Răsfoind jurnalele mele de acum câţiva ani mi-am dat seama cât de mult s-a schimbat viziunea mea asupra ţării în care trăiesc. Probabil că voi avea acelaşi sentiment şi peste câţiva ani citindu-mi jurnalele de acum. Viitorul rămâne necunoscut. Cu toate acestea, în ciuda trecerii ireversibile a timpului, există şi lucruri şi impresii care rămân o viaţă, iar ţara unde te-ai născut şi unde ai crescut nu o poţi uita niciodată. Nu aş putea spune că ştiu cum funcţionează România ca sistem unitar. Părinţii mei m-au protejat, au încercat să mă ferească de orice fel de durere pricinuită de diferenţele de ordin economic sau social. Bineînţeles, au reuşit doar parţial şi pe o perioadă scurtă de timp. Am căutat mereu să îi înţeleg, să îi studiez pe oamenii din jurul meu, iar când am avut ocazia să întâlnesc persoane de pe alte meleaguri am creat instinctiv o paralelă între „ei” şi „noi”. Am încercat să renunţ la prejudecăţi când mi s-a oferit şansa să arăt cine sunt şi de ce nu îmi pare rău că sunt românca. Pentru mine, România reprezintă mai mult decât un simplu stat. Acesta este locul unde destinul meu a prins contur, unde am învăţat să merg, să scriu, să lupt mai mult atunci când e nevoie şi să mă opresc atunci când eforturile mele sunt în van.
Sunt pe deplin conştientă că mai am încă multe de învăţat, că lucrurile vor deveni din ce în ce mai dificile şi că e posibil că circumstanţele sociale, politice, economice sau culturale să nu mă ajute, sau chiar să mă împiedice să îmi ating scopul. Şi totuşi, numai auzul numelui de România îmi face sufletul să vibreze. Sufletul meu ştie cel mai bine că aparţine acestui loc şi că nimeni nu va putea înlocui amintirile mele de aici. Chiar dacă, la un moment dat, mentalitatea mea nu va mai fii aceeaşi cu cea a oamenilor din această ţară, inima mea va rezona mereu cu aceste locuri.
România este a mea în aceeaşi măsură în care este şi a familiei şi a prietenilor mei. Singura diferenţa este că fiecare o vede în felul lui, în fucţie de vârsta, de educaţie şi mai ales de evenimentele care i-au marcat viaţa. Pentru că am trăit în România până acum, am realizat cât de destructive pot fi excesele, fie ele de ambiţie, de încăpăţânare, dar mai ales de putere. Ţara aceasta a fost cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată şi singurul care a putut să îmi arate de ce sunt importante muncă şi felul în care îţi construieşti viaţa personală şi cariera. Orice lucru care nu are o bază solidă, oricât de mare şi puternic ar fi, se prăbuşeşte repede la prima bătaie de vânt. Mintea mea şi-a stabilit nişte idealuri, nişte valori, nişte principii, iar contextul social şi cultural în care am trăit a avut un mare impact asupra acestora.
