TAINA SCRISULUI – LUMINĂ ROMÂNEASCĂ
Antologia TAINA SCRISULUI, Volumul 3, Sydney, Australia 2022, apărută sub coordonarea distinsului GEORGE ROCA, este dedicată de autor prietenilor săi, scriitorilor de limba română, din țară și din diaspora. Antologia cuprinde o suită de eseuri de motivație literară, a 50 de scriitori români din întreaga lume.
Cartea e prefațată de MAGDALENA BRĂTESCU, (Rehovot, Israel), care frumos ne prezintă fenomenul GEORGE ROCA, planeta GEORGE ROCA, ca fiind „o oază de idealism și esența bunătății”. Un proiect grandios, TAINA SCRISULUI, coordonat de distinsul GEORGE ROCA, totalizează 3 volume, (al patrulea fiind în lucru), reunind între coperte creațiile a 150 de scriitori, la care am participat și eu cu mare bucurie, mai ales că aveam ceva de spus. Însăși titlul antologiilor este provocator, cuprinzând un mare adevăr, invitându-te la o călătorie virtuală în lumea cuvintelor, alături de alți confrați, pe care îi salut și îi îmbrățișez românește.
Pentru că am participat la cel de-al treilea volum, o să fac referiri la acesta. Sosirea acasă a volumului, grație distinsei doamne CHIFU CORNELIA (Timișoara, România), o colaboratoare de excepție, a fost o reală bucurie! Antologia cuprinde texte literare din literatura română, un demers îndrăzneț și necesar pentru viitorul acestui popor. O hologramă pe care o vezi și o citești doar dacă o privești pe direcția laserului care a realizat-o, cu suflet autentic românesc. Este un periplu spiritual prin sufletul românilor, urcând treptele devenirii lor, radiografiind spiritualitatea acestui popor, ritmurile nevăzute ale trăirilor acestuia, relevate prin scris.
Scrisul ne poziţionează faţă în faţă cu existenţa, și-i acordă acesteia o șansă în propriul univers al fiecăruia. O provocare curajoasă în singurătatea pe care o vrem plină. Cu un ochi râdem, cu unul plângem, dar bucuria de a fi împreună este imensă. Zburăm precum niște păsări stranii spre același copac, vorbitor și cosmic, de astă dată Antologia TAINA SCRISULUI, pe care cu toții, cei 50 de scriitori, am locuit-o poetic, adunând aici căutările noastre, formele de expresie ale relației noastre cu lumea, scriind despre oameni adevărați, despre umanitatea ce aspiră spre desăvârșire.
Din cei 50 de scriitori, cunoșteam doar pe TITINA NICA-ȚENE, ARPAD TOTH, VASILISK DINICA și MIRELA MINUȚA ALEXA. Aici l-am cunoscut pe EUGEN DORCESCU, poet, prozator, eseist, traducător în limbile franceză și spaniolă și pe soția acestuia, MIRELA-IOANA DORCESCU, (ambii din Timișoara, România), prozator, eseist, semiotician, hermeneut. Îi privesc admirativ și mă bucur pentru rezonanța în planul vieții dumnealor și cel al literaturii.
ANCA SÎRGHIE (Sibiu, România) ne transmite o frumoasă imagine construită admirabil din cuvinte: „În fiecare scriitor stă ascuns un Sisif, Fără el, ocnașul mitic, cuvintele scapă ca niște herghelii îndrăcite, ce năpădesc pământul, amenințând să-l inunde…” Ecouri literare vin de la DORINA STOICA (Bârlad, România), pentru care poezia este legătura dumneaei cu cerul, cât și de la EUGENIA ȚARĂLUNGĂ (București, România): „Mamă, de acum cine se va mai bucura de cronicile mele, așa cum te bucurai tu?”
