„Experiența nu este ceea ce ți se întâmplă; este ceea ce faci cu ceea ce ți se întâmplă.”
– Aldous Huxley *
Dacă în secolele trecute viața oamenilor era statică, călătoriile scriitorilor și ale filozofilor în alte țări fiind extrem de rare, din epoca luminilor circulația oamenilor de litere s-a intensificat în diferite domenii, contactele dintre scriitori, filozofi și artiști mediate de voiaje și corespondență au devenit frecvente. Mai târziu traducerile au fost un alt factor important de circulație și de intensificare, diversificare a ideilor. Teama unora de prea mare influență asupra operelor naționale, riscul unor influențe capable să distrugă sau să deformeze spiritul caracteristic al unei culturi, a apărut și a dispărut tot atât de curând, odată cu conștientizarea spiritului național de neînfrânt. Contactele directe între scriitori, filozofi din diferite zone au avut un rol fertil, mulți scriitori devenind și filozofi, mulți filozofi devenind și scriitori, și chiar oameni de artă precum pictori, compozitori. Dau exemplul Doamnei de Stael (1766-1817) cunoscută ca o scriitoare elvețiană de limbă franceză, care a trăit la Paris și a influențat gusturile literare în Europa, la cumpăna dintre secolele XVIII și XIX. Corespondența, voiajele, traducerile din perioadele următoare și cu atât mai mult din zilele noastre, toate facilitează apropieri de mentalități dar și de cunoaștere a diverselor culturi.
Aldous Leonard Huxley (1894 – 1963) a fost un scriitor și filozof britanic-american, considerat o mare voce a secolului al XX-lea, apreciat pentru inteligența sa, un oponent durabil al decadenței morale a culturii moderne. Huxley a căutat, atât prin scrierile sale de ficțiune, cât și de non-ficțiune, să denunțe conformismul și atitudinile neortodoxe din timpul său (în special ale societăților occidentale) și să insufle sentimentul de conștiinciozitate și responsabilitate.
A fost cunoscut pentru romanele și eseurile sale, dar și ca examinator și uneori critic al obiceiurilor sociale, normelor și idealurilor societății. În timp ce preocupările sale anterioare ar putea fi numite „umaniste”, în cele din urmă, el a devenit preocupat de subiecte „spirituale”, precum parapsihologia (percepția extrasenzorială) și misticismul filozofic.
Huxley s-a născut în Godalming, Surrey, Anglia, într-una dintre cele mai faimoase familii ale elitei engleze. A fost fiul scriitorului și erboristului profesionalist Leonard Huxley, un biology cu idei privind teoria evoluționistă, și a primei sale soții, Julia Arnold; nepotul lui Thomas Henry Huxley – unul dintre cei mai importanți naturaliști ai secolului al XIX-lea. În plus, mama lui Huxley era fiica lui Thomas Arnold, un educator celebru, al cărui frate era Matthew Arnold, renumitul umanist britanic. Sora Juliei a fost romancieră – doamna Humphrey Ward. Fratele lui Huxley, Julian Huxley, a fost un biolog renumit și a ajuns să devină primul secretar general al UNESCO. Un prieten de multă vreme, Gerald Heard, a spus că strămoșii lui Huxley au contribuit la autoritatea lui intelectuală și au constituit „un impuls al obligațiilor morale”.
Huxley era un copil deșirat, destul de fragil alcătuit, dar cu calități intelectuale peste medie. Din copilărie avea o abilitate de a manevra ideile. Era considerat printre adulți și colegi ca fiind „diferit”, arătând o conștientizare neobișnuit de profundă sau ceea ce fratele său numea „superioritate”. Huxley va spune mai târziu că ereditatea a făcut ca fiecare individ să fie unic și această unicitate a individului a fost esențială pentru libertate.
Și-a început instruirea în laboratorul de botanică bine echipat al tatălui său, apoi a continuat la o școală numită Hillside, pe care mama sa a supravegheat-o timp de câțiva ani, până când a devenit bolnavă în stadiu terminal.
Mama lui Huxley a murit în 1908, când el avea 14 ani, iar această pierdere pe care a descris-o mai târziu Huxley, i-a dat primul sentiment al efemerității fericirii umane.
