China şi locul ei în lume
Se crede că civilizaţia a început la Summer în Mesopotamia în urmă cu circa şase mii de ani, dar cea mai veche civilizaţie continuă din lume este cea chineză. De altfel, în mod tradiţional China era cunoscută ca Imperiul Ceresc sau Regatul Central şi în prezent tinde să-şi reocupe vechiul tron, ceace creează problem altor mari puteri.
Cu o populaţie de un miliard patru sute de milioane, cu o natură intens exploatată şi cu resurse limitate, China e nevoită să-şi extindă influenţă la nivel regional şi global. Această tendinţă se face însă în detrimentul altor ţări şi contravine poziţiei globale a Americii. În acelaşi timp, relaţiile Chinei şi Rusia, a treia putere a lumii contemporane, sunt în prezent relativ bune, dar interesele de lungă durată ale celor două ţări nu coincid. Cum vor evolua relaţiile dintre marile puteri în viitor nu se ştie, dar să revenim la istoria şi evoluţia Chinei.
***
Numele de China provine de la primul ei împărat, Chin, care a trăit în jurul anilor 200 înaintea erei noastre. În antichitate China era cea mai avansată ţară din Asia şi a rămas multe secole o ţară puternic dezvoltată cultural şi economic. Pe la 1300 AD China avea cea mai avansată agricultură din lume. În secolul al XV-lea avea cea mai modernă flotă din lume. Vasele chinezeşti, mult superioare celor europene de la acea vreme, puteau să navigheze tot globul şi să descopere toată lumea, inclusiv America. Navigatorii chinezii au ajuns până la Oceanul Îngheţat de Nord în care nu am mai putut înainta şi până în centrul Oceanului Pacific. Vasele chinezeşti s-au întors din mijlocul Pacificului crezând că nu mai există nimic dincolo de orizont. Ulterior, paranoia şi teamă de idei străine l-au determinat pe unul din împăraţii Chinei din acele timpuri să dispună distrugerea flotei. Curând după ce a ajuns la apogeu, universul tradiţional „sinocentric” a fost compromis şi China s-a prăbuşit pentru că a refuzat să înveţe de la popoarele străine pe care le consideră barbare.
În următoarele 3-4 secole China a regresat continuu şi deabia în secolul al XIX-lea s-a trezit la nouă realitate a lumii. Apoi, în primii ani de comunism în secolul XX, a încercat să ajungă la progres prin mijloace politice, ceace a aruncat-o în haos social şi economic. În ultimele decenii Beijingul a recurs totuşi la reforme reale şi chinezii au avut prilejul să dovedească din nou că sunt un mare popor. Realizările Chinei din ultimele decenii sunt de-a dreptul excepţionale. Ţara s-a industrializat, s-a urbanizat şi s-a modernizat într-un ritm neaşteptat. Drept rezultat, dezvoltarea ei recentă e unică în istoria lumii.
Miracolul economic chinezesc a fost inspirat şi declanşat de Deng Siao Ping care a introdus sloganul interzis sub Mao: „E splendid să fii bogat ” (To get rich îs glorious). (Citat din Nova TV 20 April 2004). Din 1978 până în 2003, în numai 25 de ani, rata dezvoltării economice a Chinei a fost de 8 la sută pe an şi veniturile chinezilor au crescut de patru ori. Americii i-au trebuit 50 de ani doar să dubleze veniturile oamenilor. De la „civilizația bicicletelor” China a trecut direct la „civilizația automobilelor”. Una din consecinţele nedorite ale acestei dezvoltări ultra-rapide e poluarea aerului şi deteriorarea mediului. Ce se va întâmpla însă când China va ajunge la paritate cu America unde există două automobile la trei locuitori? Vom mai putea respira? Nu se ştie, dar nimeni nu poate opri dorinţa oamenilor de a prospera.
