Actuala civilizație nu este numai mașinistă și automatistă (miliarde de rable poluatoare în lume, îndeosebi în orașe, linii automate în marile unități productive, de sortare, asamblare și ambalare, tot mai multe automate electrocasnice în fiecare casă cu pretenții moderniste – mașini de spălat rufe și vase, cuptor cu microunde, prăjitor de pâine, blender etc.), dar – prin politici naționale și transnaționale – omenirea depune eforturi (uneori serioase, alteori hazoase – cazul Româmiei) pentru a deveni digitalizată și robotizată, deși oamenii de știință trag din ce în ce mai des semnalul de alarmă că acest stadiu dement al progresului eminamente tehnic este extrem de periculos pentru esența moral-spirituală a omului, un om atât de preocupat în clipa de față cu slujirea triadei consum-confort-comoditate, încât (fie că nu realizează, fie că nu-i pasă) în viitorul integral cablat și informatizat, el (creatura tot mai aculturalizată și despiritualizată) va ajunge lamentabila anexă idioată și insensibilă a automatelor înzestrate cu atotputernicia inteligenței artificiale de către inconștientele reziduuri ale inteligenței naturale.
Dar cine să se (mai) opună acestui tăvălug globalisto-degenerescent, când politica și presa, ambele imbecile și imbecilizante, izbutesc să convingă grosul omenirii că ăsta-i drumul care duce la prosperitatea și fericirea tuturor, chit că revoluționarul poet Petőfi Sándor ne spune în poemul „Apostolul” că fericirea autentică se dobândește numai prin Libertate, motiv pentru care „De dragul Libertății voi lupta,/ la fel precum luptară-atât de mulți,/ Și sângele, de-o trebui, l-oi da,/ Precum l-au dat atât de mulți!” (Poezii și poeme traduse de Eugen Jebeleanu, BPT, Editura Minerva, București, 1973), iar Ion Ianoși ne face cunoscut în „Pro și contra” (Prefața) la romanul „Frații Karamazov” (Editura Pentru Literatura Universală, București, 1965) că „Turma de milioane și milioane de capete, tremurând în fața stăpânirii” este „fericită de a fi scăpat de îngrozitoarea povară a liberei cugetări”, după ce, desigur, a fost „convinsă” (prin mită, șantaj, minciună și necontenită prosteală, adaug eu) că „nu va dobândi adevărata libertate decât renunțând de bunăvoie la ea”…
Revin acuma la groaznica realitate de pe meleagurile noastre (minciuni și tâlhării cu carul, înfăptuiri doar cu paharul pentru cei mulți și tot mai oropsiți în comparație cu scandalosul nivel de trai al ciocoilor vechi și noi), mai exact la jegoasele delicii căutate de teribiliștii mașiniști ai Sighetului (veritabile competiții automobilistice), indiferent de zonă și de momentul zilei, totuși, de regulă după lăsarea întunericului, și la fiorii ce-i încearcă pe pietonii disciplinați, fie că sunt în zona centrală sau la periferia orașului, fie că circulă cuminți pe trotuar sau cu teamă se angajează să traverseze strada pe trecerea de pietoni, unde li se pare că au prioritate.
Nu și când au de-a face cu căcănarii de mașiniști din Sighetu Marmației și zonele adiacente (presupun că la fel stau lucrurile în întreaga noastră țară, într-adevăr eșuată la capitolele educație și curățenie), care fie că și-au procurat pe căi necușere permisul de conducere (unii dintre ăștia nici măcar nu-l posedă), fie că-s băuți sau chiar drogați, fie că mereu se grăbesc, fapt pentru care accelerează în apropiere de „zebră” și spulberă tot ce le iese în cale (a se citi pietonii ce îndrăznesc să nu le acorde prioritate absolută – pe trotuar, pe trecerea de pietoni nesemaforizată, ba deseori și de-al dracului chiar pe aia semaforizată).
