi pe care istoricii moderni le reduc de 10 ori sub pretext că <<nu se poate>> să fi luat asemenea cantităţi.” (cf. Pippidi M.D., Dicţionar de istorie veche a României din paleolitic până în sec. X, 1976, p. 346) Este evident că, Kriton a spus adevărul, iar savanţii romanizării l-au eludat cum au putut mai bine. „Traianus a plătit cetăţenilor Romei premii de circa: 400.000 cetăţeni x 850 denari de fiecare x 4 gr. argint/ denar = 1.040.000 kg. argint. Plata s-a făcut din argintul jefuit. Dar reducerea de 10 ori înseamnă 320.000 kg. argint.” (Paul Lazăr Tonciulescu, Impactul Romei asupra Daciei, Ed. Miracol, Bucureşti -1997, p. 156)
Furia crudului roman s-a năpustit după tezaur, asupra palatului regal, asupra reşedinţelor aristocraţilor, asupra sanctuarelor pe care le-a ras de pe faţa pământului. Cu aurul dacic furat şi adus la Roma, triumfalul Traian şi-a savurat osanaliile, arătându-se darnic cu plebea lacomă de panem et circensis, în vreme ce capul măreţului Decebal zăcea aruncat, cu satisfacţie mişelească pe scările Gemonei.
Jaful imperial comis de Traian în Marea Dacia a lui Zamolxis a fost cea mai mare spoliere a bogăţiilor spaţiului sacru carpato-danubiano-pontic ce i-a permis oficierea TRAIANALIILOR – Zilele însângerate – Tirane, peste 156 zile – cel mai sângeros spectacol-masacru din istorie, înroşit cu sângele aristocraţilor şi sacerdoţilor daci prizonieri şi a miilor de animale, la fel de nevinovate ca şi nobilii prizonierii, transformându-l astfel în cel mai mare TIRAN/TRAIAN al omenirii.
După a doua intrare triumfală a lui Traian, de la mijlocul lunii Iulie 107 d.Hr. (prima fiind în toamna anului 102 d.Hr.), senatul i-a votat o sărbătoare pe măsura TIRANIEI sale. „Aceste lusiones au început la 25/ 26 iulie 107, când împăratul a distribuit cel de-al treilea şi ultim congiarium, care ajungea poate până la 500 de denari de persoană, şi a expus 332 perechi de gladiatori în cursul a două munera, cel de-al doilea durând 12 zile. (cât a durat primul?). Un al treilea munus, cu 340 perechi şi cu o durată de 13 zile, s-a terminat înainte de 30 martie 108, iar între luna iunie a aceluiaşi an şi 1 noiembrie 109 au fost dedicate nu mai puţin de 117 zile principalei serii de spectacole, în care au fost folosiţi 4941 perechi de gladiatori şi 11000 animale, şi sălbatice şi îmblânzite, care au fost mai întâi expuse şi apoi omorâte. La 11 noiembrie 109, Traian a inaugurat o naumachia, o construcţie care trebuia să găzduiască bătălii navale, şi a oferit publicului încă 127 perechi gladiatori pe 6 zile. A încheiat sărbătoarea cuceririi Daciei la 24 noiembrie 109.” (Bennett, Julian, Traian, Ed. Bic All, 2008, p. 144)
– Cât de educat, cât de civilizat, cât de moral, cât de blând a fost bestialul Traian?!
