Biblia susţine că la început a fost Cuvântul şi cuvântul, conventum în limba latină, era la Dumnezeu. Cu cine vorbea însă Dumnezeu? L-a creat pe Adam; i-a cuvântat şi l-a bine-cuvântat; l-a învăţat să folosească vorbele şi i-a dezlegat limba să poată mişca verbele. Fiecare cuvânt învăţat a aprins o nouă lumină în mintea şi spiritul lui Adam şi Adam trăiește în fiecare dintre noi. Deci, cât timp trăim trebue să învăţăm să folosim cuvinte, să transmitem idei şi să ne exprimăm simţămintele.
Creatorul comunică cu toţi oamenii prin gânduri şi prin limbi, iar cu noi românii vorbeşte româneşte. El le-a împărţit tuturor din spiritul lui divin. Anglo-saxonilor, de exemplu, le-a dat soul şi vorbeşte cu ei englezeşte. În noi românii, Dumnezeu a suflat şi ne-a dat suflet. Ce alt popor mai are acest splendid cuvânt? De atunci noi românii avem şi suflet şi suflu divin şi le vom avea până la judecata din urmă. În limba noastră cea romană ne-a cuvântat Dumnezeu din ceruri şi ne-a bine-cuvântat Eminescu cu poeziile lui nemuritoare.
Punctum!
***
Cuvintele ne lărgesc orizontul, ne adâncesc trăirile şi ne apropie de adevăr. Iar când reuşim să cuprindem tot adevărul ne eliberăm şi ajungem în cercul divin. Se poate ajunge acolo şi fără cuvinte pentru că la destinaţie se comunică telepatic, dar până ajungem acolo trebue să cuvântăm.
***
Nu se ştie când şi cum au apărut primele limbi, dar se crede că limbile Indo-Europene au apărut acum aproximativ şapte mii de ani. Ele s-au născut după ultima glaciaţiune într-o arie care se întindea de la nord de Marea Caspică şi Marea Neagră până în ţara noastră. Noi românii, urmaşii tracilor, suntem printre primii cuvântători ai continentului…
***
Aceste pagini reprezintă parţial evoluţia mea lingvistică şi efortul de a învăţa limba engleză. Chiar dacă e vorba de o scriere incompletă şi imperfectă veţi putea găsi câte ceva bun în ea. Comform unui adagiu american chiar şi un ceas defect arată ora exactă de două ori pe zi. Citiţi vă rog aceste pagini atunci când ceasul arata ora exactă.
***
Când am sosit în America în martie 1968 aveam 32 de ani, aveam noţiuni minime de limba engleză, dar vorbeam destul de bine franceza, binişor germană şi aveam cunoştinţe de bază de limba rusă. De abia atunci mi-am dat seama de marea greşeală pe care o făcusem neglijând limba engleză. De atunci şi până azi fac eforturi să o învăţ, eforturi cu care mi-aş fi făcut încă trei doctorate.
Şi îmi amintesc un episod din primele mele zile la New York, unde mi-am găsit de lucru la serviciul de ambalare al unui magazin de îmbrăcăminte. Într-o pauză de prânz am luat o declaraţie scrisă a unui grup de demonstranţi din apropierea magazinului în care aceştia explicau de ce manifestau. Şi m-am apucat s-o citesc. Văzând că citesc fără să ştiu să vorbesc, şeful secţiei m-a întrebat prieteneşte: „Nick, înţelegi cea ce citeşti?” Spre surprinderea mea, înţelegeam o treime din cuvinte şi o bună parte din idei. Erau cuvinte de origine franceză sau latină similare celor româneşti. Pronunţarea lor era însă diferită de cea românească şi în unele cazuri semnificaţia unor cuvinte era deasemenea diferită.
***
Limba engleză e grea prin bogăţie de vocabular şi prin expresii, şi în acleași timp, e relativ uşoară prin gramatică. Fiecare persoană o învaţă mai repede sau mai încet în funcţie de cunoştinţele lingvistie anterioare, de înclinaţii personale, de vârstă, şi de profesie. Ca orice altă naţiune, englezii comunică prin cuvinte, prin expresii şi idiomuri, şi prin semnificaţii contextuale.
