Lumina lui Christos! Lumina lui Christos! Lumen Christi! Lumen Christi!
Toate celebrate în săptămâna patimilor din Biserica Catholică, cu un remarcabil PassionsKonzert susţinut la KölnerDommusik, cu piese cântate şi binecuvântate din Palestina, Poulenc, Casals, Martini şi Johann Sebastian Bach, cu celebrarea Intrării Mântuitorului în Jerusalem, în Duminica de PalmSonntag, cu celebrarea Cinei de Taină a lui Iisus cu cei 12 apostoli, AbendMahlsFeier, cu rugăciunea sfâşietoare din Muntele Măslinilor, ÖlbergStunde, cu suferinţele îndurate pe Golgotha, Leidenschaft Christi, şi cu moartea pe cruce, Karfreitag, şi cu învierea din morţi a Mântuitorului Iisus, celebrată în OsterNachtsFeier…
Recunosc, complicată frază, dar multitudinea trăirilor şi experienţelor directe complică şi complexifică însăşi scrierea şi rescrierea unui eveniment, care, după creştini, este cel mai teribil eveniment din istoria lumii, conferindu-i un extrem de vast temporo-spaţial de semnificant, de reculegere şi meditaţie…
În ciuda frigului din catedralele din Germania, lumea creştină s-a mobilizat vizibil la seriile de evenimente din Săptămâna Patimilor, cu siguranţa şi ca reacţie în faţa valurilor de temeri şi agresiuni ce ne asaltează din toate direcţiile, adică război viral, război militar, război migraţional, război financiar, război social, război moral…
Aceasta este situaţia, complexitatea vieţii şi istoriei nu creează doar o stare de conflict singular, ci o multi-conflictualitate cu repercusiuni pe toate planurile, o stare prelungită şi nedorită de multi-război, de multi-conflictualitate, implicând şi complicând toate sferele sociale şi existenţiale, din popor şi din individ, din conducători şi politic, din continente şi globalitate terestră, toate în multiple suferinţe şi în crize amplificate şi accelerate…
Finalmente, noi oamenii, suntem ceea ce devenim, fie că dorim sau nu, fie că acceptăm sau nu, fie că putem rezolva sau nu propriile neputinţe…
Creştinismul nu face nici el excepţie de la crize şi nefericiri, de la acuzaţii de imoralitate şi investigări de comportament (pedofilism, homosexualitate, lesbianism, violenţă, corupţie), a unor lideri din Bisericile Creştine, care în cumulare au condus la un dramatic exod de credincioşi (plătitori), de-a lungul şi de-a latul lumii, extrem de vizibil în Germania, în care mari Catedrale şi Biserici sunt de multe ori aproape pustii (fenomen trăit adeseori de autor în ultimii ani)…
Dar, să recapitulăm în sumar, în această Săptămână a Patimilor, culminate în miracolul învierii Christice, o serie de evenimente cruciale care ne traversează existentul uman religios, printr-o teribilă unitate de credinţă, specifică atât religiilor monoteiste cât şi celor politeiste…
Să începem cu Intrarea Maicii Domnului în Biserică (25 Martie), cu rugăciunea „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău”, din conceptio immaculata…
Să continuăm cu naşterea Mântuitorului Iisus în Bethleem, cu închinarea magilor călăuziţi de o stea cerească, fuga în Egipt, înţelepciunea tânărului Iisus, Botezul Domnului în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul („Cel ce vine în numele Domnului este mai mare decât mine!”), începutul propovăduirilor (Predica de pe Munte, „Nu judecaţi, căci cu ce judecată judecaţi, judecaţi veţi fi!”), vindecările miraculoase, învierile din morţi, protestul din templul neguţătorilor („Casa Tatălui meu este o casă de rugăciune, şi nu o peşteră de tâlhari!”), fundamentarea speranţei divine în om („Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă! Caci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară!”), Cina cea de Taină („Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, care