Omul, când pleacă la drum, ştie numai unde vrea să ajungă şi ce vrea să facă, el însă nu poate să ştie şi unde va ajunge şi ce va face poate, chiar fără de voia lui. Nu putem dar nici noi să ştim, dacă lucrurile au ieşit aşa, cum le-am plănuit la început, de un lucru sunt sigur: am pus cam tot se am crezut a fi fapte meritorii din care generațiile viitoare au ceva de învățat. Cartea aceasta nu e făcută pentru plăcerea proprie, ci pentru obştia sătească a consătenilor și cititorii ale acestor șire, scrisă potrivit cu specificul vieții lor reale, chiar de ei făcută. Ne-am dat deci silinţa să cunoaştem traiul concetățenilor noştri şi am ţinut seamă de el, dându-le, pe cât se poate şi pe cât a concordat şi cu vederile științei noastre, o încadrare lumească mai largă pentru o lectura confortabilă, cât mai amplu informată.
Mâinile care au ştiut să ţină coarnele plugului aici, în satul meu natal, se arată în toată frumuseţea, bunătatea, puterea și trăinicia sufletelor oamenilor. Cu minte limpede și voință statornică, interesele individuale, ale băștinașilor veniți din 10 sate sălăjene, s-au unit cu ale neamurilor care s-au legat cu funia credinței și astfel s-a ajuns la cristalizarea unei comunități pilduitoare prin atitudine și responsabilitate socială și familială. Fără a fi genetician, sociolog, filolog ori statistician, ca istoric și militar am aruncat o privire care analizează factorii esențiali care au dat direcție și combustie unei comunități care s-a autoeducat, după nevoile proprii, auto-dispuse după morala și spiritualitatea strânsă și împământenită locului și s-a prezentat neamurilor din împrejur cu propria identitate, prin vlăstare viguroase. Ei și-au sfințit locul. Și giulgiu de lemn al crucilor este mărturie că strămoșii-băștinașii acestei așezări trudite au ştiut să prindă cu hotărâre munca, dar și coarnele blândeţii sufletului spre a o arăta în splendoarea sa, care se relevă ca o adevărată comoară de aur în fapte și atitudini. Inelul vieții, legat peste vârstă de diamant a satului, ne arată trăinicie, solidaritate și coeziune, dovadă fiind mai ales faptul că nimic nu egalează voința sufletelor unite în acțiunea lor continuă de a suda familia.
Prin atitudine și faptă și ei, strămoșii-băștinași, au contribuit la ridicarea mândriei, onoarei, și demnității poporul român, fie și prin fapte și atitudini mărunte. Straița lor de învățătură s-a încărcat cu vocația libertății izvorâtă din îndurata povară a stăpânului de a face ordine în ţara și ograda lui. Universul strămoșilor ne apare din frânturi de documente și povestioare istorisite la gura sobei, dar cu feciori și bărbați distinși, asemenea legendarilor senatori romani, îmbrăcați în togă, cu femei delicate, harnice și pricepute, costumate cu veșminte naționale, imaculate în albul pur, însemnate cu semnul crucii, asemenea prințeselor dacice. Faptele lor îmi par admirabile, chiar monumentale, adevărate icoane de încă ne exprimată recunoștință și respect, căci fiecare din cei ajunși la vârsta senectuții, ori măcar a înțelepciunii, reprezintă o adevărată bibliotecă ambulantă, încărcată cu straița burdușită cu experiențele de o viață trăită simplu, dar cu demnitate și mândrie. Cu nume și fapte sonore, sau nu, îi admir și prețuiesc pe strămoși urbei natale pentru felul cum și-au purtat straița cu merinde, ca oriunde, să poată poposi la muncă. Și mai ales îi prețuiesc pentru că au luat cu ei, în „taină”, poveștile de pe drumurile și cărările vieții, pe care le depănau cu fascinație de Hristic mister.