Iar dacă unii dintre ăștia opresc la trecerea de pietoni (dar nu din elementar bun-simț, ci din teama animalică de posibilele sancțiuni!), atunci aflătorii la volan stau ca pe ace: înjură, dau din mâini și-i apostrofează mârlănește pe pietonii care le mănâncă timpul, deși cei mai mulți dintre ei sunt subanalfabeți și fără vreo ocupație precisă, adică vrednici aflători în treaba de-a părea altceva decât ceea ce sunt în realitate.
Eu însumi am fost de două ori la un pas de o gravă accidentare, poate chiar de moarte: prima dată pe trecerea de pietoni (iată că vorbesc în calitate de Stan pățitul), când numai pasul rapid făcut înapoi m-a salvat de mașina ce a trecut milimetric pe lângă mine (firește, șoferul răhățos și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat), iar a doua oară chiar pe trotuar, în apropiere de Kaufland. Strigând la respectivul mizerabil (mă rog, cum de regulă procedează cel scăpat ca prin urechile acului), acesta mi-a răspuns că n-are unde să-și parcheze rabla, deși doar la câțiva metri, pe partea cealaltă a străzii, era Kaufland cu numeroasele lui locuri de parcare. Ulterior am realizat că, precum atâția alți oameni de omenie, din cauza protestelor puteam să fiu bătut măr de șoferul „ofensat”și ortacii lui, iar poliția, care niciodată nu este la momentul și la locul potrivit, ori că i-ar fi dat dreptate din start mașinistului (nelegiuiții civili și în uniformă sunt de regulă prieteni la toartă), ori – după sterile și inutile discuții – l-ar fi lăsat să plece, fără să-i aplice vreo sancțiune. Pentru că în țara unde mulți dintre polițiști stau de șase pînă când nelegiuiții își fac mendrele, nu poate să fie ordine, iar siguranță pentru cetățenii vrednici cu atât mai puțin.
Și când te gândești că în postdecembrism, pe lângă foștii milițieni au mai apărut ca ciupercile după ploaie jandarmii și alte caricaturi de pseudopolițiști (locali, silvico-forestieri etc.)! Apropo de polițiștii scumpi la vedere (nu și când trebuie să-și îndeplinească planul la amenzi) și care nici pomeneală să patruleze pe străzi în timpul zilei și mai ales al nopții. Un prieten care locuiește pe strada Bogdan Vodă (vizavi de Kaufland) mi-a povestit la ce supliciu sunt supuși noapte de noapte locuitorii din zonă de întregul tacâm al competițiilor automobilistice: uruit de motoare turate la maxim, scrâșnet de frâne, claxoane, urlete etc. Și nimeni niciodată până în prezent n-a intervenit pentru a tăia devastatorul elan al teribiliștilor!
În final, precum am făcut-o și cu alte multe ocazii, întreb edilii comunei Sighetu Marmației și pe jalnicii milițieni care – chipurile – se ocupă de circulație: „De ce naiba nu închideți odată centrul (ambele străzi paralele de la Biblioteca municipală și până la Sala Studio), așa încât toată această zonă să scape de stres, zgomot și noxe? Voi nu vedeți că stau toată ziua (unele dintre ele chiar și noaptea) claie peste grămadă, că aerul este irespirabil, clădirile se degradează și copacii ornamentali se usucă din pricina noxelor? De ce nu se face mult necesara șosea de centură și de ce rablele (unele scot nori de fum, altele fac un zgomot asurzitor) nu sunt dirijate pe străzile paralele cu centrul minipiciului?”
Mi se va răspunde că centrul este doldora de magazine, care trebuie aprovizionate. Dar în alte orașe ale țării (Oradea, de exemplu), de ce centrul vechi, plin de magazine, a putut fi închis încă din celălalt regim (știu cu precizie acest lucru, deoarece am fost aici militar terist în anii optzeci), magazinele nu s-au închis, orădenii se simt minunat și orașul este fruntea localităților noastre moderne?!
Răspunsul este simplu: Se poate atunci când realmente se dorește binele, sănătatea și confortul concitadinilor! Iar comercianții centrali n-ar avea nicicât de suferit, căci aprovizionarea se poate lesne face între, să zicem, orele cinci și opt dimineața.
—————————
George PETROVAI
Sighetu Marmației
8 mai 2023
