Inspectorul deschise cu greu ușa masivă, din fier forjat, cu frumoase încrustații și arcade eliptice și intră în colegiu. Pentru un moment i se păru totul aievea. Trăia un vis. Un coșmar! Ajunsese nu într-un colegiu, ci la “Castelul lui Dracula“. În întunericul misterios al clădirii vechi, cu coloane antice dantelate, se ivea scara imensă, arcuită, de-a lungul căreia luminau straniu, ochii dovlecilor de Halloween, deasupra cărora pe pereții vechi ai clădirii, străjuiau pânze de păianjen, având atârnate din loc în loc câte-o vrăjitoare sau altă ființă diavolească. Din față, zâmbea ironic, fără aș pierde chiar și după moarte, simțul umorului ce-l caracteriza dintotdeauna, statuia din piatră a patronului spiritual al colegiului, având montate de borurile pălăriei sale niște coarne de drac răsucite și în mustățile țepene atârnând pânze de păianjen.
Funcționarul observă fumul care îl introdusese brusc într-o ceață deasă și care dădea locului mai mare spaimă. Dar urletele și strigătele înfiorătoare îl făcură chiar să leșine. Noroc că prin fum, apăru neclară forma îndesată a directoarei, îmbrăcată în veșminte negre, cu pielea ȉntunecată: Doamna Diavolo. Și atunci își reveni puțin. Era totuși într-unul din colegiile de elită ale capitalei. Şi răsuflă ușurat. Pentru o secundă… căci pe scară începură să coboare schelete ambulante. Siluete filiforme, ce aveau pictate pe costumul mulat pe corp, osatura corpului uman.
- Dar ce faceți Doamna Director Diavolo, Halloween-ul se sărbătorește şi la americani, de unde l-am preluat noi, numai o seară, o noapte. Şi a fost vineri, acum o săptămână! Astăzi este marți! De atunci, nu ați mai făcut școală? ȉntrebă inspectorul contrariat.
- Da, dar noi ţinem Halowenul ca-n poveşti, şapte zile și șapte nopți! Chiar i-am depășit pe americani la aşa ceva! Sunt activităţi extraşcolare, domnule inspector, pentru dezvoltarea competenţelor. Aşa au dorit elevii noștri. Şi cum este autonomie, facem ce vrem! Am votat la propunerea mea, în Consiliul de Administrație, organizat conform noii legi, ca un cartel mafiot sud-american! Şi nimeni nu mi s-a împotrivit, ca de obicei. Democratic! S-a votat în unanimitate. Nimeni nu se pune cu Doamna Diavolo, “Capo di tutti capi“, când vrea ea să facă ceva! Constructiv, bineânțeles! Dar acum este “Parada scheletelor“, nu trebuie să vă speriați. Tocmai am început-o, spuse sadic directoarea, în timp ce pe scara arcuită începură să apară arătări înfricoșătoare. Ați venit tocmai la țanc! Puteți să participați și dumneavoastră! Eu am venit costumată în La Diabla, sunt toată în negru, ca de obicei, după cum bine vedeți.
- Ha, ha, ha! râse diabolica femeie, imitând rânjetele din aparatul cumpărat.
- Dar de unde vin sunetele acestea înfricoșătoare? Care este sursa lor? se agită speriat inspectorul.
- Eu, am cumpărat din bugetul statului acest magnific aparat care emite sunete înfiorătoare! Am votat în Consiliul de Administrație. Este făcut totul cu acte legale, așa cum se face în ziua de astăzi. Şi la ofertă mi s-a adăugat şi dispozitivul de fum! Iar Diavola apăsă cu putere pe butonul care emană aburi, încât figura sa întunecată dispăru într-o ceaţă deasă.
- Doamnă, dar de aşa ceva aveau nevoie elevii? întrebă iritat inspectorul. Opriți imediat totul! Ce ați făcut aici? Colegiul renumit, unul dintre cele mai de elită din Capitală, l-aţi transformat în “Dracula-Parc“?