Și surpriză pentru mine (care locuiesc în Ploiești), GEORGE TEI (București, România) ne spune: „Poezie, poezie, poezie… apoi iau trenul până la Ploiești pentru a-l saluta pe Victor Sterom…” alături de care am publicat primul meu volum de versuri. TITINA NICA-ȚENE (Cluj-Napoca, România) ne vorbește despre „o iubire care ne ține împreună”… Frumoasă binecuvântare pe care viața i-a oferit-o alături de binecunoscutul scriitor AL. FLORIN ȚENE!
ARPÁD TÓTH (Covasna, România) își exprimă pasiunea pentru literatură, care l-a urmărit precum propria umbră, cât și o dorință legitimă: „oamenii să se iubească”. Frumos salt cuantic, de la inginerie la poezie face EUGEN DEUTSCH (Iași, România), pe aripile norilor, purtându-ne zâmbind, în zbor, cu Mașina Timpului. Eu, ca fizician, îl înțeleg poate cel mai bine, având în vedere că pentru mine, acolo unde se termină fizica, într-o deschidere spre metafizic, începe Poezia.
LAVINIA ELENA NICULICEA (Băbeni, Vâlcea, România) este pentru mine o căutătoare a esenței vieții, iar cu PARASCHIVA FLORESCU (Timișoara, România) rezonez în privința miracolului: „Am scris din prea multă iubire pentru semeni, din dragoste pentru miracolul, ce mi se pare firesc, al vieții dăruite de Dumnezeu cu scopul de a fi mai buni”. GHEORGHE BĂLĂCEANU (Iași, România) consideră că e nevoie „atunci când scrii, să fii sincer cu tine și cu ceilalți și bineînțeles să ai talent”, iar MARIANA LUNGU (Timișoara, România) crede că „taina scrisului vine de la sine și fiecare dintre noi o percepem diferit”.
NICOLAE BĂNICIOIU (București, România), de mic copil și-a găsit refugiul în Arta Scrisului, precum „o piatră prețioasă ce capătă strălucire după o muncă de șlefuire de zeci de ani”, la fel ca și DORINA CARP-NENICI (Iași, România), care de mică prin cuvinte căuta lumină pentru sufletul său. Am avut sentimentul că suntem mulți care semănăm între noi, chiar dacă nu ne știm…, un sentiment pe care nu îl ai în realitatea cotidiană, dar iată prin această antologie îl descoperim și ne descoperim.
IONEL PINTILII (Iași, România) ne spune concis: „taina este cuvântul” și ne asigură că „prin scris ești mult mai liber decât toți ceilalți care sunt doar liberi”. Sunt întru totul de acord! SILVIA IOAN-BUTNARU (Rheinufer Mainz, Germania), consideră că „taina scrisului s-a dovedit a fi taina versului, taina păstrării gândului curat”, taina spirituală a Omului pe Pământ.
DAN TEODORESCU (Iași, România) vine cu dorința ca „în lume să fie doar pandemia scrisului și a culturii de bună calitate”. Ce bine ar fi, zic și eu! SMARANDA CAZAN-LIVESCU (Atlanta, Georgia, SUA) ne însoțește cu „gânduri creatoare de bine pentru păstrarea limbii române”, pe care o vede „maramă de prințesă”. Pentru DUMITRU ICHIM (Kitchener, Ontario, Canada), „Taina cuvântului scris e Scara lui Iacob”. Superbă metaforă, căreia mă alătur și eu. „Scrisul poetului este o poartă a lui Dumnezeu” sau „A vorbi despre poezie este a vorbi despre cea mai adâncă taină a iubirii”... „Vindecarea omului modern care prin prostie, lăcomie, ură, corupție s-a îndepărtat de sine, de natură, de Dumnezeu, nu se poate realiza decât revenind la ceea ce este cu adevărat, adică om-cuvânt”. Profund și adevărat!
MELANIA RUSU CARAGIOIU (Saint Constant, Quebec, Canada) are satisfacția că a trăit în acest domeniu „o poveste”, un miraj al slovelor. ANNE-MARIE FIERARU (București, România) vine cu un mesaj puternic: „Suntem un tot copile, amintește-ți că ești copilul Soarelui, la fel ca toți ceilalți”. Mesaje, voci lăuntrice, evadări în lumi cosmice. MATEI SCHINTEIE (Covasna, România) se consideră predestinat cu harul de a scrie… „însemne pe icoanele pe care le pictez”, care pleacă spre lume.
