365 DE ZILE DE RĂZBOI CRIMINAL AL LUI PUTIN ÎN UCRAINA

0
70

Au trecut 365 de zile de la invadarea Ucrainei de către armadele rashiste putiniste, de când criminalul Putin a adus iadul pe pământul Ucrainei. Au trecut 8760 de ore, ore pentru mulți ucraineni, aflați în subsoluri, în case distruse, fără căldură, lumină, apă, alimente, medicamente, lungi cât zile întregi. Ore cât o veșnicie pentru copiii, cărora Putin le-a furat copilăria, le-a compromis sănătatea, pe unii lăsându-i invalizi pe viață, pe alții măcelărindu-i în groaznica mașinărie de război. Ce vină au purtat și mai poartă aceste ființe absolut neprihănite? Este durerea, pe care o vor purta în suflet generații de ucraineni.

Care sunt cele mai importante evenimente în aceste ultimele 15 zile ale unui an de război criminal al lui Putin? 

Cel mai mare eveniment a fost vizita fulger a președintelui Statelor Unite ale Americii Joe Biden la Kiev. A fost o vizită crucială, o vizită care că-i aducă poporului ucrainean mai multă încredere în victoria finală, mai multă încredere că nu este uitat, nu este lăsat de unul singur în fața căpcăunului secolului XXI Putin. O vizită, care a avut loc cu o zi înainte de ieșirea dementului Putin cu un discurs către națiunea rusă, fapt ce ia mai tăiat din aripile „uliului Putin”. „Putin a ales acest război, care a început din dorința sa și că doar el îl poate opri”, a declarat președintele Joe Biden. De fapt, Putin a apărut în fața adunăturii, unii dintre ei adormiți de poveștile monotone de vreo două ore, ca un cioroi pleoștit.

În stilul său, acest urs turbat estic a amenințat întreaga lume, a aruncat lumea într-un nou război rece, amorsat cu atâta migală de M. Gorbachov. A declanșat goana înarmărilor, pe care cu economia Rusiei practic inexistentă, o va pierde, așa cum a pierdut-o imperiul pe picioare de lut URSS. Cât privește războiul din Ucraina, nu el a început războiul, iar el se află în Ucraina, distrugând-o și pârjolind-o, ucigând copii, femei, bătrâni, pentru „a se apăra”. „Acum un an, cu scopul de ne proteja cetăţenii, teritoriul istoric, de a asigura securitate şi de a lichida ameninţarea care a apărut de la regimul de la Kiev, după lovitura de stat din 2014, am decis să lansăm o operaţiune militară… Ei au început războiul și noi am folosit şi folosim forța pentru a-l opri… Vom restaura justiția istorică (care, a jandarmului lumii?), pentru asta luptă eroii noștri”, a declarat Putin, care a cerut, cinic, și un moment de reculegere pentru „toți militarii și civilii” care au murit (culmea peste 180000!, de 12 ori mai mulți decât în războiul URSS din Afganistan) în războiul pornit chiar de el. Curat murdar în stil rusesc! 

Culmea, însă turbatul Putin pregătește către această zi (24 februarie 2023) o mare ofensivă (unformație confirmată și de purtătorul de cuvânt al Pentagonului: Rusia va relua ofensiva în primăvară),  de parcă ar dori să serbeze împlinirea unui an de zile de la începerea „operațiunii speciale”, planificată pentru 2-3 zile! Graba acestei operațiuni este dictată și de faptul ca forțele ucrainene să nu reușească să primească tancurile declarate. Este în adevărat stil rusesc sub toate aspectele.

În ultimele zile Putin continuă metodic distrugerea infrastructurii energetice și rezidențiale a Ucrainei. 1218 unităţi medicale din Ucraina au fost avariate de bombardamentele ruseşti de la începutul războiului. Lupte violente au loc în zona regiunii Donetzk, ucrainenii menţin cu greu linia frontului. Insula Şerpilor a fost atacată cu drone kamikaze. Au loc bombardamente masive ale ruşilor în oraşele din sudul Ucrainei. Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au efectuat vineri o „lovitură masivă” asupra unor instalații energetice de importanță critică ale complexului militar-industrial ucrainean. Ministrul ucrainean al energiei, German Galushhenko, a declarat că Rusia a lovit cu rachete și drone instalații energetice din șase regiuni, provocând pene de curent în cea mai mare parte a țării, lăsând milioane de oameni fără energie electrică. Iar oficialii ruși spun că au lovit „infrastructura de importanță critică a complexului militar-industrial ucrainean”! Adevărați teroriști.