Din caierul amintirilor se depănau, la ceas de seară, adevărate și minunate povești ce merită pe îndelete spuse nepoților. În mintea mea i-am cuprins statornic pe toți aceea care au știut, au înțeles, dorit și au putut apăra pământul străbun, cu arma sau cu puterea brațelor, de la coarnele plugului, ori au trimis Ruga lor spre Înaltul Cerului. Palmele bătătorite de Muncă, aici pe Valea Ierului și strădania lor de face Oameni adevărații din urmașii lor, mă obligă la Etern Respect înainte de a mă Închina și așeza la masa acoperită cu „abrosul” țesut în războiul familiei, însemnat cu gingașe și Sfinte Cruciulițe, sau când folosesc „ștergura”, primită ca zestre de la măicuța. Asemenea impresii au pus stăpânire definitiv pe mintea mea, iar faptul că în linia întâia a izbânzii sunt cei cu știință de carte e meritul celor ce i-au crescut. Și nu de puține ori îmi zicea tata: Învață Costele dacă nu vrei să ai palmele bătătorite de coarnele plugului, ori de lopată, ca mine. Având originea de „plugar” din Rădulești, m-am străduit să aduc fală părinților, fiind în fruntea copiilor și de la oraș, care se mândreau urmași ai câtorva generații de intelectuali. Și asta se datorează și faptului că am avut dascăli iluștri care au șlefuit „părintește” lipsurile vieții și lacunele științei de carte ale strămoșilor. Așa am învățat deopotrivă istoria și am contribuit la apărarea și făurirea ei, fără a tulbura liniștea nimănui.
Privit prin profilul personal, analiza ADN-ul strămoșesc înclină spre o înțelegere pozitivă și o opțiune verticală asupra problemelor de recunoaștere a adevărului că viața, ca filozofie practică, în continuă schimbare, este intim legată de soarta, uneori complicată, a celor din jur, între care cei dintâi mi-au creionat destinul. Drumul, Cărarea, ori Poteca strămoșilor, – cum s-o fi numit în accepțiunea fiecăruia – cu asperitățile vieții incluse, a fost, cu certitudine, pavat cu bune intenții. Realizările trebuiesc private prin prisma obiectivului și a posibilităților individuale. Subiectivitatea aprecierilor ar copleși dreapta judecată dacă adevărul nu ar fi mereu neutru arbitru. Am dorit totdeauna să cunosc, să descopăr și să promovez adevărul, așa cum l-am deprins în primi ani de viață, în sătucul meu natal Rădulești, al cărui orizont de hotar, mult dincolo de umbra proprie, îmi părea de necuprins, în vremea copilăriei. Dar am îndrăznit și reușit și dincolo de dunga acestui orizont.
La temelia profesiei mele de militar: Onoarea și Patria mi-au fost călăuze în viață. În postul de veghe, strămoșii mei au stat mereu ca statornice și fidele santinele, așa cum i-am văzut și perceput, pe ogorul de la Ier, ca pe adevărați și vrednici de laudă Plugari la Datorie!
De această dată îmi exprim Recunoștința față de femeile, din familia mea și din satul natal, care m-au făcut și format să gândesc pozitiv, să acționez constructiv și totdeauna drept, și să port Respect tuturor consătenilor, prin frumosul și creștinescul salut: „Lăudat fie Iisus! În veci Amin!”.
Văd prin acest mărunt efort de recompunere a vieții sătenilor, transcris în câteva rânduri de carte și prin gestul simbolic al consătenilor, tradus în Monumentul Eroilor Martiri – „Snopul de grâu”, numai un gest firesc al Recunoașterii obârșiei și solidarității colective de vrednici, statornici și temerari Plugari la Datorie.
„Snopul de grâu” ne-a unit pe toți, în jurul unei idei de a semăna cu trudă și a secera cu Smerenie, Respect, și Recunoștință precum s-au strâns și ei, strămoșii, odată la muncă dându-și mereu ajutor împrumutat. Acesta este și îndemnul pe care-l fac, pentru generația tânără, și în primul rând pentru nepoatele mele dragi: Viviana Maria și Bianca Andreea, dar și generațiilor viitoare, pentru a-și așeza orizontul vieții pe rodul bogat al „snopului de grâu”.
————————————————
Extras din cartea în curs de apariție:
Rădulești. Plugari la datorie
Respect și Considerație Concetățenilor din Rădulești,
Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT
Oradea, 10 septembrie 2022