***
Chinezii sunt oameni întreprinzători şi muncitori şi se mulţumesc cu puţin. Ei sunt totodată foarte buni negustori, dar sunt şi tribali. Ei migrează în familii, locuiesc împreună, fac economii, şi după ce s-au instalat bine într-o ţară încep să investească în afaceri şi treptat ajung să domine economia locală. Cu asemenea trăsături, imigranţii chinezi au ajuns să domine aproape complet ţările din Asia de Sud-Est în care mulţi dintre ei s-au stabilit.
În Tailanda, de exemplu, ei alcătuiesc 10 la sută din populaţia ţării, dar deţin cincizeci la sută din produsul ei brut (GDP). În Filipine situaţia e asemănătoare. În Malaezia, chinezii alcătuiesc 30 la sută din populaţie şi domina în totalitate economia ţării. Autorităţile de la Beijing numesc cooperarea cu etnicii chinezi din sud-estul Asiei drept zona comună de co-prosperitate. Toate afacerile cu Beijingul se fac prin ei. Chinezii au rămas însă izolaţi de populaţiile majoritate locale preferând să trăiască în ghetouri, ceace a dus la mari resentimente. Altfel, miracolul chinez e o realitate care în prezent dă de gândit multora şi în special Americii.
Din punct de vedere global, China se opune hegemoniei globale americane în timp ce Washingtonul respinge ferm perspectiva unei Asii dominată de China. Pe plan geopolitic, de exemplu, Statele Unite consideră Tibetul o ţară diferită de China şi e hotărâtă să o apere cu orice preţ. În acelaşi timp, America se opune politicii Beijingului de asimilare forţată în provincia Sinkiang din vestul ţării unde foarte mulţi locuitori sunt musulmani. De fapt, zece la sută din populaţia Chinei e alcătuită din minorităţi, dar aceste minorităţi ocupa șaizeci la sută din suprafaţa ţării şi locuiesc în zonele periferice ale Chinei. În consecinţă, minorităţile respective confruntă Beijingul cu probleme de stabilitate şi securitate.
Ca mari puteri, America şi China rămân pe poziţii opuse, chiar incompatibile, şi pot ajunge la o confruntare armată. Pe de altă parte, atât China cât şi Rusia consideră America drept principalul lor adversar, dar interesele Chinei şi Rusiei sunt diferite. În ultima vreme, de exemplu, milioane de chinezi au migrat legal sau ilegal în estul Siberiei şi numărul lor e în creştere. Confruntată cu probleme demografice şi economice proprii, şi mai recent cu războiul din Ucraina, Moscova nu a reacţionat, dar viitorul relaţiilor ruso-chineze rămâne incert.
China de azi întâmpina şi ea probleme demografice majore. După ce zeci de ani, timp în care guvernul a interzis familiilor să aibă mai mult decât un singur copil, la ora actuală China nu mai are suficiente braţe de muncă să înlocuiască populaţia îmbătrânită a ţării. În acelaşi timp, pentru ca părinţii chinezi prefera copii de sex masculin, China are în prezent peste 30 de milioane de bărbaţi tineri pentru care nu există soţii. Acest dezechilibru creează probleme economice, politice şi sociale.
Pe plan social, societatea chineză a revenit în mare măsură la Confucianism şi la vechile ei valori. Aceasta înseamnă respect pentru ordine şi autorităţi şi supremaţia colectivităţii şi a familiei asupra individului. În prezent, în urma marilor ei realizări economice, Chinezii se consideră din nou superiori altor culturi şi civilizaţii. Pentru ei, occidentalii sunt aroganţi şi America vrea să domine lumea, ceace este incompatibil cu aspiraţiile Chinei. Se va ajunge la un conflict în triada marilor puteri actuale, America, China şi Rusia? Nimeni nu ştie, dar am putea afla mai curând decât am dori. Conflictul fierbinte actual din Ucraina şi cel mocnind din Strâmtoarea Taiwan sunt semne de rău augur!