Care este situația pe frontul de est, linia Donetzk? 

În aceste ultime zile ale anului de referință Putin, ca un adevărat turbat, își aruncă carnea de tun în atacuri interminabile pe frontul de est de pe linia Donetzk. Soldații ruși atacă constant pozițiile apărătorilor ucraineni în direcția Bahmut. Rușii au stabilit recorduri pentru bombardamentele din artilerie. Armata rusă a lovit de 167 de ori cu diferite tipuri de artilerie de rachete cu țeavă, au avut loc 41 de ciocniri, în timpul cărora forțele ruse au pierdut 212 soldați, iar 315 au fost răniți, a spus purtătorul de cuvânt al Grupului de Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Următoarea zonă mare, în care au fost efectuate lovituri, este Luhansk. Au fost 424 de bombardamente și 23 de ciocniri.

Armata ucraineană se află sub o presiune tot mai intensă în faţa asaltului trupelor ruse pe frontul din estul Ucrainei, în special, în zona oraşului Bahmut, în timp ce invazia rusă se apropie de împlinirea unui an şi trupele Moscovei sunt presate să câştige. Are nevoie dementul de o victorie, cât de mică, dar să fie victorie înaintea discursului, pe care V. Putin îl va susţine în faţa Dumei de stat pe 21 februarie. Și lacheii lui Putin îi „raportează”. Într-un mesaj audio publicat de serviciul său de presă pe aplicația de mesagerie Telegram Prigozhin a declarat: „Astăzi, așezarea Krasna Hora a fost cucerită de trupele de asalt ale companiei militare private Wagner”. De menționat că localitatea Krasna Hora avea o populație de 600 de locuitori înainte de război. Ce mare victorie a obținut „bucătarul lui Putin. Și ministrul apărării al Rusiei a declarat pe 7 februarie 2023 că „operațiunile militare la moment progresează cu succes în jurul localităților Vuhledar și Artemovsk”. Atât de mare a fost „succesul rușilor” încât pe 12.02.2023 armata rusă a pierdut o întreagă brigadă de elită și multă forță vie. E în stilul lui Stalin, Zhukov, Mao Zedong: „А нынче нам нужна одна победа / Одна на всех – мы за ценой не постоим (Iar acum avem nevoie doar de victorie / Una pentru toți –prețul nu contează)”. Și bieții soldați ruși sunt mânați ca turma de boi la abator. Pierderile forţelor armate ale Kremlinului, în ultimele două săptămâni, sunt  uriaşe. În total, de la începutul războiului conform datelor oficiale ucrainene 136880 de soldaţi ruşi au murit.

