VASLUI – O ZI CAPITALA CULTURII ROMÂNEŞTI

0
77

* CHIAR DE ZIUA SA DE NAŞTERE, PROF. DR. DUMITRU V. MARIN A ORGANIZAT MANIFESTAREA “OMAGIU CĂRȚII ȘI CULTURII VASLUIENE” – Ediția a VIII-a.


Joi, 28 aprilie 2022: Zi de primăvară. Ploaia cerne mărunt. Dacă soarele s-a ascuns după nori, atunci un altul, dar al Culturii, a răsărit în sala de spectacole a Centrului Cultural „Alexandra Nichita”, din Vaslui. Razele de lumină și căldură răspândite au pătruns în sufletele celor însetați de cunoaștere și frumusețe.

Manifestare culturală complexă și care, considerăm, a căpătat statut de tradiție. A fost organizată de Revista Meridianul Cultural Românesc, Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Principalul organizator și sufletul manifestării a fost prof. dr. Dumitru V. Marin, cel care a suportat și cheltuielile materiale. A sărbătorit și împlinirea frumoasei vârste de 81 de ani.

Oamenii care iubesc literatura s-au adunat, în zi de sărbătoare, la Masa Culturii și s-au așezat cu emoție pentru a se înnobila din izvoarele ei nesecate. Scriitori, critici literari, caricaturiști, umoriști, artiști, interpreți, pictori, fotoreporteri din țară și de peste hotare s-au adunat laolaltă pentru a susține spiritul românesc, în aceste momente de frământări economice, sociale și politice pe plan național și internațional. 

De la Iași, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est, Dan Teodorescu, a venit însoțit de 35 de membri și simpatizanți. Din orașul Bălți, Republica Moldova, a participat poeta Veronica Rusu – Bucico. Au fost prezente personalități ale județului și alți invitați din școlile ieșene şi vasluiene unde Dumitru V. Marin a fost cadru didactic, în anii tinereții.

Prima parte a activității a fost moderată de prof. dr. Dumitru V. Marin și scriitorul Valeriu Lupu. Din partea LSR FINE a moderat poeta Corina Matei-Gherman.

În cuvântul de deschidere, scriitorul Valeriu Lupu a vorbit despre rolul și importanța limbii române, necesitatea însușirii corecte și a cultivării limbajului. Jurnalistul și scriitorul ieșean Dan Teodorescu a prezentat întreaga activitate a prof. dr. Dumitru V. Marin pe tărâmul culturii la nivel local, național și internațional ca: scriitor, jurnalist, redactor de ziar și revistă, om de televiziune etc.

Daniela Gîfu, prof. univ. dr., reprezentant al Academiei Române, a propus spre dezbatere o temă de actualitate despre modalitățile de recunoaștere ale știrilor false, caracteristicile acestora etc. Discursul s-a încheiat cu o oarecare notă de tristețe: „Mașinile generează știrile.”

Prof. vasluian dr. Pavel Toma felicită sărbătoritul și apreciază că este un „reper al culturii locale”, de opt ani organizează „Ziua Culturii Vasluiene”. Enumeră realizările pe plan cultural. Colonelul Mihai Focșa – Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, Filiala Vaslui, în intervenția sa consideră aceste activități ca fiind „de suflet”. Face aprecieri deosebite pentru mânuitorii de condei: Dumitru V. Marin, Corina Matei Gherman, Veronica Buccico, pentru „toți cei care scriu și simt românește”. Încheie emoționant: „Doamne, ocrotește-i pe români!”

Cunoscutul critic literar, Teodor Pracsiu, a prezentat cartea scriitorului Valeriu Lupu „Istorie, Spiritualitate și Cultură Românească” și afirmă că autorul „spirit neobosit în spațiul culturii județene și naționale… își aduce o contribuție de prim ordin în domeniul istoriei, spiritualității și culturii”.

Scriitoarea, Martha Eșanu, ne-a invitat să pătrundem în filele cărții „Schengen cultural”, al 31-lea volum al cunoscutului jurnalist și scriitor, Dan Teodorescu, ce cuprinde cronicile manifestărilor culturale și istorice organizate pentru „Dacii liberi” în România, Germania, Ucraina, Franța, Republica Moldova, SUA, Israel, Canada în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022.

Domnul prof. Dumitru V. Marin, la zi aniversară, a primit din partea UZPR – Filiala Iaşi și a LSR – FINE premii, diplome, trofee și tradiționalul „La mulți ani!”. La rândul său, domnia sa a oferit diplome și cărți personalităților vasluiene și ieșene, invitaților. De asemenea, au fost premiați și primarii care au câștigat concursul organizat.

A fost prezentă muzica de toate genurile și a încântat publicul prin melodiile prezentate vocal sau instrumental:  Genoveva Porumb, frații Moise (Giuliana -Maria, Lorenzo – Marian, Francesco – Gabriel, care au primit patru de DA la Românii au talent), Adi Gegiuc (folk – chitară), Ovidiu Enea (acordeon), Marinică Botea (vioară), Vasile Bulai (instrumente arhaice) și binecunoscutul solist vocal Aurel Niamțu (calificat recent prin Golden-Buzz direct în semifinalele emisiunii Românii au talent, de la Pro TV).

Au recitat din propriile creații literare: Corina Matei-Gherman, Veronica Rusu-Bucico, Rodica Murgu, Maria Lupu, Anastasia Gîrneață, Dan Teodorescu, Calistrat Robu.
Vasluianul Dan Ailincăi a recitat cu mult patos poezia „Doina”, de Mihai Eminescu.

Cum nu se poate o activitate de asemenea anvergură fără zâmbete sau chiar hohote de râs, au fost desemnați pentru delectarea publicului umoriştii Doru Melnic și Ioan Hodaș.

O expoziție bogată în cărți a stârnit curiozitatea publicului.

În sala frumos amenajată și primitoare au fost și alte expoziții de: caricatură – autori: Nicolae Viziteu și Viorica Ghenghea, președintele Asociației „Artă, Tradiție, Cultură”; pictură – Vasile Bulai; ii naționale – membri ai Asociației „Artă, Tradiție, Cultură” (Bârlad).

Se poate spune că şi la Vaslui „nasc oameni”!

Manifestarea culturală impresionantă s-a încheiat printr-un dineu festiv, unde a dominat voia bună.

——————————–

Fotoreporterii din Iași au fost Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Dan Teodorescu, Silvia Hodaș
Au consemnat 

Silvia HODAȘ

Iași, 29 aprilie 2022