Publicaţie trimestrială de literatură, artă şi cultură, apărută prin colaborarea între editura Celestium şi Globart Universum,
Montréal, Canada
Frumos ne întâmpină, ca de obicei, distinsul JOHNNY CIATLOȘ-DEAK, senior editor, cu o invitație la cultură, având în vedere că pulsul unei națiuni se măsoară prin pulsul acesteia: „Iubind şi conştientizând cultura vom reuşi să dezmembrăm barierele culturale şi interetnice, să clădim punţi care ne vor ajuta să apreciem, să respectăm şi să iubim atât asemănările cât şi diferenţele semenilor noştri, pentru ca să putem trăi într-o frumoasă armonie în scurtul nostru sejur pe pământ”.
O reîntâlnire cu unii dintre scriitorii din această revistă, cu alții acum fac cunoștință, lucru care mă bucură, astfel Familia noastră literară crescând.
Și de această dată, găsim în paginile Revistei un cuprins generos, cu evenimente, creații literare și artistice, recenzii și cronici de carte, noutăți editoriale. Se simte pulsul culturii românești, care bate în noi, oriunde sunt români pe această planetă!
Manuela Carmen Buică-Șerban (Canada) ne aduce o toamnă cu zvon de singurătate, în care timpul „ară ogorul vieții”, fiind dirijorul unei simfonii, cu acorduri astrale, într-o căutare de sine, în care inima are melodia ei.
Vasile Bele (România) ne poartă prin Grădina Maicii Domnului, în zvon de „ciocârlie”, căutând amprentele sufletului, ale iubirii de oameni, de cuvânt, de neam, de creație și de Dumnezeu, legându-și dragostea românește, cu fir de busuioc, cu fir de rouă!
Ana Munteanu Drăghici (Statele Unite ale Americii) ne întinde printr-o strângere de mână, sufletul și visele ei, alături de „focul dragostei” și „fuga timpului”, care o urmăresc. Ne prezintă dorul poetei MIHAELA CD care a trecut oceanul, într-o împletire de trăiri și emoții înalte: „Ai repatriat cuvântul / Purtând sufletul şi gândul / Spre inimi, fără hotare / Poezia ta, cântare!” Frumos gest de prietenie literară!
Eu care le-am cunoscut pe ambele scriitoare la Sinaia, cu prilejul Lansării cărților distinsei Doamne Mihaela CD, vă pot spune spun că amândouă poartă în ființa lor atâta Duh Sfânt de Lumină, că ajunge să lumineze o Țară!
Împreună cu Lăcrimioara Iva (Italia), urcăm pe „spirale algoritmice” spre cer, înălțând rugăciuni, folosind „busola inimii”, ridicând poduri de iubire de care oamenii au atâta nevoie.
Ana Maria Sotir (România) este cuprinsă de un mare „dor de stele”, dar și de sentimentul de mândrie națională, purtând Iia noastră sfântă și asta pe scena vieții. unde fiecare suntem „spectatori ai propriului spectacol”.
Liliana Badea-Cârstea (România) compune un cântec al vieții, încununat cu gânduri de dimineață, de primăvară, cu multă lumină, cu ecouri ancestrale.
Un încântător album de acrilic pe pânză al Carmen Smutneac (Canada)
de pictură, ne face ziua frumoasă, cu arlechini în tonuri de la roșu la violet, ce și ei își joacă rolul, precum oamenii.
Ioan Romeo Roşiianu (România), un expert al Cuvântului, ne invită la „Credință la… timpul ei”, în lumea plină de ispite, în care îndreptarea trebuie să înceapă cu noi, spre a fi modele reale, creștine, pentru copiii și tinerii noștri.
Cu Árpád Tóth (România) călătorim în trenul vieții, dirijați de Dumnezeu, dar și de alegerile noastre, în viața în care ar trebui doar să iubim și să iertăm.
Marian Costache (Canada) face o frumoasă retrospectivă a vieții, cuprins fiind de recunoștința sa infinită și smerită, pentru Creator.
Un prim eveniment, ni-l prezintă domnul Johnny Ciatloş Deak, un jurnalist de excepție, redându-ne o zi specială, cu încărcătură emoţională de proporţii, la GALA MERITAS 2022, care ne aduce în suflete atmosfera plină se spectacol al festivității de premiere, pe care și noi prin lectură o trăim din plin.