CARMEN CRISTINA OLTEAN (Toronto, Ontario, Canada) poartă „emoția primordială pe drumul desăvârșirii”, pentru care dorul de a vorbi în limba mamei s-a întrupat în „poezie”. CRISTINA HOROTAN (Șelimbăr, Sibiu, România) ni se confesează că iubea de mică cuvintele și ele o iubeau. „Odată declanșată setea de scris… se transforma în poezie”.
NICOLAE (NICOLAS) DIMA (Tuncson, Arizona, SUA), redactor la postul de radio Vocea Americii se recunoaște „a fi un suflet zbuciumat aflat în trecere prin cosmos, rătăcit pe Terra și a venit pe lume în România, m-am născut român și trăiesc și slujesc soarta neamului nostru”… pentru ca apoi, în lumea asta pierdută, constată că… „Numai Dumnezeu ne mai poate salva”. CRISTINA ANDREEA STAN (Iași, România) este marcată de lumea poeziei, a poveștilor și a basmelor, care i-au dezvoltat gândirea critică și simțul de a fi un bun observator. ALEXANDRINA TULICS (Delafield, Wisconsin, SUA) poartă cu ea icoana îngerilor care au însoțit-o pretutindeni și întotdeauna, iar VASILE VULPAȘU (Strehaia, Mehedinți, România), ne oferă itinerarii jurnalistice și literare, mânat de lumina cunoașterii.
GEORGETA BLENDEA-ZAMFIR (Brașov, România), printr-un fir roșu, ne poartă simfonic, pe un periplu spiritual sub semnul frumosului și al iubirii. Pentru RALUCA ABRUDAN (Oradea, România), Cuvântul este „univers pictat de timp”, într-un joc cu timpul „de-a v-ați ascunselea”, căruia i s-a predat. RAUL ANCHEL (Petach Tikva, Israel) iubește povestirile: „Le-aș desena pe trotuare… pentru lumea trecătoare și privitoare”.
ALEXANDRA DUMITRESCU-BALM (Auckland, Noua Zeelandă), consideră că „Dacă Dumnezeu ne-a dat talent”, … „e datoria noastră față de noi înșine și față de ceilalți să îl descoperim și să-l urmă”. Deci „nici o zi fără scris!” DOINA TOMA (Iași, România) ne vorbește despre cărțile ei, care urmăresc o singură taină comună: „să redescoperim bucuria de iubi și de a respecta natura cu tot ce reprezintă”.
FLORIN GRIGORIU (București, România) vine cu destăinuiri, amintiri, „despletiri de răni și petale, viață din două milenii de după Hristos”. FLORI GOMBOȘ (Timișoara, România) este recunoscătoare: „Am primit un har, cel al cuvântului… și crezul că el trebuie urmat”. Astfel, prin slove, și-a deschis poarta sufletului. MARIANA CÂRDEI (București, România) vine cu un motto sugestiv și reprezentativ: „oamenii, faptele și lucrurile au o singură valoare, aceea pe care le-o dăm noi”.
Pentru VASILISK DONICA (Saharna, Rezina, Republica Moldova), scrisul e „suflet pe altar”. Scrie pentru că așa simte, fiindcă trăirile contează pentru el. MIRELA MINUȚA ALEXA (Arad, România) este marcată de o iubire necondiționată de tot ce este viu, după care s-a dedicat scrisului. ANGELICA MANOLE (Vaslui, România) „dă sens și lumină” ecourilor interioare, prin penița ei magică și vine cu convingerea că „atâta timp cât se vor naște copii și vor trăi bunicii, poveștile nu vor pieri”. Și câtă nevoie avem de povești în lumea asta dezvrăjită… zic eu!