Din nou, nişte urlete fioroase opriră cuvântarea inspectorului.
- Din câte știu, nu ne-ați cerut voie! N-a existat nicio aprobare! continuă acesta indignat.
Pe perete la intrare, atârnată printre păianjeni, agățată de mâna unei vrăjitoare fioroase, flutura înspăimântător „Hotărârea inspectoratului școlar” prin care, orele de la clasă nu pot fi înlocuite, cu alte activități de învățământ, decât cu aprobarea Inspectoratului. Dar “Directoarea Diavolo“ era o “La diabla“ adevărată şi nu avea nevoie de nicio aprobare !
Apăru și directoarea adjunctă a colegiului, Nuţa Fluţă, în costum de pițipoancă versată, reprezentat printr-o pijama roz, cu pantalonaşi trei sferturi, ce contrasta puternic din punct de vedere cromatic, cu restul participanților la paradă. Era însă îmbrăcămintea ce o purta femeia zilnic, fiind ultima modă la adolescente rebele. “De aceasta chiar îmi place la nebunie“, își spuse zâmbind marele clasic. ”Parcă ar fi Miţa, din scrierile mele, îmbrăcată de culcare. Dar cu parada, ce-o fi având oare în comun? Poate doar scheletul propriu, pe care se mulează perfect pijamaua rozulie transparentă”.
În ușă apăru un bărbat nervos, un părinte.
- Directoarea asta proslăvește dracul! Nu i-am mai dat voie fiului meu să vină aici! Noi suntem credincioşi cu adevărat, nu credem în Satana, ca ea! Îmi mut băiatul la altă școală! Nu pot să-l distrug aşa. Sunt patron și rezolv eu problema, chiar dacă este mijlocul anului!
Deodată, asurziră cu toţii sub acordurile şlagărului de succes “Diavolul râde în hohote … asta ne învaţă încă de la şcoală…“. Era staţia dată la maximum, aşa cum funcţiona ea în fiecare pauză, zilnic, de nu te mai puteai înţelege om cu om.
Inspectorul plecă și făcu raport superiorilor cu cele întâmplate.
Un profesor distins salută politicos pe Diavola. Femeia ȉntoarse spatele ostentativ, birjăreşte.
Marele scriitor se gândi ȉnmărmurit: „Pe vremea mea nu existau directori de şcoli şi colegii care să se instruiască la cursuri de “Management educaţional” şi să înveţe acolo să se comporte cu profesorii ca la coada vacii, să vorbească doar cu cei din gaşca mafiotă proprie şi cu cei care le dau şpagă. Marius Chicoş Rostogan ar fi fost chiar model în educaţie, comparativ cu aceştia. Profesorii superdotaţi din Colegiu ca să reziste Diavolei trebuie să fie adevăraţi Hercule în lupta cu Hydra cu multe capete”.
A doua zi, Doamna Director Diavolo organiză o întrunire diavolească în curtea colegiului, printr-un anunţ pe Internet. Toate profesoarele adepte acesteia și mulţi dintre elevii colegiului, veniră îmbrăcați complet în negru, machiaţi întunecat pe feţe, dotaţi cu lozinci, pancarde, fluturând steaguri în doliu, ca la o adunare satanistă. S-a urlat și felicitat. Au pupat-o pe rând pe La Diabla recunoscători. Doar le organizase șapte zile și şapte nopți de Hallowen, liberalizase complet drogurile… şi pe holurile colegiului sunau permanent ritmuri îndrăcite. Pe care mulţi se mişcau, înveşmântaţi în negru, machiaţi ca nişte adevăraţi sataniști. Doar erau satisfăcuţi complet – La Diabla le asigura libertate totală!
