„Adevărata prietenie rezistă timpului, distanţei şi tăcerii.”
În ţinutul Asteron, dincolo de munţii Pădurea Verde, se aşterne cetatea regelui Maxim. Regatul său este unul dintre cele mai grandioase. Vastul ţinut se întinde de la poalele munţilor Pădurea Verde până dincolo de şesurile piticilor. Timp de mii de ani străbunii regelui Maxim au luptat curajos pentru apărarea lui. Mulți au încercat să cucerească cetatea în aceste timpuri, însă regele a reușit de fiecare dată s-o apere cu succes. Maxim era un rege integru, onest și fără frică. Principiul după care se ghida fost transmis din tată în fiu: încredere, prietenie şi solidaritate. De la copilul care se juca în noroi la marginea cetăţii, până la cel mai mare boier din regat, toți cunosc semnificaţia şi puterea acestor trei cuvinte. Puteai vedea pe poarta cetăţii cum străjuia mândră gravura în bronz a celor trei cuvinte.
Toate creaturile lumii poposeau în drumul lor pe acest târâm. Știau cu toții cât este de frumos și de bogat. Plante tămăduitoare creșteau în preajma acestei cetăți. Erau căutate de vracii din toate colţurile lumii pentru poțiunile lor magice.
Vestea faimoasei cetăţi a ajuns până pe piscurile bătrânului munte Fochinos, un loc pustiu și lipsit de viață. Un loc uitat de lume. Aici totul fusese ars de flăcările dragonului Suru. Devenise casa lui și nimeni nu mai îndrăznea să se apropie. Acest loc fusese odată unul dintre cele mai frumoase şi bogate ţinuturi. Atras de bogățiile muntelui, Suru reușise să și-l însușească sigur, gonind pe toți locuitorii săi cât mai departe de el.
Acum, vântul îi aduce o veste bună. Era timpul să părăsească muntele Fochinos. Hotărăşte să plece din nou la luptă și să cucerească un nou ținut. Fermecat de tot ce auzise despre Asteron pleacă cu un singur gând: să facă din el noua sa casă. Își deschide larg aripile și zboară iute către cerul senin.
În cetatea Asteron totul este liniștit. Copiii se joacă, femeile prepară de-ale gurii și bărbații grădinăresc. Regele se antrenează la spadă împreună cu mâna lui dreaptă, Androlos. Nimeni nu se aștepta la pericolul ce urma să le strice liniștea. Dintr-o dată vântul încetează să mai bată, păsările nu se mai aud și cerul se întunecă. Toată lumea se oprește în loc și ascultă liniștea amenințătoare.
– Androlos, pregătește oastea! spuse hotărât regele. Această liniștea, natura ne vestește un pericol. Negura ce va așterne este noi și aduce o năpastă.
– Am înţeles! Plec de grabă să dau de veste oștirii, spuse Androlos.
În timp ce toți soldații se pregătesc de luptă, la rândul lor sătenii se unesc și se alătură oștirii. Prietenia și curajul îi țin uniți, căci numai așa reușiseră să învingă în bătăliile trecute.
Dar Dragonul Suru este unul dintre cei mai cumpliți dragoni văzuți vreodată. Aripile lui sunt pline de spini ascuțiți, iar trupul său este îmbrăcat într-o armură de solzi sticloși. Ajuns deasupra cetății, începe să scuipe cu flăcări uriașe. Turnurile cetății fumegă. Sătenii înfricoşați încearcă să stingă focul nimicitor, însă e mult prea puternic pentru ei. Oștenii încep să tragă cu săgeți spre dragon, dar totul este fără rost. Suru, viclean, se ferește și nu se oprește pentru nicio clipă din atac.
Nu prea departe de ținutul regelui, vracii și piticii primesc vestea cea cumplită de la solul trimis de către rege. Fără nicio ezitare se adună și le pleacă să îi ajute. La sfatul vracilor, piticii se strecoară nevăzuți și culeg repede anumite plantele de lângă cetate. În acest timp, vracii își pregătesc preparatele. Cetatea arde tot mai puternic și speranța oamenilor începe să piară. Dragonul feroce pare de neînvins.
Între timp pe pajiștea întinsă din fața cetății se adună toate creaturile lumii. Noua armata este formată din pitici, vraci și toate animăluțele pădurii. Suru îi observă și se hotărăște să zboare către ei. Se avântă asupra lor cu toată forţa lui. Dar în momentul în care Suru se hotărăște să arunce cu flăcările sale spre armata ajutătoare observă cum fiecare soldat se acoperă cu un scut format din bucăți de oglindă, formând un scut mare stropită cu praf magic din plantele ținutului. Suru orbit de soarele ce bate direct în scut, se oprește brusc în aer. Solzii săi încep să se topească și încet se transformă în fier. Mai răsuflă o dată un fum pierdut și cade cu un bubuit enorm pe pământ. Suru e acum doar o mare bucată de fier.
Maxim vede cele întâmplate și se bucură nespus. Armata vracilor vine în ajutorul sătenilor și încep să stingă focul rămas în urma dragonului.
Bătălia a luat sfârșit. Din nou cetatea este salvată. Maxim le mulțumește noilor săi prieteni pentru tot ajutorul oferit. Hotărâște ca dragonul de fier să fie așezat lângă poarta gravată drept semn de avertizare pentru cei care se vor încumetă să atace în viitor cetatea lui.
– Va străjui aici mereu. Dragonul de fier va reprezenta de acum încolo noul nostru simbol al încrederii, prieteniei și solidarității.
——————–
Andra BUCUR
Sibiu, 10 augist 2023