La vârsta de 16 ani a suferit un atac de cheratită punctată – inflamație acută a corneei, afecțiune care l-a făcut orb pentru o perioadă de aproximativ 18 luni. Această infirmitate l-a împiedicat să participe la Primul Război Mondial, și l-a ținut departe de laboratoarele în care și-ar fi urmărit prima dragoste, cea pentru știință.
Când Huxley și-a recăpătat în cele din urmă vederea (deși ochii slabi ar fi avut un efect semnificativ asupra lui pe tot parcursul vieții), a început activitatea literară cu deosebită pasiune, atât ca cititor pasionat, cât și ca scriitor. În această perioadă a studiat literatura engleză la Balliol College, Oxford. În anul absolvirii studiilor a fost publicată prima sa colecție de poezii. După studiile sale la Balliol, Huxley, fiind îndatorat financiar față de tatăl său, a trebuit să își câștige existența. Pentru o scurtă perioadă. În 1918, a fost angajat pentru achiziționarea de provizii pentru armată, la un minister, ca funcționar. Cum interesul său pentru afaceri sau administrație a fost nesemnificativ, lipsit de moștenire, a trebuit să se dedice muncii literare. A editat încă două colecții de poezie, precum și articole biografice și arhitecturale și recenzii de ficțiune, dramă, muzică și artă pentru revista literară londoneză Athenaeum, făcând parte din personalul editorial. În 1920-1921, Huxley a fost critic de dramă pentru Westminister Gazette, asistent la Chelsea Book Club și a lucrat pentru Conde Nast Publications.
Primul său roman a fost editat la vârsta de 17 ani, iar cariera de scriitor profesionist și-a început-o la 20 de ani. În timpul Primului Război Mondial, Huxley și-a petrecut o mare parte din timp la Garsington Manor, casa lui Lady Ottoline Morrell. Mai târziu, în Crome Yellow (1921), a caricaturizat stilul de viață din Garsington. S-a căsătorit cu Maria Nys, o belgiană pe care o cunoscuse la Garsington, în 1919, iar în 1920 au avut un copil, Matthew Huxley, care a devenit epidemiolog. Cei trei au călătorit mult în acești ani, petrecând o perioadă semnificativă de timp în Italia, cu excursii și în India, Indiile Olandeze și Statele Unite.
Din punct de vedere al carierei, pentru Huxley anii 1920 au fost un timp în care s-a impus în lumea literară datorită unui număr de lucrări de mare succes. Pe lângă Galben crom, au existat și Fân antic (1923), Acele frunze uscate (1925) și Punct Contrapunct (1928). Cea mai mare parte a subiectului care cuprindea aceste romane a fost comentariul satiric asupra evenimentelor contemporane. Cu toate acestea, în ciuda marelui său succes, el a fost criticat în această perioadă pentru personajele sale unidimensionale pe care Huxley le-a folosit ca purtător de cuvânt pentru a spune „aproape totul despre aproape orice”. Această critică specială l-a urmărit într-o anumită măsură de-a lungul întregii sale cariere de scriitor de ficțiune, deoarece mulți au simțit că lui Huxley îi pasă mai mult de ideile sale decât de personajele sau de intriga lui. Potrivit celei de-a doua soții, Laura Archera Huxley, Huxley nu a fost pe deplin mulțumit de ultimul roman al carierei sale, Island (1962), deoarece credea că este „dezechilibrat” din cauza faptului că „a existat mai multă filozofie decât poveste”. Spre sfârșitul carierei, Huxley a început să se considere mai mult un eseist care a scris ficțiune, iar dintre toate romanele sale, doar în Time Must Have a Stop (Timpul trebuie să se oprească) (1944) „a pus povestea și filozofia împreună într-un mod echilibrat”.
Tot în acest timp s-a bucurat de prietenia lui Jiddu Krishnamurti, filozof și predicator spiritual care începând cu 1920 a activat în Statele Unite, în Marea Britanie și în India natală, ale cărui învățături le-a admirat foarte mult. A devenit vedantist (Vedele sunt cele mai vechi scripturi ale hinduismului). Suferința crescândă a lui Huxley față de ceea ce el considera ca fiind falimentul spiritual al lumii moderne, împreună cu tranziția sa în America și conexiunile ulterioare pe care le-a avut, l-au făcut să aibă acest interes.
