România!… un pământ care poartă un nume aşa de frumos… Bineînţeles că de fiecare dată când vine vorba de această ţară, se vor auzi numai vorbe şi lucruri grele pe care românii le spun din cauza nemulţumirii traiului de aici şi, totodată, din plăcerea de a critica politica şi guvernarea. Din păcate, aceste vorbe se aud şi de dincolo de graniţe, acolo unde numele de român este urât multor popoare din cauza problemelor cu care se confruntă cu aceşti români, plecaţi din ţară din cauza lipsei locurilor de muncă şi a traiului scăzut.
Vreau totuşi, atât cât pot, să scot în evidenţă câte ceva bun din această ţară, care mă poate face cândva „foarte mare”. Dar, mai intâi de toate, cred că e mai bine să vorbesc despre ceea ce e greşit în ţara mea, pentru că din greşeli se învaţă. Bineînţeles că cei care critică viaţa din România, aduc şi argumente clare, deoarece s-au săturat să fie „furaţi” de stat. De aceea, nemulţumirile ajung la un nivel în care individul iese în stradă pentru a protesta. Cred, totuşi, că aceste „greve” nu îşi au rostul şi că ţara aceasta nu se va schimba. Trecând prin atâtea clase si terminând într-un final ceea ce numim noi „viaţa de elev”, realizez că, de fapt, munceşti degeaba pentru a-ţi intreţine copilul la şcoala şi că, acum, el nu are nici un viitor în această ţară, chiar dacă sunt şi alte idei controversate care afirmă că „dacă ai cu ce”, ajungi departe şi aici. Nu zic niciodată că nu-i aşa. Totuşi, vreau să afirm că, odată cu terminarea anilor de liceu, devin un om liber să fac ceea ce vreau atât cât îmi permite legea. Ajungând pe băncile unei mari facultaţi şi de mare renume în toată ţara, reuşesc să o termin, dar rămân cu o diplomă de care nu mă pot folosi de ea decât la „cules căpşuni… în Spania şi la construcţii în Italia”, pentru că aici nu îmi sunt oferite şansele să îmi clădesc un viitor strălucit şi să fiu mândru că sunt român şi că fac parte din acest mare neam.
Dacă este să luam România ca un singur om, cred că aş putea-o compara cu o persoană care a plecat din această ţară dragă, să muncească într-o ţară îndepărtată. Ajuns în ţara respectivă, reuşeşte pentru câteva săptămâni să lucreze, câştigând câţiva bani, după care ajunge într-o stare critică. Pe zi ce trece, tot mai mult ajungea într-o stare de disperare, neavând nici măcar un acoperiş deasupra capului. Într-una din zile, este înştiinţat că la o Grădina Zoologică din zonă sunt posturi libere…pentru noi angajaţi. Ajungând la interviu, cu un mare regret este respins, pe motiv că toate locurile au fost ocupate. Dând să plece, este strigat şi rugat totodată, dacă ar fi interesat de singurul loc disponibil pe care îl mai aveau, şi anume, să ţină locul unei maimuţe din cauza că respectiva maimuţă a grădinii tocmai decedase… şi acum erau în plină sărbătoare, la care toţi îşi aduceau copii pentru a se bucura de minunăţia animalelor. În prima zi, fiind costumat in gorilă, mai timid şi neştiind cum să salute copiii, s-a retras într-un colţ al cuştii in care stătea. A doua zi, însă, fu surprins să vadă copiii aruncându-i mâncare şi, fiindcă se mai învăţase un pic cu mediul de acolo, a început să facă din mână şi să ia din mâna copiilor tot ce primea. Venind şi a treia zi, „maimuţa” se obişnuise cu acea cuşcă… găsise şi o liană, şi un leagăn pe care începuse să le folosească pentru a face spectacol. Dar s-a întâmplat ca, într-una din zile, făcându-şi voltă prea tare pe liana de acolo, a sărit în cuşca unui leu. Vazându-l aşa de fioros şi îndreptându-se spre el, s-a retras cât a putut în colţul cuştii dând să ţipe, dar fu oprit de leul care îi spuse pe un tot mai răstit că, dacă deschide gura, ei vor fi terminaţi şi riscau să îşi piardă locul de muncă.
