ÎN CĂLIMARA PONTICĂ, ALBASTRĂ…
Sub piatra asta zace un poet:
Publius Ovidius; astăzi mă cheamă,
Ca un patrician şi om de seamă,
Şi-mi porunceşte ca să scriu… sonet!
Vechi amintiri întind pe şevalet
Să zugrăvesc a Mării panoramă..
„Carmen et error”, ‘năbuşit exclamă-
Inima lui e-al dragostei sipet.
În pontica şi trista-i călimară
Eu mă scufund ca după zăcământ,
În metru antic pescăruşii zboară,
Ţesând statuii sale alt veşmânt:
Mă-ntorc spre ţărmu-ncins ca spre o moară
Să-mi macine o mierţă de cuvânt.
O GHICITOARE
Ce mare-nchisă se adapă-ntruna
Din fluviile mari din Nord şi Est?
Cine-i Oceanului Thetys, un rest,
Unde se naşte din senin furtuna ?
Pe unde şi-a-ncercat Orfeul struna
Şi-a stat poetu – Ovidiu în arest?
Sub care val a aruncat un lest,
Isteţul Iason ca să fure lâna?
Ce ţărmuri s-au colonizat – ´nainte
De a sosi pe mal Andrei cel Sfânt
Cu Legea cea mai nouă şi cuminte
Sub care a-nviat şi-acest pământ,
Udat de valul ce ne-aduce- aminte ?
(E Marea Neagră şi de ea descânt…)
GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA
Carte poştală de filosofie,
O verstă de pustiu între doi sfinţi,
Semnul heraldic strămoşeştii ginţi ,
Lut levitând fără a fi stafie,
Flămânzilor de sens, neagră lipie,
Necunoscutul genitor de prinţi
E Gânditorul cel fără de – arginţi –
O palmă la ubicua prostie.
Un pumn de lut străpuns de o Idee,
Transmisă spre galactici şi noi nimbi,
Contemporana noastră Odissee
C-un altfel de Ulise –n mute limbi,
Miere uitată-n antice ştiubeie,
Stea autohtonă, fixă, de neschimb.
OVIDIU CRONICAR AL GEŢILOR
Exil nedrept, dar chin mântuitor:
Aproape hăituit ca şi Hristos,
S-a- nnobilat la Pont, oricât de jos
La pus Augustus cel neîndurător.
Dobrogei, ´nalt herald a fost, izvor,
Din care mă adăp şi azi, sfios,
De n-ar fi fost taxat „ireverenţios”
N-ar mai fi scris de Geţi, lămuritor.
La Istrul îngheţat, modest şi cult,
Ambasador al Romii-n Orient,
A povestit de-al Sciţilor tumult…
Acum învăţ să fiu ca el – clement;
Statuia azi i-o strâng în braţe mult:
Cu cât el tace, e mai elocvent!
CINGĂTOAREA DE AUR A MĂRII NEGRE
Cum blana deasă-a oii strânge fire
De aur din montane aluviuni,
Tot astfel, şteampuri pontice-n furtuni,
Au strecurat comori ca la nuntire:
Eterna râului Riomi scotocire,
Cu Arieşul, scos dintre genuni,
Toţi afluenţii – auriferi, nocturni
Continuă – agatârsa tescuire.
Mai vechi ca Troia, artefacte de-aur
Din ale proto-tracilor morminte
Fost-au găsite-n al Dabenei plaur:
Coroană, mască, un pumnal cu ţinte,
Mărgele şi inele în tezaur
Şi –o Cloşcă veche, puii să -i alinte.
PONTOS AXEINOS, PONTOS EUXEINOS
Pontos Axeinos-Inospitalieră,
Ţi-a spus în patrusuteşapte s cinci,
Din cauza furtunilor prelungi,
Poetul Pindar de pe rivieră.
Dar au schimbat această kalimeră
Tot Grecii, ce lovind în caterinci,
Au debarcat oi,capre cu tilinci
Pe ţărmurile Mării-n chip de sferă.
