pe cuvânt de ursitoare!
poezioară în minuscule
diafană boare
impresii de soare
trăiri ușoare
dulce licoare
vorbe de valoare
verbe inspiratoare
gânduri în vâltoare
multă candoare
rimă visătoare
pomi în floare
certitudine
știu cu siguranță că sunt
știu cu siguranță că ești
știu că iubim
știu fără speranță că da
știu fără speranță – așa…
știu că trăim
știu aproape sigur că noi
știu aproape sigur că doi
știu că plutim
știu și cred că tu și eu
știu și cred că noi mereu
nu știu… tu știi?
știu cu siguranță că râzi
definiție
cuvântul? putere măreață
cuvântul? aripi fremătânde de viață
cuvântul? șoapte în noapte
cuvântul? concepte-nțelepte, coapte
cuvântul? strigăt de glorie
cuvântul? cântec de victorie
cuvântul? sensul discursului
cuvântul? mátricea Universului
cuvântul? cunoaștere deplină
cuvântul? esență divină
cuvântul? Cântarea Cântărilor
cuvântul? mirarea mirărilor
cuvântul? ființare eternă
cuvântul? dulcea limbă maternă
cuvântul? oglindire de sine
cuvântul? exprimare în rime
cuvântul? liniștea dorurilor
cuvântul? stralucirea stelelor
poveste
va fi odată
ca niciodată
că de nu va fi
nu se va mai povesti
o lume viitoare, mare
așezată, înfloritoare
cu multe ființe bizare
dar iubitoare, de onoare
cu oameni mândri și drepti
nespus de-nțelepti
încrezători, îndrăzneți
binevoitori și atenți
călători prin galaxii
drumeți pe planete vii
Parmenide și noi
cine ești tu
cine sunt eu
cine suntem noi
tu ești eu
eu sunt tu
noi suntem 1
cine este ea
cine este el
cine sunt ei
ei sunteți voi
voi sunteți noi
noi suntem vechi
cine sunt ele
ele sunt iele
ele sunt zâne
noi suntem ele
noi suntem voi
noi suntem noi
așa am fost
așa suntem
așa vom fi
dincolo de 1
dincolo de infinit
rugăciune
ai ținut Lumina în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale
în mâinile tale ma ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc
stropi de veșnicie
ploaie de luni și stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori și comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete și culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în ființa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită
vis în vis
visez în vis
c-adorm pe-un nor
visez în vis
că zbor pe-o stea
visez în vis
că beau nectar
visez în vis
că respir lunar
visez în vis
că trăiesc solar
visez în vis
c-amețesc în eter
acolo foarte sus
visez în vis
că nu te-ai dus
visez în vis
că ești aici
ca-n orice vis
parfum de înger
– cu livrare internațională rapidă
– doar la comanda liberului arbitru
– preț negociabil în crâmpeie de suflet
– ingrediente :
plutire ușoară
pudră stelară
inefabilă magie
multă poezie
eleganță senină
protecție divină
inspirație sublimă
frumoasă lumină
concentrat de iubire
aromă de iertare
puritate serenă
pace eternă
ISTORIE
DAC – DACIA
ROMA – ROMAN
ROMÂN – ROMÂNIA
DUNÃRE – DUNÃREAN
OLT – OLTEAN
BUCUR – BUCUREŞTI
VITEAZ – MIHAI VITEAZUL
MARE – ŞTEFAN CEL MARE
BÃTRÂN – MIRCEA CEL BÃTRÂN
ARMÃ – ARMATÃ
EROI – EROISM
LIBERI – LIBERTATE
PATRIE – PATRIOTISM
fundamental
chintesență de esențe sublime
esență de zboruri unanime
părelnice licăriri de-o clipă
licărire luminoasă de-aripă
diafană sclipire de stea
steluțe cu sclipiri de foc
cunoastere focalizată din loc in loc
acces deplin la știință eternă
pătrunderi în real de cavernă
externă realitate perenă
oglindă
apă pură înghețată
suprafață argintată
nuferi albi plutind pe apă
realitate reîntrupată
distanțare-apropiată
reflecție imaginată
cunoaștere disimulată
adâncime spiralată
concentrare estompată
simetrie radiantă
regăsire alternantă
ființare multiplicată
închipuire inversată
părere – inventată?