Pierderile Rusiei pe frontul din Ucraina au crescut foarte mult în ultimele zilei, asta și pe fondul unei ofensive demarate în mai multe direcții. Rușii au avut un asalt eșuat în zona Vuhledar, forțează ofensiva în zona Kremina, iar în jurul orașului Bahmut încă se duc lupte, după multe săptămâni fără  vreun avans considerabil și unde ucrainenii încă spun că au controlul. În total, în ultima săptămână Rusia ar fi pierdut pe frontul din Ucraina aproape 6500 de militari, 60 de tancuri, 137 de blindate de luptă, 61 de sisteme de artilerie, 5 lansatoare multiple de rachete MLRS, 7 sisteme antiaeriene, 2 avioane și 1 elicopter. Soldații ruși mor în număr mare în Ucraina în această lună, comparabil cu prima săptămână de invazie. Potrivit datelor ucrainene, cca 824 de soldați ruși au murit în fiecare zi în februarie. Doar într-o singură zi, 12.02.2023, au căzut 1140 de soldați ruși. Acesta este cel mai mare carnagiu de la începutul invaziei! „Du-te să faci un cimitir! Doamne, prima coloană a mers pe acolo și a fost distrusă, iar acum a doua merge exact pe același traseu”, se aud artileriştii ucraineni spunând în timp ce-i privesc pe ruşii, care se apropie de Vuhledar. „Întreaga brigada de elită 155 de infanterie marină ar fi fost distrusă în timpul atacului asupra Vuhledar, un oraș minier din regiunea Donețk. Brigada 155 a trebuit reorganizată deja de trei ori. Prima dată după Irpin și Bucha; a doua oară după ce a fost învinsă lângă Donețk. Iar acum aproape întreaga brigadă a fost deja distrusă lângă Vuhledar… Forțele ruse pierd zilnic între 150 și 300 de militari în apropiere de Vuhledar, regiunea Donetzk, dar și un număr impresionant de blindate” a transmis  șeful Centrului de presă comun al Forțelor de Apărare Ucrainene în direcția Tavriisk, colonelul Oleksiy Dmytrashkivskyi. Informațiile oficialului ucrainean sunt confirmate de fostul comandant paramilitar rus Igor Girkin, care i-a numit pe generalii ruși „pe deplin proști, care nu învață din propriile greșeli”, confirmând pierderile armatei ruse la Vuhledar. „Artileria ucraineană trage cu o precizie excepțională. Au fost pierdute cel puțin 30 de vehicule blindate. Zeci de tancuri au fost distruse. Și mai mulți militari din forțele speciale și din infanteria mecanizată pușcași cu motor au murit. Toate aceste pierderi s-au dovedit a fi unilaterale – ucrainenii i-au împușcat pe atacatori”, a spus Igor Girkin.

Rusia a ajuns luna aceasta la un nivel de pierderi de soldați comparabil cu primele zile ale invaziei și de patru ori mai mare decât era în vară, din cauza mai multor factori, potrivit ultimei evaluări a ministerului britanic al apărării. „În ultimele două săptămâni, Rusia a suferit probabil cele mai mari pierderi de vieți omenești de după prima săptămână a invaziei din Ucraina. Media ultimelor șapte zile a fost de 824 de victime pe zi, de peste patru ori mai mare decât cea raportată în perioada iunie-iulie 2022. De asemenea, Ucraina continuă să sufere și ea o rată de pierderi ridicată… Creșterea numărului de pierderi rusești se datorează probabil unei serii de factori, inclusiv lipsa de personal instruit, de coordonare și de resurse pe întregul front, iar acest lucru este exemplificat de ce s-a întâmplat în Vuhledar și Bahmut”, arată o evaluare britanică.

Întrebarea este: de ce rușii forțează atât de mult (de luni de zile) pe direcția Bakhmut? 

Bakhmut rămâne una dintre cele mai fierbinți zone ale frontului din Ucraina. Un corespondent BBC afirmă că bombardamentele în ambele direcții nu se opresc ore întregi, în condițiile în care cele mai apropiate poziții ale armatei ruse erau la doar doi kilometri distanță. O altă echipă de filmare a publicației germane Bild a fost atacată de artileria rusă. Filmările de la fața locului au fost publicate chiar de jurnaliști. Se spune că Paul Ronzheimer, corespondent de război, și colegii săi au filmat o poveste despre viața orașului, care este luat cu asalt de ruși. În acel moment a început un alt bombardament. „Exploziile s-au auzit la o distanță de mai puțin de 200 de metri de jurnaliști, aceștia au reușit să ajungă la adăpost”, relatează publicația. În unele zone ale orașului, luptele de stradă sunt deja în desfășurare, dar armata ucraineană continuă să țină Bahmut – în ciuda frigului și a faptului că a rămas fără muniție. Mark Cancian, consilier senior pentru programe de securitate la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a declarat pentru agenția AFP că asaltul asupra Bahmut este „o problemă clasică a primului război mondial”. „Când prima încercare a Moscovei de a încercui forțele ucrainene a eșuat, Rusia a continuat să atace. Și chiar dacă vor reuși nu va însemna nimic din punct de vedere operațional și strategic… Are mult simbolism, așa că, dacă ar captura Bahmut, ar face să pară că este important, dar nu ar fi”, a declarat Mark Cancian. „Dacă acolo atacă rușii, ucrainenii nu au de ales decât să se apere”, a recunoscut el, opțiunile Ucrainei sunt limitate. Răspunsul la întrebarea pusă ar fi: V. Putin are strictă nevoie de o victorie, oricare ar fi costurile. 