Când au aflat superiorii, ce a organizat Directoarea Diavola au fost chiar încântaţi, S-au minunat întru-totul, au felicitat-o pentru iniţiativă și i-au transmis că o vor ține în post, până va ajunge chiar ea, însăşi, schelet adevărat, în vestita “Paradă a scheletelor“ ce o organiza! Ba chiar veșnic! Doar există directori și inspectori care și-au dat de mult timp ultima suflare și în funcția lor, cu numele lor, funcționează alte persoane, fără nicio problemă. Va putea în acest fel să-și aducă Diavola toate preferatele, nu numai câteva dintre ele, cum a reuşit până în prezent – foste îngrijitoare şi femei de serviciu leneşe şi bârfitoare, spălătorese și croitorese nepricepute şi gureşe, bucătărese şi chelneriţe stângace şi clevetitoare – să se joace de-a profesoarele în colegiu – desigur, după ce şi-au făcut împrumuturi la bănci pe toată viața, pentru a-şi cumpăra o diplomă universitară de la renumitele “Debilu Mind&Spirit“ University, Universitatea Cretină sau “Băile TufădeVeneţia“ şi o titularizare.
Vestitul dramaturg zâmbi din nou în colțul gurii gândind: “Dacă aş fi trăit aceste vremuri, aş fi scris desigur o magnifică schiță, cu titlul “Directoarea Diavolo” sau „La Diabla”. Pe vremea mea, la acest liceu, predau ca profesori, crema intelectualităţii. Cu preferinţele Diavolei, cu puterea de decizie nelimitată, ce i se acordă, o va înlocui rapid cu pleava societăţii. Căci în epoca aceasta, paradoxal, are facultate şoferul şi tâmplarul, ciobanul şi văcarul, hamalul şi portarul, îngrijitoarea şi barmaniţa, chelneriţa şi frizeriţa, croitoreasa şi lenjereasa, femeia de serviciu şi bucătăreasa. Ce răsturnare incredibilă a valorilor! Cred că, mai potrivit acum ar fi ca unitatea şcolară să se numească Colegiul “Farfuridi“ sau “Agamiţă Dandanache“. Sau mai bine, ca să fie de actualitate, conform noilor competenţe cerute, Colegiul “Nuţa Fluţă“. Numele s-ar sincroniza mai bine cu personalitatea directoarei Diavola şi cu calităţile deţinute şi apreciate de dumneaei! ”.
Liniştea însă îi fu scurtă, căci se trezi chiar cu La Diabla cățărată pe statuia sa, folosind un scaun, în timp ce, cu bucurie, schimba fioroasele coarne de drac de pe borurile elegantei sale pălării, cu niște imense coarne de ren. De o ureche a scriitorului atârnă un globuleț roșu, iar în mustaţa aspră, niște beteală argintie scămoșată. Venea Crăciunul! Şi astfel, renumitul Colegiu o ţinea cu “La Diabla“ din sărbătoare în sărbătoare!
Surâsul dramaturgului împietri însă, înghețat în spuma de zăpadă artificială ce-i fusese pulverizată din abundenţă, pe faţă. “Mai bine adorm definitiv, să nu mă mai trezesc“ gândi marele om, “că-mi voi pierde cu totul simțul umorului, ce mă caracterizează! Voi deschide ochii poate doar la “Parada scheletelor“ de la anul viitor! Probabil atunci „La Diabla” va organiza un Halloween continuu în colegiul meu iar eu voi sălășlui pentru totdeauna în „Dracula Parc”! Mă voi adapta şi eu noilor cerinţe ale educaţiei! Ce naiba! Ufff… aici, am ajuns, şi eu, cu dracul! “.
Notă: Aceasta este o povestire. Orice asemănare izbitoare cu persoane, locuri și situații cunoscute este pur întâmplătoare, deși se cunoaște că “Viața bate filmul” și realitatea poate fi mai înspăimântătoare, mai înfricoșătoare decât cea din scrierile literare.