Exemplul sadic, feroce al omorârii civililor sau al prizonierilor şi deopotrivă al animalelor îl întâlnim cu mult timp înaintea romanilor, când aleşii privilegiaţi ajutaţi de Domnul lor Iahveh şi desfrânata Rahab, le-au înlesnit cucerirea Cetăţii Ierihon. „Cînd Israeliţii au cucerit Ierichonul, au ucis pe toţi oamenii de-acolo şi chiar vitele, cruţînd însă rudele desfrânatei Rahab, care se va mărita cu un prinţ israelit.” (E. Armand, Mari Curtezane şi Vestiţi Libertini, Ed. Intim, Bucureşti-1990, p. 21)
„Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim, doi tineri să iscodească ţara, şi mai ales Ierihonul… Cei doi tineri ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei femei desfrânate, al cărei nume era Rahab… Iar când au sunat preoţii a şaptea oară din trâmbiţe, Iosua a zis către fiii lui Israel: „Strigaţi că v-a dat Domnul cetatea! Cetatea va fi sub blestem şi tot ce este în ea e al Domnului puterilor; numai Rahab desfrânata să rămână vie, ea şi tot cel ce va fi în casa ei, pentru că ea a ascuns iscoadele… Şi au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbaţi şi femei şi tineri şi bătrâni şi boi şi oi şi asini, tot au trecut prin ascuţişul sabiei.” (Iosua, 2, 1; 6,16-17; 21)
Sângerosul rege Attila, s-ar fi cutremurat în faţa romanului civilizat TIRAN TRAIAN şi a aleşilor necruţătorului şi răzbunătorului Iahveh. Arhitectul şef al împăratului Traian, Apollodoros din Damasc (c.60-c.125), după celebra realizare a Podului de Piatră de la Drobeta (103-105 d.Hr.), a primit însărcinarea hotărârii Senatului roman şi a condus echipa de colaboratori care între anii 107-113, au ridicat alte două impunătoare opere, Forumul şi Columna lui Traian, monument inaugurat la 12 Mai 113 d.Hr. „Noul For este dialogul în singurătate al lui Traian şi al Daciei: un hombre y una tierra.” (Ramon de Basterra, Opera lui Traian, trad. stud. introductiv şi note, Carmen Bulzan, Ed. Mica Valahie, Buc. 2010, p. 49)
Noul Forum cu alura unei mari ambarcaţiuni, parcă desprinsă din Corabia lui Noe, prefigurează pentru prizonieri geto-daci Titanicul, care în vârtejul naufragiului apocaliptic şi-au imortalizat sufletele frumoase, eroico-martirice pe catargul de marmură – Columna, înspre surâsul serafic al Profetului Zamolxis.
„Precum un catarg ieşind din floarea apei după un naufragiu, renumita Columnă a lui Traian era unicul vestigiu care, ieşind la lumină, proclamă un imens trecut dispărut.” (Ramon de Basterra, op. cit., p. 50)
Pe trupul uriaş de marmură albă de Carrara al Columnei din Roma, asemeni unui pergament de piatră s-au imprimat sculpturi şi basoreliefuri pentru învingători şi dincolo pe giulgiul învinşilor lacrimi de sânge prelinse pe chipurile nemuritorilor daci.
Columna lui Traian din Roma se sprijină pe un soclu cu latura de 5,48 m, iar înălţimea de 5,37 m, cu o bază de coloană în formă de cunună de lauri având înălţimea de 1,68 m, fusul coloanei de 22,62 m, format din 18 tambururi, dintre care 17 împodobiţi cu reliefuri, urmate de un capitel doric cu înălţimea de 1,48 m şi alţi doi tamburi ca suport pentru statuia de aur a împăratului.
Columna romană are înălţimea de 39,83 m, plus înălţimea statuii lui Traian. Baza Coloanei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m = 100 de picioare romane. Banda spiralică de reliefuri sculptate are lungimea de 200 m, cu lăţimea ce creşte treptat de la bază spre vârf de la 0,89 m la 1,25 m.
Cronica în Piatră – basorelieful lui Apollodorus din Damasc, cuprinde 124 de scene-episoade din războaiele daco-romane, însumând 2500 de figuri războinice.
Soclul Coloanei este străpuns de o poartă prin care se intră într-un mic vestibul, prevăzut cu o scară interioară ce urcă până în vârful Coloanei. (Dicţionar de Istorie Veche a României, Paleolitic – sec. X, sub coordonarea Prof. univ. dr. doc. D. M. Pippidi, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti – 1976)
Pe Columna albă din marmură de Carrara romanii biruitori sunt reci. Sunt de piatră.
În şirul învinşilor geto-dacii sunt vâlvătaie. Sunt foc arzând în sufletele lor fierbinţi, aprinse de jertfa clocotitoare zamoxiană a dorului de patriei şi de patima libertăţii.
Veacurile şi mileniile i s-au închinat măreţului rege Decebal pe Columna din Piatră de la Roma, dându-i măreţie suverană de simbol. Simbolul luptei pentru demnitate, suzeranitate şi al jertfei sacre pentru libertate întru nemurire!
Columna este o Cronică în Piatră, realizată în prim plan artistic şi propagandistic, ce s-a dorit a fi martorul izbânzilor romane şi ale lui Traian, asupra geto-dacilor.
