NOTE DE LECTURĂ: „AMINTIRI… DE NEUITAT” DE NICOLAE BĂNICIOIU

0
59

M-am aplecat cu plăcere să scriu câteva impresii despre volumul autobiografic semnat de Nicolae Bănicioiu intitulat „Amintiri…de neuitat”, apărut la Editura „Armonii culturale” în anul 2023. Cum ai început lectura, te cucerește forța evocatoare, optimismul temperat, scrisul său supravegheat. Se citesc cu interes astfel de volume, fiindcă avem nevoie de retrospectivele vieții, de ceea ce învățăm din experiența noastră comparată cu cea a altora. Fără amintiri, minunata punte între trecut și viitor, fără comuniunea lor, viața nu ne-ar fi de niciun folos.

Deși în zilele noastre rar se mai scrie o literatură în armonie cu natura și specificul unei țări, căci globalismul a deschis alte direcții, totuși scriitorul Nicolae Bănicioiu, prin puternica sa personalitate, prin forța interioară controlată, bine stăpânită, își impune simțirea românească subtil izvorâtă dintr-o conștiință umană aflată la mare înălțime. Relatările sale ne confirmă că la acestea au contribuit mai mulți factori. În primul rând a fost educația strămoșească venită prin părinți, apoi prin universul lumii satului de odinioară, la care s-a adăugat rigoarea instruirii militare și experiențele personale asumate în destinul sau.

Scurgerea timpului ne face să rotunjim asperităţile memoriei şi nu numai atât, vorbind despre noi înșine putem aluneca scriind mai mult despre ceea ce am fi vrut să fim și nu ceea ce suntem noi cu adevărat. Dar proza autorului Nicolae Bănicioiu este departe de aceste păcate, este o proza autentică și sinceră. Din cele afirmate, nimic nu îi poți pune la îndoială. Faptele nu se sting nici în întuneric, nici în vremelnicie. Adevărul le ține în viață, oricât de mult ar încerca vreun duh fățarnic să le îngroape în întunecimile uitării. Faptele care veșnicesc, nu se sting, rămân luminate de adevăr.

Etica confesiunii și prodigioasa sa memorie ne conving că firul vieții sale s-a armonizat cu sine însuși, dar și cu mediul înconjurător sau cu oamenii care i-au stat în preajmă punând în evidență resorturile interne ale frumuseții satului de odinioară, al ritualurilor și al fondului arhaic.

Un aspect plăcut al lecturii se datorează și talentului muzical al autorului. Arcușul și vioara care l-au însoțit toată viața și- au găsit în cuvintele așternute pe hârtie linia melodică pe care au contopit-o în frumuseți ”de neuitat” dând viață unui fond muzical cu cadența potrivită etapelor de viață. În zgomotul cotidian, scrisul său aduce acorduri și ritmuri muzicale subtile.

Copilăria petrecută în satul natal, Fedeleșoiu, pare că se desfășoară pe un fond muzical jucăuș, plin de dinamism, de veselie, de soare și de poftă de joacă. E o lume în multe privințe apusă, dar cei cu tâmplele albe se regăsesc și înfiorați, zâmbesc acelor vremuri pe care le-au trăit și ei. cititorul simte cum se înviorează tăcutele clipe datorită imaginilor de aleasă frumusețe care par venite din nemărginirea timpului prin glasul copilăriei. Reînviate, acum cititorul le așează sub pleoape încercând să le păstreze acolo cât mai mult timp cu putință. Îți place să citești pe îndelete ca să nu se stingă revelația trăită. Sunt pagini care spală sufletul năclăit de atâția mincinoși, necinstiți, bădărani, hapsâni, atrași doar de bani, putere, slavă deșartă, plăcere…

Citind paginile relatării adolescenței și ale tinereții, am avut impresia că fondul sonor subliniază elanul, optimismul, pulsul vieții alerte, avântul, toate specifice acestei etape de viață. Sunt acorduri de muzică tonică precum „Pastorala” beethoveniană. Te revigorează paginile în care descrie anii de școală, etapele și efortul în care corpul, mintea și psihicul capătă o admirabilă vigoare. Admirabilă e și relatarea succesului la examenul de ofițeri, căci aceasta i-a adus o mare bucurie, i-a deschis calea spre împlinirea ființei sale. Nimic nu i se potrivea mai bine pentru împlinirea sa ca om, așa cum subliniază și autorul. Parcă a îmbrăcat o cămașă nouă a sufletului aflându-se în punctul cel mai îndepărat de vidul existențial.

