EUGEN DORCESCU
SICOMORUL
Părintelui dr. Ionel Popescu
Vicar eparhial
Ani îndelungi m-a bântuit un dor
suprafiresc. Mă bântuie și-acum.
Dor greu de Țara Sfântă, de Tabor,
de Iebus, Nazaret, Capernaum.
La fiecare Praznic, preste an,
La fiecare zvon de Sărbători,
porneam, în dulci vedenii, spre Iordan
prin crânguri de măslini și sicomori.
Oare de ce-n ființă n-am ajuns
pe-acel tărâm preabinecuvântat?
Mă-ntreb, dar nu găsesc niciun răspuns.
Am fost prea păcătos, prea întinat?
Am fost de slava lumii subjugat?
Am fost delăsător și nu-ndeajuns
de doritor? Sau El nu m-a chemat?
I-am zis: Ca pe un scrib, ca pe-un peveț,
auzi-mă! Ascultă glasul meu!
Tu slava umilinței mă înveți.
Trimite-mi doar un semn. Căci mare preț
am pus pe mila Domnului mereu.
Nădăjduiam s-audă? Cine-s eu,
în timpul și în spațiul nesfârșit,
să mă ia-n seamă Însuși Dumnezeu?
Sunt rău, și păcătos, și prihănit.
Iar duhul meu e tulbure și greu…
Zadarnic mai râvnesc ce-am tot râvnit.
Așa gândeam. Confuz și rătăcit,
uitând c-avem divin Arhiereu!
Și iată, astă noapte, mi-a sosit,
prin sârgul unui înger din zenit,
un semn iconic, clar, adeverit:
El, sicomorul, „dudul lui Zaheu”.
Am înviat din morți. Sunt fericit.
Ce viu și ce concret e Dumnezeu!
28 octombrie 2022.
