ICI (Imperial Chemical Industries Ltd.), avea o mulţime de „sateliţi”. Avea multe firme şi firmuliţe cu profil mai mult sau mai puţin chimic, ce se lipiseră de gigantul ICI. De pildă avea asociat firma „Tioxide”, cu sediul în Londra, care producea bioxid de titan având o fabrică în Anglia. O altă fabrică, pe care am vizitat-o împreună cu soţia mea Laura, era la Calais în Franţa, pe malul Mării Nordului. Şi mai avea şi o fabrică în Huelva în sudul Spaniei, la malul Mediteranei, aproape de Valencia. Fabrica din Huelva am vizitat-o cu fata mea Monica. Am făcut într-un an o afacere record, am importat bioxid de titan de la „Tioxide” de 10 milioane de dolari, produs la Huelva. Dar, pe lângă ICI se mai aciuase şi o firmuliţă de cosmetice pentru bărbaţi, ape de colonie, after shave, deodorante etc. Ei aveau o fabrică numai în Anglia, care abia se înfiripaseră şi îi puseseră şi un nume curios de alde „Francisco de Goya”, numele celebrului pictor spaniol îndrăgostit de Ducesa de Alba, datorită careia a creat pe celebra şi splendida lucrare „La Maja Desnuda”, care o prezintă pe ducesă întinsă lasciv goală pe un pat imaculat.
Eu treceam drept negustor abil, avusesem norocul să trag, vorba românilor „un tun” răsunător… Importasem de la „Pharmaceuticals Division” zece tone de nilverm care valora peste un milion de lire sterline. De afacerea mea fulminantă se dusese vestea în tot ICI-ul, dar colegii mei englezi nu erau invidioşi pe mine… deoarece eu nu puteam să le iau „pâinea lor”.
„Goya”, dorea cu ardoare să intre pe piaţa românească dominată de „Cristian Dior”, „Chanel”, „Elisabeth Arden”, şi încă vreo câteva, mai ales firme franţuzeşti, dar nici una specializată numai pe cosmetice pentru bărbaţi cum era „Goya”, care avea astfel un atu în mânecă. „Goya” m-a invitat în Anglia, am vizitat făbricuţa lor, care era microscopică în comparaţie cu combinatele chimice ale „ICI”. Avea o linie de produse de bună calitate, cu ambalaje reuşite. Lla cosmetice ambalajul are un rol hotărâtor. Dar din păcate nu erau franţuzeşti. Atunci „Goya” s-a gândit la o stratagemă… Să o invite pe tulburătoarea Brigitte Bardot – cea care a adus Franţei venituri mai mari decât uzinele Renault – să promoveze produsele „Goya” în România şi să fie „mascota” firmei.
Brigitte Bardot era… cea mai „sexy” dintre toate artistele de pe atunci. Conducerea fabricii „Goya” a discutat afacerea cu Brigitte Bardot, iar dânsa a acceptat cu entuziasm şi a întrebat ce program va avea în România. I s-a spus că programul a fost aranjat de reprezentatul lor din Bucureşti. Ea atunci s-a interesat:
– O fi vr-un moş nesuferit, că aşa arată de obicei negustorii „grei”.
– Din contră, e un tip în floarea vârstei, drăguţ (despre mine era vorba!), care o să-ţi placă în mod sigur!
– Abia aștept să-l văd! Ce bine-mi pare, că de mult doream să văd România.
„Goya” avea tot interesul să mă prezinte în culori cât mai atrăgătoare, făcând-o pe Brigitte Bardot să ardă de nerăbdare să vină cât mai curând în România. Trebuia să facă o vizită de aproximativ două săptămâni, periodă în care trebuia să prezinte produsele firmei. Ar fi locuit la Hotel Intercontinental, „Goya” insistând să-i fac rezervare pentru un apartament, nu doar pentru o cameră. Masa ar fi luat-o restaurantul „Capşa” situat sub biroul meu, unde credeam că se va simţi excelent. Firma punea la dispoziţie fonduri nelimitate. Eu trebuia să-i asigur divei cele mai superbe condiţii, o vizită la Poiana Braşov, orice, chiar dacă vedeta dorea să se plimbe şi prin Deltă sau în altă parte a ţării, prelungind sejurul. Eu îmi făceam cruce cu limba să nu sperii norocul. Pe atunci circula un banc în România cu Brigitte Bardot:
Întrebare: Ce face un bărbat când se urcă pe Brigitte Bardot?
Răspuns: Uită să se mai dea jos!
Întrebare: Ce face un bărbat când se urcă pe nevasta lui?
Răspuns: Uită de ce s-a urcat!
Ei cam asta era Brigitte Bardot, şi mie îmi lăsa gura apă… Ce-aş mai fi făcut şi eu o ascensiune! Cei de la „Goya” din Anglia m-au prelucrat să nu precupeţesc nimic ca să o cuceresc pe Brigitte Bardot! Nu contează cu ce preţ. Totul era ca „Goya” să intre pe piaţă. Îmi pusese Dumnezeu mâna în cap. Satana m-a îndemnat să nu-i suflu un cuvinţel Laurei… Era secretul meu, pe care l-am visat multe nopti cu şi fără lună! Am făcut scenarii peste scenarii… M-am văzut dându-mă în bărci cu ea prin faimoasa noastră deltă: „Terente, ah, Terente/ Terente fură fete/ Le duce apoi în baltă/ Le pune de se scaldă/…/ Terente, ah Terente,/ Tâlhar de sentimente!/…
Am aranjat un program care ar fi făcut-o să moară de invidie şi pe regina Angliei. Eram în al noulea cer, aveam o oarecare trecere la cucoane, că vorba mamei: „bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos ca dracu”… şi eu îndeplineam aceasta sarcină. Dar s-a întâmplat o mare nenorcire! Ceasul rau! Cu intrările şi ieşirile din ţară se ocupa, „savantaderenumemondial”, care… când a văzut că vine Brigitte Bardot şi ce program i s-a organizat şi mai ales „cine o va însoţi în permanenţă” a crăpat fierea-n ea de ciudă! Eu, încă mai eram în graţiile „Savantei”. A început să facă precum trenul ţipând pe coridoarele institutului unde era yeiţa-stăpână: „Ce faceţi nebunilor!? Aruncaţi ştoarfa asta de Brijit Bardu în nădragii lu’ curvaru’ ăla de Creangă? Să nu o văd pe-acilea! Cum naiba are curajul să calce în România, putoarea dracului!?
Şi… argaţii savantei nu i-au dat viză de intrare în România lu’ „putoarea dracului”, Brijit Bardu. Şi astfel, de „visul unei nopţi de vară” a lu’ „curvaru ăla de Creangă” s-a ales praful şi pulberea.