Angela Dumbravă (România) ne poartă în copilărie, cu întrebarea „De ce pleacă berzele?… ” ( eu, mare fiind, m-am întrebat într-o poezie: De ce nu mai vin???), cu inocența plină de căutări, cu răspunsuri din primăvara care nu întârzie niciodată.
Maria Trif (România) desenează ferestre spre oameni, așteptând zorii. Un dor sălbatic îi aprinde asfințitul, deschizând noi lumi în file de carte.
Simona Mihuțiu (România), într-o regăsire de sine, în care sentimentele ard, într-un ritm al unui ceas tainic, pe care doar inima îl aude și-l recunoaște, ne oferă o cronică a cărții sale „Geometrii de suflet”, realizată de Andrada Fătu-Tutoveanu, care ne dezvăluie universul său poetic, îndemnându-ne la lectură.
Olga Văduva-Grigorov (România) ne dăruiește poezii dedicate iubirii, o iubire ce dăinuie în tăcere, care ne învăluie și pe noi, ca un „curcubeu al zilei”, aducător de speranță.
Cu Alice Puiu (România) dansăm pe „Șotronul verii”, până la „porțile raiului”. Împreună cu ea desenăm copacul vieții, ne bucurăm de cântecul greierilor pe care și noi îl auzi, pășim desculți prin iarba din icoane, iar „poetul tastează hipnotic paşi şi cocori”… într-o dualitate atemporală.
Români de succes! O întâlnire cu OVIDIU KOMORNYIK artist, interpret, compozitor, într-un interviu realizat de CAMELIA FLORESCU: „un om atât de frumos sufleteşte, un coleg ireproşabil, un compozitor cu fler şi mereu prolific, un solist, un interpret iubit, adorat de public”. Ne simțim onorați și noi de această frumoasă întâlnire!
Eu, Aurelia Rînjea (România), vă invit în lumea plină cu povești a copilăriei, pentru că în această lume de azi atât de dezvrăjită, avem nevoie de povești, atât cei mari cât și cei mici, de Lumina dăruită de Bunici, îndemnându-vă: „iubiți-vă mult!”
Oana Noorani (Qatar) ne oferă un eseu despre apă, în care subliniază importanța memoriei apei, ce poate fi impregnată cu gânduri și cuvinte, modificându-i-se structura cristalină, conform cercetărilor japonezului Masaru Emoto, la care adaugă o cazuistică proprie.
Vasile Aioanei (România) stă de vorbă cu inima, pe care încearcă s-o înțeleagă, îndrăgostit, adesea se retrage în cuvinte, urmându-și destinul literar, cu poezia ce aspiră să dăinuie peste timp.
Ofelia Armaşu (Canada) ne acaparează cu Pictură, Icoane pe sticlă – adevărate ferestre spre cer.
Mara Popescu-Vasilca (Canada) ne captivează cu un fragment din Catia, gustul amar al trădării – ne invită la reflecții și la a descoperi sensurile profunde ale trăirilor unei femei puternice, pe drumul plin de surprize către propria fericire.
Încântătoare Isabella Larco (Canada) vine cu Desen, Pictură digitală, cu personaje fantastice și vizuni astrale.
Carmen Oltean (Canada) ne prezintă FEMEIA, antologia Ecouri feminine: „femeia a fost încredinţată cu puterea creaţiei, blândeţii, iubirii, frumuseţea împletirii tuturor acestora. Femeia a fost zidită de Dumnezeu ca o poezie neterminată apoi a suflat duh sfânt peste ea”… „femeia a continuat poezia prin dăruire peste veacuri”.
Victor Manole (România), mereu cu dorul de Mamă, într-o continuă comunicare cu Dumnezeu, prețuiește valorile creștine ale neamului, iubirea de neam și de cuvânt!
Urmează FRUMUSEŢEA ADEVĂRULUI, fragment din prefaţă, de Ana Munteanu Drăghici, pentru cartea LA CASA DE NEBUNI, scrisă de MIHAELA CD, care ne invită într-un univers „conturat de consacrare a unei lire feminine ce poartă şi greutatea poetului angajat, poetului cetăţean”.
Melania Stoiciu (România) prin Desen, Pictură, ne invită în universul ei primăvăratec, cu flori, păsări și copii, în culorii vii acaparatoare.
Ligia Ana Grindeanu (Statele Unite ale Americii) ne încântă cu o primăvară a poeziei, cu vise înflorite în paginile vieții.
Johnny Ciatloş Deak, ne prezintă un alt minunat eveniment organizat DE ZIUA MAMEI ÎMPREUNĂ, CU GRUPUL ARMONIA LA DOMENIUL ROMAN, o întâlnire magică plină de bucurie și semnificații adânci.