Cred că Husley a vrut să ofere o rețetă „artificială” pentru acei oameni care, nu vor putea să se vindece de nemulțumire, de veșnică agitație și de veșnică revoltă și ură.
În anii 1930, familia s-a stabilit pentru o perioadă în Sanary, lângă Toulon. Experiențele sale de aici din Italia, unde Benito Mussolini condusese un guvern autoritar care luptase împotriva controlului nașterilor pentru a produce suficientă forță de muncă pentru următorul război, împreună cu citirea cărților critice la adresa Uniunii Sovietice, l-au făcut pe Huxley să devină și mai consternat de condiţia abjectă a civilizaţiei occidentale. În 1932, în doar patru luni, Huxley a scris virulent satiric Brave New World (Minunata lume nouă), un roman dystopic (caracterizat prin mizeria umană), plasat la Londra în secolul al XX-lea. Aici, Huxley a pictat o societate „perpetuu fericită”, dar inumană, în care războiul și sărăcia au fost eliminate, dar numai prin sacrificiul familiei, diversității culturale, artei, literaturii, științei, religiei, filosofiei; și prin implementarea unei normalități hedoniste în rândul cetățenilor în care plăcerea ieftină, peste împlinirea demnă, este căutată și câștigată prin dispozitivele corupte ale drogurilor și sexului promiscuu. Romanul a fost un succes internațional și, astfel, a început public lupta lui Huxley împotriva ideii că fericirea ar putea fi atinsă prin sclavia instituită de clasă.
În 1937, Huxley s-a mutat la Hollywood, California, împreună cu soția sa Maria; fiul Matei; și prietenul Gerald Heard. Huxley a apreciat seriozitatea, virilitatea și „extravaganța generoasă” pe care le-a găsit în viața americană, dar era în dezacord cu felul în care această virilitate era exprimată în locurile de distracție publică, în dans și autovehicule: „Nicăieri, poate, nu există atât de puțină conversație… Totul este mișcare și zgomot, ca apa care gâlgâie într-o baie…” Și în acel moment Huxley a scris Ends and Means (Scopuri și mijloace), în lucrare explorând faptul că, deși majoritatea oamenilor din civilizația modernă sunt de acord că își doresc o lume a „libertății, păcii, dreptății și dragostei frățești”, ei nu au reușit să se pună de acord asupra modului de a o realiza.
Să ne întrebăm ce ar fi spus Husley despre conversația din zilele de acum, cea virtuală, on line? Cât de amplă poate fi ea? Cât de convingătoare poate fi? Sau se tinde către esența ideilor? Se va „atinge” acest scop? Un minim de cuvinte care să elucideze idea, folosind un timp redus?
În 1938, Huxley a reușit să obțină venituri de la Hollywood folosind abilitățile sale de scriitor, datorită unei introduceri în afacere a prietenei sale Anita Loos, prolifica romancieră și scenaristă. El a primit credit pentru Pride and Prejudice (1940) și a fost plătit pentru munca sa la o serie de alte filme.
În 1945, după studiu și practică continuă, Huxley a adunat o antologie de texte împreună cu propriul său comentariu asupra valorilor și ideilor spirituale larg răspândite. Textul, intitulat The Perennial Philosophy, este o nouă privire asupra unei idei vechi care stă la baza tuturor religiilor și, în special, a fluxurilor mistice din interiorul acestora, precizând că în lucrare n-a fost interesat de părerile teologice ale profesioniștilor, savanți speculativi care „L-au observat pe Dumnezeu în siguranță de la birourile lor” și că lucrarea se ocupă în primul rând de Realitatea divină unică, substanțială pentru lumea multiplă a lucrurilor, vieților și minții. Dar, această unică realitate este de așa natură încât ea nu poate fi înțeleasă direct și imediat, decât de către cei care au ales să îndeplinească anumite condiții, făcându-se iubitori, curați cu inima și săraci cu duhul.
