În luna martie, în Canada, zăpada încă acoperă pământul luat în stăpânire ca în plină iarna, dar ea nu poate acoperi şi starea de spirit izvorâtă din tainiţele firii, acolo unde se pregăteşte o nouă viaţă a lumii vegetale şi nici dorul de tumultoasele primăveri ale tinereţelor mele din România.
Orice înfătişare ar avea luna martie, cu zăpadă sau fără, ea rămâne una dintre cele mai îndrăgite luni ale anului, în primul rând ca o lună a promisiunilor de mari frumuseţi ale lumii înconjurătoare şi ale trăirilor noastre. Martie ne zâmbeşte chiar din prima zi cu mărţişorul în care se împletesc prin simbolul şnurului, albul purităţii, cu roşul, simbolul dragostei pâna la jertfă. Bătrânii noştri au mai numit aceasta lună şi Mărţisor. Urmează apoi zilele Babei prin care încercăm să întrezărim cum ni se vor împlini dorinţele în acest an. Dar, cea mai minunată zi a acestei luni, rămâne 8 Martie. E ziua în care tumultul florilor se asociază cu chipul femeii, al candorii şi misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, închinat bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viaţa şi care trezesc în noi gânduri şi sentimente ce ne înalţă într-o altă ordine, cea a curăţeniei şi sfinteniei sufleteşti.
Imaginea femeii se contopeşte adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blândă şi bună, plină de căldură a femeii înzestrată de Dumnezeu cu căldura iubirii. Ea este împlinirea în viaţă prin iubire şi dăruire. Fiecare femeie poartă în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodată. Dăruind, femeia este şi ea însetată de gesturi de tandreţe şi de mângaieri izvorâte din dragoste, esenţa vietii de familie şi fără de care viaţa nu ar mai avea niciun farmec.
Luna martie, ca şi celelalte surori cu care întruchipează primăvara, aprilie şi mai, este o lună închinată iubirii şi al altor multe vibrante trăiri. In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blândă, mai caldă nu se poate să nu ne poarte prin lumea de miracole ale copilăriei ce-o purtăm cu noi. Ne îmbrânceşte în zona de viaţă când ne sfârâiau călcâiele alergând după gândăcei să-i prindem şi să-i facem avioane, când descântam gărgăriţele cu darul de a prevesti viitorul fetelor, când ne jucam cu mieluşeii şi ascultam fascinaţi cucul din vârful nucului, numărând anii pe care îi avem de trăit. Lumina asta caldă ne trimite cu gândul la casa părintească sau cea a bunicilor peste care se împrăştia generoasă în fiecare răsărit de soare în cântatul de ziuă al cocoşilor. Se strecoară ca prin vis gânduri şi înfiorări, fără să ştim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile şi ştevia abia răsărite pe lângă gardul din fundul grădinii, parcă simţim iarăşi mireazma văzduhului răspândită de horbota florilor , mirosul de curăţenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podeţele, parcă vedem curtea plină de mişcare, de zumzet de albine, de cotcodăcitul păsărilor.
Fiorii renaşterii naturii ne amintesc şi de primii fiori treziţi de chipul îndrăgit în taină în anii adolescenţei, de surâsul cald pe buze, de îngânarea şoaptelor nespuse, de freamătul respiraţiei întretăiate, de lumina şi căldura ochilor, de farmecul grăitor al tăcerilor şi al strângerilor de mană.
Dar martie este darnic cu toate etapele de vârstă ale omului în care toarnă limpezimi de soare ce ne fac mai tineri şi ne aduc în atmosferă o stare de efervescenţă şi o dulce nebunie. Tinerilor le cântă imnuri înălţătoare în cadenţa iubirii, le inspiră poezii şi le pune aripi viselor în zbor înalt, le toarnă în vene clocot viu, gata să dea pe răscoale.
In anii deplinei maturităţi şi mai apoi în anii senectuţii, martie aduce înţelesuri noi faptelor simple de viaţă pe lângă care am trecut fără sa le băgăm în seamă. Descoperim cu bucurie că totul pare nou în jurul nostru, aşa cum nu le-am mai văzut niciodată, şi spre mirarea noastră, chiar noi înşine descoperim că suntem altfel. Alte înţelesuri capătă urzeala vieţii, altfel întelegem cum creşte firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simţim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este înţelesul glasului păsărelelor, iar noaptea parcă ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atat mai mult se adună, se încarcă cu semnificaţii noi tainele naturii, se strecoară altfel în intreaga fiinţă zvonul sosirii primăverii.
Pentru că «Marta nu lipseşte din post », cum e o vorbă din bătrâni, ea este cea care începe pregătirile pentru întâmpinarea marii sărbători a primăverii, Invierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregăteşte pentru această mare taină a lui Dumnezeu turnând în noi picuri de sfinţenie. In postul mare ne dă o dezlegare la peşte de Blagoveştenie cum se zice în popor, sau Buna Vestire cum e numită în calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar în zilele următoare se pregăteşte să dea ştafeta lunii florilor, lăsându-ne amintirea unor răscolitoare trăiri .
Scriind acum despre frumuseţile lunii martie, m-am oprit văzând cum am reînviat icoane din trecut. Mă supără sâcâitoarea întrebare: nu cumva stărui prea mult aflându-mă în rândul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea a fost cum a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vietii şi au apus frumusetile de atunci. Oricum aş lua-o, tot nu-mi vine la mână să scriu în loc de cântecul cucului din nuc, despre zdrăngănitul manelelor, în loc de zburdălnicia mieilor, despre zburdălnicia cailor putere a maşinilor de tot felul, oricât de atrăgătoare şi de scumpe ar fi, fiindcă dau buzna peste liniştea oamenilor. Ştiu că sunt foarte necesare şi nu mai putem renunţa la ele, dar nu aparţin şi sufletului. Mieluţii, fie numai ca amintire, şi tot îmi mângâie inima mai mult decât vâjâitul unei maşini. Inghit cu greu mizeriile verbale aruncate în faţa femeii care în mintea mea este cea căreia trebuie să-i închini înălţătoare cuvinte. Sunt unele mai aprige şi mai rele de gura? Ele nu s-au născut asa. Trebuie să îndreptăm nedreptăţile care le-au adus în pragul disperării. In gând, eu tot le mângâi obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Să mă fac că nu simt inhalarea aerului poluat al marelor oraşe? Sa îmi placă Balul Mărţişorului din Bucureşti în care cuvântul de ordine este luxul şi extravaganţa?
Şi atunci să nu mai scriu ca să nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am altă cale şi dacă, descriind stările de euforie ce ne cuprind în zilele de primavară se strecoară şi câte un “mieluşel” mi-ar place să nu îl goniţi şi să-l luaţi în braţe cu candoarea pe care ne-a dăruit-o Creatorul când ne-a adus pe lume. Să ne lăsăm în voia firii, să renaştem odată cu primăvara, să înflorim odată cu florile, să nu ratăm şansa noastră de a spera la un nou început şi să nu uităm că luna martie ne îndeamnă la trăirea atâtor frumuseţi.
—————–
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
Martie 2023