Activitatea deplinei maturități ne impresionează prin dăruirea cu care și-a îndeplinit toate sarcinile serviciului său, un serviciu al bărbăției. Autorul, cu toată duritatea obligațiilor de serviciu, le-a rezolvat în liniște, cu încredere și cu stăpânire de sine, convins fiind că înfăptuirile importante se fac în tăcere. „În sistemul Protecției Civile, misiunea noastră ca specialiști era să asigurăm protecția populației și a bunurilor materiale în caz de război și-n situații speciale, dezastre, Stare de Urgență, epidemii, epizootii și altele”. Autorul a ales din bogata arhivă a memoriei sale întâmplări de tot felul, adevărate lecții minunate care te transformă puțin câte puțin în omul așa cum a fost creat la începuturile lumii. Astfel, a făcut să-l văd, de parcă ar fi fost aievea în fața mea, salutând ostășește sosirea sarcinilor grele și apoi executându-le chiar și cu riscul vieții. Călit astfel, printr-o muncă de o rigoare absolută, așa se explică și suișul vieții sale pe treptele înalte ale societății, iar acum, la senectute, este privit cu drag, admirație și cu respect, de cei care l-au cunoscut.

Capitolul despre viața de familie este mai scurt. Aceasta este prezentată ca a unui cuplu cu împliniri, cu armonie şi cu stabilitate, un cuplu care a găsit puterea interioară să treacă peste greutățile vieții, multe dificultăți impuse de viața de militar. Totul în acest univers familial se desfășoară ca pe fundalul unui lied de Franz Schubert.

În ultimile pagini ale volumului, autorul, convins de puterea verbului de a lumina viața, într-un zbor târziu al vieții, aflat la senectute, s-a apucat de scris. A povestit multe întâmplări și imagini scrise în interiorul său care tânjeau să îmbrace haina cuvântului însuflețit. Din impulsurile lăuntrice, și ordonate de ingenioasele țesături ale gândurilor, penetrând hățișul derutant al prezentului, au prins contur în câteva volume. Această etapă a scrierilor literare,  ne amintește de finalul „Simfoniei a XI-a” de L Beethoven, o adevărată „Odă a bucuriei”, inspirată din versurile lui Friedrich Schiller. Sunt impresii de călătorie din aproape toate continentele, subliniind ceea ce omenirea are mai valoros și în același timp specific.

Volumul se încheie cu versuri în grai popular ce ne amintesc de folclor, de graiul zilelor noastre, cu adâncimea gândirii țăranului nostru înțelept și cumpătat și de o rară frumusețe. In timpul lecturii parcă se aude ciocârlia din „Rapsodia română” făcută cunoscută lumii întregi de marele nostru compozitor, dirijor și interpret George Enescu.

Ne reține atenția faptul că autorul, având o carieră militară, pe care a trăit-o din plinul inimii, cu toate rigorile impuse de regulile ostășești, la pensie, s-a dedicat scrisului.

În final, printr-o privire de ansamblu asupra direcției de viață a autorului, rămânem cu impresia bine conturată că autorul a fost neîncetat atent să-și țină cât mai drept firul călăuzitor spre corectitudine și adevăr. La el nimic nu e întâmplător. Gânduri și emoții curg printre rânduri și irigă volumul și astfel a dat oamenilor numai ceea ce a avut în sufletul lui.

Închizi cartea cu satisfacția că ai întâlnit o proză tonică, un combustibil pentru zilele următoare, realizată printr-o comunicare vie și sinceră, într-un grai frumos curgător. Totul te invită să poposești și să uiți pentru un timp de relele acestui pământ.

—————–

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

18 martie 2023