Care vor fi pașii lui Putin în următorul an de război criminal? 

Acum un an în urmă „vulturul” Putin declara că în 2-3 zile va „elibera poporul ucrainean de banda de naziști, narcomani și benderoviști, va denazifica Ucraina”. Lăsând la o parte bravada simulată a „cioroiuli plioștit Putin”, astăzi situația Rusiei este critică. Este asemenea unei nave grav avariate, care este condusă de o bandă de pirați sinucigași. După un an de cel mai mare război al secolului XXI conform datelor Statului Major General al Ucrainei  de la 20.01.2023 Rusia a pierdut „peste 3139 de tancuri,6241 de vehicule blindate de luptă, 4903 vehicule și rezervoare de combustibil, 2129 de sisteme de artilerie, 442 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 220 de sisteme de apărare aeriană, 287 de avioane, 277 de elicoptere, 1886 de drone și 17 ambarcațiuni”. Iar dacă în următoarele zile Putin își va arunca asupra Ucrainei și Armada de avioane va rămâne și fără ele. Ucrainenii au acumulta suficientă măestrie și au suficiente sisteme antiaeriene pentru a le doboră.

Occidentul a crezut că economia va cădea sub presiunea sancțiunilor dar PIB-ul a căzut doar cu 2%. Industria este pusă pe picior de război și lucrează în trei schimburi…”,  a mai declarat V. Putin. Arhicunoscută bravado rusească! În realitate economia Rusiei, inclusiv, industria de război, e la pământ sub presiunea sancțiunilor impuse, dar și a arhicunoscutului management rusesc. Despre aceasta vorbește și următorul fapt: dacă la începutul războiului Armata Rusă, cheltuia câte 60000 de obuze zilnic, acum cheltuie de zece ori mai puține din cauza că industria nu reușește să alimenteze această „foamete obuzieră”. Nu în zadar Putin caută cu înfrigurare să cumpere muniții vechi sovietice de la sateliții săi  (Coreea de Nord ș.a.).

Dar și pe interior se vede nu e totul bine, cum încearcă să prezinte țarul Putin. Se pare că în banda șobolanilor a început mâncărimea. Drept una din confirmări este interviul lui Prigojin: „Eu pur și simplu rog: dați muniții. Aceasta nu e o declarație extremistă. Domnilor generali din diferite funcții, de unde s-au luat anumite limite? Toți arată în sus, spunând: Dstra Evghenij Viktorovich, știți ce reputație aveți acolo sus, sunteți de vină. De aceea, trebuie să vă cereți scuze, atunci luptatorii dstra vor primi muniții. Vă rog, spunețimi, de la cine să-mi cer scuze ca băieții mei să moară de două ori mai puțini decât se întâmplă astăzi? Astăzi mor de două ori mai mulți luptători Wagner, și nu numai, din cauza așa numitei foamete de obuze… În același timp armata primește suficiente muniții…”. Răspunsul ștabilor: „Tentativele de a introduce răscoală între subunitățile detașamentelor de asalt sunt contraproductive și joacă în folosul dușmanilor”. Întrebarea este: de ce Prigozhin nu primește munițiile solicitate? Poate face parte din pregătirile pentru împărțirea puterii în perioada postputinistă? Probabil, pentru că a devenit un concurent pentru armată, dar și pentru că după război armele ar putea fi îndreptate în altă direcție. Sunt oameni de tipul lui Patrushev, care declară: „Nu e bine. Creăm unități paramilitare paralele…”.  Se crede că Putin a redus susținerea bucătarului personal Prigozhin.

Ei bine, cu cât va fi mai rău în această bandă, cu atât mai bine pentru întreaga lume, cu atât mai aproape va fi ziua Victoriei Ucrainei. Iar Ucraina are nevoie de o adevărată victorie (nu cum încearcă acum să impună emisarii chinezi, dar și alți „pacificatori”) cu eliberarea tuturor teritoriilor temporar ocupate de sub cizma moscalilor.

Slavă Ucrainei!!!

—————————

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Republica Moldova

23 februarie 2023