Vasile Dan Marchiş (România) vine cu poezii profunde, despre ninsoarea căzută peste omenire, pe care uneori, nici noi oamenii mari nu o înțelegem, dar învățăm din cuvintele unui copil, despre sentimente și aspirații, despre recunoștință și viață.
Cristian Bodnărescu (România) ne aduce o Poveste de Crăciun, amintindu-ne de eroii noștri, de eroii Revoluției din 1989, care au statui doar în cer.
Aurelius Belei (România) ne emoționează până la lacrimi cu Magia din „Lumina mamei”, vorbindu-ne despre Părinții ca niște Sfinți, însoțindu-i prin livada de suflete.
O încântare, Revista prezintă un grupaj de fotografii de la întâlnirea de la Sinaia! M-a făcut să tresar, cu inima de copil fericit de întâlnirea dăruită, retrăind momentele unice petrecute acolo.
O MARE ŞI SUPERBĂ SĂRBĂTOARE LITERARĂ 3 iulie 2022 –Sinaia, triplă lansare de carte MIHAELA CD. pe care o prezint eu, Aurelia Rînjea. „O sărbătoare care îţi scrie pe suflet povestea unor oameni minunaţi, pe care nu ai cum să nu-i iubeşti!” M-am emoționat recitind propriile gânduri, moment unic, un dar de iubire, o șansă de a trăi împreună bucuria acestei zile înălțătoare și binecuvântate.
Kessy Ellys Nycollas (România), într-o continuă căutare de sine și de adevăr, ne vorbește despre iubirea care trebuie împărtășită, într-o confesiune profundă.
Un alt eveniment, o seară de neuitat: Super concertul Rock’n’Violin, care a avut loc în Grădina de vară a domeniului Roman, prezentat de Johnny Ciatloş-Deak jurnalist, membru UJIR. O explozie de muzică și bucurie, un crescendo care ajunge până în inimile noastre!
Dorel Neamțu (România) ne poartă prin poezie, prin constelații pline de dor, prin inima ca un „templu”, în care mireasă e „Dragostea”.
Un superb eveniment, sub genericul: Să iubim în orice anotimp, care a avut loc vernisajul Expoziției de pictură a talentatei doamne MIHAELA CD, DESCOPERĂ-MI SUFLETUL împreună cu lansarea cărții, „Iubeşte-mă în fiecare anotimp”, a scriitoarei MIHAELA CD, ne este prezentat de Ana Maria Surugiu, jurnalist Montreal: „Da! A fost odată ca niciodată, un eveniment încărcat de emoții și surprize”, care au ajuns și la noi prin intermediul Revistei.
VIOLETA BOBOCEA (România) ne prezintă Recenzia CREATORUL DE FRUMOS, a cărții Prin ochii mei, scrisă de MIHAELA CD, care rămâne așa cum ne spune în prefață, peste timp, un mesager al iubirii şi al frumosului, al binelui, dar şi al adevărului, al slovelor încărcate de lirism şi sensibilitate.
Florentina Danu (România), într-o „nuntire de rouă”, ne oferă sărutul unei noi dimineți, zburăm împreună dintr-o lume în alta, însoțiți de visele-i nemuritoare, într-o renaștere revigorantă de trăiri.
Silvia Mihalachi (România), este o cititoare fericită, care ne transmite „Un gând frumos”, despre Revista nr 8/2022, Poezii pentru sufletul meu, într-o mare pace care ți se așează pe suflet, într-o lumină călăuzitoare.
Trandafir Sîmpetru (România) și de data aceasta vine cu oceanul său de iubire, metamorfozat în poezie, prin „iarba de gânduri”, pe „țărmuri violete”, de neatins. O briză unică, onirică și atemporală.
Ecaterina Rolea (România) ne încântă cu chipul Mamei, cu firul de Lumină ce o leagă de aceasta, cu dragostea care cel mai bine respiră prin poezie.
Violeta Bobocea (România), cu modestie ni se prezintă: „Sunt doar un trecător grăbit…” în viața plină cu surprize. Se simte bogată sufletește și binecuvântată: „Trebuie să crezi în acea lumină care ne va călăuzi paşii spre Dumnezeu, spre cer, spre iubire şi credinţă, spre lacrimă şi adevăr!”
Cristian Pavel (Canada), nostalgic, printre legile nescrise ale timpului, își poartă amintirile mereu vii. Într-o rezonanță tăcută cu asfințitul, își urcă bagajul cu poeme în ultimul tren al toamnei.