Majoritatea celor care învaţă engleza pornesc de la vocabularul de bază, dar cuvintele sunt ca paharele cu apă. Niciodată nu ştii cât sunt de pline sau cât sunt de goale. În plus, ele sunt doar simboluri codificate ale lumii exterioare ori ale ideilor şi emoţiilor noastre interioare. Cuvintele sunt deasemenea flexibile şi au înţelesuri şi nuanţe specifice fiecărei limbi şi culturi. În plus, odată cu trecerea timpului îşi schimbă semnificaţia. În traduceri, cuvintele şi expresiile trebuie decodificate. Fiecare popor îşi defineşte însă propriile concepte în funcţie de experienţa sa. Expresiile la rândul lor sunt propoziţii relativ simple care păstrează doar parţial semnificaţia elementelor componente, dar cu nuanţe care trebuie interpretate.
Expresiile idiomatice sunt însă şi mai complicate. Ele au pierdut sensul iniţial al cuvintelor componente şi au căpătat un subînţeles cunoscut doar de cei care s-au format lingvistic în societatea respectivă. Englezii şi americanii folosesc multe asemenea expresii: „Its pooring cats and dogs!” (Plouă cu câini şi pisici). Şi îmi amintesc când după mai multe exerciţii m-am plâns unui coleg american de febră musculară (tradus de mine ca muscular fever). Colegul a râs de s-a prăpădit. În limba engleză, simptomele de febră musculară se numesc Charlie’s horse!
Ceace vedem fiecare dintre noi, ceace înţelegem, percepen or simţim, depinde de cunoştinţele şi experienţele personale, culturale sau naţionale anterioare. La rândul lor şi pentru a complica înţelegerea dintre diferite societăţi, percepţiile sunt de multe ori ambigue şi depind de contextul culturii în care s-au format. Ce înseamnă, de exemplu, cuvântul „masacru”? La „masacrul” din Boston, care a contribuit mult la declanşarea revoluţiei Americane, trupele engleze au împuşcat… cinci americani. Dacă ce s-a întâmplat la Boston în 1775 a fost un masacru, cum putem numi ceace a făcut Pol Pot în Cambogia, unde comuniştii au ucis un sfert din populaţia ţării?
De multe ori oamenii înţeleg ceace au fost condiţionaţi să înţeleagă, or cred ceace le dictează așteptările şi interesele. Se spune chiar că oamenii au pervertit limbile ca să se poată minţi între ei şi multe cuvinte şi expresii moderne conduc la asemenea concluzii. Oricum, perceperea cuvintelor şi ideilor determina atitudinea şi comportarea noastră. Cu cât ştim mai multe cuvinte, cu atât înţelegem mai mult… şi în acelaşi timp, dacă suntem înţelepţi, ne dăm seama de cât de puţin ştim!
***
Engleza este cea mai bogată limba din lume. Ea a preluat 50 la sută din vocabularul clasic latin şi 30 la sută din vocabularul clasic grec. Preluarea s-a făcut direct din latină or indirect prin intermediul limbii franceze. Să nu uităm că Franţa a dominat Anglia câteva sute de ani de ani, iar latina a fost limba oficială a bisericii catolice, deci şi în Anglia. În acelaşi timp, latina a fost limba de comunicare scrisă a oamenilor de ştiinţă din evul mediu occidental. Galilei şi Newton şi-au scris cărţile în limba latină!
***
Conform lui Dan I. Slobin (Psycholinguistics, London: 1974), nimeni nu ştie exact când şi de ce au apărut limbile. Oricum, în opinia sa, vorbirea este tangibilă şi măsurabila, dar mecanismul intim al limbajului e intangibil. În acelaşi timp, copiii sunt predispuşi să înveţe repede şi uşor limba mediului în care se nasc şi cresc, dar adulţii întâmpină mari greutăţi la însuşirea altor limbi. Am simţit-o pe pielea mea! Şi deşi creierul uman e folosit în proporţie foarte redusă, el se dezvoltă şi adună cunoştinţe până la bătrâneţe. De ce atunci adulţii şi bătrânii nu mai pot învăţa o nouă limbă precum o învaţa copiii? Cred că se întâmplă ceva „intangibil” pe scoarţa cerebrală. Ceva se osifica şi creierul îşi pierde flexibilitatea. Şi e foarte curios că chinezii adulţi nu pot pronunţa sunetul „R”. Pentru ei, România e „Lomania”. Un copil chinez crescut însă în Europa nu are această problemă. De ce?