Alphonso Ciaccone, celebrul călugăr spaniol, prezenta lumii în premieră pe la anul 1574 basorelieful lui Apollodorus din Damasc sculptat pe Columna din Piatră de la Roma, cu scenele dintre cele două războaie de cotropire romană din anii 101-102 şi 105-106 d.Hr., descriind prima scenă a Columnei, înregistrată cu nr. 231 în albumul său, iar la istoricii Ion Miclea/ Radu Florescu cu nr. 357, palatul regal dac. „Reşedinţa lui Decebal era un palat magnific, decorat cu columne şi portrete, probabil situat pe ţărmul nordic al Dunării…Momentul culminat este în timpul <<Tratatului de Pace>> temporar încheiat în 102 d.Hr., între Traian şi Decebal…” (Ion Miclea/ Radu Florescu, „Traian şi Decebal”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980)
Sasul sibian Johannes Troster (c.1640-c.1670, după alţii 1684), cu pretenţii de descendenţă geto-dacă, istoric (?), ori geograf al lucrării Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia – Vechea şi noua Dacie germană, face referire la Columna lui Traian, pe care o numea în chip omagial, <<stîlp de onoare.>> „Pe această Columnă se poate urca în interior, pe trepte în spirală, cu 158 de trepte, pînă în vîrf, iar în exterior se află întreaga istorie a războiului dacic, măiestrit prezentată în piatră şi marmură, pînă sus. La bază se află Pater Danubius sub chipul unui bărbat cu barbă lungă, al cărui cap este încoronat cu coroană. Cu un cot acesta se sprijină pe un vas de apă, din care curge Dunărea. Tot acolo, alături, apare şi podul sculptat…” (Johannes Troster, Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia, Nurnberg, 1666)
Alegoria dintre zeul Danubius şi Profetul Zamolxis simbolizează veşnicia curgerii fluviului şi a Apei vii, a înţelepciunii ce se revarsă peste neamul pelasgo-geto-dac.
Columna Tiranului Traian – Cronica în piatră, realizată de arhitectul grec Apollodoros din Damasc, şeful echipei de sculptori, a cotropitorului geto-dacilor, trebuie pusă în faţa Luminii ADEVĂRULUI, pentru a i se contura chipul întunecat.
„Să nu uităm însă că sculpturile prezentate pe acest monument comemorativ au avut drept ţintă un scop propagandistic şi artistic, lăsând pe al doilea plan elementul istoric-documentar, tocmai cel care ne interesează pe noi. Filmul de pe columnă nu este alcătuit după schiţele unui artist luate direct de pe câmpurile de bătălie din Dacia, ci în mare parte conturate din povestirea unor martori oculari, din unele rapoarte de război, după memoriile militare ale lui Traian, poate redate şi din imaginaţie. Tematica reliefurilor s-a alcătuit în mod părtinitor pentru luptătorii romani, dacii fiind puşi numai în situaţii de luptă defavorabile: învinşi pretutindeni, ucişi, fugăriţi, riscându-şi viaţa, etc.
În loc să ne înfăţişeze o cronică completă a faptelor, artistul a evitat tot ceea ce apărea dureros pentru romani, înlocuind acele momente cu banale scene de sacrificiu, discursuri sau călătorii ale împăratului, omagii aduse de populaţia civilă, aclamaţiile armatei şi altele. Cercetătorul trebuie să studieze cu precauţie repertoriul sculptural al Columnei şi să încerce cu destulă prudenţă a identifica în conţinutul lor faptele de arme povestite de istoricii vechi, apoi aspectul unor regiuni şi localităţi din Dacia.” (Tudor, Dumitru, Figuri de împăraţi romani, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti – 1974, vol. 2, p. 23)
Statuia împăratului Traian a fost înlocuită cu cea a Apostolului Petru în anul 1589.
Şi apostolul Petru are meritul său, pe Columnă, fiindcă ne-a învins în Ardeal prin Vicarii săi de la Roma, prin odioasa, infama şi groteasca UNIAŢIE din anul 1700. „Sinoadele <<de unire>> din anii 1697, 1698 şi 1700, sînt pure plăsmuiri ale iezuiţilor, în vederea întăririi propagandei lor unioniste.” (Silviu Dragomir, Istoria desrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol. I,Sibiu, 1920)
Legenda romană ne spune că papa Grigorie cel Mare (590-604), marele reformator, care a afirmat oficial primatul Bisericii romane, că s-a rugat cu penitenţă şi cu indulgenţe, cinci veacuri de pământ la apostolul Petru, ca să-l scoată pe Traian din Infern. Printr-o pontificală bulă emisă, Dante Alighieri, l-a transferat în grabă pe Traian din Iad, printr-un culoar misterios al Purgatoriului de-a dreptul în Paradis.