infinit în nemărginire de tezaur
stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit
în sufletul meu liniștită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare…
spirale de sori și stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire
când nenăscuții noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului și nesfârșitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din străluciri
de tezaur
cine
cineva
cândva
undeva
ne spunea o poveste
cineva
cândva
undeva
ne crea un univers
cineva
cândva
undeva
ne aducea în lume
cineva
cândva
undeva
ne mântuia pe toți
cineva
cândva
undeva
ne invita să zburăm
cineva
cândva
undeva
ne-aștepta să ne-nălțăm
undeva
cândva
cumva
cineva
ne va face nemuritori
raze de alint
când răsari tu la orizont
îmi revin în simțiri înviorat
respir puritate de gând
și te simt înălțându-te iar
când lucești pe apele de azur
ale sufletului tău de aur cald
mă surprind zâmbind fericit
la gândul că nu sunt în zadar
când apui după norii scânteietori
aruncându-te-n ploile stelelor mele
te-adulmec cu toți porii și mi-e dor
de lumina ce mă-nghite ușor… ușor
simetrii pe firul firii
vers inversat
univers universal
fapt înfăptuit
destin predestinat
viață înviată
trup întrupat
suflet însuflețit
cântare incantată
cânt încântat
cântec descântat
sacru consacrat
mit demitizat
morfeu metamorfozat
binară dezbinare
luminat iluminism
minte dezmințită
dezintegrare integrată
început
ai uitat totul
ai lăsat totul
ai terminat totul
ai abandonat totul
ai corectat totul
ai șters totul
ai sublimat totul
ai asumat totul
ai acceptat totul
ai iertat totul
ai transformat totul
ai gândit totul
ai vorbit totul
ai renăscut cu totul
totul începe aici acum
totul începe acum aici
transformare prin eliberare
cuvântare prin murmurare
întrupare prin suflare
cunoaștere prin reprezentație
înțelegere prin nelimitare
înțelepciune prin explorare
magie prin fascinație
ascensiune prin iubire
nemurire prin aspirație
analogie prin transmutare
negarea negativității
neuitare și neurâțire
nefrustrare și neforțare
neabsență și nealienare
nesuferință și nesacrificare
neignorare și neizolare
nedesființare și nedenaturare
nepersecuție și nepălmuire
nebatjocură și nebiciuire
nelimitare și nelichidare
nerăzboire și nerespingere
neexploatare și neeliminare
necondamnare și necontestare
nejudecare și nejeluire
neobligare și neoprimare
netorturare și netrădare
nemurire și nemurire…
iar nemurire și tot nemurire…
la puterea infinit…
cu bucuria la genitiv
mulțumirea inimii
euforia sufletului
preaplinul minții
beatitudinea gândirii
veselia spiritului
optimismul rațiunii
împlinirea visului
iubirea aproapelui
binecuvântarea sinelui
măreția infinitului
monolog
mă petrec tăcut pe pietrele trecutului
și urc mereu spre ceruri viitoare
plutind și-alunecând în gând pe nori și soare
oare?
mă visez în prezentul clar și limpede
zburând ușor cu tine-n minte
și eu cu tine și tu cu mine surâzând
când?
mă trezesc în timp uitat de galaxii tăcute
caut steaua ce mereu sclipește pe unde
amintindu-mi-te mă transform în nesfârșite clipe
oare când? și unde?
oricând
oriunde
oriunde
oricând
pozitiv
da, îmi doresc totul
da, cu tine
da, și eu
da, mereu
da, foarte mult
da, tot timpul
da, și peste-o mie de ani
da, pentru totdeauna
da, cred
da, ne vom reîntrupa împreună
da, promit
da, vom străbate timpul și spațiul de mână
da, redescoperiți
da, nedespărtiți
da, reinventați
da, netulburați
da, amorezați
ciclicitate
ai venit? nu te-am auzit
erai aici? nu te-am văzut
ai plecat? nu te-am simțit
mă iubești? nu te-am știut
vei reveni? nu voi clipi
mă vei iubi? îmi voi dori
mă vei ști? nu voi muri
mă vei simți? nu voi păli
mă vei vedea? voi fi
mă vei auzi? voi fi venit
mă vei dori? voi fi revenit
vei clipi? te voi iubi
în eternul cerc încercuit
început
încercat
în încercarea încercuirii neîncepute infinite
quasi-abstract
în planuri paralele
ne întâlnim eficient
și râdem pe petalele
de-abia culese fervent
lânga fractali bizari
ne bem cafeaua-amară
în dimineți concrete
de-o simetrie rară
e-n epurare totul
în gând și-n fapt extrem
dar ce ne pasă nouă
noi ne iubim suprem
reverie
visare tresărită zbuciumată
în transă grea învolburată
fluidă somnolență tulburată
clipire deasă agitată
evadări în timp virtual
trăire-n spațiu circumstanțial
priviri spre cosmos limpezit
tu nu-nțelegi că te-ai trezit?