Ştefan Doroftei Doimăneanu (România) de vorbă cu cerul, ascultă universul, ne poartă prin anotimpuri ce curg fără încetare, în care „discerne magia și versul”. De asemenea ne încântă cu un grupaj de „Proverbe la modă”, actuale, cu umor fin românesc, cu înțelepciunea populară ce își are rădăcinile adânc înfipte în noi.
Aurelia Oancă (România) adună cuvinte din cuvinte și le îmbracă în armonii, într-o pace divină, în care povestea noastră o scriem fiecare, „Între pământul care stă şi tace / Şi cerul care poartă-al său întins!”
Ştiri culturale din Montréal ne sunt prezentate de Marian Costache, din care descoperim o viață culturală bogată, acolo, departe de țară, menținând aprins spiritul pur românesc.
Johnny Ciatloş Deak, ne prezintă O seară Eveniment: SĂ DANSĂM PE VALUL LIBERTĂŢII – lansarea cărţii PRIN OCHII MEI, autor MIHAELA CD, la Domeniul Roman, Canada, o seară plină de emoții, flori, felicitări!
Tatiana Zahariuc (România) ne surprinde plăcut prin Arta sa manuală din mărgele, prin care redă fidel icoane sfinte românești.
Radu Botiş (România) ne prezintă „Limba română – chivotul neamului meu”, prefaţă la volumul VI. Antologie de texte – Recenzii de cărţi – Personalităţi ale literaturii contemporane, Sincerus verba. Un proiect îndrăzneț, ce cuprinde 5 volume, grație creatorilor și iubitorilor de cuvânt din Maramureș. Ne spune că „Actul creaţiei nu poate fi oprit şi aceasta nu poate decât să justifice faptul că nobleţea sufletească a celor prinşi în mrejele scrisului este cu totul şi cu totul aparte”. Este adevărat, mă alătur și eu acestor gânduri!
Gabriela Raucă (Austria), prinsă în misterul vieții, într-o simbioză cu natura – florile de tei îi scriu poeme, ne poartă prin Centrul vienez, pe marele Ring, într-un vals plin de de culoare și de poezie.
Al. Florin Ţene (România) – Membru al Academiei Americano-Române de Artă şi Ştiinţă, Preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor din România, ni-l prezintă pe DOREL NEAMŢU, ca un maestru al metaforei, prin recenzia la volumul de poezii IUBIRI PIERDUTE, apărut la Casa de editură Petroșani. Poezii prin care întregul Univers trăiește, într-un romantism uneori îmbrăcat în nostalgie.
Gelu Dragoş (România) ne poartă pe „Dealul peșterilor” din copilărie, unde își imagina o vulpe șireată (eu era să mă pierd la 4 anișori căutând-o prin pădure), prin țara în care se umbla numai desculț, dar ne oferă și un superb poem dedicat Anei, care reprezintă visul său împlinit. Iată că poetul are nu numai o Moară de aur a Cuvântului, ci și o Ană de aur!
Ileana Anghel Meşter (Canada) ne prezintă un colaj de Pictură, plin de lumină și culoare, cum numai sufletele colorate știu să ofere.
Mircea Ruştiuc (România), Pictură, Ulei pe pânză, surprinde mișcarea în tonuri vii și profunde, cu contururi clare, care te captivează.
Adrian Erbiceanu (Canada) vede timpul un „antipod” și „minciuna travestită în adevăr”. „Predestinaţi, purtăm mesaje / Închise într-un cod uman,… Şi toate cu meşteşugire / De ornic vechi, nelegitim, / Ce bate clipa-n izbăvire. / Şi izbăvirea-n ţintirim”. Profund și realist!
Camelia Florescu (România) poartă mândră și demnă o Iie a Sânzienelor (și eu am o Sânziană), ne prezintă femeia, care este deținătoarea cheii vieții și închină un poem Fiului lui Dumnezeu. Gânduri autentic românești, cu credința și nădejdea în suflet!
Ionuț Țene (România) ne poartă pe aripi de timp, prin zborul lui Brâncuși, clipele iarna cum învață pașii dragostei, în care amintirile sunt adunate într-o „povestea cubistă”, într-o „Priceasnă” a Blândei Lumini, într-o respirație cosmică, departe de „furtunile de nisip”.
Câtă emoție pentru mine să vorbesc aici despre două mari personalități literare, tată și fiu, dar o fac cu mare prețuire.