<< Colui che piu al becco mi s’accosta/ La vodevella consolo del figlio./Ora conosce quanto caro costa/ Non seguir Cristo per l’esperienza/ De questa dolce vita e dell’ opposta.>> -„Cel mai aproape de-al meu cioc plătit-a/ Durerea ce-o rabdă prin fiu vădana;/ El ştie-acum ce tristă ţi-e ursita/ Când nu-L urmezi pe Dumnezeu, căci el/ Şi cazne-n iad, şi dulce rai simţita.” (Dante Aligheri,Divina comedia,trad. Eta Boeriu, Ed. pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965, p.492)
Columna lui Traian a însemnat totuşi pentru noi daco-românii şi o mare realizare.
În anul 1967, profesorul dacolog Iosif Constantin Drăgan a înfiinţat <<Fundaţia Europeană Drăgan>> cu sediul în faţa Columnei lui Traian de la Roma, având sucursale în diferite oraşe precum, Milano, Veneţia, Madrid, Palma de Majorca, Munchen, Atena, fundaţie interculturală în raporturi cu alte asociaţii, fundaţii, societăţi ce promovează spiritualitatea civilizaţiei şi culturii europene. Graţie aprecierii marelui patriot Iosif Constantin Drăgan, preşedintele României Socialiste, Nicolae Ceauşescu, devine un apologet al geto-dacilor, înfiinţând prin Înalt Decret, în anul 1979, INSTITUTUL de TRACOLOGIE, pe lângă Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii Bucureşti, cu o motivaţia ireproşabilă: „pentru cunoaşterea şi aprofundarea trecutului strămoşilor noştri geto-daci.” (<<Magazin istoric>>, nr. 10, oct. 1979)
Decebal nu a rămas figura ilustrativă sculptată pe Cronica de piatră – Columna de la Roma, ci este NEMURITORUL Rege săpat în fiinţa noastră, a tuturor generaţiilor.
„Decebal va fi pomenit atîta vreme cît va fi limba românească şi grai strămoşesc. Decebal nu este ultima flacără, din sanctuarul viu al nemuritorului Zalmoxe. Şi dintre slujitorii săi înţelepţi, mulţi au transformat schivniciile lor din peşteri şi din crăpăturile pământului în altare creştine, spiritualitatea şi viaţa lor fiind altoită de Evanghelia nemuririi.” (Diacon Petre I. David, Preafericitul Rege şi Erou al Dacilor – 1900 de ani de la întronizarea sa, 87-1987, în Îndrumător Bisericesc Misionar şi Patriotic, Arhiepiscopia Bucureştilor, 1987)
Cronica în Piatră – Columna lui Traian nu este actul de naştere al poporului român, ci certificatul de deces al eroilor şi martirilor geto-daci făcuţi prizonieri!
Noi, urmaşii celor mai demni geto-daci – legendari, eroi-martiri-profeţi, am uitat!
Am uitat politica TIRANĂ-TRAIANĂ, simbolul numelui său faţă de toate popoarele!
Am uitat jaful şi genocidul comis asupra prizonierilor luaţi în sclavie la Roma!
Am uitat masacrele de nedescris prin uciderea a mii şi mii de soldaţi geto-daci!
Am uitat satele şi locuinţele populaţiei civile incendiate, făcute cenuşe şi scrum!
Am uitat miile de femei şi copii în frunte cu fiica lui Decebal târâte în lanţul robiei!
Am uitat raderea de pe faţa pământului a palatului, cetăţilor şi sanctuarelor dace!
Am uitat mai ales cruntul avertisment al marelui literat, George Călinescu:
„Să nu uităm că pe Columna lui Traian, NOI, DACII, SUNTEM ÎN LANŢURI!”
Nu numai că am uitat, dar ne mândrim cu genocidul săvârşit cântând TIRANUL în imnul național ! Este o suprema umilinţă, o supra dezumanizare şi o sacră profanare! Da! Pe Columna lui Traian, o mică parte dintre noi GETO-DACII suntem în lanţuri! Dacii liberi nu au dispărut niciodată, fiind realii învingători peste timp și vremuri! Pe Columna cerului zamolxian, GETO-DACII au fost și sunt în braţele lui HRISTOS!
———————————-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi –Neamț
4 aprilie 2022