Percepţii, înţelegere şi comunicare
Oamenii percep lumea prin trei simţuri proxime: miros, gust şi pipăit, şi prin două simţuri distante: vedere şi auz. Percepţiile diferă însă foarte mult de la persoană la persoană şi de la o limbă şi cultură la alta. În plus, oamenii nu au vocabularul adecvat pentru fiecare nuanţă percepută şi numeroase cuvinte nu se pot traduce şi comunică decât prin parafraze. De exemplu, vechii azteci din Mexic aveau un singur cuvânt pentru zăpadă, ghiață şi frig, pentru că în mediul lor tropical nu aveau nevoie de asemenea diferenţieri. În acelaşi timp, eschimoşii din Alaska au 14 cuvinte pentru zăpadă pentru că supravieţuirea lor depindea de înţelegerea perfectă a mediului lor înconjurător care e mereu înzăpezit. Pe de altă parte, eschimoşii disting şi au cuvinte diferite pentru foarte puţine culori, pentru că mediul lor natural este mai mereu alb ca zăpada. Şi mă întreb, cum ar comunicat aztecii şi eschimoșii dacă s-ar fi întâlnit?
Referitor la culori, în natură acestea se prezintă într-un spectru continuu cu o multitudine de nuanţe percepute diferit de populaţii din medii diferite. În regiunile tropicale şi luxuriante oamenii percep sute de nuanţe de culori în timp ce în regiunile arctice populaţiile indigene percep foarte puţine. Pentru indigenii din nord culorile trebuie explicate, dar în final semnificaţia lor rămâne ambiguă iar traducerea şi înţelegerea lor rămâne imperfectă. Unele culori, de exemplu, poarta nume de flori, dar ce faci dacă nu ai văzut nici odată acele flori? Şi în spectografie culorile sunt exprimate prin numere…
Percepţia diferă deasemenea de la persoana la persoană. În industria de coloranţi, de exemplu, un specialist distinge cu ochiul liber peste o sută de nuanţe de culoare neagră. În industria de parfumuri, un nas rafinat percepe o mie de mirosuri, iar degustătorii de vinuri pot constata dintr-o sorbire originea şi calităţile unui vin. Din aceste motive, specialiştii se pot înţelege numai între ei. Oamenii de rând se limitează la un vocabular de bază care reprezintă cultura generală în care s-au format.
În cadrul cursurilor mele de comunicare lingvistică între diferite culturi şi popoare ofeream un exemplu hazliu şi fiecare înţelegea imediat ce înseamnă percepţia. Îi întrebăm pe studenţi cum cântă cocoşul în limbile lor materne? Şi începea distracţia: „Kikirikiki”, „Cocoricoco”, „Cucurucucu”, „Cockledoodledo”, şi bine înţeles, „Cucurigu”. Tare deştept trebue să fie cocoşul nostru să cunoască atâtea limbi!
În ce priveşte dialogul între culturi şi între naţiuni care vorbesc limbi diferite, fiecare dintre noi porneşte de la premiza că interlocutorul său are în minte aceiaşi semnificație a cuvintelor. Este greşit, pentru că înţelesurile sunt diferite şi pe deasupra apar şi interese personale, de grup, sau naţionale. Chiar şi în cele mai bune condiţii şi fără scopuri ascunse apar obstacole neaşteptate.
Cel mai uşor de tradus şi de înţeles sunt numerele, urmate de substantive concrete, dar şi aici există capcane. Să luăm exemple din limbile romană şi engleză. Pentru cuvântul românesc deget, engleza are două cuvinte: finger (degetul mâinii) şi toe (degetul piciorului). Engleza are şi cuvântul digit, dar acesta înseamnă cifră. În schimb, americanii au un singur cuvânt, painter, pentru ceace limba romana are trei cuvinte: pictor, vopsitor şi zugrav. Un alt exemplu ilustrativ este cuvântul românesc nepot pentru care americanii au două cuvinte: grandson şi nephew, ceace înseamnă că în traducere trebue specificat: nepot de bunic său nepot de frate şi soră. În schimb noi înţelegem foarte bine ce înseamnă nepotismul pentru că ştim de unde provine din punct de vedere lingvistic. Americanii îi cunosc semnificaţia, dar nu cunosc originea cuvatului.