Al. Florin Țene (România) ne ia cu el „pe corabia legănată de veacuri şi umilă / În faţa orizontului albastru de cuvinte…” pe URMELE VEACURILOR. Simte vibrația de lumină a lumii, iar Poezia îi încolțește pe tâmplă. O muză divină îi arată calea!
La Rubrica Noutăți Editoriale, AURELIA OANCĂ, ne prezintă în CUVÂNTUL, ARMA SCRIITORILOR, un număr de 54 de cărți, antologii și reviste, un mare de scriitori, dovadă că românii scriu, că au sufletul curat!
Monica Grecu (Canada), prin Pictură, acrilic pe pânză, provocatoare în tonuri aprinse sau calde, ne încântă cu tematica aleasă aceea a Frumuseții Femeii, care vorbește prin culoare!
Lucian Dumbravă (România) mă teleportează instantaneu în Florența, în Divina comedie a lui Dante. El însuși se vede UN PERSONAJ AL LUI DANTE. Pentru el vorba e „sacră”, stă de vorbă cu Îngerul de Lumină la Poarta Cerului, într-o „singurătate fără glas”, care-i spune „Când Dumnezeu creat-a toate cele, / Avea ideea, planul, scopul Lui prea-sfânt! / Cine eşti tu, să-ţi iei o libertate / De-a nu mai fi doar Omul pe Pământ?!” invitându-ne să medităm despre adevărurile de dincolo de noi: „Că multe adevăruri despre viaţă, / Sunt dincolo de marea de cuvinte”. Stări de spirit, în care te lași pătruns de realitatea dură și bizară a acestei lumi incerte și plină de umbre, în care te scalzi în emoția celui care scrie, revigorându-ți speranța și sufletul, cu frumusețea poeziei, prin care te încarci cu energia vie a cuvântului, căruia poetul i-a dat forța de a transcende lumile sale.
Nina Lavric (Elveţia) se adresează justițiar soldatului rus, din războiul cu Ucraina: „Fii al Păcii Bărbat / Şi mamei tale — O SĂRBĂTOARE: JOS ARMA!” Pe pământ să se nască Speranța Iubirii de Pace!
Pica Boştină (România), cu dorul către cer, către cei care nu mai sunt, ne spune cu înțelepciune: „Viaţa-i drum în cerc, o reîntâlnire! / Când cercul s-a închis, noi continuăm iubirea”.
Și Aurelia Codescu (România), cu sufletul plin de absență și de amintiri, caută urma părintească, a Tatălui său. Mă alătur și eu celor două, înălțând o rugă spre cer, pentru cei care nu mai sunt lângă noi.
Ileana Pascu (Spania) ne împărtășește amintiri legate de sărbătorirea numelui ei, ca la români, daruri de iubire și ne îndeamnă s-o facem și noi. Iubirea e un dar sfânt!
MIHAELA CD (Canada) este și dumneaei marcată de absența Tatălui, căruia îi înalță rugă către cer. Ne sărută verde, ca o primăvară, ne poartă pe potecile viselor, aducând cu ea o Profeție, o speranță a Bunătății, când oamenii vor înțelege rostul și misiunea lor pe acest Pământ!
Frumoasă concepție are Revista prin alternanța dintre creații, evenimente, cronici și cu un laitmotiv prețios și plăcut: „Spune lumii despre tine!” sau „Spune lumii că exiști!”
Mă fascinează, de altfel ca de fiecare dată în Revistă, vibrațiile sufletelor atâtor români, care își găsesc un loc unde pot spune lumii ce vor și ce trebuie, prin acest grandios Proiect cultural, grație acestor oameni generoși și frumoși care știu să facă din Iubire, un Dar!
Remarc ținuta înaltă axiologică a Revistei, conceptuală, literară și grafică, un demers complet și rotund, prin care deschidem o fereastră spre lume, spre comunicarea universală.
Vă îmbrățișez prin Cuvânt de poem, pe toți cei cu care m-am întâlnit aici în paginile Revistei, dar și pe cititori și îmi exprim convingerea că numai așa putem spune lumii „Cine am fost și încă suntem”!
Felicitări tuturor celor care au colaborat prin creațiile lor, felicitări și mulțumiri adresez redacției Revistei și în mod special, doamnei MIHAELA CD și domnului JOHNNY CIATLOȘ-DEAK! Dumnezeu să ne binecuvânteze în continuare!
Cu prețuire, AURELIA RÎNJEA
Membru al World Poets Association România
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română