America şi globalizarea
Globalizarea e o intenţie care ar putea fi chiar frumoasă! Numai că Blaise Pascal a atras atenţia acum vreo trei sute de ani ca Iadul e pavat cu intenţii bune. Altfel, globalizarea pune profitul înaintea oamenilor şi înlocuieşte credinţa tradiţională în divinitate cu conceptul de drepturile omului. Noile drepturi reprezintă însă religia celor fără Dumnezeu. Se promovează cu precădere drepturile homosexualilor, ale puşcăriaşilor, ale libertinajului, ale claselor presupuse dezavantajate şi ale tuturor minorităţilor reale sau inventate. Puternicii noilor vremuri fac totul pentru a diviza lumea şi a învrăjbi oamenii. Divide et impera!
Globalizarea e susţinută şi impusă de elită economică mondială şi de marile corporaţii din Statele Unite, dar nici America nu sta însă pe roze. În prezent există în SUA cinci clase sociale:
- Elita celor unu la sută, care atunci când cumpără ceva nu întreabă niciodată cât costă obiectul dorit;
- Clasele mijlocie mare, medie, şi mică, toate trei trăind respectiv, foarte bine, bine şi confortabil;
- Clasa disperată, care nu are nici o speranţă să ajungă mai bine.
Analiştii au constatat că cele trei clase de mijloc se subţiază însă continuu şi riscă să dispară în timp ce clasă suprabogată creşte, iar sărăcimea se îngroaşă. Personal, în calitate de cetăţean american de clasa mijlocie, eu mă simt strivit la mijloc şi deşi aş vrea să mă ridic, forţa gravitaţională socială mă trage în jos.
***
Pe plan politic şi social, odată cu slăbirea claselor de mijloc, democraţia americană suferă pentru că au fost golite de conţinut educaţia, disciplina şi conştiinţa morală. Altfel, democraţia e un proces şi o năzuinţă, nu e un scop în sine, ceace înseamnă că spiritul democraţiei trebuie cultivat şi întreţinut continuu. În acelaşi timp, democraţia înseamnă foarte puţin pentru omul sărac şi înfometat. Omul disperat vrea să supravieţuiască indiferent de formele de guvernare. Şi când nu mai poate supravieţui, omul sărac recurge la orice: înşelătorie, fărădelegi, revolte, rebeliuni şi chiar acte teroriste. Guvernul oricărei ţări are datoria să intervină prin legi şi prin măsuri speciale să elimine sărăcia excesivă şi să contracareze polarizarea socială.
Legile oricare țări ar trebui să oglindească tradiţiile, obiceiurile, mentalitatea şi foarte important, nevoile întregului popor. Ele nu pot fi impuse din afară. Într-o lume globalizată, marile corporaţii sunt interesate doar de profituri, de multe ori în detrimentul omului de rând şi în special în detrimentul ţărilor nedezvoltate. Economia oricărei ţări ar trebui să rămână o prioritate naţională controlată şi dirijată de guverne în slujba tuturor oamenilor. Globaliştii vor să smulgă economiile naţionale din mâinile guvernelor şi să le dirijeze în interesul lor. Ei vor să înlocuiască totodată cultura naţională cu un surogat de cultură internaţională şi să desfiinţeze religiile tradiţionale pentru a fi înlocuite cu zisele drepturi ale omului.
Din punct de vedere strict economic, globalizarea a adus totuşi şi unele beneficii, în special ţărilor avansate unde unii profitori s-au îndulcit la miere. Asemenea societăţi au intrat însă în declin moral şi s-au îndepărtat de la scopul spiritual al omului. Decadenţă morală e evidentă acum în multe ţări şi se poate măsura prin cifre. A crescut consumul de alcool şi de droguri, criminalitatea şi actele de violenţă sunt comune, se destramă familiile, educaţia tineretului e neglijată, etică tradiţională a muncii a început să dispară. Cea mai gravă consecinţă a globalizării constă în scindarea societăţii în două categorii: cei care profită şi masa celor mulţi de care suferă. Altfel, nu e nimic rău cu globalizarea…
——————————–
Prof. Dr. Nicholas DIMA
Tucson, Arizona, SUA
29 iunie 2023