Să nu ne facem totuşi iluzii. În timp ce engleza are un vocabular de peste un milion de cuvinte, limba româna, o limbă dezvoltată şi bogată de altfel, are circa 200 de mii. Majoritatea oamenilor folosesc însă în mod activ doar câteva mii de cuvinte. Restul pot fi recunoscute atunci când le citesc or le aud, sunt cuvinte dormante, sau sunt folosite doar de specialişti. Nici un om nu cunoaşte toate cuvintele din dicţionar. Oricum, vocabularul se schimbă relativ repede. Culturile şi mentalităţile se schimbă însă foarte lent.
Limba engleză este deci şi rămâne cea mai bogată şi cea mai studiată limbă din lume. Şi e bogată pentru că a păstrat o mulţime de cuvinte din limbile care au creat-o şi pentru că a rămas deschisă oricăror cuvinte utile din limbile popoarelor pe care le-au întâlnit englezii. Şi englezii s-au extins în toată lumea. În secolul 18 Anglia avea o sută de mii de vapoare şi stăpâneau mările şi oceanele globului.
Curiozităţi Anglo-lingvistice
Conform lucrării „American Heritage Dictionary” (Boston, NY: Haughton Mifflin Co. 1992) cel mai frecvent cuvânt în limba engleză este ‘a’ tradus în româneşte cu ‘o’ (o femeie) sau ‘un’ (un bărbat). Urmează articolul definit the, echivalent în limba romana cu articolul pus la sfârşitul substantivelor şi adjectivelor (Om-omul). Altfel, cele mai frecvente cuvinte englezeşti cu înţeles propriu sunt say (a spune, a vorbi) şi man (cu înţeles de om).
Altminteri, din punct de vedere statistic, 26 la sută din vocabularul limbii engleze e alcătuit din substantive şi 18 la sută din verbe. Substantivele sunt mai uşor de înţeles când reprezintă ceva material, în timp ce verbele dau viaţă şi mişcare ideilor. Nu putem vorbi fără să mişcăm limba şi fără să ‘verbuim’ limbajul. Şi acum ceva încurajator. Specialiştii au calculat că ar fi nevoie de circa trei mii de cuvinte pentru a înţelege 80 la sută din limba engleză modernă. E vorba de cuvintele de bază ale oricărei limbi şi probabil de neologismele epocii. Care sunt însă cele trei mii de cuvinte de bază? Dacă identificaţi cele trei mii de cuuvine, vă rog să mi le comunicați, dar grăbiţi-vă. Până ajung la mine se pot schimba!
Şi pe o notă personală, când eram închis la securitatea din Timişoara după ce fusesem prins la graniţa Iugoslavă, aveam în celulă un afiş cu regulametul de comportare a celor arestaţi. Citind şi studiind regulament am constatat că limba noastră are mai multe consonante decât vocale. Adevărul este însă că în timp ce limbă orală reprezintă o codificare a realităţii, limba scrisă este o re-codificare arbitrară a primei codificări. Revenind la semnificaţie şi la codificări, dacă cuvintele reprezentând obiecte fizice sunt relativ uşor de tradus în alte limbi, ideile abstracte, gândurile, emoţiile şi sentimentele sunt mult mai greu de exprimat şi de tradus.
Recent, am văzut un documentar filmat de un grup de antropologi americani care au studiat unul din puţinele triburi din savana africană care încă mai traiesc din vânat. Când antropologii i-au întrebat dacă sunt fericiţi, aceştia nu au putut să răspundă pentru că în cultura lor nu există un asemenea cuvânt. Antropologii le-au explicat că fericirea e o stare de mulţumire totală, o stare de extaz. Atunci, membrii tribului au răspuns că în acest caz pentru ei o asemenea stare înseamnă să mănânce carne de baboon şi să aibă la discreţie miere de albine şi apa de băut.
Apropo! În limba chineză pictograma pentru fericire arata un cuplu cu un copil şi cu un acoperiş deasupra capului. Mă întreb ce înseamnă fericirea pentru milardarii de azi! E posibil ca în lumea lor să nu existe fericire! Sau poate, parafrazadu-l pe Rockefeller, un miliardar e fericit atunci când mai face câţiva dolari în plus pe lângă ceace are!
——————————–
Prof. Dr. Nicholas DIMA
Tucson, Arizona, SUA
20 iunie 2023
