Concursul de Eseuri “Romania Mea” al Elevilor Vasluieni

0
16
LUNGU-Lia---birou-wb

LUNGU-Lia---birou-wbOrice acţiune care vine din sfera politică, oricât de dezinteresată ar părea, are şi un scop electoral, acela de a atrage voturi şi simpatia electoratului. Privită sub acest aspect, s-ar putea spune aceasta şi despre iniţiativa PNL Vaslui de a organiza un concurs de ESEURI, adresat elevilor vasluieni. Dincolo însă, de aspectul „politic” nu pot să nu salut o astfel de iniţiativă şi mi-aş dori ca toate partidele din România să iniţieze asemenea acţiuni. Până la urmă, mi se pare mult mai civilizat ca partidele să promoveze tinerii decât să împartă mici şi bere în preajma alegerilor, un obicei încetăţenit în România

ultimilor 20 de ani. Concursul de esuri „România mea” se adresează elevilor. Punctul forte al acestei acţiuni, îl constituie juriul care va analiza eseurile elevilor vasluieni, constituit din jurnalişti din SUA, Australia şi România. Apreciez de pe acum că domnii/doamnele, care vor citi aceste lucrări vor avea mari surprize văzând, cât de maturi sunt aceşti elevi şi cât de clar şi concis pot analiza o societate pentru care, deja, resimt frustrări. Să nu vă miraţi dacă mulţi dintre aceştia îşi vor exprima regretul pentru faptul că nu-şi prea văd un viitor clar în ţara lor. Exemplele din jurul lor îi conduc spre dezamăgire.

În judeţul Vaslui sunt peste 5 mii de elevi ai căror părinţi lucrează în străinătate. Mulţi dintre ei, sunt persoane cu studii superioare care prefera  un loc de muncă mult sub pregătirea lor, dar mult mai bine plătit decât cel din ţara pentru care au făcu ani de studiu. Toate acestea şi multe alte aspect, sunt premise de la care „ROMÂNIA MEA”, tema concursului de eseuri, poate deveni foarte uşor pentru elevii participanţi “România de unde vreau să plec”. Aş vrea să exagerez şi, sper că mai sunt tineri care cred că ţara lor le poate oferi un viitor decent. Rămâne de văzut. Creaţiile elevilor vasluieni care vor intra în competie ne va da dovadă!

Succes  tinerilor creatorilor de limba românească!

Componenţa juriului internaţional:
Pr. Dr. Theodor Damian, scriitor, director al revistei „Lumină lină” din New York
George Roca, scriitor, jurnalist independent, Sydney, Australia
Lucian Oprea, scriitor, manager/jurnalist al revistei „Gândacul de Colorado”
Viorel Chirilă, manager editor al revistei „Mioriţa USA”, Sacramento, California
Sorin Olaru, poet, jurnalist, la revista „Curentul Internaţional”, Detroit
Tatiana Solomon, vice-preşedinata juriului. jurnalistă la ziarul „Libertatea”, România
Lia Lungu, muzician, preşedinta juriului, jurnalista la revista „Meridianul românesc” SUA