După moartea soției sale Maria, în 1955, diagnosticată cu cancer de sân, în 1956 s-a căsătorit cu Laura Archera, care era ea însăși autoare și care a scris o biografie a lui Huxley. În 1960, Huxley a fost diagnosticat cu cancer de laringe, iar în anii care au urmat, cu starea de sănătate înrăutățită, a scris romanul utopic Insula și a ținut prelegeri despre „Potențialitățile umane” la Institutul Esalen, care au fost fundamentale pentru formarea Mișcării potențialului uman. De asemenea, a fost invitat să vorbească la mai multe universități americane prestigioase. Cu ocazia unui discurs susținut în 1961 la California Medical School, la San Francisco, Huxley a avertizat: „Va exista în generația următoare o metodă farmacologică de a-i determina pe oameni să-și iubească servitutea și de a produce dictatura fără lacrimi, ca să spunem așa, producând un fel de lagăr de concentrare nedureros pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor să li se ia libertățile de fapt. Ei, mai degrabă se vor bucura de ea”.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Huxley solicitase cetățenia Statelor Unite, dar i s-a refuzat pentru că nu a bifat „Da” la întrebarea dacă va lua arma în mână pentru a apăra SUA. Cu toate acestea, a rămas în Statele Unite, unde de-a lungul anilor 1950 interesul său pentru domeniul cercetării psihice a crescut din ce în ce mai mult. Lucrările sale ulterioare sunt puternic influențate atât de misticism, cât și de experiențele sale cu un medicament psihedelic Mescalina, introdus de psihiatrul Humphry Osmond în 1953.
Huxley a fost un pionier al consumului de droguri psihedelice autodirijate „în căutarea iluminării”, documentându-și experiențele timpurii atât în eseurile The Doors of Perception (titlul care derivă din unele rânduri ale poemului „The Marriage of Heaven and Hell” de William Blake), cât și în Heaven and Hell. Titlul celui dintâi a devenit inspirația pentru denumirea trupei rock The Doors, iar conținutul său ar fi contribuit la mișcarea psihedelică timpurie a contraculturii hippie din anii 1960. Este în dezbatere dacă idealurile lui Huxley au fost sau nu adâncite sau reduse prin experimentarea continuă și promovarea sinceră a psihedelicelor (Huxley ar fi luat fie LSD, fie mescalină de duzină, în următorii zece ani). Fără îndoială, după cum putem deduce din eseurile sale, participarea la aceste substanțe i-a permis o experiență vizionară unică, una în care Huxley „a văzut obiectele într-o lumină nouă, dezvăluind existența lor inerentă, profundă, atemporală, care rămâne ascunsă de cotidian la vedere”.
Cea mai mare revelație experimentată de Huxley în timp ce se afla sub influența halucinogenelor a avut loc la scurt timp după moartea primei sale soții, Maria. Mai târziu a scris: „a fost realizarea Iubirii ca fapt cosmic primar și fundamental”. Acesta a devenit răspunsul lui Huxley la întrebarea fundamentală: ce trebuie să faci cu experiența vizionară. În esență este ceea ce trebuie dezvoltat – arta de a oferi în dragoste și inteligență ceea ce este preluat din viziune și din experiența de auto-depășire și solidaritate cu Universul.
Părerea lui Huxley a fost că, dacă sunt luate cu grijă și cu intenții adecvate, utilizarea medicamentelor psihedelice (vise produse prin drogare, care procoacă viziuni) ar putea ajuta un individ să dobândească o perspectivă spirituală pe termen nelimitat. Contrar acestei filozofii este ideea că utilizarea unor astfel de medicamente ieftinește experiența divină, deschizând artificial canale către o existență mai profundă și că aceste canale, deși reale în sine, sunt menite să fie deschise printr-un mijloc mai autentic, cum ar fi prin îndeplinirea unor condiţii interne. Cu alte cuvinte, unii oponenți ai folosirii psihedelicelor ca ajutoare pentru a experimenta conexiunea cu divinul i-au privit cu dispreț ca pe o „comandă rapidă sintetică” sau o „conexiune chimică” contrafăcută cu lumea spirituală, care indiferent dacă era un mijloc adecvat, cu siguranță nu a fost „calea”.
Operele sale:
Romane: Galben crom (1921); Fân antic (1923); Frunze uscate (1925); Punct. Contrapunct (1928); Minunata lume nouă (1932); Orb în Gaza (1936); După multe veri (1939); Timpul are un sfârșit (1944); Maimuță și esență (1948); Geniul și zeița (1955);Reintoarcere în minunata lume nouă (1958); Insula (1962).
