Niciodată nu vom putea contesta puterea leului că doar este ânainte de toate regele jivinelor. Multe secole vor mai trece iar leul, cel mai puternic dintre animale, nu va putea fi detronat. Va sta semeţ pe tron şi ceilalţi se vor minuna de puterea lui. Tot atâta putere are însă şi leul românesc? A tot încercat sărmanul să-şi exercite puterea asupra pieţei româneşti, însă, mai în glumă, mai în serios, ”a fost plesnit” mişeleşte de euro şi dolar.
Se apropie Crăciunul, la fel şi Anul Nou care ne zâmbeşte poznaş. Oamenii îşi fac planuri, fac cât mai multe pregătiri pentru a întâmpina sărbătorile de iarnă. Românii noştri se opresc a-şi mai face planuri şi pregătiri, încetează să mai viseze cu ochii deschişi şi se izbesc de realitate atunci când îşi deschid portofelul şi realizează nu foarte surprinşi că leul românesc se ascunde speriat pe fundul unui ungher, lipsit de strălucire şi vigoare. Dacă cu un dolar, în România s-ar putea cumpăra o pâine şi un singur kilogram de cartofi, ce poate cumpăra românul de un leu? I s-ar irosi întreaga viaţă gândindu-se şi tot nu ar reuşi în cele din urmă să găsească ceva atât de insignifiant. Poporul român va fi nevoit să se mulţumească cu peisajul înzăpezit, totodată mirific, al iernii din preajma sărbătorilor. În timp ce în Parlament, deputaţii dorm nestingheriţi în timpul şedinţelor cu buzunarele nu suficient de încăpătoare pentru a masca numeroasele cărţi de credit, cetăţeanul de rând îşi târăşte existenţa de pe o zi pe alta. În România nu se discută mult despre apropierea
sărbătorilor, destul de aşteptate cândva, ci de ”lupta pentru supravieţuire”. Se discută intens despre ce poate cumpăra un pensionar a cărui pensie se limitează la numai 550.000 de lei.
Ilie Pantea: “M-am debrnşat de la încălzirea centrală, nu aveam cu ce plăti. O asemenea pensie îmi permite să cumpăr o pâine o dată la două zile. Parcă ne-a uitat Dumnezeu”.
Se meditează pe îndelete cum poate reuşi să supravieţuiască o familie cu doi copii al cărei venit este de numai 2.000.000 de lei pe lună. Familia Istrate spune printre altele: “Noi nu putem spune că trăim. Este mai mult o agonie fără de sfârşit. Şi mai vin şi sărbătorile. Copiii noştri şi-ar dori un brăduleţ de Crăciun.” Şi astfel de exemple ar putea continua la nesfârşit. Puterea leului românesc la cumpărare este aceeaşi cu puterea unui părinte de a-i cumpăra odraslei sale un mic cadou de Crăciun. Veronica Ludan: “Îmi doresc foarte mult o pâine pentru a i-o dărui mamei mele şi o carte de colorat pentru mine. Dar eu ştiu că nu există Moş Crăciun decât pentru copiii bogaţi…”
Nimeni nu-şi poate închipui câtă durere şi speranţă se poate ascunde în privirea unui copil ce stă de două ceasuri cu năsucul lipit de geamul vitrinei magazinului de jucării, într-o zi sacră de Crăciun.
Nimic nu ar scuti de suferinţă o mamă care-şi priveşte neputincioasă fetiţa ce scânceşte de bucurie la vederea unei rochiţe.
Astfel se pregăteşte poporul român pentru sărbătorile de iarnă, sperând şi iubind, suferind de neputinţa de a putea dărui.
Nu putem spune ce vom cumpara din puţinii lei pe care îi avem, dar putem întări afirmaţia: “viaţa bate filmul”. Leul românesc nu numai că a fost detronat dar a fost şi îngenuncheat iar câteodată îşi mai aduce aminte de anii săi de glorie, de zilele când strălucea “de la Soare te puteai uita, dar la el ba”. Suflete sfâşiate în prag de Crăciun ce stau la capul leului bătrân şi murinbund, veghindu-l, plângându-l şi … îngropându-l!!!