și chiar nu vezi ce-ai devenit?
viitor
amintirea uitatelor trăiri
revenirea minunatelor simțiri
reverberația multiplelor treziri
memoria trecutelor iubiri
suvenirul atâtor întâlniri
regăsirea pierdutelor cuceriri
proiecția amețitoarelor rotiri
închipuirea următoarelor împliniri
retrăirea uitatelor amintiri
perimetru
deschidere închisă-n formă
sens ascuns în ideal
format definit exact
linii întinse spațial
timp punctat liniar
spațiu larg aerisit egal
cu tot ce nu pare total
colorat de curcubeu perfect
geometric suport de concret
rezolvare
trebuie să crezi
trebuie să vezi
trebuie să râzi
trebuie să știi
trebuie să dai
trebuie să fii
trebuie să pari
trebuie să sari
trebuie să zbori
trebuie să faci
trebuie să poți
trebuie ca toți
ființă
mirată uitare
uitată mirare
senzuală grație
întrupare divină
divinitate-ntrupată
lumină angelică
înger luminos
mister gânditor
gând misterios
puritate eternă
eternitate pură
florile sufletului
udate, îngrijite și iubite
înfloresc la soare
perlele inimii
giuvaerurile firii
diamantele sinelui
bijuteriile spiritului
nestematele duhului
podoabele ființei
colierele vieții
strălucirea divinului
sclipirea eternului
mister
în nemărginirea gândului meu
tu ești Universul
în imensitatea imaginației mele
tu ești Timpul
în vastitatea închipuirii mele
tu ești Spațiul
în infinitul ființei mele
tu ești Iubirea
în gigantismul constiinței tale
tu înțelegi Totul
în străfundurile minții noastre
noi ne re-creăm Cuvântul
Geneză
Zeu în Dumnezeu
Gând în gândire
Cuvânt în cuvântare
rost în Rostire
lumi în Lumină
chip în închipuire
drag în dragoste
imagine în imaginație
muză în muzică
trup în Întrupare
Suflet în suflare
finit în Infinit
eu cu Dumnezeu
datorie
să nu te minți
să nu te uiți
să nu te lepezi
să nu depinzi
să nu te furi
să nu te-njuri
să nu te-ascunzi
să nu te vinzi
să nu te lași
să nu te-nchizi
să nu te cerți
și să te ierți
copacul sfânt care crește-n cer
îi văd rădăcina mare în pământ
îi știu tulpina dreaptă de cuvânt
îi aplec creanga lungă de avânt
îi ascult mugurul proaspăt de cânt
îi cred frunza verde de descânt
îi miros inflorescența de gând
îi simt acum petala renăscând
îi gust fructul perfect crescând
îi creez sămânța rând cu rând
îi înțeleg esența doar respirând
îi privesc alura falnică de vis
îi percep iluzia fumurie de abis
îi imaginez ochiul larg deschis
îi admir zboru’-nălțător desprins
mă-mbie dorul lui de necuprins
în suflet
adâncimi îmbietoare
devenire ciclică
înălțimi sfidătoare
mișcare concentrică
limpezimi surprinzătoare
chemare simbolică
împrejurimi încântătoare
avântare sferică
prospețimi uluitoare
amintire feerică
profunzimi amețitoare
înțelegere eterică
dorință creatoare
instincte primare
mi-e o foame de lup de cunoaștere
nu mă pot abține să visez
mi-e o sete nebună de creativitate
nu pot să mă opresc din cugetare
mi-e un dor cumplit de erudiție
n-aș mai pleca din poezie
mi-e drag de nu mai pot de lectură
imi vine să compun intruna
mi-e imposibil să nu imaginez
aș abuza la nesfârșit de povestire
mi-e o poftă nestăpânită de mituri
aș devora romane zi-de-zi, ceas-de-ceas
aș trăi doar cu Lumină și Cuvânt
victorie
bombardament cu gânduri bune
împușcături cu sentimente frumoase
explozii cu mângâieri apăsate
lupte corp-la-corp cu dezmierdări
artilerie grea cu sărutări dulci
grenade cu-mbrățișări strânse
tunuri cu dragoste adevărată
tranșee pline cu cântece de dor
prizonieri în paradisul iubirii eterne
pace și destin de amoruri și plăcere
la ieșirea din războiul forței vieții
care se-nfiripă-ntre oameni mereu
vreau
nu vreau aripi ca să zbor
eu zbor pe aripile anilor
nu vreau nici foc interior
eu ard la focul dragonilor
nu vreau întrupări să visez
eu visez întruparea îngerilor
nu vreau vorbe să tălmăcesc
eu tălmăcesc vorbele magilor
nu vreau mistere să deslușesc
eu deslușesc mister de Sfinx
nu vreau apă din heleșteu
eu beau apă din curcubeu
nu vreau din cenușă să renasc
eu renasc din scrum de Phoenix
ghicitoare
cine mă strigă
cine mă-ncântă
cine mi-e dragă
cine mi-e sfântă
cine mă sfidează
cine mă gândește
cine mă urmează
cine mă vrăjește
cine mă cheamă
cine mă admiră
cine mă aclamă
cine mă inspiră
ursitoare
să vă fie bine
să fiți frumosi
să aveți un nume
să fiți sanatosi
să cântați mereu
să dansați în mare
să săriți pe curcubeu
să faceți lucruri rare
să fiți fericiți
s-aveți în toate spor
să fiți preaiubiți
să-nvingeți ușor
să fiți apreciați
s-aveți mult noroc.
fiți binecuvântați
oriunde, in orice loc