OVIDIU V. ȚUȚUIANU (București, România) vede scrisul ca „pe un destin împlinit”, iar pentru FLORICA PĂȚAN (Alba Iulia, România) „scrisul e mâna care vindecă”. O terapie prin care transpune artistic realitatea înconjurătoare. ANGELA PISTOL (Iași, România) vede scrisul ca fiind un strigăt al inimii, o bucurie, în timp ce CORNEL SIMION GALBEN (Bacău, România) face un slalom între gazetărie și literatură, considerându-se „un truditor neobosit pe ogorul nesfârșit al literelor”. ELSA DORVAN TOFAN (Montréal, Canada) ne dezvăluie o lume minunată și stranie, conectată la realitate.Pentru mine, AURELIA RÎNJEA (Ploiești, România) scrisul e un miracol unic, o respirație cosmică. A scrie înseamnă a-ți lăsa sufletul să urmeze Lumina. Frumos navighează prin bălți de lumină, GRUIA COJOCARU (Lișna, Botoșani, România)! LUCIA-ELENA LOCUSTEANU (Cluj-Napoca, România), aflată sub seducția cuvântului ne spune: „Ce cald, ce adânc e cuvântul!” Plin de lumi nemuritoare!
Pentru ADINA LOZINSCHI (Mangalia, România), marea e o parte a sufletului său sau… poate „sufletul meu o parte din mare”. Un noian de gânduri, un zbucium lăuntric ce și-a găsit liniștea pe fila de carte. „Scriitorul, prin cărțile sale își deschide sufletul și îl oferă cu generozitate celorlalți”. La RODICA DASCĂLU (Bacău, România) descoperim o viziune personală despre criteriile esențiale pentru taina scrisului: „sensibilitate intuitivă, inteligență emoțională, simț lingvistic, bagaj solid de lectură, dar și capacitate de a munci intens, prin aplecarea cu pasiune și har asupra textului”.
Am avut sentimentul că toate cele 50 de inimi, bat la unison, pe o singură frecvență, divină, românească. În antologie mi-am simțit rădăcinile adânc înfipte în solul roditor al spiritului românesc, am respirat și iubit românește, am dăruit românește, într-un act de dreptate față de neamul nostru de eroi și față de Dumnezeu. În antologie, iubirile noastre stelare, cosmice și pământene, metamorfozate în trăiri și sentimente, au creat un spectacol care a fost jucat pe scena vieții de român, de fiecare dintre noi. Ne-am regăsim fiecare locul în fibra lingvistică a acestui popor și ne-am identificat cu ea. O dovadă că pe această planetă, indiferent unde suntem fiecare, apar speranțe, cum este și această antologie, care triumfă precum dimineața și rezonezi pe aceeași frecvență cu iubitorii de cuvânt. Am avut sentimentul unei familii, fiind cu toții legați prin firele nevăzute ale spiritului românesc, înluminat, în acest hazard existențial, măcinat de ură și dezbinare.
Domnul GEORGE ROCA, poartă o torță aprinsă în haosul lumii, făclia limbii române, de dat mai departe generațiilor care vin. Și asta pentru a păstra vie amintirea lui Cine suntem! Un gest profund românesc, de iubire și de dăruire!
De prea mult timp suntem în stare de alertă, prea mult suntem striviți din toate părțile… Opțiunea noastră este una singură: Cultura. Prin scrisul ca o evanghelie, depui mărturie despre oameni și adevăr. O Înviere a lumii prin Cuvânt, umplând golul lăuntric din noi, din ceilalți și dintre noi. Un popor rezistă prin cultură, iar scrisul e un mod de supraviețuire. Prin el creăm punți ale spiritului între generații, iar cartea ziditoare este și va fi icoana sufletului, drumul spre lumină, un drum al Crucii, drumul spre Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze domnule GEORGE ROCA și să vă dea energia necesară împlinirii proiectelor viitoare!
Cu prețuire,
Aurelia RÎNJEA
Membru al USLR și al World Poetry Association, România.
Ploiești, România, 25 iulie 2022