Ceea ce vreau să scot în evidenţă din această parabolă este că România este ca un trup fără suflet, doar „carcasa”, existând în lumea aceasta doar numele de România, fară a se şti ceva prin care această ţară este renumită pe plan mondial. Ea este ţara căreia îi place să fie depedentă de cineva din afara graniţelor, nefiind capabilă să îşi coordoneze în aşa fel economia ţării încât să ofere locuri de munca şi un trai ridicat pentru cetăţenii ei, ci ea mereu trebuie să facă împrumuturi pentru a investi în infrastrusctură, ca apoi, deşi „banii tot nu ajung”, să nu-i mai poată restitui uşor. Cei care guvernează sunt interesaţi de propriile lor vieţi, căci pentru ei este ca şi cu un munte, pe oricare parte din munte urcă, ajung numai în vârf. Aşa este şi în ţara mea, unde cei mai cu vază şi cei cu un buget foarte mare aspiră de cele mai multe ori spre locul cel mai ridicat în societate şi, cu regret o spun, că ei chiar reuşesc, dar ajungând la acest apogeu nu mai sunt interesaţi de cetăţeni decât atunci când se fac campaniile electorale, când ştiu să promită lucruri care sunt aproape imposibil de efectuat. Nu degeaba spune proverbul „Uşor de zis, greu de făcut!” Acest sistem politic este unul din cele mai criticate din ultimile timpuri de la regimul comunist şi până în zilele noastre. De ce ajungem la un moment dat să avem trei facultăţi şi să nu avem niciun job? Cred că ceva este „putred la mijloc”, iar cei din conducere sunt responsabili cu aceste lucruri. Suntem un popor care s-ar zice că este cel mai bine învăţat, că aici, în ţara mea dragă, se învaţă cel mai mult, dar viitorul este întotdeauna invizibil şi fiecare se descurcă după norocul pe care îl are.
Lăsând aceste defecte la o parte, cred că România are un potenţial foarte ridicat de a fi o mare putere economică în Europa, dacă stăm şi ne gândim la turismul care s-ar putea practica în această ţară splendidă. Nu zic că nu se face turism, dar nu este susţinut şi locurile amenajate în aşa fel încât să fie chiar un loc cel mai bine văzut în UE sau în lume şi toţi să îşi dorească să ajungă în ţara aceasta. Însă, aici intervine din nou ceea ce numim lipsa de experienţă şi dorinţa de a strânge cât mai mulţi bani de pe urma cetăţenilor a celor din fruntea statului. Avem, faţă de multe state din Europa, cum ar fi Ţările de Jos, un avantaj pentru practicarea turismului, deoarece există lanţul Munţilor Carpaţi pentru care cei din „Benelux”, ar da orice să vadă minunăţia unui vârf de munte. Dar noi lăsăm, cum am menţionat mai sus, să pătrundă în ţară străinii pentru a învesti în aşa ceva, iar banii proveniţi din acestea ajungând în alte “visterii” ale altor ţări.
Deşi încerc să aduc argumente cum că această ţară este minunată, cu regret spun că nu găsesc prea multe cu care să mă pot mândri dincolo de graniţe. Mulţi vor să plece undeva aşa cum am menţionat în exemplul de mai sus, şi să uite de tot, de trecut, de ţara asta, şi să încerce să îşi construiască un viitor pe care, aici sunt siguri că nu l-ar fi putut niciodată avea. Chiar dacă sunt unii care nu reuşesc să aibă un viitor strălucit, ei tot încearcă acolo unde sunt să treacă peste greutăţi, dar în această ţară, cu nici un chip nu-şi doresc să se mai reîntoarcă. De ce?…Niciodată nu am să reuşesc să-mi răspund la această întrebare, pentru că în România nu văd deocamdată nici un potenţial de redresare economică în următorii cinci ani şi culmea este că noi, tinerii de azi, suntem generaţia care ar putea schimba ceva. Dar, facilităţile de care dispunem şi tehnologia care ne dă peste cap şi care totodată ne împiedică să mai gândim corect ne face ca mereu să fim stresaţi de gândul că vom trăi o viaţă fără succese şi fără viitor, o viaţă plină de nevoi, care niciodată nu vor fi îndeajuns satisfăcute.
Concluzionând, rămân la ideea că România, deşi prin splendorile pe care le are ar putea crea un sistem economic bazat pe turism şi, nu în ultimul rând, aş vrea să spun că este foarte posibil şi pe agricultură, deoarce în loc să importe atât de multe produse, ar putea deopotrivă să exporte, ceea ce ar ridica economia la un nivel mai mare decât în situaţia de faţă, pentru a nu se mai baza pe marile împrumuturi care altminteri nu rezolvă nimic şi noi tinerii tot nemulţumiţi vom rămâne până ce ne vom muta cu toţii în SUA, România mea…