pentru mulţi se varsă întru iertarea păcatelor!”), arestarea din gradina Ghetsemane („Vegheaţi! Spiritul este puternic, dar trupul este slab!”), trădările multiple ale lui Petru, judecarea sub Pontius Pilat din timpul împăratului roman Tiberius, condamnarea la răstignire („Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?”), moartea pe cruce (Tată, în mâinile Tale îmi dau sufletul!”), îngroparea, apoi la trei zile învierea, mormântul gol, şi revenirea în mijlocul ucenicilor speriaţi şi necredincioşi (Toma necredinciosul, „De nu voi vedea semnele cuielor în mâinile Lui nu voi crede”… sfârşind prin a murmura copleşit „Domnul Meu şi Dumnezeul Meu!”)…
Creştinismul este un miracol peste miracol de la Alpha la Omega, Creştinismul este un radicalism peste radicalism neegalat de toate celelalte religii umane, fie monotheiste, fie politheiste, Creştinismul a generat filozofii deosebite (Patristica, prin Părinţii Capadocieni, Tertullian, Origenes, Sf. Augustin, Maxim Mărturisitorul, apoi Scholastica prin Duns Scutus, Eurigena, Anselm, Abelard, Aquinas, Occham, şi apoi Idealismul German prin Kant, Fichte, Schelling şi Hegel), Creştinismul a generat o artă deosebită (pictura, sculptura şi arhitectura în Renaştere prin Michelangelo, Da Vinci, Raphael, Carravagio), Creştinismul a inspirat creaţii muzicale remarcabile prin Palestrina, Monteverdi, Bach, Mozart, Beethoven, Verdi), Creştinismul a admis cercetarea ştiinţifică (după dramele cruciadelor şi inchiziţiei şi războaielor religioase), iar operele lui Newton, Leibniz, Descartes, Darwin şi Einstein sunt o clară mărturie de credinţă ştiinţific-religioasă… Darwin?… Daa, fiindcă Evoluţia, cel puţin în conceptologismul autorului, nu contrazice Creaţia, fiindcă Evoluţia este diferenţierea creaţiei, este obiectivarea ei, fiindcă Evoluţia este potenţialul dezvoltării de la simplu la complex, de la inferior la superior, fiindcă Evoluţia conferă un sens de logos şi de raţional Creaţiei însăşi…
Creştinismul este şi leagănul şi generatorul multor conflictualităţi istorice, amintind aici Marile Herezii din primele secole creştine (Arianismul, Pelagianismul, Donatismul), Bătăliile Iconoclaste din secolele opt şi nouă, apoi conflictul din Doctrina Filioque (atemporalitatea nu poate fi descifrată de temporalitate!), dezbinarea Bisericii între Ortodoxismul Răsăritean şi Catolicismul Latin în Vest (1054), Cruciadele din secolele X-XII, întru recucerirea teritoriilor sfinte, fanatismul Inchiziţiei spaniole şi italiene (arderea pe rug a lui Giordano Bruno), Reformele lui Martin Luther (1519), Contrareforma lui Ignatius de Loyola, Războaiele religioase dintre 1618-1648 încheiate prin Pacea din Westfalia, apariţia Neoprotestantismului în secolele XIX şi XX, cât şi neputinţa Creştinismului de a stopa conflagraţii mondiale ca cele din Primul şi Al Doilea Război Mondial, sau cel prezent din Ucraina…
Credincioşi sau atei, adoratori sau negatori, idealişti sau materialişti, mitologişti sau realişti, marxişti sau contramarxişti, monotheişti sau politheişti, deişti sau raţionalişti, Creştinismul a modelat, a format şi reformat, conştient sau inconştient, existentul lumii din ultimii 2000 de ani, ca nici o altă credinţă religioasă sau dogmă ideologică, luminând sau obscurizând, înălţând sau coagulând uman şi divin, temporalitate şi eternitate, fiind astfel parte fundamentală religioasă din istoria Speciei Sapiens… Creştinism şi istoria Speciei Sapiens?… O historiologie christică?… Daa, vom reveni asupra acestui subiect extrem de aprins, extrem de dezbătut şi evident, extrem de controversat…
Veniţi de luaţi lumină! Hristos – Calea! Adevărul! Viaţa!
————————-
Augustin OSTACE
Köln Nord, Deutschland
16 Aprilie, 2022