Eseuri: Fă ceea ce vrei 1929); Măslinul (1936); Scopuri și mijloace (1937); Arta de a vedea (1942); Mâine, mâine, mâine (1952); Porțile percepției (1954); Rai și iad (1956); Brava lume nouă revizitată (1958); Literatură și știință (1963).
Filozofie: Scopuri și mijloace (1937); Filozofia perenă (1944).
Literatură de călătorie: Pe drum (1925); Bufonul lui Pilat (1926); Dincolo de golful Mexic (1934);
Literatură pentru copii: Ciorile din Pearblossom (1967).
Poezie: Roata de foc (1916); Iona (1917); Înfrângerea tinereții (1918); Leda (1920); Arabia Infelix (1929); Cicadele și celelalte poeme (1931);
Povestiri: Limbo (1920); Surâsul Giocondei (1924); Două sau trei grații și alte povestiri (1926); Lumânări stinse (1930); Muzică nocturnă(1931); Două sau trei Grații: Micul Mexican; Mâinile lui Iacob; O fabulă.
Biografii: Eminența gri (1941); Diavolii din Lodun (1952).
Colecții: Text și pretext (1933); Antologia prozei scurte (1957); Moksha: scrieri despre experiențe psihedelice și vizionare (1977).
Huxley nu avea o perspectivă alb-negru a sexului, fiind bine conștient atât de degradarea, cât și de divinitatea acestuia în viața bărbaților și femeilor. Două citate celebre care reflectă ambele părți ale spiritului lui Huxley față de subiect sunt: „Castitatea… cea mai nenaturală dintre toate perversiunile sexuale”, oglindește atitudinea lui conform căreia „sexul divin” este pur natural și că abstinența completă de la el nu este doar nefirească. ci o distorsiune suficient de puternică pentru a fi clasificată drept o boală de caracter”. Cel de-al doilea citat: „Un intelectual este o persoană care a descoperit ceva mai interesant decât sexul”.
Daunele neintenționate cauzate de descrierea pozitivă de către Huxley a consumului de droguri psihedelice pot fi văzute cel mai flagrant în ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor 1960 printre diferitele mișcări ale spiritului liber. Totuși, intențiile lui Huxley au fost mai științifice și cu greu se acceptă că au fost hedoniste.
Huxley a susținut valoarea drogurilor halucinogene, prin faptul că le oferă persoanelor lipsite de darul percepției vizionare, potențialul de a experimenta această stare specială de conștiință și de a obține o perspectivă asupra lumii spirituale pe care altfel o înțeleg numai misticii, sfinții și artiștii talentați în mod inerent. El credea, de asemenea, că halucinogenele adâncesc realitatea credinței cuiva, deoarece aceste medicamente erau capabile să deschidă, sau să curețe, „ușile percepției” care altfel ne orbesc ochii spirituali. Ideea lui Huxley a fost că aceste substanțe nu sunt doar benefice, ci ocupă un loc important în faza modernă a evoluției umane. În plus, Huxley a constatat că, consumul responsabil de substanțe psihedelice este inofensiv din punct de vedere fizic și social.
Huxley citise despre droguri în timp ce scria Brave New World, dar au trebuit să treacă 22 de ani până când le-a experimentat el însuși. Într-un articol din 1931, Huxley admitea că consumul de droguri „constituie unul dintre cele mai curioase și totodată, mi se pare, unul dintre cele mai semnificative capitole din istoria naturală a ființelor umane”. Pentru a fi clar, Huxley nu a susținut utilizarea drogurilor, deoarece nu a desemnat Mescalina sau LSD ca fiind „droguri”, din cauza conotației derogatorii pe care cuvântul o avea în limba engleză. Huxley a privit cu dispreț „drogurile”, despre care el a simțit pe propria piele, cum se zice, că produc o fericire artificială, făcându-i pe oameni mulțumiți de lipsa lor de libertate.
Huxley însuși a avertizat, despre pericolele experimentării psihedelice, într-un apendice pe care a scris-o la Diavolii din Loudun (1952), un studiu psihologic al unui episod din istoria Franței. Chiar și în The Doors of Perception, Huxley exprimă prudență, precum dezvăluie și aspectele negative ale halucinogenelor. Mai mult, în aceeași carte, el descrie în mod clar cum mescalina poate fi un instrument cu care să „deschizi ușa”, dar oferă doar „o privire în interior”, nu un mijloc prin care să treci pragul sau să experimentezi beneficiile a ceea ce se află „de cealaltă parte”, ea dă acces la contemplare — dar la o contemplare care este incompatibilă cu acțiunea și chiar cu voința de acțiune, însuși gândul acțiunii.”