Aşa încât, nu după multă vreme,
Văzând c-al lor negoţ prosperă-n lume
Şi cala de barbare grâne geme
Au scris ei cuvenitul, dreptul nume
De „Pontos Euxeinos” pe trireme –
Marea Ospitalieră – vechi renume!
COLONIZAREA GREACĂ
Histria, Tomis, Callatis, Odessos,
Heracleea Pontica, Sinope,
Colonizarea greacă, în sincope,
Messembria, Phanagoria, Chersones,
Trapezunt, Phasis, Dionysopolis,
Cu băi la care n-ai mai fost, Esope,
Dar ne-au rămas până acum metope:
Kimmerike, Panticapaion şi Tyras.
Parthenopolis şi Apollonia
Făcut-au Pontul ospitalier
Şi să mai frângă-n vremi din dihonia
Ăstui pământ pe post de vechi străjer
Ce trage-se din vechea Omonia
Ca să ne fie azuriu lăicer.
BOTEZUL MĂRII NEGRE
Aheii au numit-o pe greceşte
„Skythikos Pontos” – Marea Scită,
Iar Sciţii iranieni, cu-a lor suită
I-au spus „Axaina”: „indigo”, se tălmăceşte.
Sintetiză Romanu – mpărăteşte:
„Pontus Euxinus”- greu strunită ,
Cu geţi viteji la Istru dăruită,
Cu mari furtuni strângând în al ei cleşte.
„Mare Maggiore”, zis-au genovezii
Cu-ai lor rivali, veneţieni gentili,
Veniră apoi,prin secole, erezii
Din turci ce-au exclamat, cei mai stabili:
„Kara Deniz” în călduroase-amiezi
Iar „Marea Neagră” îi zic românii-agili
TOMIS
Cu şase veacuri-nainte de Hristos,
Vâslaşii ahei din Milet acostară
Să –nalţe o Cetate legendară
La mijlocul Dobrogii –n mal frumos
Şi vestea-o duse-n larg un albatros:
O ancoră – descălecat de ţară
În cea mai luminoasă, lungă vară
´Nainte de-anotimpul furtunos.
Şi noul polis, TOMIS fu numit
După isprava lui Iason şi-a Medeii*
Apoi Bizanţul l-a-mproprietărit
Prin Constantin ce dărâmat-a zeii.
Küstenge i-au spus Turcii-mpătimit
Să şteargă ce-au întemeiat Aheii.
——————————————————————-
* O legendă relatează că Iason şi prietenii săi imbarcaţi pe corabia „Argo” (de unde denumirea de argonauţi), sprijiniti de fiica regelui Colhidei, pe nume Medeea, au reuşit să fure lâna de aur şi să plece pe furis, rapindu-l pe Absirt, fratele printesei. Speriaţi că ar putea fi prinsi pe mare de regele Colhidei, pornit in urmarirea lor, Iason şi ai lui l-au tăiat în bucaţi pe Absirt şi i-au pus capul într-o prăjină pe o stâncă a Constanţei. Văzând capul fiului său, regele Colhidei s-a oprit îndurerat să-şi poată îngropa fiul, renunţând la căutarea fugarilor. De la acest episod mitologic se pare ca provine numele de TOMIS, deoarece în limba greacă verbul „tomeo” inseamnă” a tăia in bucăţi” (n.a.)
—————————————-
BALACI Paşcu, avocat, născut la Sebişul de Beiuş, judeţul Bihor, la 8 mai 1956. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un binecunoscut om de litere oradean. Poet, eseist, romancier, dramaturg – autor a numeroase piese de teatru care se joacă (şi în prezent) pe scene ale teatrelor de prestigiu din Romania. Este iniţiatorul şi conducătorul cenaclului literar „Barbu Ştefănescu Delavrancea”, care prin prestigiul care îl are uneşte în jurul său personalităţi de seamă.