În cele 47 de cărți ale lui Huxley și de-a lungul sutelor sale de eseuri, poate că mesajul esențial al acestui scriitor a fost tot timpul tragedia care decurge frecvent din egocentrism și egoism. Din păcate, în ochii publicului, Huxley astăzi nu este nimic din figura respectată care a fost de-a lungul vieții sale. Clive James, critic, journalist, scriitor care a lucrat în Marea Britanie până la moartea sa în 2019, scrie: „În timp ce era în viață, Aldous Huxley a fost unul dintre cei mai faimoși oameni din lume. După moartea sa, reputația sa enormă s-a micșorat rapid, până când, în cele din urmă, a fost cunoscut în principal pentru că a scris un singur roman distopic (distopie este antiteza unei societăți utopice, caracterizată prin guvernare autoritaristă), și pentru că a fost un fel de pionier hippie care a luat Mescalină pentru a afla ce se va întâmpla”.
Și ceea ce s-a întâmplat, unde s-a ajuns, am văzut în zilele noastre. Cât despre Husley, probabil, către sfârșitul vieții nu mai credea în puterea iubirii și a empatiei.
Mulți sunt surprinși să constate că Huxley, conștiincios în majoritatea arenelor, a scris chiar și un eseu timpuriu despre ecologie care a contribuit la inspirarea mișcării ecologiste de astăzi.
În ultima vară a anului 1963, Huxley a fost invitat să vorbească la Academia Mondială de Arte și Științe (WAAS) din Stockholm, Suedia, unde principala problemă a întâlnirii a vizat explozia populației și rezervele de materii prime și resursele alimentare ale pământul. Huxley a vorbit despre modul în care o rasă umană cu capacități spirituale mai înalt dezvoltate ar avea, de asemenea, o mai bună înțelegere și o mai bună luare în considerare a fundamentelor biologice și materiale ale vieții pe acest pământ.
Dezvăluirea sexului este, de asemenea, criticată satiric în Brave New World, ilustrată ca un mijloc la nivel de suprafață de a satisface un impuls primar, de a obține o satisfacție de moment în mod liber și de la oricine. Huxley arată prin poveste cum această perspectivă există în detrimentul iubirii adevărate, a conexiunii autentice dintre două ființe umane de sex opus și, astfel, și în detrimentul familiei funcționale. Huxley a mai scris că responsabilitatea omului modern ar trebui să fie „de a civiliza impulsul sexual”.
Pe patul de moarte, neputând să vorbească, Huxley a făcut o cerere scrisă soției sale pentru „LSD, 100 µg, i.m.”. Ea, în acel moment, a fost obligată moral să-i procure și să-i ofere, iar el a murit liniștit în dimineața următoare. Anunțul morții lui a fost umbrit de vestea despre asasinarea președintelui John F. Kennedy, care a avut loc în aceeași zi, la fel ca și moartea autorului irlandez C. S. Lewis.
„Aldous nu a conștientizat faptul că va muri, până când a murit”, a scris Laura, soția, într-o scrisoare despre ultimele momente ale unuia dintre cele mai interesante personaje ale lumii.
Slăbirea voinței duce la slăbiciune și invers, slăbiciune duce la slăbirea voinței – cedare, înlocuirea tenacității cu comoditatea, renunțarea la luptă cu răul. Huzley a experimentat și a scris pentru această categorie de oameni, fiindcă, orice am spune, ea există. Huxley a scris din spirit umanitar, a scris fiindcă îi păsa de oamenii acestei planete.
Printre umaniști, Huxley a fost considerat un intelectual al unui intelectual. Cărțile sale au fost frecvent pe listele obligatorii de lecturi ale cursurilor de engleză și filozofie modernă din universitățile americane și a fost unul dintre persoanele onorate în seria Scribner’s Publishing „Leaders of Modern Thought” (Lideri și gânditori moderni), un volum de biografie și critică literară de Philip Thody, intitulat Aldous Huxley.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
